1 Și a fost cuvântul Domnului Savaot, zicând:
2 "Așa grăiește Domnul Savaot: Iubesc Sionul cu zel mare și cu patimă aprinsă îl doresc". [1]
3 Așa grăiește Domnul: "M-am întors cu milostivire către Sion și voi locui în mijlocul Ierusalimului; și Ierusalimul se va chema cetate credincioasă și muntele Domnului Savant, munte sfânt".
4 Așa zice Domnul Savaot: "Bătrâni și bătrâne vor ședea iarăși în piețele Ierusalimului, fiecare cu toiagul în mână, din pricina vârstei lor înaintate.
5 Și se vor umple piețele de băieți și de fete, care se vor juca în piețele lui".
6 Așa zice Domnul Savaot: "Dacă acest lucru se va părea greu de făcut înaintea ochilor restului acestui popor în zilele acelea, care va fi și înaintea ochilor Mei cu neputință?" zice Domnul Savaot.
7 Așa grăiește Domnul Savaot: "Iată că Eu voi izbăvi pe poporul Meu din țările de la răsărit și din țările de la apus.
8 Și îi voi aduce înapoi și ei vor locui în mijlocul Ierusalimului și ei Îmi vor fi Mie popor, iar Eu le voi fi Dumnezeu, în credincioșie și în dreptate".
9 Așa grăiește Domnul Savaot: "Întăriți-vă mâinile voastre, voi care auziți în zilele acestea cuvintele din gura proorocilor din vremea în care s-a pus temelia templului Domnului Savaot, ca să se zidească templul!
10 Căci înainte vreme nu se răsplătea nici omul, nici dobitocul, și cel care intra și cel ce ieșea n-aveau tihnă din pricina dușmanilor, și Eu pornisem pe toți oamenii, unii împotriva altora;
11 Dar acum nu mai sunt ca înainte vreme față de restul poporului Meu", zice Domnul Savaot.
12 "Ci acum se fac semănături în bună pace! Via își va da rodul ei și pământul va da roadele lui, cerul va lăsa să pice rouă, iar Eu voi da în stăpânire, restului acestui popor, toate bunătățile acestea.
13 Și se va întâmpla că, precum ați fost un blestem printre neamuri, tot așa, o, voi, casa lui Iuda și rața lui Israel, vă voi izbăvi pe voi, și veri fi o binecuvântare. Nu vă temeți, ci întăriți-vă mâinile!"
14 Căci așa zice Domnul Savaot: "Precum M-am hotărât să vă pedepsesc, când aii întărâtat mânia Mea", zice Domnul Savaot, "și nu Mi-a fost milă de voi, [2]
15 Tot astfel M-am gândit și am să fac bine Ierusalimului în aceste zile și casei lui Iuda. Nu vă temeți!"
16 Iată rânduielile pe care trebuie să le păziți: "Să spună omul adevărat aproapelui său. Judecați și dați hotărâri drepte la porțile voastre;
17 Să nu cugetați fărădelege unul împotriva altuia și jurământul strâmb să nu-l iubiți, căci toate acestea le urăsc", zice Domnul.
18 Și a fost cuvântul Domnului Savaot către mine zicând:
19 "Așa zice Domnul Savaot: Postul din luna a patra, a cincea, a șaptea și a zecea vor fi pentru casa lui Iuda spre veselie și bucurie și zile bune de sărbătoare! Dar iubiți adevărul și pacea!
20 Așa zice Domnul Savaot: "Și vor veni încă popoare și locuitori din cetăți numeroase;
21 Și locuitorii dintr-o cetate vor merge în cealaltă, zicând: "Să mergem să dobândim îndurarea lui Iuda și să căutăm pe Domnul Savaot!"Merg și eu!"
22 Și vor veni popoare multe și neamuri puternice ca să caute pe Domnul Savaot în Ierusalim și să se roage Domnului".
23 Așa grăiește Domnul Savaot: "Și în zilele acelea zece oameni dintre limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei și vor zice: Mergem și noi cu tine, căci am aflat că Dumnezeu este cu voi!"