1 Și a plecat David de acolo și a fugit în peștera Adulam. Auzind aceasta, frații lui și toată casa tatălui său au venit la el. [1]
2 Și s-au adunat la el toți prigoniții, toți datornicii și toți cei cu sufletul amărât și s-a făcut el căpetenie peste ei; și erau cu el ca la patru sute de oameni.
3 De acolo David s-a dus la Mițpa Moabului și a zis către regele Moabului: "Lasă pe tatăl meu și pe mama mea să stea la voi, până voi afla ce are să facă Dumnezeu cu mine".
4 Și i-a adus la regele Moabului și au trăit ei tot timpul la el, cât David a rămas în cetatea aceea.
5 Dar proorocul Gad a zis lui David: "Nu mai rămâne în cetatea aceasta, ci pleacă și mergi în pământul lui Iuda". Și a plecat David și a venit în pădurea Heret.
6 Dar a auzit Saul că s-a ivit David și oamenii cei ce erau cu el. Saul ședea atunci în Ghibeea, pe deal, sub un stejar, cu sulița în mână și toate slugile sale stăteau împrejurul lui.
7 Zis-a Saul către slugile cele dimprejurul lui: "Ascultați, fiii lui Veniamin. Oare tuturor vă va da fiul lui Iesei țarini și vii, și vă va pune pe toți sutași și căpetenii peste mii,
8 De v-ați sfătuit cu toții în contra mea și nimeni nu mi-a descoperit, când fiul meu a intrat în prietenie cu fiul lui Iesei, și nimeni din voi n-a avut milă de mine și nu mi-a descoperit că fiul meu a ațâțat împotriva mea pe robul meu să-mi urzească intrigi, cum se vede acum?"
9 Atunci a răspuns Doeg idumeul, care stătea cu slugile lui Saul, și a zis: "Eu am văzut cum a venit fiul lui Iesei în Nobe, la Ahimelec, fiul lui Ahituv,
10 Și acela a întrebat pentru el pe Domnul și i-a dat merinde; ba i-a dat și sabia lui Goliat filisteanul.
11 Atunci a trimis regele să cheme pe Ahimelec, fiul lui Ahituv preotul, și toată casa tatălui lui, preoții din Nobe. Și au venit ei cu toții la rege.
12 Iar Saul le-a zis: "Ascultă, fiul lui Ahituv!" Și acela răspunse: "Da, domnul meu!"
13 Și a zis Saul către el: "Pentru ce v-aii unit voi împotriva mea, tu și fiul lui Iesei, că i-ai dat pâini și sabie și ai întrebat pentru el pe Dumnezeu, ca să se răzvrătească împotriva mea și să mă pândească, cum se vede acum?"
14 A răspuns Ahimelec regelui și a zis: "Cine din toți robii tăi este credincios ca David? Și apoi el este și ginerele regelui, îndeplinitorul poruncilor tale, și cu cinste în casa ta.
15 Și apoi oare de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Nu, nu învinui de asta, o, rege, pe robul tău și toată casa tatălui meu, căci în toată pricina aceasta nu cunoaște robul tău nici un lucru mare sau mic".
16 Atunci regele a zis: "Tu, Ahimelec, trebuie să mori, tu și toată casa tatălui tău".
17 Apoi regele a zis către paznicii lui, care stăteau împrejurul său: "Mergeți și omorâți pe preoții Domnului, căci și mâna lor este cu David; au știut că el a fugit și nu mi-au descoperit". Paznicii regelui însă n-au voit să-și ridice mâna, ca să ucidă pe preoții Domnului.
18 Atunci regele a zis lui Doeg: "Mergi tu și ucide pe preoți". Și s-a dus Doeg idumeul și a năvălit asupra preoților și a ucis în ziua aceea optzeci și cinci de bărbați care purtau efod de in,
19 Iar cetatea preoțească Nobe a trecut-o prin ascuțișul sabiei: și bărbați și femei și tineri și copii și boi și asini și oi, tot a trecut prin ascuțișul sabiei.
20 A scăpat numai un singur fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahituv, anume Abiatar, și a fugit la David.
21 Și a spus Abiatar lui David că Saul a ucis pe preoții Domnului.
22 Atunci David a zis lui Abiatar: "Am știut eu din ziua aceea că, fiind acolo, Doeg idumeul va da de știre negreșit lui Saul și eu sunt vinovat pentru toate sufletele casei tatălui tău.
23 Rămâi la mine și nu te teme, căci cine va căuta sufletul meu are să caute și sufletul tău; tu vei fi aici, la mine, în pază!"