1 Vai de cetatea răzvrătită și pângărită, cetatea asupririi!
2 N-a luat aminte la nici un semn, și n-a primit nici o dojană; în Domnul nu și-a pus nădejdea și nici nu s-a apropiat de Dumnezeul ei.
3 Căpeteniile ei sunt, în mijlocul ei, lei care răcnesc; judecătorii ei, lupi de seară care nu păstrează nimic pentru a doua zi;
4 Proorocii sunt oameni ușuratici, vicleni; preoții pângăresc cele sfinte și calcă legea.
5 Domnul este drept în mijlocul ei și nu face nici o strâmbătate; în fiecare dimineață El dă la lumină dreptatea; El nu lipsește niciodată și nici nu cunoaște nedreptatea.
6 Nimicit-am neamurile, pustiit-am turnurile lor, ulițele le-am lăsat goale și fără nici un trecător; cetățile lor au fost pustiite și n-a mai rămas în ele nici un locuitor.
7 Și am zis: "Acum te vei teme de Mine și te vei lăsa învățată și locașul tău nu va mai fi nimicit așa precum am hotărât!" Dar ei mai vârtos se sileau să facă fapte și mai nelegiuite.
8 "Pentru aceasta, așteptați-Mă, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula ca mărturie! Căci gândul Meu este să strâng laolaltă toate neamurile și să adun regatele, ca să vărs peste ele întărâtarea Mea și iuțimea urgiei Mele. Și tot pământul va fi mistuit de văpaia mâniei Mele.
9 Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toate să se roage Domnului și cu râvnă să-I slujească Lui.
10 Din ținuturile de cealaltă parte a fluviilor Etiopiei, închinătorii Mei, risipiții Mei, Îmi vor aduce prinoase.
11 În ziua aceea nu te vei mai rușina de toate faptele tale cu care ai păcătuit împotriva Mea, căci atunci voi da la o parte pe cei ce petrec în chip trufaș, iar tu nu te vei mai îngâmfa în muntele cel sfânt al Meu.
12 Și voi lăsa în mijlocul tău un neam smerit și sărac, care va nădăjdui întru numele Domnului.
13 Cei care vor mai rămâne din neamul lui Israel nu vor săvârși nedreptate și nici nu vor grăi cuvânt de minciună și nu se va afla în gura lor limbă vicleană. Ci ei vor putea să mănânce și să se odihnească, fără să se teamă de cineva. [1]
14 Bucură-te, fiica Sionului, saltă de veselie, Israele; veselește-te și te bucură din toată inima, fiică a Ierusalimului!
15 Căci Domnul a înlăturat judecățile rostite împotriva ta și a întors pe vrăjmașii tăi. Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; tu nu vei mai vedea nici o nenorocire.
16 În ziua aceea se va zice Ierusalimului: "Nu te teme Sioane, căci mâinile tale nu vor slăbi.
17 Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic. El se va bucura foarte de tine și în dragostea Lui va tresălta și va cânta de bucurie pentru tine. [2]
18 Voi strânge laolaltă pe cei ce sunt întristați și fără sărbători, și vor fi iarăși dintre ai tăi, deși ocara apasă asupra lor.
19 Și în ziua aceea voi stârpi pe toți asupritorii tăi, voi izbăvi pe cei care șchiopătează și pe cei izgoniți îi voi strânge de pe drumuri, și îi voi face de laudă și cu nume, în ținuturile în care fuseseră făcuți de ocară.
20 În vremea aceea vă voi aduce înapoi. Și în clipa în care vă vor aduna vă voi face de laudă și cu nume la toate popoarele pământului, când în fața lor voi întoarce din robie pe robii voștri", zice Domnul.