© 2004 Fundația Urantia
Capitolul 29. Directorii de putere ai universului |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 31. Corpul Finalităţii |
30:0.1 PERSONALITĂŢILE şi entităţile altfel decât personale care activează în prezent în Paradis şi în marele univers constituie un număr aproape nelimitat de fiinţe vii. Chiar şi numărul de ordine şi de tipuri majore depăşeşte imaginaţia umană, fără a mai vorbi de nenumăratele subtipuri şi varietăţi. Este, cu toate acestea, de dorit să prezentăm câte ceva din cele două clasificări fundamentale de fiinţe vii - o sugestie a clasificării Paradisului şi o prescurtare a Registrului Personalităţilor de pe Uversa.
30:0.2 Este imposibil să se formuleze o clasificare detaliată, completă şi pe deplin coerentă a personalităţilor marelui univers, deoarece grupurile lor nu sunt toate revelate. Ar fi nevoie de numeroase capitole suplimentare pentru a se acoperi revelaţia ulterioară necesară pentru clasificarea sistematică a tuturor grupurilor. O astfel de extensiune conceptuală nu prea ar fi de dorit, de vreme ce ea ar priva pe gânditorii muritori ai următorului mileniu de acel stimulent pentru speculaţia creativă pe care ar oferi-o revelarea parţială a acestor concepte. Cel mai bine este ca oamenii să nu primească o revelaţie peste măsură de amplă; acest fapt înăbuşă imaginaţia.
30:1.1 În Paradis, fiinţele vii sunt clasificate în acord cu relaţiile înnăscute sau dobândite cu Deităţile Paradisului. Pe parcursul marilor adunări ale universului central şi ale suprauniversurilor, persoanele prezente sunt adesea grupate în acord cu originea lor: cele de origine triunică, sau cele de dobândire trinitară; acelea de origine dublă; şi cele de origine unică. Este dificil să se interpreteze minţii umane a muritorilor clasificările paradisiace ale fiinţelor vii, însă noi suntem autorizaţi să prezentăm ceea ce urmează:
30:1.2 I. FIINŢE DE ORIGINE TRIUNICĂ. Fiinţele create de toate cele Trei Deităţi ale Paradisului, fie ca atare, fie ca Trinitate, laolaltă cu corpul trinitizat, desemnare care se referă la toate grupurile de fiinţe trinitizate, revelate şi nerevelate.
30:1.3 A. Spiritele Supreme.
30:1.4 1. Cele Şapte Spirite Maestru.
30:1.5 2. Cei Şapte Agenţi Executivi Supremi.
30:1.6 3. Cele Şapte Ordine de Spirite Reflectante.
30:1.7 B. Fiii Staţionari ai Trinităţii.
30:1.8 1. Secretele Supremaţiei Trinitizate.
30:1.9 2. Eternii de Zile.
30:1.10 3. Cei Îmbătrâniţi de Zile.
30:1.11 4. Perfecţiunile de Zile.
30:1.12 5. Recenţii de Zile.
30:1.13 6. Uniunile de Zile.
30:1.14 7. Fidelii de Zile.
30:1.15 8. Desăvârşitorii Înţelepciunii.
30:1.16 9. Consilierii Divini.
30:1.17 10. Cenzorii Universali.
30:1.18 C. Fiinţe de origine Trinitară şi Fiinţe Trinitizate.
30:1.19 1. Fiii Învăţători ai Trinităţii.
30:1.20 2. Spiritele Inspirate ale Trinităţii.
30:1.21 3. Nativii Havonei.
30:1.22 4. Cetăţenii Paradisului.
30:1.23 5. Fiinţele Nerevelate de origine trinitară.
30:1.24 6. Fiinţele Nerevelate trinitizate de Deitate.
30:1.25 7. Fiii de Împlinire Trinitizaţi.
30:1.26 8. Fiii de Selecţie Trinitizaţi.
30:1.27 9. Fiii de Perfecţiune Trinitizaţi.
30:1.28 10. Fiii Trinitizaţi de Creaturi.
30:1.29 II. FIINŢE DE ORIGINE DUALĂ. Acelea ce îşi au originea în oricare două Deităţi din Paradis sau care au fost create altfel de orice două fiinţe descendente direct sau indirect din Deităţile Paradisului.
30:1.30 A. Ordinele Descendente.
30:1.31 1. Fiii Creatori.
30:1.32 2. Fiii Magistrali.
30:1.33 3. Strălucitoarele Stele de Dimineaţă.
30:1.34 4. Părinţii Melchizedeki.
30:1.35 5. Melchizedekii.
30:1.36 6. Vorondadekii.
30:1.37 7. Lanonandekii.
30:1.38 8. Strălucitoarele Stele de Seară.
30:1.39 9. Arhanghelii.
30:1.40 10. Purtătorii Vieţii.
30:1.41 11. Ajutorii Nerevelaţi ai Universurilor.
30:1.42 12. Fiii lui Dumnezeu Nerevelaţi.
30:1.43 B. Ordinele Staţionare.
30:1.44 1. Abandonterii.
30:1.45 2. Susaţii.
30:1.46 3. Univitaţii.
30:1.47 4. Spirongii.
30:1.48 5. Fiinţe Nerevelate de origine Duală.
30:1.49 C. Ordinele Ascendente.
30:1.50 1. Muritori care s-au contopit cu Ajustorul lor.
30:1.51 2. Muritori care s-au contopit cu Fiul.
30:1.52 3. Muritori care s-au contopit cu Spiritul.
30:1.53 4. Medianii Transferaţi.
30:1.54 5. Ascendenţi Nerevelaţi.
30:1.55 III. FIINŢE DE ORIGINE UNICĂ. Acelea care provin din oricare dintre Deităţile Paradisului sau care au fost creaţi altfel de orice fiinţă singură care descinde direct sau indirect din Deităţile Paradisului.
30:1.56 A. Spiritele Supreme.
30:1.57 1. Mesagerii Gravitaţiei.
30:1.58 2. Cele Şapte Spirite ale Circuitelor Havonei.
30:1.59 3. Adjutanţii în Grup de Doisprezece ai Circuitelor Havonei.
30:1.60 4. Ajutoarele-Imagini Reflectante.
30:1.61 5. Spiritele-Mamă ale Universurilor.
30:1.62 6. Spiritele Mentale Adjutante Septuple.
30:1.63 7. Fiinţele Nerevelate provenite din Deitate.
30:1.64 B. Ordinele Ascendente.
30:1.65 1. Ajustorii Personalizaţi.
30:1.66 2. Fiii Materiali Ascenderi.
30:1.67 3. Serafimii Evolutivi.
30:1.68 4. Heruvimii Evolutivi.
30:1.69 5. Ascenderii Nerevelaţi.
30:1.70 C. Familia Spiritului Infinit.
30:1.71 1. Mesagerii Solitari.
30:1.72 2. Supraveghetorii Circuitelor Universului.
30:1.73 3. Directorii Recensământului.
30:1.74 4. Ajutorii Personali ai Spiritului Infinit.
30:1.75 5. Inspectorii Asociaţi.
30:1.76 6. Santinelele desemnate.
30:1.77 7. Îndrumătorii Absolvenţilor.
30:1.78 8. Slujitorii Havonei.
30:1.79 9. Conciliatorii Universali.
30:1.80 10. Însoţitorii Morontiei.
30:1.81 11. Supernafimii.
30:1.82 12. Seconafimii.
30:1.83 13. Terţiafimii.
30:1.84 14. Omniafimii.
30:1.85 15. Serafimii.
30:1.86 16. Heruvimii şi Sanovimii.
30:1.87 17. Fiinţele Nerevelate provenite din Spirit.
30:1.88 18. Cei Şapte Directori Supremi de Putere.
30:1.89 19. Centrele Supreme de Putere.
30:1.90 20. Controlorii Fizici Principali.
30:1.91 21. Supraveghetorii de Putere Morontială.
30:1.92 IV. FIINŢE TRANSCENDENTALE EXTERIORIZATE. În Paradis se găseşte o imensă mulţime de fiinţe transcendentale a căror origine nu este de obicei revelată universurilor timpului şi spaţiului înainte ca aceste universuri să se stabilizeze în lumină şi viaţă. Aceşti Transcendentali nu sunt nici creatori, nici creaturi; ei sunt copiii exteriorizaţi ai divinităţii, ai ultimităţii şi ai eternităţii. Aceşti „exteriorizaţi” nu sunt nici finiţi, nici infiniţi - ei sunt absoniţi; iar absonitatea nu este nici infinitate, nici absoluitate.
30:1.93 Aceşti necreatori necreaţi sunt întotdeauna loiali Trinităţii Paradisului şi supuşi Celui Ultim. Ei există pe patru nivele ultime de activitate a personalităţii şi sunt funcţionali pe cele şapte nivele ale absonităţii în douăsprezece mari diviziuni, constând dintr-o mie de grupuri de lucru majore de câte şapte clase fiecare. Aceste fiinţe exteriorizate conţin următoarele ordine:
30:1.94 1. Arhitecţii Maestrului Univers.
30:1.95 2. Arhivarii Transcendentali.
30:1.96 3. Alţi Transcendentali.
30:1.97 4. Organizatorii Principali ai Forţei Exteriorizaţi Primari.
30:1.98 5. Organizatorii Principali ai Forţei Transcendentali Aliaţi.
30:1.99 Dumnezeu, ca suprapersoană, exteriorizează; Dumnezeu, ca persoană, creează; Dumnezeu, ca prepersoană, se fragmentează; şi un astfel de fragment din el însuşi, Ajustorul, este cel care dezvoltă sufletul spirit în mintea materială şi muritoare în acord cu libera alegere a personalităţii conferite creaturii muritoare prin actul părintesc a lui Dumnezeu ca Tată.
30:1.100 V. ENTITĂŢI FRAGMENTATE ALE DEITĂŢII. Acest ordin de existenţă vie, provenind din Tatăl Universal, se manifestă cel mai clar în Ajustorii Gândirii, cu toate că aceste entităţi nu sunt, în nici un fel, singurele fragmentări ale realităţii prepersonale a Primei Surse-Centru. Funcţiunile fragmentelor ce se disting de Ajustori sunt multiple şi puţin cunoscute. Fuziunea cu un Ajustor sau cu unul dintre celelalte fragmente face din creatură o fiinţă contopită cu Tatăl.
30:1.101 Cu toate că fragmentările spiritului preminte ale Celei de a Treia Surse-Centru nu sunt deloc comparabile cu fragmentele Tatălui, noi trebuie să le menţionăm aici. Astfel de entităţi diferă considerabil de Ajustori; ele nu locuiesc în Spiritington ca atare, ele nu traversează circuitele de gravitaţie mentală şi nu înlocuiesc creaturile umane pe parcursul şederii lor în trup. Ele nu sunt prepersonale în sensul în care sunt Ajustorii, însă asemenea fragmente ale spiritului preminte sunt revărsate peste unii muritori supravieţuitori, iar contopirea cu ei îi transformă în muritori contopiţi cu Spiritul, în contrast cu muritorii contopiţi cu Ajustorul lor.
30:1.102 Spiritul individualizat al unui Fiu Creator este şi mai dificil de descris. Uniunea cu el face din creatură un muritor contopit cu Fiul. Şi mai există şi alte fragmentări ale Deităţii.
30:1.103 VI. FIINŢE SUPERPERSONALE. Există o vastă multitudine de fiinţe distincte de cele personale, care sunt de origine divină şi aduc multiple servicii în universul universurilor. Unele dintre aceste fiinţe locuiesc pe lumile paradisiace ale Fiului; altele, cum ar fi reprezentanţii suprapersonali ai Fiului Etern, se întâlnesc în altă parte. Cea mai mare parte din ele nu sunt menţionate în aceste expuneri, iar încercarea de a le descrie unor fiinţe personale ar fi de-a dreptul zadarnică.
30:1.104 VII. ORDINE NECLASIFICATE ŞI NEREVELATE. Pe parcursul prezentei vârste a universului nu ar fi posibil să rânduim toate fiinţele personale sau de altă natură în clasificări ţinând de prezenta epocă a universului. De altfel, nici nu au fost revelate toate categoriile lor în aceste expuneri; numeroase ordine au fost omise în listele citate. Consideraţi următoarele:
30:1.105 Consumatorii Destinului Universului.
30:1.106 Locţiitorii Calificaţi ai Ultimului.
30:1.107 Supraveghetorii Necalificaţi ai Supremului.
30:1.108 Agenţii Creativi Nerevelaţi ai Celor Îmbătrâniţi de Zile.
30:1.109 Maiestonii din Paradis.
30:1.110 Agenţii de Legătură Reflexivi Nedenumiţi ai lui Majeston.
30:1.111 Ordinele Midsonite ale Universurilor Locale.
30:1.112 Nu este necesar să atribuim nici o semnificaţie specială enumerării acestor ordine la un loc, decât că nici unul dintre ele nu apare în clasificarea Paradisului aşa cum este revelată în această carte. Acestea sunt puţinele ordine neclasificate. . Nu aţi aflat încă de multe dintre cele nerevelate.
30:1.113 Există spirite: entităţi spirituale, prezenţe spirituale, spirite personale, spirite prepersonale, spirite suprapersonale, existenţe spirituale, personalităţi spirituale - însă nici limba, nici intelectul muritorilor nu sunt pe potrivă. Noi putem, cu toate acestea, indica faptul că nu există personalităţi de „minte pură”; nici o entitate nu are personalitate dacă ea nu a fost înzestrată cu ea de Dumnezeu, care este spirit. Nici o entitate mentală neasociată unei energii fizice sau spirituale nu este o personalitate. Însă, în acelaşi sens în care există personalităţi spirituale înzestrate cu minte, există personalităţi mentale înzestrate cu spirit. Majeston şi asociaţii săi sunt ilustrări destul de bune de fiinţe dominate de minte, există însă nişte ilustrări şi mai bune ale acestui tip de personalitate necunoscute vouă. Există chiar ordine întregi şi nerevelate de personalităţi mentale, însă spiritul le este asociat întotdeauna. Anumite alte creaturi nerevelate sunt ceea ce am putea numi personalităţi de energie mentală şi fizică. Acest tip de fiinţe nu sunt sensibile la gravitaţia spiritului, însă sunt, cu toate acestea, adevărate personalităţi - ele sunt cuprinse în circuitul Tatălui.
30:1.114 Aceste capitole nici măcar nu încep - nu pot începe - să epuizeze istoria creaturilor vii, a creatorilor, a fiinţelor exteriorizate şi a fiinţelor existând sub alte forme, care trăiesc şi se închină şi servesc în universurile populate ale timpului şi în universul central al eternităţii. Voi muritorii sunteţi persoane şi, de aceea, noi putem să vă descriem fiinţe personalizate, însă cum vi s-ar putea oare explica vreodată o fiinţă absonitizată ?
30:2.1 Familia divină a fiinţelor vii este înregistrată pe Uversa în şapte mari diviziuni:
30:2.2 1. Deităţile Paradisului.
30:2.3 2. Spiritele Supreme.
30:2.4 3. Fiinţele provenite din Trinitate.
30:2.5 4. Fiii lui Dumnezeu.
30:2.6 5. Personalităţile Spiritului Infinit.
30:2.7 6. Directorii de Putere ai Universului.
30:2.8 7. Corpul de Cetăţenie Permanentă.
30:2.9 Aceste grupe de creaturi volitive sunt împărţite în numeroase clase şi subdiviziuni minore. Prezentarea acestei clasificări a personalităţilor marelui univers caută totuşi, în principal, să enunţe ordinele de fiinţe inteligente care au fost revelate în aceste expuneri, şi din care cea mai mare parte vor fi întâlnite de muritorii timpului, pe parcursul experienţei lor ascendente de înălţare progresivă către Paradis. Enumerările următoare nu menţionează vastele ordine de fiinţe universale care îşi urmează munca în afara planului de ascensiune a muritorilor.
30:2.10 I. DEITĂŢILE PARADISULUI.
30:2.11 1. Tatăl Universal.
30:2.12 2. Fiul Etern.
30:2.13 3. Spiritul Infinit.
30:2.14 II. SPIRITELE SUPREME.
30:2.15 1. Cele Şapte Spirite Maestru.
30:2.16 2. Cei Şapte Agenţi Executivi Supremi.
30:2.17 3. Cele Şapte Grupuri de Spirite Reflectante.
30:2.18 4. Ajutoarele-Imagini Reflectante.
30:2.19 5. Cele Şapte Spirite ale Circuitelor.
30:2.20 6. Spiritele Creative ale Universurilor Locale.
30:2.21 7. Spiritele Mentale Adjutante.
30:2.22 III. FIINŢELE PROVENITE DIN TRINITATE.
30:2.23 1. Secretele Supremaţiei Trinitizate.
30:2.24 2. Eternii de Zile.
30:2.25 3. Cei Îmbătrâniţi de Zile.
30:2.26 4. Perfecţiunile de Zile.
30:2.27 5. Recenţii de Zile.
30:2.28 6. Uniunile de Zile.
30:2.29 7. Fidelii de Zile.
30:2.30 8. Fiii Învăţătorii ai Trinităţii.
30:2.31 9. Desăvârşitorii de Înţelepciune.
30:2.32 10. Consilierii Divini.
30:2.33 11. Cenzorii Universali.
30:2.34 12. Spiritele Inspirate ale Trinităţii
30:2.35 13. Nativii Havonei.
30:2.36 14. Cetăţenii Paradisului.
30:2.37 IV. FIII LUI DUMNEZEU.
30:2.38 A. Fiii Descendenţi.
30:2.39 1. Fiii Creator - Mihailii.
30:2.40 2. Fiii Magistrali - Avonalii.
30:2.41 3. Fiii Învăţători ai Trinităţii - Daynalii.
30:2.42 4. Fiii Melchizedeki.
30:2.43 5. Fiii Vorondadeki.
30:2.44 6. Fiii Lanondadeki.
30:2.45 7. Fiii Purtători ai Vieţii.
30:2.46 B. Fiii Ascendenţi.
30:2.47 1. Muritori Contopiţi cu Tatăl.
30:2.48 2. Muritori Contopiţi cu Fiul.
30:2.49 3. Muritori Contopiţi cu Spiritul.
30:2.50 4. Serafimi Evolutivi.
30:2.51 5. Fii Materiali Ascendenţi.
30:2.52 6. Medianii Transferaţi.
30:2.53 7. Ajustori Personalizaţi.
30:2.54 C. Fiii Trinitizaţi.
30:2.55 1. Puternicii Mesageri.
30:2.56 2. Cei Înalţi în Autoritate.
30:2.57 3. Cei Fără de Nume şi de Număr.
30:2.58 4. Păstrătorii Trinitizaţi.
30:2.59 5. Ambasadorii Trinitizaţi.
30:2.60 6. Păzitorii Celeşti.
30:2.61 7. Asistenţii Înalţilor Fii.
30:2.62 8. Fiii Trinitizaţi de Ascenderi.
30:2.63 9. Fiii Paradisului Havona Trinitizaţi.
30:2.64 10. Fiii Destinului Trinitizaţi.
30:2.65 V. PERSONALITĂŢILE SPIRITULUI INFINIT.
30:2.66 A. Personalităţi Superioare ale Spiritului Infinit.
30:2.67 1. Mesagerii Solitari.
30:2.68 2. Supraveghetorii Circuitelor Universului.
30:2.69 3. Directorii de Recensământ.
30:2.70 4. Ajutoarele Personale ale Spiritului Infinit.
30:2.71 5. Inspectorii Asociaţi.
30:2.72 6. Santinelele desemnate.
30:2.73 7. Îndrumătorii Diplomaţilor.
30:2.74 B. Oştirile Mesagerilor Spaţiului.
30:2.75 1. Slujitorii Havonei.
30:2.76 2. Conciliatorii Universali.
30:2.77 3. Consilierii Tehnici.
30:2.78 4. Păstrătorii Arhivelor în Paradis.
30:2.79 5. Arhivarii Celeşti.
30:2.80 6. Însoţitorii Morontiali.
30:2.81 7. Însoţitorii Paradisului.
30:2.82 C. Spiritele Ocrotitoare.
30:2.83 1. Supernafimii.
30:2.84 2. Seconafimii.
30:2.85 3. Terţiafimii.
30:2.86 4. Omniafimii.
30:2.87 5. Serafimii.
30:2.88 6. Heruvimii şi Sanovimii.
30:2.89 7. Medianii.
30:2.90 VI. DIRECTORII DE PUTERE AI UNIVERSULUI.
30:2.91 A. Cei Şapte Directori Supremi de Putere.
30:2.92 B. Centrele Supreme de Putere.
30:2.93 1. Supraveghetorii Supremi ai Centrelor.
30:2.94 2. Centrele Havonei.
30:2.95 3. Centrele Suprauniversurilor.
30:2.96 4. Centrele Universurilor Locale.
30:2.97 5. Centrele Constelaţiilor.
30:2.98 6. Centrele Sistemelor.
30:2.99 7. Centrele Neclasificate.
30:2.100 C. Controlorii Fizici Maestru.
30:2.101 1. Directorii de Putere Asociaţi.
30:2.102 2. Controlorii Mecanici.
30:2.103 3. Transformatorii de Energie.
30:2.104 4. Transmiţătorii de Energie.
30:2.105 5. Asociatorii Primari.
30:2.106 6. Disociatorii Secundari.
30:2.107 7. Frandalankii şi Cronoldekii.
30:2.108 D. Supraveghetorii de Putere Morontială.
30:2.109 1. Regulatorii Circuitelor.
30:2.110 2. Coordonatorii Sistemelor.
30:2.111 3. Păstrătorii Planetari.
30:2.112 4. Controlorii Conjugaţi.
30:2.113 5. Stabilizatorii Legăturilor.
30:2.114 6. Asortatorii Selectivi.
30:2.115 7. Arhivarii Asociaţi.
30:2.116 VII. CORPURILE DE CETĂŢENIE PERMANENTĂ.
30:2.117 1. Medianii Planetari.
30:2.118 2. Fiii Adamici ai Sistemelor.
30:2.119 3. Univitaţii Constelaţiilor.
30:2.120 4. Susaţii Universurilor Locale.
30:2.121 5. Muritorii Universurilor Locale Contopiţi cu Spiritul.
30:2.122 6. Abandonterii Suprauniversurilor.
30:2.123 7. Muritorii Suprauniversurilor Contopiţi cu Fiul.
30:2.124 8. Nativii Havonei.
30:2.125 9. Nativii Sferelor Paradisiace ale Spiritului.
30:2.126 10. Nativii Sferelor Paradisiace ale Tatălui.
30:2.127 11. Cetăţenii Paradisului Creaţi.
30:2.128 12. Cetăţenii Muritori ai Paradisului contopiţi cu Ajustorul lor.
30:2.129 Aceasta este clasificarea funcţională a personalităţilor universului aşa cum sunt ele înregistrate pe lumea-sediu a Uversei.
30:2.130 GRUPURI DE PERSONALITĂŢI COMPOZITE. Există pe Uversa dosarele a numeroase alte grupuri de fiinţe inteligente, fiinţe care sunt, de asemenea, strâns legate de organizarea şi de administrarea marelui univers. Printre aceste ordine, iată trei grupuri de personalităţi compozite:
30:2.131 A. Corpul Paradisiac al Finalităţii.
30:2.132 1. Corpul de Finalitari Muritori.
30:2.133 2. Corpul de Finalitari Paradisiaci.
30:2.134 3. Corpul de Finalitari Trinitizaţi.
30:2.135 4. Corpul de Finalitari Trinitizaţi Aliaţi.
30:2.136 5. Corpul de Finalitari al Havonei.
30:2.137 6. Corpul de Finalitari Transcendentali.
30:2.138 7. Corpul de Fii Nerevelaţi ai Destinului.
30:2.139 Corpul de Muritori al Finalităţii este studiat în parte în capitolul următor, ultimul din această serie.
30:2.140 B. Ajutoarele Universurilor.
30:2.141 1. Strălucitoarele Stele de Dimineaţă.
30:2.142 2. Strălucitoarele Stele de Seară.
30:2.143 3. Arhanghelii.
30:2.144 4. Preaînalţii Asistenţi.
30:2.145 5. Înalţii Mandatari.
30:2.146 6. Supraveghetorii Celeşti.
30:2.147 7. Învăţătorii Lumilor palat.
30:2.148 Pe toate lumile-sedii ale universurilor locale şi ale suprauniversurilor se iau măsuri în favoarea acestor fiinţe angajate în misiuni specifice pentru Fiii Creatori, şefi ai universurilor locale. Noi primim aceste Ajutoare ale Universurilor pe Uversa, însă nu avem co-jurisdicţie asupra lor. Aceşti emisari execută munca lor şi îşi urmează observaţiile sub autoritatea Fiilor Creatori. Activităţile lor sunt descrise mai pe îndelete în istoria universului vostru local.
30:2.149 C. Cele Şapte Colonii de Curtoazie.
30:2.150 1. Studenţii Stelelor.
30:2.151 2. Artiştii Celeşti.
30:2.152 3. Îndrumătorii de Retrospecţie.
30:2.153 4. Învăţătorii Şcolilor Complementare.
30:2.154 5. Diversele Corpuri de Rezervă.
30:2.155 6. Vizitatorii Studenţi.
30:2.156 7. Pelerinii Ascendenţi.
30:2.157 Întâlnim aceste şapte grupuri de fiinţe astfel organizate şi guvernate pe toate lumile sediu, de la sistemele locale până la capitalele suprauniversurilor, şi mai ales în acestea din urmă. Capitalele celor Şapte suprauniversuri sunt locurile de întâlnire pentru aproape toate clasele şi ordinele de fiinţe inteligente. Cu excepţia numeroaselor grupuri ale Paradisului-Havona, se pot studia şi observa aici creaturile volitive ale fiecărei faze a existenţei.
30:3.1 Cele şapte colonii de curtoazie locuiesc un timp mai lung sau mai scurt pe sferele arhitecturale, în timp ce sunt angajate în urmarea misiunilor şi în executarea sarcinilor lor speciale. Putem descrie munca lor după cum urmează:
30:3.2 1. Studenţii Stelelor, astronomii celeşti, aleg să lucreze pe sfere ca Uversa, deoarece aceste lumi special construite sunt excepţional de favorabile observaţiilor şi calculelor lor. Uversa este situată în mod avantajos pentru munca acestei colonii, nu numai datorită amplasării sale centrale, ci şi pentru că nu există sori gigantici, vii sau morţi, atâta de aproape încât să tulbure curenţii de energie. Aceşti studenţi nu au din punct de vedere organic nici un fel de legătură cu treburile suprauniversului; ei nu sunt decât oaspeţi.
30:3.3 Colonia astronomică a Uversei conţine indivizi provenind din multe tărâmuri învecinate, din universul central, şi chiar şi din Norlatiadek. Orice fiinţă, de pe orice lume, din orice sistem al oricărui univers poate deveni un student al stelelor, poate aspira să se alăture vreunui corp de astronomi celeşti. Singurele condiţii necesare sunt: viaţă continuă şi cunoaşterea suficientă a lumilor spaţiului, în special a legilor lor fizice de evoluţie şi de control. Nu se cere studenţilor stelelor să servească o veşnicie în acest corp, însă nici o persoană admisă în grup nu poate să se retragă înainte de un mileniu măsurat în timpul Uversei.
30:3.4 Colonia observatorilor stelelor de pe Uversa numără în prezent mai mult de un milion de membri. Aceşti astronomi pleacă şi vin, cu toate că unii dintre ei rămân aici pe parcursul unor perioade relativ lungi. Ei îşi duc la îndeplinire lucrările cu ajutorul unei multitudini de instrumente mecanice şi de aparate fizice; ei sunt, de asemenea, foarte mult ajutaţi de Mesagerii Solitari şi de alţi exploratori spirituali. În studiul stelelor şi în supravegherea spaţiului, aceşti astronomi celeşti fac mereu apel la transformatorii şi transmiţătorii vii de energie, precum şi la personalităţile reflectante. Ei studiază toate formele şi fazele de materiale ale spaţiului şi ale manifestărilor energiei; iar funcţiunea forţelor îi interesează la fel de mult ca şi fenomenele stelare; nimic, în tot spaţiul, nu scapă examinării lor.
30:3.5 Găsim colonii similare de astronomi pe lumile-sediu ale sectoarelor suprauniversurilor, precum şi pe capitalele arhitecturale ale universurilor locale, şi în subdiviziunile lor administrative. Făcând abstracţie de Paradis, nicăieri cunoaşterea nu este înnăscută; înţelegerea universului fizic depinde foarte mult de observaţie şi de cercetare.
30:3.6 2. Artizanii Celeşti servesc în toate cele şapte suprauniversuri. Muritorii ascendenţi au primul lor contact cu aceste grupuri în cariera morontială a universului local, prilej cu care ei vor fi analizaţi mai complet.
30:3.7 3. Directorii de Retrospecţie sunt promotorii destinderii şi umorului - ai reîntoarcerii la amintirile trecutului. Ei fac mari servicii în execuţia practică a planului ascendent de înaintare umană, în special pe parcursul fazelor iniţiale de tranziţie morontială şi de experienţă spirituală. Povestea lor aparţine relatării carierei muritorilor în universul local.
30:3.8 4. Instructorii Şcolilor Complementare. În cariera ascendentă, fiecare lume stabilă menţine pe lumea care îi este imediat inferioară un important contigent de educatori, un fel de şcoală pregătitoare pentru rezidenţii care progresează pe această sferă. Este vorba de o fază a planului ascendent de avansare a pelerinilor timpului. Aceste şcoli, precum şi metodele lor de instrucţie şi de examen sunt în întregime diferite de tot ceea ce încercaţi voi să realizaţi pe Urantia.
30:3.9 Întregul plan ascendent de înaintare a muritorilor este caracterizat de practica de a comunica altor fiinţe experienţe şi adevăruri noi, de îndată ce ele sunt dobândite. Voi vă croiţi drum prin lunga şcoală de dobândire a Paradisului, servind ca învăţători pentru acei elevi situaţi imediat în urma voastră pe scara de progres.
30:3.10 5. Diversele Corpuri de Rezervă. Vaste rezerve de fiinţe care nu sunt sub supravegherea noastră imediată sunt mobilizate pe Uversa cu funcţia de colonie a corpurilor de rezervă. Există şaptezeci de diviziuni primare ale acestei colonii pe Uversa, şi putem califica drept liberală educaţia care vă permite să petreceţi un timp cu aceste personalităţi extraordinare. Nişte rezerve generale similare sunt menţinute pe Salvington şi pe alte capitale ale universului. Ele sunt trimise în serviciu activ la cererea directorilor şi a grupurilor lor respective.
30:3.11 6. Vizitatorii Studenţi. Venind din întregul univers, pe diversele lumi-sediu se revarsă un flux constant de vizitatori celeşti. Ca indivizi şi clase, aceste diverse tipuri de fiinţe vin cu duiumul peste noi ca observatori, ca elevi de schimb sau ca ajutoare de studenţi. Există în prezent pe Uversa peste un miliard de persoane în această colonie de curtoazie. Unii dintre aceşti vizitatori pot zăbovi o zi, alţii pot rămâne un an; totul depinde de natura misiunii lor. Această colonie conţine practic aproape toate clasele de fiinţe ale universului, cu excepţia personalităţilor Creatoare şi a muritorilor morontiali.
30:3.12 Muritorii morontiali nu sunt vizitatori studenţi decât în cuprinsul hotarelor universului local al originii lor. Ei nu pot să facă vizite cu titlu suprauniversal decât după ce au atins statutul de spirit. Mai mult de jumătate din colonia noastră de vizitatori constă în „trecători”, fiinţe aflate în drum spre alte destinaţii, însă care fac o pauză pentru a vizita capitala Orvontonului. Poate că aceste personaje execută o sarcină încredinţată universal, sau poate că se bucură de o perioadă de tihnă - libere de orice sarcină. Privilegiul călătoriilor şi al observaţiilor intrauniversale face parte din cariera tuturor fiinţelor ascendente. Dorinţa umană de a călători şi de a observa noi popoare şi noi lumi va fi pe deplin satisfăcută pe parcursul lungii şi aventuroasei ascensiuni către Paradis prin universul local, prin supraunivers şi prin universul central.
30:3.13 7. Pelerinii Ascendenţi. În acelaşi timp în care sunt afectaţi diverselor servicii interesând progresul lor către Paradis, pelerinii ascendenţi sunt domiciliaţi, ca o colonie de curtoazie, pe diversele lumi-sediu. Grupurilor lor sunt în mare parte autonome, în timp ce funcţionează ici şi colo pe tot cuprinsul suprauniversului. Ele sunt colonii în veşnică schimbare, îmbrăţişând toate ordinele muritorilor evolutivi şi ale asociaţilor lor ascendenţi.
30:4.1 Supravieţuitorii muritori ai timpului şi spaţiului sunt numiţi pelerini ascendenţi atunci când sunt acreditaţi pentru ascensiunea progresivă către Paradis, însă aceste creaturi evolutive ocupă în expunerile noastre un loc atât de important încât dorim să prezentăm aici un tablou sinoptic al următoarelor şapte stadii ale carierei universale ascendente.
30:4.2 1. Muritorii Planetari.
30:4.3 2. Supravieţuitorii Adormiţi.
30:4.4 3. Studenţii Lumilor palat.
30:4.5 4. Progresiştii Morontiali.
30:4.6 5. Elevii Suprauniversali.
30:4.7 6. Pelerinii Havonei.
30:4.8 7. Sosiţii în Paradis.
30:4.9 Următoarea relatarea prezintă cariera în univers a unui muritor locuit de un Ajustor. Muritorii contopiţi cu Fiul sau cu Spiritul împărtăşesc unele porţiuni ale acestei cariere, însă noi am ales să povestim această istorie după cum se aplică ea muritorilor contopiţi cu Ajustorul lor, căci acesta este destinul la care pot să se aştepte toate rasele umane de pe Urantia.
30:4.10 1. Muritorii Planetari. Muritorii sunt toţi fiinţe evolutive de origine animală având un potenţial ascendent. Prin originea, prin natura, şi prin destinul lor, aceste diverse grupuri şi tipuri de fiinţe umane nu sunt în întregime diferite de popoarele de pe Urantia. Rasele umane ale fiecărei lumi primesc acelaşi ajutor din partea Fiilor lui Dumnezeu şi beneficiază de prezenţa spiritelor ocrotitoare ale timpului. După moartea naturală, toate tipurile de ascendenţi se înfrăţesc ca o singură familie morontială pe lumile palat.
30:4.11 2. Supravieţuitori Adormiţi. Toţi muritorii având statutul de supravieţuire, aflaţi în grija unui păzitor personal al destinului, trec pragul morţii naturale şi se personalizează pe lumile palat în a treia perioadă. Fiinţele acreditate, care dintr-un motiv oarecare nu au fost capabile să atingă acest nivel de stăpânire al inteligenţei şi de înzestrare a spiritualităţii care le-ar da dreptul la îngeri păzitori personali, nu pot să plece imediat şi direct pe lumea palat în felul acesta. Trebuie ca aceste suflete supravieţuitoare să se odihnească într-un somn inconştient până în ziua judecăţii unei noi epoci, a unei noi dispense, a venirii unui nou Fiu al lui Dumnezeu, care să facă apelul nominal al epocii şi să judece tărâmul. Aceasta este practica generală în întregul Nebadon[1]. S-a spus despre Cristos Mihail că, pe parcursul ascensiunii sale în ceruri, la terminarea lucrării sale pe pământ, „conducea o mare mulţime de captivi”. Aceşti captivi erau supravieţuitorii adormiţi din vremurile lui Adam până în ziua reînvierii Maestrului pe Urantia.
30:4.12 Trecerea timpului nu are nici o importanţă pentru muritorii adormiţi; ei sunt într-o totală inconştienţă şi uitare pe toată durata repausului lor. Pe parcursul reasamblării personalităţii lor la sfârşitul unei epoci, cei care vor fi dormit cinci mii de ani nu vor reacţiona diferit faţă de cei care s-au odihnit cinci zile. Afară de această întârziere în timp, aceşti supravieţuitori trec prin regimul de ascensiune întocmai precum aceia care evită mai lungul sau mai scurtul somn al morţii.
30:4.13 Aceste clase dispensaţionale de pelerini ai lumii sunt utilizate pentru activităţi morontiale de grup în munca universurilor locale. Există un mare avantaj în mobilizarea unor grupuri atât de enorme; ele sunt ţinute astfel laolaltă pe parcursul unor lungi perioade de serviciu efectiv.
30:4.14 3. Studenţi ai Lumilor palat. Toţi muritorii supravieţuitori care se trezesc pe lumile palat aparţin acestei clase.
30:4.15 Corpul fizic de carne muritoare nu face parte din reasamblarea supravieţuitorului adormit; corpul fizic s-a reîntors la ţărână. Serafimul desemnat răspunde de noul corp, forma morontială, ca nou vehicul al vieţii pentru sufletul nemuritor şi ca lăcaş al Ajustorului care îl locuieşte din nou. Ajustorul este păstrătorul transcrierii spirituale a minţii supravieţuitorului adormit. Serafimul afectat este păzitorul identităţii supravieţuitoare - sufletul nemuritor - atâta cât a evoluat ea. Şi când aceştia doi, Ajustorul şi îngerul păzitor, reunesc elementele personalităţii care le-au fost încredinţate, noul individ constituie reînvierea vechii personalităţi, supravieţuirea identităţii morontiale evoluânde a sufletului. O astfel de reasociere a unui suflet şi a unui Ajustor este numită pe drept cuvânt reînviere; este o reasamblare a factorilor personalităţii, însă nici măcar acest lucru nu explică pe deplin reapariţia personalităţii supravieţuitoare. Cu toate că voi nu trebuie niciodată să înţelegeţi faptul unei acţiuni atât de inexplicabile, îi veţi cunoaşte într-o bună zi adevărul prin experienţă dacă nu veţi refuza planul supravieţuirii umane.
30:4.16 Planul de reţinere iniţială a muritorilor pe şapte lumi de educaţie progresivă este aproape universal în Orvonton. În fiecare sistem local de aproximativ o mie de planete locuite există şapte lumi palat, în general sateliţi sau subsateliţi ai capitalei sistemului. Sunt lumile în care se primesc majoritatea muritorilor ascendenţi.
30:4.17 Toate lumile educative de reşedinţă ale muritorilor sunt uneori numite „palate” ale universului, şi la aceste sfere făcea Isus aluzie atunci când a spus: „Există numeroase lăcaşuri în casa Tatălui meu”[2]. De aici, în interiorul unui grup dat de sfere, asemănătoare lumilor palat, ascenderii vor progresa individual de la o sferă la alta şi de la o fază a vieţii la o alta, însă vor avansa întotdeauna într-o formaţie de clasă de la un stadiu de studiu al universului la un altul.
30:4.18 4. Progresiştii Morontiali. De la lumile palat în sus prin sferele sistemului, ale constelaţiei şi ale universului local, muritorii sunt clasaţi ca progresişti morontiali; ei traversează sferele de tranziţie ale ascensiunii muritoare. Pe parcursul înaintării lor de la sferele inferioare până la sferele superioare ale lumilor morontiale, muritorii ascendenţi slujesc în nenumărate misiuni în asociere cu învăţătorii lor şi în tovărăşia fraţilor lor mai mari şi mai avansaţi.
30:4.19 Progresul morontial face parte din continua avansarea intelectului, a spiritului, şi a formei personalităţii. Supravieţuitorii sunt încă fiinţe de natură triplă. Pe tot parcursul existenţei morontiale ei sunt pupilii universului local. Regimul suprauniversului nu funcţionează până când nu începe cariera lor spirituală.
30:4.20 Muritorii dobândesc identitatea lor spirituală reală imediat înainte de a pleca din sediul universului local în lumile de primire ale sectoarelor minore ale suprauniversului. Trecerea de la stadiul morontial final la statutul spiritual iniţial sau cel mai de jos nu este decât o uşoară trecere. Mintea, personalitatea şi caracterul, rămân neschimbate în această înaintare; numai forma suferă cu adevărat o modificare. Însă forma spirituală este la fel de reală ca şi corpul morontial, şi este la fel de observabilă.
30:4.21 Înainte de a pleca din universurile lor locale de origine către lumile de primire ale suprauniversurilor, muritorii timpului primesc o confirmare spirituală din partea Fiului Creator şi a Spiritului-Mamă al universului local. Din acest moment înainte, statutul muritorilor ascendenţi este fixat pentru totdeauna. Nu s-a auzit niciodată ca vreun pupil al suprauniversului să se fi rătăcit. Prestanţa îngerească a serafimilor ascendenţi este, de asemenea, sporită în momentul în care ei părăsesc universurile locale.
30:4.22 5. Pupilii Suprauniversali. Toţi ascenderii ce sosesc pe lumile educative ale suprauniversurilor devin pupilii Celor Îmbătrâniţi de Zile; ei au trecut pragul vieţii morontiale a universului local şi sunt de acum spirite acreditate. Ca spirite tinere, ei îşi încep ascensiunea sistemului suprauniversal de instruire şi de cultivare, care se întinde de la sferele receptoare ale sectorului lor minor spre interior, prin lumile de studiu ale celor zece sectoare majore şi mai departe către în sferele culturale superioare al sediului suprauniversului.
30:4.23 Spiritele student se clasează în trei ordine în funcţie de locul lor de şedere în sectorul minor, în sectoarele majore, sau în lumile-sedii suprauniversale de înaintare spirituală. Aşa cum ascenderii morontiali au studiat şi au lucrat pe lumile universului local, tot aşa ascenderii spirituali continuă să se familiarizeze cu noi lumi prin practica de a transmite altora ceea ce au absorbit din izvoarele experienţiale ale înţelepciunii. Însă faptul de a merge la şcoală ca fiinţă spirituală, pe parcursul carierei suprauniversale, nu seamănă deloc cu nimic din ceea ce a putut să pătrundă în domeniul imaginativ al minţii materiale a oamenilor.
30:4.24 Înainte de a pleca din supraunivers către Havona, spiritele ascendente primesc, în materie de administrare suprauniversală, o instrucţie la fel de completă ca şi pe parcursul experienţei lor morontiale în supravegherea universului local. Înainte ca muritorii spirituali să ajungă în Havona, principalul lor subiect de studiu, dar nu şi ocupaţia lor exclusivă, este deprinderea cu administrarea universului local şi a suprauniversului. Raţiunea unei Motivul tuturor acestor experienţe nu este cu totul clar, dar fără îndoială că o asemenea instruire este înţeleaptă şi necesară în vederea posibilului lor destin viitor ca membri ai Corpului Finalităţii.
30:4.25 Regimul suprauniversal nu mai este acelaşi pentru toţi muritorii ascendenţi. Ei primesc aceeaşi educaţie generală, însă unele grupuri şi clase speciale sunt trecute prin cursuri speciale de instrucţie şi prin cursuri specifice de pregătire.
30:4.26 6. Pelerinii Havonei. Când dezvoltarea lor spirituală este completă, chiar dacă nu este supradesăvârşită, muritorii supravieţuitori se pregătesc pentru lungul zbor către Havona, portul spiritelor evolutive. Pe pământ, eraţi o creatură de carne şi sânge; prin universul local, eraţi o fiinţă morontială; prin supraunivers eraţi un spirit în evoluţie; odată cu sosirea voastră pe lumile de primire ale Havonei, educaţia voastră spirituală începe în realitate şi cu seriozitate. Apariţia voastră finală în Paradis va fi ca spirit perfecţionat.
30:4.27 Călătoria de la sediul suprauniversului la sferele receptoare ale Havonei se face întotdeauna de unul singur. De acum înainte, instruirea nu se va mai da în clase sau în grupuri. Aţi terminat cu instruirea tehnică şi administrativă a lumilor evolutive ale timpului şi spaţiului. Acum începe educaţia voastră personală, instruirea voastră spirituală individuală. De la început până la sfârşit, pe tot parcursul Havonei, instrucţia este personală şi de natură triplă: intelectuală, spirituală şi experienţială.
30:4.28 Primul act al carierei voastre Havoniene va consta în a recunoaşte şi a mulţumi seconafimului vostru de transport pentru acea călătorie îndelungă şi sigură. Apoi veţi fi prezentaţi fiinţelor care vor răspunde pentru activităţile voastre iniţiale în Havona. Pe urmă veţi merge să vă înscrieţi sosirea şi să vă pregătiţi mesajul de mulţumire şi de închinare care va fi trimis Fiului Creator al universului vostru local, Tatăl universului vostru, care a făcut posibilă cariera voastră de filiaţie. Aceasta încheie formalităţile de sosire pe Havona, şi vi se acordă o lungă perioadă de tihnă pentru o liberă observare. Acest fapt vă dă prilejul de a trece pe la prietenii voştri, pe la însoţitorii şi asociaţii lungii voastre experienţe de ascensiune. Puteţi, de asemenea, să consultaţi teledifuziunile pentru a şti care dintre tovarăşii voştri pelerini au plecat către Havona de la plecarea voastră de pe Uversa încoace.
30:4.29 Faptul sosirii voastre pe lumile de primire ale Havonei va fi transmis cum se cuvine cartierului general al universului vostru local şi comunicat personal păzitorului vostru serafic, oriunde s-ar nimeri să fie acest serafim.
30:4.30 Muritorii ascendenţi au fost minuţios instruiţi în treburile lumilor evolutive ale spaţiului; acum îşi încep lungul şi profitabilul lor contact cu sferele perfecţiunii create. Ce pregătire pentru o muncă viitoare se oferă prin această experienţă combinată, unică şi extraordinară! Însă nu am cum să vă povestesc despre Havona; trebuie să vedeţi aceste lumi pentru a le aprecia gloria sau a le sesiza măreţia.
30:4.31 7. Sosiţii în Paradis. Ajungând în Paradis cu statut de rezident, voi începeţi programul progresiv de divinitate şi de absonitate. Rezidenţa voastră în Paradis înseamnă că l-aţi găsit pe Dumnezeu şi că veţi fi înrolaţi în Corpurile de Muritori ale Finalităţii. Dintre toate creaturile marelui univers, doar indivizii care s-au contopit cu Tatăl sunt înrolaţi în Corpul Muritorilor Finalităţii. Doar ei prestează jurământul finalitarilor. Alte fiinţe perfecte ale Paradisului, sau care au atins Paradisul, pot să facă temporar parte din acest corp al finalităţii, însă ele nu sunt însărcinate pe vecie cu misiunea necunoscută şi nerevelată a acestei oştiri în creştere de veterani evolutivi şi perfecţionaţi ai timpului şi ai spaţiului.
30:4.32 Celor care sosesc în Paradis li se acordă o perioadă de libertate, după care încep asocierile lor cu cele şapte grupuri de supernafimi primari. Când au terminat cursul lor cu conducătorii adoraţiei, aceştia sunt numiţi diplomaţi ai Paradisului, apoi, ca finalitari, sunt desemnaţi pentru serviciile de observare şi de cooperare până la marginile vastei creaţii. Totuşi, se pare că încă nu există nici un angajament specific sau determinat pentru Finalitarii Corpului Muritorilor, cu toate că ei servesc în numeroase posturi pe lumile stabilizate în lumină şi viaţă.
30:4.33 Chiar dacă nu ar exista un destin viitor şi nerevelat pentru Corpul de Muritori al Finalităţii, angajarea prezentă a acestor fiinţe ascendente ar fi deja pe deplin adecvată şi glorioasă. Destinul lor prezent justifică pe deplin planul universal de ascensiune evolutivă. Însă epocile viitoare ale evoluţiei sferelor spaţiului exterior se vor dezvolta cu siguranţă mai mult şi vor ilumina mai bine şi mai divin înţelepciunea şi bunăvoinţa afectuoasă a Zeilor în execuţia planului lor divin de supravieţuire umană şi de ascensiune a muritorilor.
30:4.34 Această relatare, laolaltă cu tot ceea ce v-a fost revelat şi cu tot ceea ce puteţi dobândi în legătură cu instrucţiunile referitoare la propria voastră lume, prezintă o conturare a carierei unui muritor ascendent. Istoria variază considerabil în diferitele suprauniversuri, însă prezenta relatare lasă să se întrevadă ceva din planul mediu de avansare a muritorilor, aşa cum este el pus în aplicare în universul local al Nebadonului şi în al şaptelea segment al marelui univers, suprauniversul Orvontonului.
30:4.35 [Prezentat de un Puternic Mesager de pe Uversa.]
Capitolul 29. Directorii de putere ai universului |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 31. Corpul Finalităţii |