1 Și a mai spus: "Dacă un bărbat își lasă femeia, și ea se duce de la el și se face soție altui bărbat, mai poate ea oare să se întoarcă la el? Prin aceasta nu s-ar întina în adevăr, oare, țara aceea?" Și tu te-ai desfrânat cu mulți iubiți și vrei să te întorci la Mine? zice Domnul.
2 Ridică-ți ochii spre înălțimi și privește: Unde oare nu s-au desfrânat aceia cu tine? Șezut-ai pentru ei lângă cale, ca arabul în pustiu, și ai spurcat țara cu desfrânarea ta Și cu vicleșugul tău.
3 De aceea ploile de toamnă au lipsit și la fel și cele de primăvară, dar Tu ai avut frunte de desfrânată și nu te-ai rușinat.
4 Și acum strigi către Mine: "Tatăl meu, Tu ai fost povățuitorul tinereților mele!
5 Oare pentru totdeauna va fi El mânios și oare veșnic va păstra în Sine mânia?" Iată ce ai zis, dar de făcut faci rele și sporești în acelea.
6 Zisu-mi-a Domnul în zilele lui Iosia: "Văzut-ai ce-a făcut Israel, această fiică necredincioasă? A umblat pe toți munții înalți și pe sub tot copacul umbros și s-a desfrânat pe acolo.
7 După ce a făcut toate acestea, i-am zis: "Întoarce-te la Mine!" Dar nu s-a întors. Și a văzut acestea Iuda, sora sa cea necredincioasă.
8 Și deși am lăsat pe fiica lui Israel cea necredincioasă pentru atâtea fapte de desfrânare și i-am dat carte de despărțire, am văzut că necredincioasa ei soră, Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus și ea să se desfrâneze.
9 Și prin nerușinarea desfrânărilor ei a pângărit țara și s-a desfrânat cu pietrele și cu lemnele.
10 Peste toate acestea Iuda, necredincioasa soră a fiicei lui Israel, nu s-a întors la Mine din toată inima sa, ci numai din prefăcătorie", zice Domnul.
11 Apoi iarăși mi-a zis Domnul: "Fiica lui Israel cea necredincioasă s-a dovedit că e mai dreaptă decât Iuda cea lepădată de Dumnezeu.
12 Mergi de vestește cuvintele acestea la miazănoapte și zi: Întoarce-te, necredincioasă fiică a lui Israel, zice Domnul, că nu voi vărsa asupra voastră mânia Mea, pentru că sunt milostiv și nu Mă voi mânia pe veci, zice Domnul. [1]
13 Recunoaște-ți însă vinovăția ta, căci te-ai abătut de la Domnul Dumnezeul tău și te-ai desfrânat cu dumnezei străini sub tot arborele umbros și glasul Meu nu l-ai ascultat, zice Domnul.
14 Întoarceți-vă, voi copii căzuți de la credință, zice Domnul, că M-am unit cu voi și vă voi lua câte unul de cetate și câte doi de seminție și vă voi aduce în Sion.
15 Apoi vă voi da păstori după inima Mea, care vă vor păstori cu știință și pricepere.
16 Când vă veți înmulți și veți ajunge mult roditori pe pământ, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai zice: "O, chivotul așezământului Domnului". Nimeni nu se va mai gândi la el, nimeni nu-și va mai aduce aminte de el, nimănui nu-i va mai părea rău de el, nimeni nu va mai face altul.
17 În vremea aceea Ierusalimul se va numi tronul Domnului și toate popoarele se vor aduna acolo pentru numele Domnului și nu se vor mai purta după îndărătnicia inimii lor celei rele.
18 În zilele acelea va veni casa lui Iuda la casa lui Israel și se vor duce împreună din țara de la miazănoapte, în țara pe care am dat-o Eu moștenire părinților voștri.
19 Eu Mi-am zis: Cum să te pun pe tine în numărul fiilor și să-ți dau țara cea plăcută, care este moștenirea cea mai frumoasă a mulțimii poporului? Dar iarăși Mi-am zis: Tu Mă vei numi Tată al tău și nu te vei mai depărta de Mine. [2]
20 Însă tocmai cum femeia necredincioasă înșală pe iubitul său, așa și voi, casa lui Israel, v-ați purtat cu înșelăciune față de Mine, zice Domnul.
21 Glas se aude pe înălțimi, s-aude plânsul jalnic al fiilor lui Israel, care se tânguiesc pentru că și-au stricat căile lor și au uitat pe Domnul Dumnezeul lor.
22 Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, și Eu voi vindeca neascultarea voastră! Ziceți: Iată venim la Tine, că Tu ești Domnul Dumnezeul nostru.
23 Cu adevărat în deșert ne-am pus nădejdea în dealuri și în mulțimea munților; cu adevărat, în Domnul Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel. [3]
24 Din tinerețea noastră această urâciune a mâncat ostenelile părinților noștri: oile lor, boii lor, fiii lor și fiicele lor.
25 Iar noi zăcem în rușinea noastră și ocara noastră ne acoperă, pentru că am păcătuit înaintea Domnului Dumnezeului nostru, și noi și părinții noștri din tinerețea noastră și până în ziua de astăzi și n-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru".