1 Și din pricina aceasta inima mea se zbuciumă și se zbate din locul ei.
2 Ascultați bubuitul glasului Său Și tunetul care iese din gura Sa.
3 Peste toată întinderea cerului El azvârle fulgerul Său și fulgerul Său ajunge până la marginile pământului.
4 În urma fulgerului, vine un muget prelung. El tună cu glasul Lui zguduitor, El nu mai împiedică fulgerele cât timp glasul Lui răsună.
5 Dumnezeu cu tunetul Său săvârșește minuni, El face lucruri mari pe care noi nu putem să le pricepem.
6 El poruncește zăpezii: "Cazi pe pământ ", și ploilor îmbelșugate: "Stăruiți cu putere!"
7 Pe fiecare om El pune a Sa pecetie, pentru ca toți oamenii să recunoască puterea Lui.
8 Fiarele sălbatice se dau înapoi în culcușurile lor și rămân ascunse în vizuinile lor.
9 Vijelia vine de la miazăzi și frigul vine de la miazănoapte.
10 La suflarea lui Dumnezeu se încheagă ghiața și întinderea apelor se face sloi.
11 El umple norii cu apă și din întunecimea furtunii sloboade fulgerele.
12 Iar norii, învârtindu-se în cercuri, aleargă după planurile Sale, astfel că îndeplinesc tot ce le poruncește, în lungul și în latul lumii Sale pământești.
13 Și Domnul îi trimite: aici ca o bătaie pentru pământ, dincolo ca o milostivire a voinței Sale.
14 Iov, ia aminte la aceste lucruri, stai locului și te uită la minunile lui Dumnezeu!
15 Înțelegi tu cum cârmuiește Dumnezeu norii Săi și în ce fel poate norul să sloboadă fulgerul pe pământ?
16 Înțelegi tu plutirea norilor, minuni ale Aceluia a Cărui știință este desăvârșită? [1]
17 Tu, care te aprinzi în veșmintele tale, când pământul se odihnește sub vântul arzător din miazăzi,
18 Poți să întinzi la fel cu El boltitura cerului, ca o oglindă turnată din metal?
19 Spune-mi și mie ce vom putea să grăim cu El? Ce vorbă vom începe noi cu El, astfel întunecați la minte precum suntem?
20 Acum, când eu vorbesc, cine-I dă de veste ce zic eu? Când a vorbit cineva ceva, El o știe fiindcă I-a Spus altul?
21 Oamenii nu pot să privească prealuminosul soare, care strălucește pe cer, acum după ce vântul a împrăștiat norii.
22 Acum lumină biruitoare se revarsă din norii de la miazănoapte și măreția Domnului robește și cutremură inima.
23 Pe Cel Atotputernic nu putem să-L ajungem cu priceperea noastră. El este atotînalt în putere și bogat în judecată și nu calcă niciodată dreptatea în picioare. [2]
24 Pentru aceea oamenii se tem de El și I se închină; El însă nu-și pogoară privirile asupra nici unuia dintre cei ce se cred pe sine înțelepți".