© 2004 Fundația Urantia
| Capitolul 111. Ajustorul şi sufletul |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 113. Păzitorii Serafici ai Destinului |
112:0.1 PLANETELE evolutive sunt sferele de origine ale oamenilor, lumile initiale ale carierei de muritor ascendente. Urantia este punctul vostru de plecare; aici sunteti uniti cu divinul vostru Ajustor al Gândirii într-o uniune temporară. Ati fost înzestrati cu o călăuză desăvârşită; de aceea, dacă vreti sincer să alergati în cursa timpului şi să atingeti telul final al credintei, răsplata timpurilor va fi a voastră: veti fi pe vecie uniti cu Ajustorul ce se află în voi. Numai atunci va începe viata voastră reală, viata de ascensiune pentru care prezenta voastră stare de muritor nu este decât un vestibul. Atunci va începe misiunea voastră sublimă şi progresivă ca finalitar în veşnicia care vi se desfăşoară înainte. Şi, de-a lungul tuturor acestor epoci şi stadii succesive de creştere evolutivă, rămâne din voi o parte întotdeauna absolut neschimbată; aceasta este personalitatea - permanenta în prezenta schimbării.
112:0.2 Deşi ar fi o îndrăzneală să se încerce definirea personalitătii, s-ar putea dovedi totuşi folositor să se reamintească unele lucruri cunoscute despre ea:
112:0.3 1. Personalitatea este acea calitate din realitate care este conferită de Tatăl Universal însuşi, sau de Autorul Comun care actionează în numele Tatălui.
112:0.4 2. Ea poate fi conferită oricărui sistem energetic viu care include mintea sau spiritul.
112:0.5 3. Nu este în întregime supusă lanturilor de cauze antecedente. Ea este relativ creativă sau cocreativă.
112:0.6 4. Când este conferită făpturilor materiale evolutive, ea face ca spiritul să se străduiască pentru a stăpâni energia-materie prin intermediul mintii.
112:0.7 5. Cu toate că este lipsită de identitate, personalitatea poate unifica identitatea oricărui sistem energetic viu.
112:0.8 6. Ea manifestă numai răspunsuri calitative la circuitul personalitătii, contrar celor trei energii care sunt atât calitativ, cât şi cantitativ sensibile la gravitatie.
112:0.9 7. Personalitatea este neschimbătoare în prezenta schimbării.
112:0.10 8. Ea poate să facă un dar lui Dumnezeu - consacrarea liberului arbitru înfăptuirii voii lui Dumnezeu.
112:0.11 9. Ea este caracterizată prin moralitate - conştiinta relativitătii relatiilor cu alte persoane. Ea discerne nivelele de conduită şi face dintre ele o alegere judicioasă.
112:0.12 10. Personalitatea este unică, absolut unică: ea este unică în timp şi în spatiu; este unică în veşnicie şi în Paradis; este unică când este conferită - nu există copii; este unică în orice moment al existentei; este unică fată de Dumnezeu - el nu face deosebire de persoane, dar nici nu le poate adăuga una alteia, căci ele nu sunt însumabile - ele sunt asociabile, dar netotalizabile[1].
112:0.13 11. Personalitatea răspunde direct la prezenta unei alte personalităti.
112:0.14 12. Ea este un element ce poate fi adăugat spiritului, ilustrând în felul acesta întâietatea Tatălui fată de Fiu. (Mintea n-are nevoie să fie adăugată spiritului.)
112:0.15 13. Personalitatea poate supravietui mortii fizice cu identitatea care este în sufletul supravietuitor. Ajustorul şi personalitatea sunt invarianti; relatia dintre el şi ea (în suflet) nu este decât schimbare, evolutie continuă; şi, dacă această schimbare (creşterea) ar înceta, ar fi atunci sfârşitul sufletului.
112:0.16 14. Personalitatea are o conştiintă unică a timpului, şi aceasta este ceva diferit de perceptia timpului prin minte sau prin spirit.
112:1.1 Personalitatea este conferită de Tatăl Universal făpturilor sale ca o înzestrare potential veşnică. Un asemenea dar divin este destinat să functioneze pe numeroase nivele şi în situatii universale succesive mergând de la umilul finit până la cel mai înalt absonit, şi chiar şi până la hotarele absolutului. Personalitatea îşi joacă astfel rolul pe trei planuri cosmice sau în trei faze ale universului:
112:1.2 1. Statutul pozitiei. Personalitatea functionează deopotrivă de eficient în universul local, în supraunivers şi în universul central.
112:1.3 2. Statutul semnificatiei. Personalitatea joacă un rol efectiv pe nivelele finitului, ale absonitului şi a4e înrâurire chia4 şi asupra absolutului.
112:1.4 3. Statutul valorii. Personalitatea poate fi realizată experiential în domeniile progresive: cel material, cel morontial şi cel spiritual.
112:1.5 Personalitatea are un câmp de actiune desăvârşit a cărui realizare este de dimensiuni cosmice. Personalitatea finită are trei dimensiuni care functionează cam în felul următor:
112:1.6 1. Lungimea reprezintă directia şi natura progresului - mişcarea prin spatiu şi în acord cu timpul - evolutia.
112:1.7 2. Adâncimea verticală îmbrătişează îndemnurile şi atitudinile organismelor, nivelele variabile ale realizării de sine şi fenomenul general al reactiei la mediul înconjurător.
112:1.8 3. Lărgimea îmbrătişează domeniile de coordonare, de asociere şi de organizare a individualitătii.
112:1.9 Tipul de personalitate conferit muritorilor Urantiei are un potential de şapte dimensiuni ale exprimării de sine sau ale realizării persoanei. Aceste fenomene dimensionale sunt realizabile în număr de trei pe nivelul finit, trei pe nivelul absonit, şi unul pe nivelul absolut. Pe nivelele subabsolute această a şaptea dimensiune, sau dimensiune a totalitătii, este experimentabilă ca fapt al personalitătii. Această dimensiune supremă este un absolut asociabil şi, deşi nefiind infinită, ea posedă un potential dimensional ce permite o pătrundere subinfinită a absolutului.
112:1.10 Dimensiunile finite ale personalitătii au de-a face cu lungimea, cu adâncimea şi cu lărgimea cosmice. Lungimea denotă un înteles; adâncimea semnifică o valoare; lătimea cuprinde clarviziunea - capacitatea de a experimenta o conştiintă indiscutabilă a realitătii cosmice.
112:1.11 Pe nivelul morontial, toate aceste dimensiuni finite ale nivelului material sunt foarte mult mărite, şi sunt realizabile unele noi valori dimensionale. Toate aceste experiente dimensionale amplificate ale nivelului morontial se unesc minunat cu dimensiunea supremă, aceea a personalitătii, prin influenta motei, şi totodată datorită matematicii morontiale.
112:1.12 Multe greutăti încercate de către muritori în studierea personalitătii lor umane ar putea fi evitate dacă făptura finită ar vrea să-şi reamintească faptul că nivelele dimensionale şi nivelele spirituale nu sunt coordonate în realizarea experientială a personalitătii.
112:1.13 Viata este în realitate un proces care are loc între organism (individualitatea) şi mediul lui. Personalitatea comunică valori ale identitătii şi semnificatii ale continuitătii acestei asocieri a unui organism şi a unui mediu înconjurător. Se va recunoaşte astfel că fenomenul de stimulare-reactie nu este un simplu proces maşinal, întrucât personalitatea functionează ca factor în situatia totală. Rămâne întotdeauna adevărat că mecanismele sunt prin natura lor pasive, iar organismele sunt intrinsec active.
112:1.14 Viata fizică este un proces având loc între organism şi mediu, mai degrabă decât în interiorul organismului. Orice proces de ordinul acesta tinde să creeze şi să stabilească modele organice de reactiune la acest mediu înconjurător, şi toate aceste modele directoare exercită o mare înrâurire asupra alegerii telului.
112:1.15 Prin mijlocirea mintii sinele şi mediul ambiant stabilesc un contact semnificativ. Abilitatea şi disponibilitatea organismului de a stabili contacte semnificative cu mediul (pentru a reactiona la impulsiuni) reprezintă atitudinea întregii personalităti.
112:1.16 Personalitatea actionează cu dificultate în izolare. Omul este, prin naştere, o creatură sociabilă; el este dominat de o dorintă arzătoare de apartenentă. Este literalmente adevărat „că nici un om nu trăieşte pentru sine[2].”
112:1.17 Dar conceptul personalitătii ca însemnând totalitatea creaturii care trăieşte şi functionează, reprezintă mult mai mult decât integrarea relatiilor; el semnifică unificarea tuturor factorilor realitătii, precum şi coordonarea relatiilor. Între două obiecte există relatii, dar trei sau mai multe obiecte duc la un sistem, şi un astfel de sistem reprezintă mult mai mult decât nişte relatii lărgite sau complexe. Această distinctie este vitală, căci, într-un sistem cosmic, membrii individuali nu sunt legati unii de altii decât în raport cu întregul, şi gratie individualitătii acestui întreg.
112:1.18 În organismul omenesc însumarea părtilor lui constituie individul - individualitatea - dar acest proces n-are nimic în comun cu personalitatea, care este unificatorul tuturor acestor factori în raporturile lor cu realitătile cosmice.
112:1.19 Într-un agregat, părtile sunt adăugate. În sisteme, părtile sunt îmbinate. Sistemele sunt semnificative prin organizarea lor - valori de pozitie. Într-un sistem bun, toti factorii sunt în pozitie cosmică. Într-un sistem rău ori lipseşte ceva, ori ceva este deplasat - deranjat. In sistemul uman personalitatea este ceea ce unifică toate activitătile şi care, la rândul ei, comunică calităti de identitate şi de creativitate.
112:2.1 În studiul individualitătii, ar fi bine să se reamintească:
112:2.2 1. Că sistemele fizice sunt subordonate.
112:2.3 2. Că sistemele intelectuale sunt coordonate.
112:2.4 3. Că personalitatea este supraordonată.
112:2.5 4. Că forta spirituală interioară este potential directoare.
112:2.6 În toate conceptele asupra individualitătii, ar trebui recunoscut că faptul vietii vine primul, iar evaluarea lui sau interpretarea lui după aceea. Un copil începe prin a trăi, şi reflectă ulterior asupra vietii sale. În economia cosmică, spiritul de pătrundere precedă previziunea.
112:2.7 Faptul universal al lui Dumnezeu care se face om a schimbat pentru totdeauna toate semnificatiile şi a modificat toate valorile personalitătii umane. În adevăratul sens al cuvântului, iubirea implică o stimare reciprocă a personalitătilor întregi, fie ele umane sau divine, fie umane şi divine. Părti ale sinelui pot să functioneze în numeroase feluri - să gândească, să simtă, să dorească - dar numai atributele coordonate ale întregii personalităti sunt focalizate într-o actiune inteligentă. Toate aceste puteri sunt asociate cu înzestrarea spirituală a mintii omeneşti atunci când o fiintă umană iubeşte cu sinceritate şi într-un mod dezinteresat o altă fiintă, umană sau divină.
112:2.8 Toate conceptele omeneşti asupra realitătii sunt întemeiate pe ipoteza că personalitatea umană este actuală. Toate conceptele asupra realitătilor supraomeneşti sunt întemeiate pe experienta personalitătii umane cu realitătile cosmice şi în aceste realităti cosmice care sunt unele entităti spirituale şi personalităti divine asociate. În experienta omenească, tot ceea ce nu este spiritual, cu exceptia personalitătii, este un mijloc în vederea unui scop. Orice relatie autentică dintre un muritor şi alte persoane - umane sau divine - este un scop în sine. Şi o astfel de asociere cu personalitatea Deitătii este telul etern al ascensiunii universului.
112:2.9 Posedarea unei personalităti identifică omul ca fiintă spirituală din moment ce unitatea individualitătii şi a conştiintei de sine a personalitătii sunt daruri ale lumii supramateriale. Chiar faptul că un muritor materialist poate să nege existenta realitătilor supramateriale demonstrează, în el însuşi şi prin el însuşi, că sinteza spirituală şi conştiinta cosmică sunt prezente în mintea sa umană şi acolo sunt ele la lucru.
112:2.10 Există o mare prăpastie cosmică între materie şi gândire, iar această prăpastie este nemăsurat mai mare între mintea materială şi iubirea spirituală. Conştiinta, şi încă mult mai putin conştiinta de sine, nu pot fi explicate prin nici un fel de teorie de asociere electronică mecanică sau de fenomene de energie materialiste.
112:2.11 Pe măsură ce mintea urmăreşte realitatea până la ultima ei analiză, materia scapă de simturile ei materiale, dar poate încă să rămână reală pentru minte. Când clarviziunea spirituală caută realitatea care subzistă după disparitia materiei şi o urmăreşte până la o analiză ultimă, materia dispare pentru minte, dar clarviziunea spiritului poate încă să perceapă realitătile cosmice şi valorile supreme de natură spirituală. În consecintă, ştiinta cedează locul ei filozofiei, pe câtă vreme filozofia trebuie să se predea în fata concluziilor inerente experientei spirituale autentice. Gândirea abdică înaintea întelepciunii, iar întelepciunea se pierde într-o adorare iluminată şi meditativă.
112:2.12 În ştiintă, sinele uman observă lumea materială; filozofia este observarea acestei observări a lumii materiale; religia, adevărata experientă spirituală, este realizarea experientială a realitătii cosmice a observării acestei întregi sinteze relative a materialelor energetice ale timpului şi ale spatiului. A clădi o filozofie a universului în mod exclusiv pe materialism este a ignora faptul că toate lucrurile sunt initial concepute ca reale în experienta conştiintei umane. Observatorul nu poate fi lucrul observat. Evaluarea cere ca cel care evaluează să transcende oarecum lucrul evaluat.
112:2.13 În timp, gândirea conduce la întelepciune, iar întelepciunea duce la adorare. În veşnicie, adorarea conduce la întelepciune, iar întelepciunea se termină în finalitatea gândirii.
112:2.14 Posibilitatea de a unifica sinele aflat în evolutie este inerentă calitătilor factorilor constitutivi care sunt: energiile de bază, tesuturile esentiale, supracontrolul chimic fundamental, ideile supreme, mobilurile supreme, telurile supreme şi spiritul divin de manifestare al Paradisului - secretul conştiintei de sine a naturii spirituale a omului.
112:2.15 Planul evolutiei cosmice este de a atinge unitatea personalitătii printr-o dominare crescândă a spiritului, printr-un răspuns volitional la învătăturile şi la îndrumările Ajustorului Gândirii. Personalitatea, atât umană cât şi supraumană, este caracterizată printr-o calitate cosmică inerentă care ar putea fi numită „evolutia dominatiei”, extinderea controlului atât asupra sa, cât şi a mediului ei înconjurător.
112:2.16 O personalitate ascendentă cândva umană trece prin două mari faze de stăpânire volitivă în creştere a sinelui şi în univers:
112:2.17 1. Experienta prefinalitară, sau căutarea lui Dumnezeu, constă în a mărirea realizării de sine printr-o tehnică de expansiune şi de actualizare a identitătii odată cu solutionarea problemelor cosmice şi cu stăpânirea universului care rezultă din asta.
112:2.18 2. Experienta postfinalitară, sau relevatoare de Dumnezeu, în care realizarea de sine suferă o expansiune creativă prin revelatia Fiintei experientiale Supreme inteligentelor căutătoare de Dumnezeu, dar care n-au atins încă nivelele divine unde ele sunt asemenea lui Dumnezeu.
112:2.19 Personalitătile descendente trec prin experiente analoage în cursul diverselor lor aventuri din univers, în timp ce ele caută mărirea capacitătii lor de a cunoaşte cu certitudine şi de a executa voile divine ale Deitătilor, cea Supremă, cea Ultimă şi cea Absolută.
112:2.20 În timpul vietii fizice, sinele material, ego-entitatea identitătii umane, depinde de functionarea continuă a vehiculului vital material, de mentinerea continuă a echilibrului instabil al energiilor şi al intelectului, căreia, pe Urantia, i sa dat numele de viată. Dar individualitatea care are valoare de supravietuire, individualitatea care poate transcende experienta mortii, nu se constituie decât prin stabilirea unui transfer potential al sediului identitătii personalitătii evoluânde, de la vehiculul vietii tranzitorii - corpul material - până la sufletul morontial de natură mai durabilă şi nemuritoare, şi după aceea dincolo, pe nivelele unde sufletul se impregnează de realitatea spirituală şi atinge în cele din urmă statutul realitătii spirituale. Acest transfer efectiv de la o asociere materială la o identificare morontială se efectuează prin sinceritatea, prin persistenta şi prin fermitatea deciziilor creaturii umane în căutarea ei după Dumnezeu.
112:3.1 Urantienii nu recunosc, în general, decât un singur fel de moarte: încetarea fizică a energiilor vitale; însă, în ceea ce priveşte supravietuirea personalitătii, există în realitate trei tipuri de moarte:
112:3.2 1. Moartea spirituală (a sufletului). Dacă un muritor respinge supravietuirea, atunci când a respins-o definitiv; când a fost declarat insolvabil din punct de vedere spiritual şi falimentar din punct de vedere morontial, după opinia comună a Ajustorului şi a serafimului supravietuitor, când un asemenea sfat coordonat a fost înregistrat pe Uversa, şi după ce Cenzorii şi asociatii lor care gândesc au verificat aceste concluzii, conducătorii Orvontonului ordonă eliberarea imediată a Veghetorului interior. Totuşi, această eliberare a Ajustorului nu afectează în nici un fel îndatoririle serafimului personal sau colectiv care se ocupă de acest individ abandonat de Ajustor. Felul acesta de moarte are o semnificatie definitivă, independent de energiile vii care pot continua temporar să însufletească mecanismele fizice şi mentale. Din punct de vedere cosmic, acest muritor este deja mort. Continuarea vietii denotă numai persistenta fortei vii materiale a energiilor cosmice.
112:3.3 2. Moartea intelectuală (a mintii). Când circuitele vitale ale slujitorului adjutant superior sunt întrerupte de aberatiile intelectului, sau de distrugerea partială a mecanismului cerebral, şi dacă această stare de lucruri depăşeşte un anumit punct critic unde a devenit ireparabilă, Ajustorul interior este imediat eliberat şi pleacă în Divinington. În analele universului, se consideră că o personalitate muritoare a întâlnit moartea din clipa când circuitele mentale esentiale ale actiunii volitive umane au fost distruse. Şi iarăşi, aceasta este tot moarte, independent de faptul că mecanismul viu al corpului fizic continuă să functioneze. Privat de mintea volitivă, corpul a încetat să mai fie omenesc, dar sufletul unui astfel de individ poate supravietui; asta depinde de alegerea anterioară a vointei sale omeneşti.
112:3.4 3. Moartea fizică (a corpului şi a mintii). Când o ajunge moartea pe o fiintă umană, Ajustorul rămâne în citadela mintii până ce ea încetează să mai functioneze ca un mecanism inteligent, adică până aproape de momentul în care energiile cerebrale măsurabile îşi încetează pulsatiile vitale ritmice. În urma acestei dezintegrări, Ajustorul îşi i-a adio de la mintea pe cale de disparitie, cu tot atâta de putină ceremonie ca şi la intrarea sa cu un anumit număr de ani mai înainte, şi porneşte către Divinington străbătând Uversa.
112:3.5 După moarte corpul material se reîntoarce în lumea elementală din care provenea, dar doi factori imateriali ai personalitătii supravietuitoare persistă: în primul rând, Ajustorul Gândirii preexistent, cu memoria transcrisă a căii muritoare, se duce pe Divinington; în al doilea rând, sufletul morontial nemuritor al celui răposat rămâne în grija păzitorului destinului[3]. Aceste faze şi aspecte ale sufletului, aceste formule de identitate cândva cinetice şi acum statice, sunt esentiale pentru repersonalizarea pe lumile morontiale; şi reuniunea Ajustorului şi a sufletului este ceea ce reconstituie personalitatea supravietuitoare, ceea ce vă face din nou conştienti în momentul deşteptării morontiale.
112:3.6 Pentru cei care n-au păzitor serafic personal, ocrotitorii colectivi îndeplinesc cu fidelitate şi eficacitate acelaşi serviciu de ocrotire a identitătii şi de înviere a personalitătii. Serafimii sunt indispensabili pentru a reconstitui personalitatea.
112:3.7 La moarte, Ajustorul Gândirii îşi pierde temporar personalitatea, dar nu şi identitatea, în timp ce subiectul uman îşi pierde temporar identitatea, dar nu şi personalitatea; pe lumile de locuinte, Ajustorul şi personalitatea se reunesc într-o manifestare veşnică. Niciodată un Ajustorul plecat nu revine pe pământ cu identitatea fiintei în care locuise anterior. Niciodată personalitatea nu s-a manifestat fără vointa umană; şi niciodată o fiintă umană separată de Ajustorul ei după moarte nu manifestă o identitate activă sau nu stabileşte în nici un fel o comunicare cu fiintele vii de pe pământ. Aceste suflete separate de Ajustor sunt în întregime şi absolut inconştiente în timpul scurtului sau lungului somn al mortii. Nu se poate produce nici o manifestare de nici un fel a personalitătii, nici nu există vreo aptitudine de a angaja comunicări cu alte personalităti înainte de desăvârşirea supravietuirii. Cei care merg pe lumile de locuinte nu au permisiunea de a trimite mesaje înapoi celor pe care îi iubeau. Este un soi de lege, în toate universurile, aceea a se interzice acest gen de comunicatii pe durata regimului în curs.
112:4.1 Când survine o moarte de natură materială, intelectuală sau spirituală, Ajustorul îşi ia adio de la gazda sa muritoare şi pleacă în Divinington. Pornind de la sediul lor respectiv, se stabileşte un contact reflexiv între supraveghetorii guvernării universului local şi cei ai suprauniversului, după care ieşirea Veghetorului este înregistrată sub acelaşi număr de înscriere ca şi intrarea sa în domeniile timpului.
112:4.2 Într-un mod pe care nu-l întelegem în întregime, Cenzorii Universali sunt capabili să intre în posesia unui rezumat al vietii omeneşti după cum este el încorporat în duplicatul transcrierii, făcută de Ajustor, a valorilor spirituale şi a semnificatiilor morontiale ale mintii locuite. Cenzorii au facultatea de a-şi însuşi versiunea Ajustorului asupra caracterului supravietuirii şi a calitătilor spirituale ale fiintei umane decedate, şi toate aceste date, precum şi înregistrările serafice, sunt disponibile pentru a fi prezentate în momentul judecătii individului respectiv. Aceste informatii sunt deopotrivă utilizate pentru a confirma mandatele suprauniversale care fac posibil ca anumiti ascenderi să-şi înceapă imediat cariera morontială, adică de a se duce pe lumile de locuinte îndată după dezintegrarea lor fizică, în aşteptarea încheierii oficiale a unei dispense planetare.
112:4.3 După moartea fizică, şi făcând abstractie de indivizi transferati de printre cei vii, Ajustorul eliberat se duce numaidecât pe sfera-cămin a Diviningtonului. Detaliile a ceea ce se petrece pe această lume, în aşteptarea reaparitiei efective a muritorului supravietuitor, depinzând în principal de răspunsul la următoarea întrebare: oare fiinta umană se înaltă ea la lumile de locuinte care i se cuvine de drept individual, ori aşteaptă ea o convocare dispensatională a supravietuitorilor adormiti ai unei vârste planetare?
112:4.4 Dacă asociatul său muritor apartine unui grup care va fi repersonalizat la sfârşitul unei dispense, Ajustorul nu se va reîntoarce imediat în lumea de locuinte a fostului sistem în care servea, ci va opta pentru una dintre numirile temporare următoare:
112:4.5 1. Înrolarea în rândurile Sfătuitorilor dispăruti pentru servicii nedezvăluite.
112:4.6 2. Afectarea pe o anumită perioadă pentru observarea regimului Paradisului.
112:4.7 3. Înrolarea într-una dintre numeroasele şcoli de instruire din Divinington.
112:4.8 4. Stationarea pentru o vreme ca student observator pe una dintre celelalte şase sfere sacre care constituie circuitul lumilor paradisiace ale Tatălui.
112:4.9 5. Numirea în serviciul mesagerilor Ajustorilor Personalizati.
112:4.10 6. Activarea ca instructor asociat în şcolile Diviningtonului consacrate educării Sfătuitorilor ce apartin grupului virgin.
112:4.11 7. Desemnarea de a se ocupa de alegerea unui grup de lumi posibile pentru a servi în cazul în care ar exista motive rezonabile de a crede că partenerul uman ar fi putut respinge supravietuirea.
112:4.12 Dacă, în momentul în care moartea vă surprinde, ati atins cumva cel de-al treilea cerc sau un tărâm superior şi, în consecintă, v-a fost atribuit un păzitor personal al destinului, şi dacă transcrierea finală a rezumatului caracterului vostru de supravietuire înaintat de Ajustor este certificat în mod neconditionat de păzitorul destinului - dacă serafimul şi Ajustorul sunt în esentă de acord asupra fiecărei chestiuni din expunerile şi din recomandările referitoare la viata voastră - dacă Cenzorii Universali şi asociatii lor reflexivi de pe Uversa confirmă aceste date fără echivoc şi fără rezervă, atunci Străvechii Zilelor lansează ca un fulger, pe circuitele de comunicatii către Salvington, ordinul de înăltare a statutului vostru. Astfel deschise, tribunalele Suveranului Nebadonului vor decreta trecerea imediată a sufletului supravietuitor în sălile de înviere ale lumilor de locuinte.
112:4.13 Dacă individul uman supravietuieşte fără întârziere, Ajustorul, după cum sunt eu informat, se înregistrează în Divinington, se duce în Paradis în fata persoanei Tatălui Universal, revin de îndată pentru a fi îmbrătişati de Ajustorii Personalizati ai suprauniversului şi ai universului local pentru care este destinat, primeşte confirmarea conducătorului Sfătuitor Personalizat al Diviningtonului, şi trece apoi imediat la „realizarea transferului de identitate”. De acolo, el este invitat, în cea de-a treia perioadă şi pe lumea de locuinte, să locuiască în forma reală a personalitătii pregătite pentru a primi sufletul supravietuitor al muritorului pământean, aşa cum a fost această formă proiectată de către păzitorul destinului.
112:5.1 Individualitate este o realitate cosmică, fie ea materială, fie morontială, fie spirituală. Actualitatea stării personale este darul Tatălui Universal care actionează de la sine şi prin sine însuşi sau prin multimea lui de agenti universali. A spune că o fiintă este personală, este a recunoaşte delimitarea relativă a unei astfel de fiinte, în interiorul organismului cosmic. Cosmosul viu este un agregat aproape infinit integrat de unităti reale dintre care fiecare este relativ supusă destinului întregului. Dar unitătile personale au fost dotate cu facultatea efectivă de a alege dintre acceptarea şi respingerea destinului lor.
112:5.2 Ceea ce vine de la Tată este veşnic ca şi Tatăl, şi aceasta este tot atât de adevărat pentru personalitate, pe care Dumnezeu o dă în virtutea liberului său arbitru, ca şi pentru divinul Ajustor al Gândirii, un fragment actual de Dumnezeu[4]. Personalitatea omului este veşnică, dar, în ce priveşte identitatea, ea este o realitate veşnică conditionată. Dat fiind că ea a apărut ca răspuns la voia Tatălui, personalitatea va atinge un destin de Deitate, dar omul trebuie să aleagă dacă va fi prezent sau nu la împlinirea acestui destin. În lipsa unei astfel de alegeri, personalitatea atinge direct Deitatea experientială devenind o parte a Fiintei Supreme. Ciclul este predestinat, dar participarea omului la acest ciclu este optională, personală şi experientială.
112:5.3 Identitatea muritorului este o conditie tranzitorie a vietii temporare în univers. Ea nu este reală decât în măsura în care personalitatea alege să devină un fenomen continuu al universului. Iată deosebirea esentială dintre om şi un sistem energetic: sistemul energetic trebuie să continue, n-are de ales, dar omul are întru totul răspunzător de determinarea propriului său destin. Ajustorul este cu adevărat cărarea către Paradis, dar trebuie ca omul să urmeze el însuşi această cărare din propria sa hotărâre, prin alegerea liberului său arbitru.
112:5.4 Fiintele umane nu posedă identitate decât în sensul material. Asemenea însuşiri ale eului sunt exprimate de mintea materială aşa cum functionează ea în sistemul energetic al intelectului. Când se spune că omul are o identitate, se recunoaşte că el posedă un circuit mental care a fost subordonat actelor şi alegerilor vointei personalitătii omeneşti. Dar aceasta este o manifestare materială şi pur temporară, tot aşa cum embrionul uman este un stadiu tranzitoriu parazit al vietii umane. În perspectiva cosmică, fiintele umane se nasc, trăiesc şi mor relativ într-o clipă; ele nu sunt durabile. Însă, la alegerea sa, personalitatea muritoare posedă puterea de a transfera sediul identitătii sistemului efemer intelect-materie la sistemul superior suflet-morontia care, în asociere cu Ajustorul Gândirii, este creat ca nou vehicul pentru manifestarea personalitătii.
112:5.5 Şi chiar această putere de alegere, această marcă distinctivă universală a creaturilor înzestrate cu liber arbitru, care constituie cea mai mare şansă a omului şi suprema sa responsabilitate cosmică. De integritatea volitiunii umane depinde destinul etern al viitorului finalitar. Pentru a dobândi personalitate veşnică, Ajustorul divin depinde de sinceritatea liberului arbitru al muritorului. Pentru a realiza un nou fiu ascendent, Tatăl Universal depinde de fidelitatea alegerii muritorului. Pentru a face actuală evolutia experientială, Fiinta Supremă depinde de fermitatea şi de întelepciunea deciziilor-actiuni umane.
112:5.6 Cercurile cosmice de creştere a personalitătii trebuie ca în cele din urmă să fie atinse, dar se poate întâmpla ca, fără nici o greşeală din partea voastră, accidentele timpului şi obstacolele existentei materiale v-au împiedicat să dominati aceste nivele pe planeta voastră natală. Dacă intentiile şi dorintele voastre au o valoare de supravietuire, vor fi emise decrete pentru a se prelungi perioada voastră probatorie. Vi se va aloca timp suplimentar pentru a demonstra care vă este valoarea.
112:5.7 Dacă există vreodată vreo îndoială cu privire la oportunitatea de a face să avanseze o identitate umană pe lumile de locuinte, guvernele universului decid invariabil în interesul personal al individului. Fără şovăială, ele înaltă acest suflet la statutul de fiintă de tranzitie, continuându-şi totodată observatiile asupra intentiilor lui morontiale şi asupra obiectivelor sale spirituale emergente. Astfel, justitia divină va fi cu sigurantă înfăptuită şi îndurării divine i se va acorda un nou prilej de a-şi extinde serviciul.
112:5.8 Guvernele Orvontonului şi ale Nebadonului nu pretind că ar atinge o perfectiune absolută în executarea detaliată a planului universal de repersonalizare a muritorilor, ci sustin că manifestă răbdare, tolerantă, întelegere şi o compasiune plină de îndurare, şi chiar asta şi fac. Noi preferăm să ne asumăm riscul unei rebeliuni într-un sistem mai degrabă decât să lăsăm să apară riscul de priva un singur individ care se află în luptă în oricare lume evolutivă, de bucuria veşnică de a urma cariera ascendentă.
112:5.9 Aceasta nu înseamnă că fiintele omeneşti trebuie să beneficieze de o a doua şansă după ce au respins-o pe prima; nu este aşa câtuşi de putin. Însă aceasta înseamnă că toate creaturile volitive trebuie să aibă o adevărată ocazie de a face o alegere indubitabilă, pe deplin conştientă şi definitivă. Judecătorii suverani ai universului nu vor priva niciodată de mântuirea personalitătii vreo fiintă care n-a făcut definitiv şi pe deplin alegerea eternă. Sufletul omenesc trebuie să primească şi va primi oportunitatea deplină şi suficientă de a a-şi dezvălui intentia sa reală şi obiectivul său real.
112:5.10 După moartea lor, fiintele cele mai evoluate din punct de vedere spiritual şi cosmic se duc imediat pe lumile de locuinte. În general, această dispozitie operează pentru cei care au un păzitor serafic menit persoanei lor. Alti muritori pot fi detinuti până ce judecarea problemelor lor a fost încheiată, după care ei pot merge în lumile de locuinte. Ei pot, de asemenea, să fie afectati rândurilor de supravietuitori adormiti care vor fi repersonalizati în masă la sfârşitul dispensei planetare în curs.
112:5.11 Există două dificultăti care împiedică eforturile mele de a explica exact ceea ce se petrece pentru voi în moarte, acel tu supravietuitor, care este distinct de Ajustorul care vă părăseşte. Una dintre ele constă în imposibilitatea de a transmite, la nivelul vostru de întelegere, o descriere adecvată a unei operatii ce se situează la granita dintre domeniul fizic şi cel morontial. Cealaltă dificultate provine din restrictiile puse de autoritătile celeste ce guvernează Urantia asupra misiunii mele în calitate de revelator al adevărului. Ar putea fi prezentate multe detalii interesante, însă la sfatul supraveghetorilor voştri planetari imediati eu nu le dezvălui. Totuşi, eu rămân în limitele atributiilor mele în expunerea a ceea ce urmează:
112:5.12 Un element real, un produs al evolutiei umane, ceva mai mult decât Veghetorul Misterului, supravietuieşte mortii. Această entitate nou apărută este sufletul, şi ea supravietuieşte atât mortii corpului vostru fizic, cât şi celei a mintii voastre materiale[5]. Această entitate este copilul comun al vietii şi al eforturilor voastre combinate ale eului uman în legătură cu eul divin, Ajustorul. Acest copil cu ascendentă umană şi divină constituie elementul supravietuitor de origine pământeană; el este eul morontial, sufletul nemuritor.
112:5.13 Acest copil, a cărui semnificatie persistă şi a cărui valoare supravietuieşte, este cu totul inconştient pe durata perioadei ce tine de la moarte la repersonalizare; el rămâne în seama păzitorului serafic al destinului pe toată perioada de aşteptare. După moarte, voi nu veti actiona ca fiintă conştientă înainte de a fi atins noua conştiintă morontială pe lumile de locuinte ale Sataniei.
112:5.14 În clipa mortii, identitatea functională asociată personalitătii umane este întreruptă de încetarea mişcării vitale. Cu toate că personalitatea umană transcende aceste fragmente constituente, ea depinde de ele pentru această identitate functională. Oprirea vietii distruge structurile creierului fizic necesare dotării mentale, şi această întrerupere a mintii pune capăt conştiintei umane. După aceea, conştiinta creaturii nu mai poate să reapară înainte să se fi aranjat o situatie cosmică care să permită aceleiaşi personalităti umane de a functiona din nou în relatie cu energia vie.
112:5.15 Pe durata trecerii muritorilor ce supravietuiesc între lumea lor de origine şi lumile de locuinte, că personalitatea lor a fost reconstituită în cea de-a treia perioadă, ori că îşi face ascensiunea până la epoca unei reînvieri colective, datele constitutive ale personalitătii lor sunt cu fidelitate păstrate de către arhanghelii de pe lumile lor de activităti speciale. Arhanghelii nu sunt ocrotitori ai personalitătii (în felul în care îngerii păzitori păzesc sufletul), însă nu-i mai putin adevărat că orice factor identificabil al personalitătii este eficient păstrat sub paza acestor fideli depozitari ai elementelor supravietuirii umane. Cât despre amplasarea exactă a personalitătii muritorului pe perioada intermediară dintre moarte şi supravietuire, noi nu îl cunoaştem.
112:5.16 Situatia care face repersonalizarea posibilă este creată în sălile de înviere ale planetelor receptoare morontiale ale universului local. Acolo, în camerele de asamblare a vietii, autoritătile supraveghetoare oferă această combinatie de energie universală - morontială, mentală şi spirituală - care permite să se restituie conştiinta supravietuitorului adormit. Reasamblarea părtilor alcătuitoare ale unei personalităti cândva materiale implică:
112:5.17 1. Alcătuirea unei forme potrivite, un model morontial de energie, în care noul supravietuitor poate stabili contactul cu realitatea nespirituală, şi în interiorul căreia varianta morontială a mintii cosmice poate fi pusă în circuit.
112:5.18 2. Întoarcerea Ajustorului la creatura morontială aflată în aşteptare. Ajustorul este veşnicul păstrător al identitătii voastre ascendente. Veghetorul vostru reprezintă încredintarea absolută că voi înşivă, iar nu un altul, sunteti cei care vor ocupa forma morontială creată pentru trezirea personalitătii voastre. Iar Ajustorul va fi prezent la reconstituirea personalitătii voastre pentru a relua rolul de călăuză paradisiacă al eului vostru supravietuitor.
112:5.19 3. Când aceste conditii prealabile ale personalizării au fost întrunite, păstrătorul serafic al potentialitătilor sufletului nemuritor adormit, cu ajutorul a numeroase personalităti cosmice, atribuie această entitate morontială formei corporale şi mentale morontiale pregătită pentru aceasta; în acelaşi timp, el pune acest copil evolutiv al supremului în asociere veşnică cu Ajustorul în aşteptare. Acest lucru încheie repersonalizarea, reconstituirea memoriei, a intuitiei şi a conştiintei - identitatea.
112:5.20 Faptul repersonalizării constă în luarea în posesie, de către sinele omenesc care se trezeşte, a fazei morontiale racordate a mintii cosmice nou separate. Fenomenul personalitătii depinde de persistenta identitătii reactiei individului la mediul său universal; iar acest lucru nu se poate produce decât prin intermediul mintii. Individualitatea persistă în pofida unei continue schimbări în toti factorii care compun eul; în viata fizică, schimbarea este treptată; la moarte, şi după repersonalizare, schimbarea este bruscă. Adevărata realitate a oricărei individualităti (personalităti) este capabilă să răspundă într-o manieră adecvată la situatiile universului prin modificările permanente ale părtilor sale constitutive; stagnarea se încheie inevitabil prin moarte. Viata omenească este o nesfârşită schimbare a factorilor vietii, unificati prin stabilitatea unei personalităti invariante.
112:5.21 Iar atunci când vă veti trezi astfel în lumile de locuinte ale Ierusemului, voi veti fi atât de schimbati, transformarea spirituală va fi atât de mare încât, dacă nu ar exista Ajustorul Gândirii şi păzitorul destinului care să coreleze cu atâta desăvârşire noua voastră viată din noile lumi cu vechea voastră viată din prima lume, ati avea la început dificultăti în conectarea noii conştiinte morontiale cu memoria readusă la viată a fostei voastre identităti. În ciuda continuitătii identitătii personale, cea mai mare parte a vietii voastre de muritor vi s-ar părea la început un vis vag şi neguros. Timpul va limpezi însă multe dintre asocierile vietii voastre de muritor.
112:5.22 Ajustorul gândirii va readuce şi va repeta doar acele amintiri şi experiente care fac parte din cariera voastră universală şi sunt esentiale pentru aceasta. Dacă Ajustorul a fost un partener în evolutia a ceea ce s-a petrecut în mintea omenească, atunci aceste experiente demne de a fi păstrate vor supravietui în conştiinta eternă a Ajustorului. Cu toate acestea, cea mai mare parte a vietii voastre şi a amintirilor ei - neavând nici semnificatie spirituală, nici valoare morontială - vor muri odată cu creierul material; o mare parte din experienta materială va dispărea, la fel ca un fost eşafodaj, care a servit drept pod pentru trecerea la nivel morontial şi nu mai are nici o utilitate într-un univers. Personalitatea şi relatiile dintre personalităti nu reprezintă însă niciodată eşafodaje; memoria omenească a relatiilor personalitătii are o valoare cosmică şi va persista. În lumile de locuinte nu numai că veti cunoaşte şi veti fi cunoscuti de către cei care v-au fost cândva asociati în scurta, dar misterioasa viată de pe Urantia, ci, mai mult, vă veti aminti de ei, iar ei îşi vor aduce aminte de voi[6].
112:6.1 Aşa cum un fluture iese la iveală din stadiul de omidă, tot astfel adevăratele personalităti ale fiintelor omeneşti ies la iveală în lumile de locuinte revelându-se, pentru prima oară, separate de vechea lor învăluire din trupul lor material. Cariera morontială în universul local corespunde înăltării permanente a mecanismului personalitătii, de la nivelul morontial initial al existentei sufletului până la nivelul morontial final de spiritualitate progresivă.
112:6.2 Este dificil să vă instruim asupra formelor voastre morontiale de personalitate pentru cariera universului local. Veti fi înzestrati cu modele morontiale capabile să manifeste personalitatea, însă acestea sunt învelişuri care, în cele din urmă, se află dincolo de întelegerea voastră. Cu toate că sunt pe deplin reale, astfel de forme nu reprezintă modelele energetice de ordin material pe care le întelegeti acum. Ele joacă însă, în lumile universului local, acelaşi rol pe care îl joacă propriile voastre corpuri materiale pe planetele pe care se nasc oamenii.
112:6.3 Într-o oarecare măsură, înfătişarea formei corporale materiale este sensibilă la caracterul identitătii personale; corpul fizic reflectă, într-o anumită măsură, ceva din natura intrinsecă a personalitătii. Forma morontială realizează o reflectare mai avansată. În viata fizică, muritorii pot fi frumoşi în exterior, fiind în acelaşi timp urâti în interior; în viata morontială, şi din ce în ce mai mult pe nivelele ei mai înalte, forma personalitătii se va modifica direct conform naturii persoanei interioare. La nivelul spiritual, forma exterioară şi natura interioară încep să se apropie de o identificare completă, care se perfectionează tot mai mult pe nivele spirituale tot mai înalte.
112:6.4 În starea morontială, ascenderul muritor este înzestrat cu varianta nebadoniană a mintii cosmice a Maestrului Spirit din Orvonton. Intelectul muritor ca atare a pierit, a încetat să existe ca o entitate universală focalizată, separată de circuitele mentale, nediferentiate ale Spiritului Creativ. În schimb, semnificatiile şi valorile mintii umane n-au dispărut. Anumite faze ale mintii se continuă în sufletul supravietuitor; anumite valori experientiale ale fostei minti omeneşti sunt păstrate de Ajustor; iar înregistrarea vietii omeneşti aşa cum a fost ea trăită în timp, rămâne în universul local, împreună cu anumite înregistrări vii detinute de numeroase fiinte preocupate de evoluarea finală a muritorului ascendent, fiinte al căror rang începe de la serafim, continuă cu Cenzorii Universali, şi dincolo de aceştia până la Suprem.
112:6.5 Vointa unei creaturi nu poate exista fără minte, însă ea persistă în ciuda pierderii intelectului material. În timpul imediat următor reînvierii, personalitatea ascendentă este călăuzită, într-o mare măsură, de modelele caracteriale moştenite din viata sa umană şi de actiunea nou apărută a motei morontiale. I-ar aceşti îndrumători ai conduitei de pe lumile de locuinte activează într-o manieră acceptabilă pe durata primelor etape ale vietii morontiale şi înainte ca vointa morontială să apară în întreaga sa plenitudine ca expresie volitională a personalitătii ascendente.
112:6.6 În cariera universului local nu există nici o influentă care să se compare cu aceea a celor şapte spirite-mentale adjutante ale existentei umane. Mintea morontială trebuie să evolueze prin contact direct cu mintea cosmică, aşa cum a fost modificată şi tradusă această minte cosmică de către sursa creativă a intelectului universului local - Călăuzirea Divină.
112:6.7 Înainte de moarte, mintea muritoare are conştiinta de a fi independentă de prezenta Ajustorului; pentru a putea functiona mintea adjutantă are nevoie doar de modelul asociat material-energetic. Sufletul morontial fiind însă supraadjutant, nu are o conştiintă de sine fără Ajustor atunci când este lipsit de mecanismul mental material. Acest suflet evoluat posedă, cu toate acestea, o continuitate a caracterului provenită din deciziile luate de fostul său mental adjutant asociat, iar acest caracter devine memorie activă atunci când modelele sale primesc energia Ajustorului revenit.
112:6.8 Persistenta memoriei este dovada că identitatea originară este retinută; ea este esentială pentru a completa autoconştiinta continuitătii şi a expansiunii personalitătii. Muritorii care se ridică fără Ajustori depind de instructiunile asociatilor serafici pentru reconstructia memoriei umane; în afară de aceasta, sufletul morontial al muritorilor fuzionati cu Spiritul nu este limitat. Modelul memoriei persistă în suflet, însă acest model necesită prezenta fostului Ajustor pentru a deveni imediat capabil să se realizeze pe sine ca o memorie continuă. Fără Ajustor, supravietuitorul muritor are nevoie de o perioadă de timp considerabilă pentru a reexplora şi reînvăta, pentru a redobândi memoria conştientă a semnificatiilor şi valorilor existentei sale anterioare.
112:6.9 Sufletul având o valoare de supravietuire reflectă atât actiunile şi motivatiile cantitative cât şi pe cele calitative ale intelectului material, fostul sediu al identitătii de sine. Alegând adevărul, frumusetea şi bunătatea, mintea muritoare intră în cariera ei universală premorontială sub tutela celor şapte spirite-mentale adjutante unificate sub conducerea spiritului întelepciunii. Prin urmare, după trecerea de cel şapte cercuri de realizare morontială, darul mintii morontiale se suprapune mentalului adjutant, fapt care inaugurează cariera prespirituală sau morontială de progres în universul local.
112:6.10 Când o creatură îşi părăseşte planeta natală, ea lasă în urma ei îndrumătorul adjutant şi nu mai depinde decât de intelectul morontial. Când un ascender părăseşte universul local, el a atins nivelul spiritual al existentei, trecând deasupra nivelului morontial. Această entitate spirituală nou apărută devine atunci acordată îndrumării directe a mintii cosmice de pe Orvonton.
112:7.1 Fuziunea cu Ajustorul Gândirii conferă personalitătii actualităti eterne, care înainte nu erau decât potentiale. Printre aceste noi daruri putem mentiona: fixarea calitătii divinitătii, memoria şi experienta veşniciei trecute, nemurirea şi o fază de absolut potential calificat.
112:7.2 Când cursa voastră pământească într-o formă temporară s-a încheiat, sunteti sortiti să vă treziti pe tărmurile unei lumi mai bune, şi în cele din urmă veti fi uniti cu Ajustorul vostru fidel într-o îmbrătişare veşnică[7][8]. Iar această fuziune constituie misterul care face ca Dumnezeu şi omul să fie una, misterul evolutiei creaturii finite, însă acesta este veşnic adevărat. Fuziunea este taina sferei sacre a Ascendingtonului, şi nici o creatură, în afară de cele care au experimentat fuziunea cu Spiritul Deitătii, nu poate întelege semnificatia reală a valorilor efective care sunt unite atunci când identitatea unei creaturi a timpului devine pe vecie una cu Spiritul Deitătii Paradisului.
112:7.3 Fuziunea cu Ajustorul se efectuează de obicei în timp ce ascenderul încă se mai află în sistemul său local. Ea se poate produce pe planeta natală ca o transcendere a mortii naturale; ea poate avea loc pe oricare dintre lumile locuintelor sau în cartierul general al unui sistem. Ea poate fi chiar şi întârziată până în momentul şederii în sediul constelatiei; sau, la ocazii speciale, ea nu poate fi încheiată până când ascenderul n-a ajuns capitala universului local.
112:7.4 După ce s-a efectuat fuziunea cu Ajustorul, nu mai poate apărea nici un pericol pentru cariera eternă a unei astfel de personalităti. Fiintele celeste, pentru a fi încercate, trec printr-o lungă experientă, însă muritorii trec prin încercări relativ scurte şi intense pe lumile evolutive şi morontiale.
112:7.5 Fuziunea cu Ajustorul nu are loc niciodată înainte ca decretele suprauniversului să fi confirmat că natura umană a făcut o alegere definitivă şi irevocabilă în ceea ce priveşte cariera eternă. Aceasta este autorizarea uniunii care, odată proclamată, constituie pentru personalitatea fuzionată permisiunea de a părăsi în cele din urmă hotarele universului local pentru a ajunge apoi în cartierul general al suprauniversului. De acolo, şi într-un viitor îndepărtat, un seconafim va purta pelerinul timpului în lungul zbor ce îl va conduce în universul central al Havonei şi spre aventura Deitătii.
112:7.6 Pe lumile evolutive, individualitatea este materială; ea este un obiect din univers şi este supusă ca atare legilor existentei materiale. Ea este un fapt în timp şi este sensibilă la vicisitudinile acestuia. Aici trebuie să fie formulate deciziile de supravietuire. În starea morontială sinele a devenit o realitate universală nouă şi mai durabilă, iar creşterea sa permanentă se întemeiază pe armonizarea sa continuă cu circuitele mentale şi spirituale ale universurilor. Acum sunt confirmate deciziile de supravietuire. Când sinele atinge nivelul spiritual, el a devenit atunci o valoare sigură în univers, iar această nouă valoare se întemeiază pe faptul că s- au luat deciziile de supravietuire; dovada este eterna fuziune cu Ajustorul Gândirii. După ce a atins statutul de valoare universală autentică, creatura devine potential liberă pentru a căuta cea mai înaltă valoare universală - Dumnezeu.
112:7.7 Asemenea fiinte fuzionate sunt duble în reactiile lor universale. Ele sunt indivizi morontiali distincti având anumite analogii cu serafimii, şi potential ei sunt deopotrivă fiinte din ordinul finalitarilor Paradisului.
112:7.8 Individul fuzionat reprezintă însă, într-adevăr, o personalitate, o fiintă, a cărei unitate sfidează orice încercare de analiză din partea oricărei inteligente a universurilor. Şi astfel, după ce ati trecut prin fata tribunalelor universului local de la cel mai modest până la cel mai înalt, fără ca vreunul dintre ele să poată identifica separat omul şi Ajustorul, sunteti în cele din urmă conduşi în fata Suveranului Nebadonului, Tatăl universului vostru local. Iar acolo primiti, chiar din mâna fiintei a cărei paternitate creativă în acest univers al timpului a făcut posibil faptul vietii voastre, acreditările care vă dau dreptul de a continua apoi cariera voastră suprauniversală în căutarea Tatălui Universal.
112:7.9 Oare triumfătorul Ajustor a câştigat personalitate prin magnificul său serviciu pentru omenire, sau nemurirea a fost dobândită de brava fiintă umană prin eforturile ei sincere de a deveni asemeni Ajustorului? Nu este nici una dintre acestea; doar împreună au împlinit evolutia unui membru al unuia dintre ordinele unice ale personalitătilor ascendente ale Supremului, o fiintă care va fi întotdeauna serviabilă, fidelă şi eficientă, un candidat pentru o creştere şi o dezvoltare nouă, încercând mereu să se ridice şi neoprindu-se niciodată din ascensiunea celestă înainte ca cele şapte circuite ale Havonei să fie străbătute şi înainte ca sufletul, a cărui origine a fost cândva pământească, să aibă o recunoştintă plină de adoratie în fata personalitătii însăşi a Tatălui din Paradis.
112:7.10 De-a lungul acestei întregi ascensiuni, Ajustorul Gândirii este garantia divină a viitoarei şi deplinei stabilizări spirituale a ascenderului muritor. În acelaşi timp, prezenta liberului arbitru omenesc oferă Ajustorului un canal etern pentru a pune în libertate natura divină şi infinită. Acum aceste două identităti au devenit una; nici un eveniment din timp sau din eternitate nu mai poate separa omul sau Ajustorul; ei sunt inseparabili, contopiti pe vecie.
112:7.11 Pe lumile de fuziune a Ajustorilor, destinul Veghetorului Misterului este identic cu acela al muritorului ascendent - Corpul Paradisiac al Finalitătii. Nici Ajustorul, nici muritorul nu pot atinge acel tel unic fără cooperarea deplină şi ajutorul plin de încredere acordate reciproc. Această asociere extraordinară este unul dintre fenomenele cosmice cele mai pasionante şi cele mai stupefiante ale prezentei vârste a universului.
112:7.12 Din momentul fuziunii cu Ajustorul, statutul ascenderului este acela al unei creaturi evolutive. Partenerul uman a fost primul care s-a bucurat de personalitate; el este deci superior Ajustorului în toate problemele ce se referă la recunoaşterea personalitătii.
112:7.13 Pentru aceste fiinte contopite cartierul general din Paradis este Ascendington, nu Divinington, iar această îmbinare unică dintre Dumnezeu şi om are rang de muritor ascender pe toată calea ascendentă către Corpul Finalitătii. Când un Ajustor se contopeşte cu un muritor ascender, numărul acelui Ajustor este şters din arhivele suprauniversului. Nu ştiu ce se întâmplă în arhivele de pe Divinington, însă presupun că dosarul acelui Ajustor este transferat în cercurile secrete ale curtilor interioare ale lui Grandfanda, conducătorul în exercitiu al Corpului Finalitătii.
112:7.14 Odată cu fuziunea Ajustorului, Tatăl Universal şi-a tinut făgăduiala de a se dărui pe sine făpturilor sale materiale; el şi-a dus la îndeplinire promisiunea şi a realizat planul de revărsare eternă a divinitătii asupra umanitătii. Acum începe încercarea omenească de a realiza şi actualiza posibilitătile nelimitate care sunt inerente asocierii celeste cu Dumnezeu, care a devenit astfel un fapt.
112:7.15 Destinul actualmente cunoscut al muritorilor supravietuitori este Corpul Finalitătii din Paradis; acesta este şi telul destinului pentru toti Ajustorii de Gândire care s-au alăturat într-o uniune veşnică partenerilor lor muritori. Finalitarii Paradisului lucrează acum la multe proiecte îndrăznete în marele univers, însă noi presupunem cu totii că vor avea alte sarcini, poate şi mai celeste, de îndeplinit în viitorul îndepărtat, după ce cele şapte suprauniversuri vor fi fost ancorate în lumină şi în viată şi când Dumnezeul finit va fi ieşit la iveală din misterul care înconjoară acum această Deitate Supremă.
112:7.16 Vi s-a descris, într-o anumită măsură, organizarea şi personalul universului central, al suprauniversurilor şi al universurilor locale. Vi s-au spus unele lucruri asupra caracterului şi a originii diverselor personalităti care conduc acum aceste vaste creatii. Ati fost de asemenea informati că sunt pe cale de a se organiza vaste galaxii de universuri, aflate cu mult dincolo de periferia marelui univers, pe primul nivel al spatiului exterior. De-a lungul acestor expuneri vi s-a împărtăşit şi faptul că Fiinta Supremă va dezvălui functia sa tertiară nerevelată în aceste regiuni actualmente neexplorate ale spatiului exterior; şi vi s-a mai spus, de asemenea, că finalitarii din corpul Paradisului sunt copiii experientiali ai Supremului.
112:7.17 Noi credem că muritorii fuzionati cu Ajustorul lor împreună cu tovarăşii lor finalitari, sunt meniti să functioneze, într-un fel sau altul, în administratia universurilor de pe primul nivel al spatiului exterior. Nu avem nici cea mai mică urmă de îndoială că, la timpul potrivit, aceste enorme galaxii vor deveni universuri locuite. Şi suntem deopotrivă convinşi că, printre administratorii lor, vom găsi finalitari paradisiaci a căror natură este consecinta cosmică a întrepătrunderii creaturii şi a Creatorului.
112:7.18 Ce aventură! Ce poveste! O creatie gigantică care să fie administrată de copiii Supremului, aceşti Ajustori personalizati şi umanizati, aceşti muritori deveniti veşnici şi asemeni Ajustorilor, aceste îmbinări misterioase şi asocieri veşnice dintre cele mai înalte manifestări cunoscute ale Primei Surse-Centru şi cea mai umilă formă de viată inteligentă capabilă să înteleagă şi să ajungă la Tatăl Universal. Ne imaginăm că astfel de fiinte amestecate, asemenea asocieri dintre Creator şi creatură, vor deveni conducători minunati, administratori incomparabili şi directori plini de întelegere şi de compasiune fată de toate formele de viată inteligentă susceptibile să se nască în aceste universuri viitoare ale primului nivel al spatiului exterior.
112:7.19 Originea voastră este, într-adevăr, pământească, animală, iar corpul vostru este tărână[9]. Însă dacă vreti în mod efectiv, dacă doriti realmente, moştenirea erelor este cu sigurantă a voastră şi, într-o bună zi, veti sluji în universuri cu adevărata voastră calitate - copii ai Dumnezeului Suprem al experientei şi fii divini ai Tatălui Paradisiac al tuturor personalitătilor.
112:7.20 [Prezentat de un Mesager Solitar din Orvonton]
| Capitolul 111. Ajustorul şi sufletul |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 113. Păzitorii Serafici ai Destinului |