1 Peste un an, pe vremea când regii pornesc la război, David a trimis pe Ioab și slugile sale cu el și pe toți Israeliții și aceștia au lovit pe Amoniți și au împresurat Raba;
2 Dar David a rămas în Ierusalim. Odată, spre seară, sculându-se David din pat și plimbându-se pe acoperișul casei domnești, a văzut de pe acoperiș o femeie scăldându-se, și femeia aceasta era foarte frumoasă.
3 Atunci a trimis David să se cerceteze cine este acea femeie. Și i s-a spus că este Batșeba, fiica lui Eliam, femeia lui Urie Heteul.
4 Apoi David a trimis slugile să o ia; ea a venit la el și el s-a culcat cu ea. Iar dacă s-a curățit ea de necurăția ei, s-a întors la casa sa.
5 Femeia aceasta a rămas însărcinată și a trimis de s-a vestit lui David, zicând: "Eu sunt însărcinată".
6 Atunci a trimis David să se zică lui Ioab: "Trimite la mine pe Urie Heteul!" Și a trimis Ioab pe Urie la David.
7 Venind Urie la David, acesta l-a întrebat de sănătatea lui Ioab, de starea poporului și de mersul războiului.
8 Apoi a zis David către Urie: "Du-te acasă și-ți spală picioarele!" Ieșind Urie din casa regelui, în urma lui i s-a trimis un dar de la masa regelui.
9 Dar Urie a dormit la poarta casei regelui cu toate slugile stăpânului său și nu s-a dus la casa sa.
10 Și i s-a spus lui David, zicând: "Urie nu s-a dus la casa sa". "Iată, a zis David către Urie, tu ai venit de pe drum, de ce nu te-ai dus la casa ta?"
11 Iar Urie a zis: "Chivotul Domnului și Israel și Iuda sunt în corturi; stăpânul meu Ioab și robii domnului meu sunt în tabără, iar eu să mă duc la casa mea să mănânc, să beau și să mă culc cu femeia mea? Mă jur pe viața ta și pe viața sufletului tău că nu voi face aceasta".
12 "Rămâi aici și ziua aceasta, a zis David lui Urie, iar mâine îți voi da drumul". Și a rămas Urie în Ierusalim în ziua aceea până a doua zi.
13 Și l-a chemat David și a mâncat Urie înaintea lui și a băut și David i-a arătat cinste. Dar seara Urie s-a dus să se culce în patul său cu robii stăpânului său, iar la casa sa nu s-a dus.
14 Dimineața David a scris scrisoare lui Ioab și a trimis-o pe Urie. [1]
15 În scrisoarea aceea el scria așa: "Puneți pe Urie unde va fi luptă mai crâncenă și retrageți-vă de la el, ca să fie lovit și ucis".
16 De aceea, când Ioab a împresurat cetatea, a pus pe Urie într-un astfel de loc, de care știa că este apărat de oameni viteji.
17 Și au ieșit oamenii din cetate și s-au luptat cu Ioab și au căzut câțiva din popor, din slugile lui David. Acolo a fost ucis și Urie Heteul.
18 Atunci a trimis Ioab să se facă cunoscut lui David tot mersul luptei.
19 Și a poruncit trimisului și i-a zis: "După ce vei povesti regelui tot mersul luptei,
20 Și vei vedea că regele se mânie și-ți zice: "De ce v-ați apropiat să vă luptați așa aproape de cetate? Nu știați voi că de pe zidurile cetății pot să arunce în voi?
21 Cine oare a ucis pe Abimelec, fiul lui Ierubaal? Au nu o femeie, care a aruncat în el de pe zid o bucată de râșniță și l-a lovit și el a murit în Tebeț? De ce v-ați apropiat așa tare de cetate?" Atunci să-i zici: "Și robul tău Urie Heteul a fost lovit și a murit".
22 S-a dus deci trimisul lui Ioab la rege în Ierusalim și, ajungând, a povestit lui David despre toate, pentru care fusese trimis de Ioab și de tot mersul luptei. Și s-a mâniat David pe Ioab și a zis trimisului: "De ce v-ați apropiat așa tare de cetate să vă luptați? Nu știați voi oare că vă pot lovi de pe zidurile cetății? Cine a ucis pe Abimelec, fiul lui Ierubaal? Oare nu o femeie care a aruncat în el de pe zid cu o bucată de râșnită, și a murit în Tebeț? De ce v-ați apropiat așa tare de zid?"
23 Atunci trimisul a spus lui David: "Acei oameni ne-au răpus pe noi și au ieșit asupra noastră în câmp, dar noi i-am alungat până la poartă.
24 Atunci au început a săgeta arcașii de pe ziduri asupra robilor tăi și au murit câțiva din robii regelui; și a murit de asemenea și robul tău Urie Heteul".
25 Atunci David a zis: "Așa să spui lui Ioab: Să nu te tulbure lucrul acesta, căci sabia o dată mănâncă pe unul, altă dată mănâncă pe altul. Întețește lupta împotriva cetății și dărâm-o. Așa să-l încurajezi".
26 Și auzind femeia lui Urie că a murit Urie, bărbatul ei, a plâns după el. [2]
27 Iar dacă s-a isprăvit vremea plângerii, a trimis David și a luat-o în casa sa și ea a ajuns femeia lui și i-a născut un fiu. Fapta aceasta, pe care a făcut-o David, a fost rea înaintea Domnului.