1 După ce regatul s-a întărit în mâinile lui Solomon, Solomon s-a înrudit cu Faraon, regele Egiptului, căci a luat pentru el pe fiica lui Faraon și a adus-o în cetatea lui David, până o terminat de zidit casa sa, templul Domnului și zidul dimprejurul Ierusalimului.
2 Poporul tot mai aducea jertfe pe înălțimi, căci nu era încă zidit templul numelui Domnului până în acel timp. [1]
3 Și Solomon, care iubea pe Domnul, purtându-se după legea tatălui său, a adus și el jertfe și tămâieri pe înălțimi.
4 Deci s-a sculat și el și s-a dus la Ghibeon, ca să aducă jertfe acolo, căci acolo era cea mai mare înălțime. O mie de jertfe pentru ardere de tot a adus Solomon pe acel jertfelnic.
5 La Ghibeon însă S-a arătat Domnul lui Solomon noaptea în vis și a zis: "Cere ce vrei să-ți dau!"
6 Și a zis Solomon: "Tu ai făcut cu robul Tău David, tatăl meu, mare milă; și, pentru că el s-a purtat cu vrednicie și cu dreptate și inimă curată înaintea Ta, nu ți-ai luat această milă mare de la el; și i-ai dăruit fiu pe tronul lui, precum și este aceasta astăzi.
7 Și acum Tu, Doamne Dumnezeul meu, ai pus pe robul Tău rege în locul lui David, tatăl meu; însă eu sunt foarte tânăr și nu știu să conduc.
8 Și robul Tău este în mijlocul poporului Tău pe care l-ai ales, popor nesfârșit de mare, care din pricina mulțimii lui nu se poate nici socoti, nici număra. [2]
9 Dăruiește-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte și să judece poporul Tău și să deosebească ce este bine și ca este rău; căci cine poate să povățuiască pe acest popor al Tău, care este nesfârșit de mare?"
10 Și i-a plăcut Domnului că Solomon a cerut aceasta.
11 Și a zis Dumnezeu: "Deoarece tu ai cerut aceasta și n-ai cerut viață lungă; n-ai cerut bogăție, n-ai cerut sufletele dușmanilor tăi, ci ai cerut înțelepciune, ca să știi să judeci,
12 Iată Eu voi face după cuvântul tău; iată, Eu îți dau minte înțeleaptă și pricepută, cum nici unul n-a fost ca tine înaintea ta și cum nici nu se va mai ridica după tine.
13 Ba îți voi da și ceea ce tu n-ai cerut: bogăție și slavă, așa încât nici unul dintre regi nu va fi asemenea ție, în toate zilele tale.
14 Și dacă vei umbla pe drumul Meu, ca să păzești legile Mele și poruncile Mele, cum a umblat tatăl tău David, îți voi înmulți și zilele tale".
15 Și s-a trezit Solomon din somn Și iată, acesta fusese vis. Apoi s-a sculat și a venit la Ierusalim și a stat înaintea jertfelnicului celui de dinaintea chivotului cu legea Domnului, care era în Sion, a adus arderi de tot, a săvârșit jertfe de împăcare și a făcut mare ospăț pentru toate slugile sale.
16 Atunci au venit două femei desfrânate la rege și au stat înaintea lui.
17 Și a zis una din femei: "Rogu-mă, domnul meu, noi trăim într-o casă; și eu am născut la ea, în casa aceea.
18 A treia zi după ce am născut eu, a născut și această femeie și eram împreună și nu era nimeni străin cu noi în casă, afară de noi amândouă.
19 Însă noaptea a muțit fiul acestei femei, căci a adormit peste el.
20 Și s-a sculat ea pe la miezul nopții și mi-a luat pe fiul meu de lângă mine, când eu, roaba ta, dormeam și l-a pus la pieptul ci; iar pe fiul ei cel mort l-a pus la pieptul meu.
21 Dimineața când m-am sculat ca să-mi alăptez fiul, iată, el era mort; iar când m-am uitat la el mai bine dimineața, acesta nu era fiut meu, pe care-l născusem".
22 Iar cealaltă femeie a zis: "Ba nu, fiul meu e viu, iar fiul tău e mort!" Iar aceasta îi zicea: "Ba nu, fiul tău este mort și al meu e viu!" și vorbeau ele așa înaintea regelui.
23 Atunci regele a zis: "Aceasta zice: Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort; iar aceea zice; Ba nu, fiul tău este cel mort și fiul meu aste cel viu".
24 Apoi a zis Solomon: "Dați-mi o sabie"; și i s-a adus regelui o sabie.
25 Și a zis regele: "Tăiați copilul cel viu în două și dați o jumătate din el uneia și o jumătate din el celeilalte!"
26 Și a răspuns femeia al cărui fiu era viu regelui, - căci i se rupea inima de milă pentru fiul ei: "Rogu-mă, domnul meu, dați-i ei acest prunc viu și nu-l omorâți!" Iar cealaltă a zis: "Ca să nu fie nici al meu, nici al ei, tăiați-l!"
27 Și regele a zis: "Dați-i acesteia copilul cel viu, că aceasta este mama lui!"
28 Și a auzit tot Israelul do judecata aceasta pe care a făcut-o regele. Și au început să se teamă de rege, căci vedeau că înțelepciunea lui Dumnezeu este în el, ca să facă judecată și dreptate.