© 2004 Fundația Urantia
| Capitolul 191. Apariţia apostolilor şi a altor ucenici influenţi |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 193. Apariţiile finale şi urcarea la cer |
192:0.1 ÎN VREMEA când apostolii au plecat din Ierusalim către Galileea, conducătorii iudei se calmaseră într-o bună măsură. De vreme ce Iisus îi apăruse numai familiei lui de credincioşi ai împărăţiei, şi de vreme ce apostolii se ascundeau ş nu mai ţineau predici în public, şefii iudeilor au tras concluzia că, la urma urmei, mişcarea evangheliei fusese înăbuşită. Bineînţeles, ei erau derutaţi de zvonul tot mai răspândit că Iisus înviase dintre morţi, însă contau pe iscoadele tocmite ca ele să contracareze cu eficienţă toate aceste istorii prin repetarea povestirii cum că o trupă de adepţi ai lui Iisus luase corpul acestuia[1].
192:0.2 Din momentul acela, până când apostolii au fost împrăştiaţi de valul în creştere al persecuţiilor, Petru a fost şeful general recunoscut al grupului apostolic. Iisus nu îi dăduse niciodată o asemenea autoritate, şi nici tovarăşii lui apostolii nu îl aleseseră vreodată oficial pentru un asemenea post de răspundere; el şi l-a asumat în mod natural şi l-a păstrat prin consimţământ general şi, de asemenea, pentru că el era printre ei principalul predicator. Predicile în public au devenit de atunci încolo ocupaţia majoră a apostolilor. După reîntoarcerea în Galileea, Matei, pe care l-au ales în locul lui Iuda, a devenit trezorierul lor[2].
192:0.3 Pe durata săptămânii în care au rămas la Ierusalim, Maria, mama lui Iisus, a petrecut o mare parte din timpul ei cu femeile credincioase care erau găzduite la Iosif din Arimathia.
192:0.4 În dimineaţa zilei de luni, când apostolii au pornit în zori spre Galileea, Ioan Marcu a plecat şi el şi i-a urmat în afara oraşului, şi, când au trecut bine dincolo de Bethania, el a înaintat cu îndrăzneală printre ei, convins că ei nu-l vor revedea.
192:0.5 Apostolii s-au oprit de multe ori pe drumul către Galileea pentru a spune povestea Maestrului lor înviat, şi de aceea n-au ajuns în Bethsaida decât foarte târziu miercuri seara. Sa făcut joi după-amiază până să fie cu toţii sculaţi şi gata să ia masa lor de dimineaţă.
¶ 1. APARIŢIA DE LÂNGĂ LAC
192:1.1 Către ora cinci dimineaţa, pe 21 aprilie, Maestrul morontial şi-a făcut cea de-a treisprezecea apariţie, prima din Galileea, celor zece apostoli în timp ce barca lor se trăgea spre mal aproape de debarcaderul obişnuit al Bethsaidei[3].
192:1.2 După ce apostolii şi-au petrecut amiaza şi primele ore ale serii de joi aşteptând acasă la Zebedeu, Simon Petru a sugerat ca ei să se ducă la pescuit. Când Petru a propus aceasta expediţie de pescuit, toţi apostolii s-au decis să se alăture. Spiritul-au ostenit toată noaptea cu plasele lor, dar n-au prins nici un peşte[4]. Nu le păsa prea mult ca n-au prins nimic, căci aveau multe experienţe interesante de povestit despre lucrurile care li se întâmplaseră recent în Ierusalim. Dar când s-a luminat de ziuă s-a decis să se întoarcă la Bethsaida. Cum se apropiau ei de mal, au văzut pe cineva pe plajă, lângă debarcader, stând în picioare lângă un foc[5]. Au crezut mai întâi că era Ioan Marcu, care coborâse la ei, ca să îi întâmpine, dar pe măsură ce se veneau mai aproape de ţărm, au văzut că se înşelaseră - omul era prea înalt pentru a fi Ioan. Nici unuia dintre ei nu i-a trecut prin minte că persoana de pe ţărm era Maestrul. Ei nu înţelegeau bine de tot de ce vroia Maestrul să se întâlnească cu ei în natură, sub cerul liber, pe locurile de la începuturile vieţuirii lor în comun, departe de mediul închis al Ierusalimului cu tragica frică, trădare şi moarte care i se asociază. El le spusese că, dacă se vor duce în Galileea, îi va întâlni acolo, şi era gata să-şi îndeplinească acea făgăduinţă.
192:1.3 În vreme ce apostolii aruncau ancora şi se pregăteau să urce în mica barcă pentru a acosta, bărbatul de pe plajă s-a adresat lor: „Băieţi, aţi prins ceva?” Iar când ei i-au răspuns: „Nu”, el a vorbit din nou: „Aruncaţi năvodul pe partea dreaptă a bărcii, şi veţi găsi peşte.” Ei nu ştiau că era Iisus acela care îi îndrumase, însă, de comun acord, au aruncat năvodul aşa cum fuseseră sfătuiţi, şi acesta fu umplut îndată, atâta de tare că abia de-l mai puteau trage afară[6]. Or, Ioan Zebedeu avea spiritul ager; când a văzut plasa grea de peşte, el şi-a dat seama că Maestrul era acela care le vorbise. Când i-a venit gândul acesta în minte el s-a aplecat către Petru şi i-a şoptit: „Este Maestrul.” Petru a fost întotdeauna nechibzuit în acţiune şi impetuos în devotament; aşa că atunci când Ion i-a şoptit asta la ureche, el s-a ridicat iute şi s-a aruncat în apă pentru a ajunge la Maestru mai repede. Fraţii lui l-au urmat îndeaproape şi au acostat cu mica lor barcă, trăgând plasa de peşte după ei.
192:1.4 Între timp, Ioan Marcu se trezise; văzând că apostolii acostând cu năvodul plin şi greu, a alergat către plajă ca să-i întâmpine. Zărind unsprezece oameni în loc de zece, el a dedus că necunoscutul era Iisus care înviase şi, pe când cei zece oameni uluiţi îl priveau în tăcere, tânărul s-a năpustit spre Maestru, a îngenuncheat la picioarele lui şi a zis: „Domnul meu şi Maestrul meu”. Atunci, Iisus le-a vorbit nu ca la Ierusalim unde îi salutase zicându-le: „Pacea să fie cu voi”, ci i s-a adresat pe un tot obişnuit lui Ioan Marcu spunându-i: „Ei bine, Ioane, eu sunt bucuros să te revăd în această Galilee fără de griji unde o să putem discuta pe îndelete. Rămâi cu noi, Ioane, şi vino de mănâncă.”
192:1.5 În vreme ce Iisus vorbea cu tânărul, cei zece erau atât de uluiţi şi surprinşi încât au uitat să tragă pe nisip plasa cu peşte. Iisus le-a zis atunci: „Luaţi-vă peştele şi pregătiţi câţiva pentru micul dejun. Avem deja focul făcut şi multă pâine[7].”
192:1.6 În timp ce Marcu îşi prezenta omagiile Maestrului, Petru a avut un şoc la vederea jarului înroşit din focul ce ardea acolo pe plajă; scena i-a trezit amintirea vie a focului de cărbune de la miezul nopţii din curtea lui Anania, unde se lepădase de Maestru, dar şi-a revenit în fire şi a îngenuncheat la picioarele lui Iisus şi a strigat: „Domnul meu şi Maestrul meu!”
192:1.7 Petru li s-a alăturat atunci camarazilor lui care trăgeau năvodul. După ce şi-au adus captura pe uscat, ei au numărat peştii, dintre care 153 erau din aceia mari. Din nou au făcut greşeala de a numi miraculos pescuitul acela. Nu a fost nici un miracol legat de acest episod[8]. A fost doar un exerciţiu al preştiinţei Maestrului. El a ştiut că peştele era acolo şi, în consecinţă, le-a indicat apostolilor unde să arunce năvodul.
192:1.8 Iisus le-a zis apoi: „Acum, veniţi cu toţii de mâncaţi; chiar şi gemenii ar trebui să se aşeze cât timp am să vorbesc cu voi. Ioan Marcu va pregăti peştele.” Ioan Marcu aduse şapte peşti destul de mari, pe care Maestrul i-a pus pe foc, şi când au fost gata, băiatul i-a servit celor zece. Apoi Iisus a rupt pâinea şi i-a dat-o lui Ioan, care l-a rândul lui a servit-o apostolilor înfometaţi[9]. După ce toţi au fost serviţi, Iisus l-a rugat pe Ioan Marcu să se aşeze în vreme ce el însuşi va servi peştele şi pâinea tânărului băiat. În timp ce mâncau Iisus a vorbit cu ei şi le-a adus aminte de numeroasele lor experienţe comune din Galileea şi de lângă acest lac.
192:1.9 Aceasta a fost a treia oară când Iisus s-a manifestat înaintea apostolilor ca grup[10]. Când li s-a adresat prima oară, întrebându-i dacă aveau vreun peşte, ei nu au bănuit cine era, pentru că era o experienţă obişnuită pentru aceşti pescari de pe Marea Galileii, ca atunci când ajungeau aproape de ţărm, să fie acostaţi în felul acesta de negustorii de peşte din Tariheea, care erau de regulă acolo ca să cumpere capturile proaspete pentru locurile lor de uscare a peştelui.
192:1.10 Iisus a stat vreme de peste o oră de vorbă cu cei zece apostoli ş cu Ioan Marcu. După aceea, el s-a plimbat de sus în jos pe plaje şi le-a vorbit luând cu el doi câte doi - dar perechile erau diferite de acelea pe care le trimisese el la început să răspândească învăţătura. Cei unsprezece apostoli veniseră cu toţii împreună din Ierusalim, însă, pe măsură ce se apropiaseră de Galileea, Simon Zelotul se descurajase tot mai tare, astfel încât în momentul sosirii lor la Bethsaida, el i-a abandonat pe fraţii lui şi s-a întors la casa lui.
192:1.11 Înainte de a-şi lua rămas bun de la ei, în dimineaţa aceea, Iisus a cerut ca doi apostoli să se ofere voluntari pentru a merge să-l caute pe Simon Zelotul şi să îl aducă în aceeaşi zi. Şi asta au făcut Petru şi Andrei.
¶ 2. ÎNTREVEDERILE CU APOSTOLII DOI CÂTE DOI
192:2.1 Când au terminat de mâncat, şi în vreme ce ceilalţi erau aşezaţi lângă foc, Iisus i-a făcut semn lui Petru şi lui Ioan să-l însoţească într-o plimbare pe plajă. În timp ce mergeau, Iisus i-a zis lui Ioan: „Ioane, tu mă iubeşti?” Şi, când Ioan i-a răspuns: „Da, Maestre, din toată inima”, Maestrul a zis: „Atunci, Ioane, renunţă la intoleranţa ta şi învaţă să îi iubeşti pe oameni aşa cum te-am iubit eu. Consacră-ţi viaţa dovedirii că iubirea este lucrul cel mai mare de pe lume. Aceasta este iubirea lui Dumnezeu care îi împinge pe oameni să caute mântuirea. Iubirea este strămoşul întregii bunătăţi spirituale, ea este esenţa adevăratului şi a frumosului.”
192:2.2 Iisus s-a întors apoi către Petru şi l-a întrebat: „Petrule, tu mă iubeşti?” Petru a răspuns: „Stăpâne, tu ştii că te iubesc din toată inima mea”. Atunci, Iisus a zis: „Dacă mă iubeşti, Petrule, hrăneşte mieii mei[11]. Nu neglija slujirea ta pe lângă cei slabi, cei săraci şi cei tineri. Predică evanghelia fără temeri şi fără preferinţe; nu uita niciodată că Dumnezeu nu face deosebire de persoane[12]. Serveşte-i pe semenii aşa cum te-am servit eu pe tine, iartă-i pe tovarăşii tăi aşa cum şi eu te-am iertat pe tine. Lasă experienţa să te înveţe valoarea meditaţiei şi puterea reflectării inteligente.”
192:2.3 După ce s-au mai îndepărtat puţin, Maestrul s-a întors către Petru şi l-a întrebat: „Petrule, mă iubeşti tu cu adevărat?” Şi atunci Simon a zis: Da, Stăpâne, tu ştii că te iubesc.” La care Iisus a zis: „Atunci, ai mare grijă de oile mele[13]. Fii un păstor bun şi fidel pentru turma mea. Nu trăda încrederea ei în tine. Nu te lăsa surprins de duşmani. Stai tot timpul în gardă - veghează şi te roagă.”
192:2.4 După ce au mai făcut câţiva paşi, Iisus s-a întors către Petru şi l-a întrebat pentru a treia oară: „Petrule, mă iubeşti tu cu adevărat?” Atunci, Petru, uşor întristat de aparenta lipsă de încredere a Maestrului în el, a zis cu o profundă emoţie: „Stăpâne, tu cunoşti toate lucrurile; tu ştii deci că eu te iubesc realmente şi cu adevărat.” Atunci, Iisus i-a zis: „Hrăneşte oile mele[14]. Nu părăsi turma. Serveşte de exemplu şi de inspiraţie pentru toţi tovarăşii tăi păstori. Iubeşte turma aşa cum te-am iubit eu, şi consacră-te bunăstării ei aşa cum eu mi-am consacrat viaţa bunăstării tale. Şi urmează-mă până la capăt[15].”
192:2.5 Petru a interpretat în mod literal această ultimă recomandare - că el trebuia să continue a-l urma pe Iisus. Spiritul-a întors către el, l-a arătat cu degetul pe Ioan şi a întrebat: „Dacă eu te urmez, ce va face acela?” Dându-şi seama că Petru înţelesese greşit vorbele sale, Iisus a zis: „Petrule, nu te preocupa de ceea ce vor face fraţii tăi[16]. Dacă eu vreau ca Ioan să rămână după ce tu vei fi plecat, şi chiar şi până voi reveni, ce te priveşte asta pe tine? Încredinţează-te numai ca tu să mă urmezi.”
192:2.6 Această remarcă s-a răspândit printre fraţi şi a fost primită ca o afirmaţie a lui Iisus că Ioan nu va muri până când Maestrul nu va reveni să instaureze împărăţia în putere şi în glorie, aşa cum îl gândeau şi îl sperau mulţi. Şi această interpretare a cuvintelor lui Iisus este aceea care a jucat un mare rol în readucerea lui Simon Zelotul la treaba şi la păstrarea lui la lucru[17].
192:2.7 După ce a revenit printre ceilalţi apostoli, Iisus a plecat într-o altă plimbare şi pentru o altă discuţie cu Andrei şi cu Iacob. După ce au parcurs o mică distanţă, Iisus i-a zis lui Andrei: „Andrei, ai tu încredere în mine?” Când fostul şef al apostolilor l-a auzit pe Iisus punându-i o asemenea întrebare, s-a oprit şi i-a răspuns: „Da, Maestre, eu am în tine o încredere totală, şi tu ştii asta.” Atunci, Iisus a zis: „Andrei, dacă tu ai încredere în mine, atunci ai mare încredere în fraţii tăi - chiar şi în Petru. Ţie îţi încredinţez îndrumarea lor. Trebuie acum ca tu să îţi pui încrederea în alţii, de vreme ce eu vă voi părăsi pentru a merge la Tatăl meu. Când fraţii tăi vor începe să se risipească din pricina hărţuirii şi a persecuţiilor, fii un sfetnic înţelept şi prevăzător pentru Iacob, fratele meu de sânge, când va fi împovărat de mari greutăţi pe care experienţa lui nu i-ar permite să le poarte. După aceea, continuă să ai încredere, căci nu te voi neglija. Când îţi vei fi terminat treaba aici pe pământ, tu vei veni alături de mine.”
192:2.8 Apoi Iisus s-a întors către Iacob întrebându-l: „Iacobe, ai tu încredere în mine?” Şi, fireşte, Iacob a răspuns: „Da, Maestre, mă încred în tine cu toată inima.” Apoi Iisus i-a zis: „Iacobe, dacă ai şi mai multă încredere în mine, atunci vei fi mai puţin nerăbdător cu fraţii tăi. Dacă vei avea încredere în mine, asta te va ajuta să fi bun cu frăţia credincioşilor. Învaţă să cântăreşti consecinţele spuselor şi ale faptelor tale. Ţine minte că recolta este în funcţie de semănat[18]. Roagă-te pentru linişte spiritului şi cultivă-ţi răbdarea. Aceste graţii, cu o credinţă vie, te vor susţine atunci când va veni vremea să bei din cupa sacrificiului[19]. Dar să nu ai teamă niciodată; când vei fi sfârşit aici pe pământ, vei veni alături de mine.”
192:2.9 Pe urmă Iisus a vorbit cu Toma şi cu Nataniel. Lui Toma i-a zis aşa: „Pe mine mă slujeşti tu, Toma?” Toma a răspuns: „Da, Doamne, te slujesc acum şi întotdeauna.” Apoi a zis Iisus: „Dacă vrei să mă slujeşti, atunci slujeşte-i pe fraţii mei în trup tot aşa cum te-am slujit eu pe tine. Fii mereu neobosit în facerea de bine, ci perseverează ca unul care a fost hirotonisit de Dumnezeu pentru această slujire a iubirii. Când ţi-ai sfârşit slujirea împreună cu mine pe pământ, tu vei sluji cu mine în glorie. Toma, tu trebuie să încetezi să te mai îndoieşti, trebuie să creşti în credinţă şi în cunoaşterea adevărului. Să crezi în Dumnezeu ca un copil, dar încetează să mai acţionezi atât de copilăreşte. Ai curaj; fii tare în credinţă şi puternic în împărăţia lui Dumnezeu.”
192:2.10 Apoi Maestrul zise către Nataniel: „Nataniele, tu mă slujeşti?” Iar apostolul răspunse: „Da, Maestre, şi încă cu o afecţiune neîmpărţită”. Apoi Iisus zise: „Dacă, prin urmare, tu mă serveşti cu o inimă întreagă, încredinţează-te că eşti devotat bunăstării fraţilor mei pe pământ cu o afecţiune neobosită. Îmbină prietenia cu sfătuirea şi pune iubire în filozofia ta. Serveşte-i pe semenii tăi oamenii întocmai cum te-am servit eu pe tine. Fii loial oamenilor aşa cum am vegheat eu asupra voastră. Fii mai puţin critic; aşteaptă-te la mai puţin de la unii oameni şi prin aceasta vei diminua amploarea dezamăgirii tale. Şi când lucrarea de aici de jos este făcută, tu vei sluji cu mine acolo sus.”
192:2.11 După aceasta Maestrul le-a vorbit lui Matei şi lui Filip. El i-a zis primului: „Filipe, asculţi tu de mine?” Filip a răspuns: „Da, Stăpâne, îţi dau ascultare chiar şi cu preţul vieţii mele.” Atunci, Iisus i-a zis: „Dacă vrei să mă asculţi, du-te în ţările gentililor şi proclamă evanghelia[20]. Profeţii ţi-au zis că este mai bine să fii ascultător decât să te sacrifici[21]. Prin credinţă, tu ai devenit un fiu cunoscător de Dumnezeu al împărăţiei. Nu este decât o singură lege de respectat - aceasta este porunca de a merge să proclami evanghelia împărăţiei. Încetează a te mai teme de oameni; nu-ţi fie frică să proclama vestea cea bună a vieţii eterne semenilor tăi care zac în întuneric şi au sete de lumina adevărului. Filip, nu te mai preocupa de bani şi de negustorii. Tu eşti, de acum înainte, întocmai ca şi fraţii tăi, liber să predici vestea cea bună. Îţi voi sta înainte şi alături până la capăt.”
192:2.12 Apoi Maestrul i s-a adresat lui Matei şi i-a cerut: „Matei, ai tu tăria de a asculta de mine?” Matei a răspuns: „Da, Stăpâne, sunt consacrat întru totul facerii voii tale.” Atunci Maestrul a zis: „Matei, dacă vrei să mă asculţi, atunci mergi de propovăduieşte tuturor popoarelor evanghelia împărăţiei. Nu le mai procura fraţilor tăi lucrurile materiale ale vieţii; de acum încolo, tu te vei duce şi ca să proclami vestea cea bună a mântuirii spirituale. Începând de acum, să nu ai altceva în vedere decât executarea poruncii de a predica această evanghelie a împărăţiei Tatălui. Aşa cum eu am făcut pe pământ voia Tatălui, tot aşa vei îndeplini tu misiunea divină. Aminteşte-ţi că şi iudeii şi gentilii sunt fraţii tăi. Nu te teme de nici un om când vei proclama adevărurile salvatoare ale evangheliei împărăţiei cerurilor. Şi acolo unde mă duc eu, vei veni şi tu curând.”
192:2.13 Apoi a mers şi a făcut o plimbare cu gemenii Alfeu, Iacob şi Iuda, şi vorbindu-le amândurora, el i-a întrebat: „Iacobe şi Iuda, voi credeţi în mine?” Şi când au răspuns amândoi: „Da, Maestre, credem cu adevărat”, el a zis: „Curând am să vă las. Vedeţi că v-am părăsit deja în carne. Mai zăbovesc o vreme sub forma aceasta înainte de a merge la Tatăl meu. Voi credeţi în mine - voi sunteţi apostolii mei, şi aşa veţi fi întotdeauna. Continuaţi să credeţi şi să vă aduceţi aminte de tovărăşia voastră cu mine, atunci când voi fi dus, şi după ce voi poate că vă veţi întoarce la munca pe care obişnuiaţi să o faceţi înainte de a veni să trăiţi cu mine. Nu lăsaţi niciodată ca vreo schimbare în munca voastră exterioară să aibă vreo influenţă asupra loialităţii voastre. Aveţi încredere în Dumnezeu până la sfârşitul zilelor voastre pe pământ. Nu uitaţi niciodată că, atunci când sunteţi fiii prin credinţă ai lui Dumnezeu, orice strădanie onestă de pe tărâmul acesta este sacră. Nimic din ceea ce face un fiu de Dumnezeu nu este ceva comun. Deci, faceţi-vă de acum înainte munca ca şi cum ar fi pentru Dumnezeu. Când veţi fi terminat pe lumea aceasta, eu mai am şi alte lumi mai bune unde veţi munci la fel pentru mine. În toată această lucrare, pe această lume şi pe altele, eu voi lucra cu voi şi spiritul meu va locui în voi.”
192:2.14 Se apropia de ora de zece când Iisus s-a înapoiat de la discuţia lui cu gemenii Alfeu, şi părăsindu-i pe apostoli, le-a zis: „La revedere, până când vă voi revedea pe toţi mâine, pe muntele hirotonisirii voastre.” După ce a vorbit astfel, el a s-a făcut nevăzut.
¶ 3. PE MUNTELE HIROTONISIRII
192:3.1 La amiază, sâmbătă 22 aprilie, cei unsprezece apostoli s-au reunit la locul lor de întâlnire de pe colina de lângă Capernaum, şi Iisus a apărut printre ei[22]. Această reuniune a avut loc chiar pe muntele unde Maestrul îi desemnase ca fiind apostolii lui şi ca ambasadori pe pământ ai împărăţiei Tatălui. Aceasta a fost cea dea paisprezecea manifestare morontială a lui Iisus.
192:3.2 Atunci, cei unsprezece apostoli au îngenuncheat în cerc în jurul Maestrului; ei l-au auzit repetându-le misiunile şi l-au văzut reproducând scena hirotonisirii ca prima dată când fuseseră împărţiţi pentru lucrarea specială a împărăţiei. Toate acestea, în afară de rugăciunea Maestrului, le-a rememorat anterioara lor consacrare în slujba Tatălui. Când Maestrul - acel Iisus morontial - s-a rugat în ziua aceea, a făcut-o pe un ton maiestuos şi cu nişte cuvinte de putere cum nu mai auziseră apostolii până atunci. Maestrul lor le vorbea acum conducătorilor universului ca unul care, în propriul său univers, avusese în mâna sa toată puterea şi toată autoritatea[23]. Şi cei unsprezece oameni nu au uitat niciodată această experienţă de reconsacrare morontială faţă de angajamentele anterioare rolului lor de ambasadori. Maestrul a petrecut exact o oră pe acest munte cu ambasadorii săi şi, după ce le-a zis cu afecţiune la revedere, a dispărut din vederea lor.
192:3.3 Nici unul nu l-a mai revăzut pe Iisus vreme de o săptămână întreagă. Apostolii nu aveau realmente nici o idee de ceea ce avea el de făcut, căci ei nu ştiau dacă Maestrul se dusese alături de Tatăl său. În această stare de incertitudine, ei au rămas la Bethsaida. Ei nu îndrăzneau să meargă la pescuit, de teamă ca el să nu vină să îi găsească acolo. Pe toată durata săptămânii Iisus se ocupase de creaturile morontiale care erau pe pământ şi cu operaţiunile tranziţiei morontiale prin experienţa căreia trecea el acum aici pe această lume.
¶ 4. REUNIREA DE LA MARGINEA LACULUI
192:4.1 Vestea apariţiilor lui Iisus s-a răspândit în toată Galileea; credincioşi în număr tot mai mare soseau în fiecare zi la casa lui Zebedeu pentru a se informa de învierea Maestrului şi pentru a descoperi adevărul despre aceste aşa-zise apariţii. Pe la începutul săptămânii, Petru a dat de ştire că va avea loc o adunare publică pe ţărmul mării la ora trei după-amiază, în ziua următorului sabat.
192:4.2 Prin urmare, sâmbătă 29 aprilie, la ora trei, peste cinci sute de credincioşi din împrejurimile Capernaumului s-au adunat la Bethsaida pentru a-l auzi pe Petru predicând prima lui predică de la înviere[24]. Apostolul era în cea mai bună formă şi, după ce şi-a încheiat atrăgătorul lui discurs, puţini mai erau aceia, din rândurile auditoriului său, care să se îndoiască că Maestrul se ridicase dintre morţi.
192:4.3 Petru şi-a terminat cuvântarea, spunând: „Noi afirmăm că Iisus din Nazareth nu este mort; noi declarăm că el s-a sculat din mormânt; noi proclamăm că l-am văzut şi am vorbit cu el.” Numai ce a făcut această declaraţie de credinţă, acolo, lângă el, sub privirile tuturor acestor oameni, Maestrul li s-a înfăţişat în forma sa morontială, şi vorbindu-le pe un ton familiar, a zis: „Pace vouă, şi vouă vă las pacea mea[25].” După ce le apăruse astfel şi le vorbise în felul acela, el a dispărut din vedere. Aceasta a fost cea de-a cincisprezecea manifestare morontială a acelui Iisus reînviat.
192:4.4 Din cauza anumitor lucruri pe care Maestrul le spusese celor unsprezece în vreme ce stătea de vorbă cu ei pe muntele de hirotonisire, apostolii au rămas cu impresia că Maestrul lor va face curând o apariţie publică în faţa unui grup de credincioşi galileeni, şi că după aceea ei vor trebui să se reîntoarcă. În consecinţă, în dimineaţa zilei următoare, duminică 30 aprilie, cei unsprezece au plecat de devreme din Bethsaida către Ierusalim. Ei au predicat şi au propovăduit pe tot drumul lor în josul Iordanului, astfel încât ei au ajuns doar mai târziu, miercuri 3 mai,la Marcu în Ierusalim.
192:4.5 Aceasta a fost o tristă întoarcere acasă pentru Marcu. Doar cu câteva ore mai înainte de acasă la el, tatăl lui, Ilie Marcu, murise brusc de o hemoragie cerebrală. Certitudinea lor asupra reînvierii dintre morţi a contribuit mult la mângâierea apostolilor; dar în acelaşi timp ei au fost cu adevărat îndureraţi de pierderea bunului lor prieten care fusese susţinătorul lor ferm, chiar şi în momentele de mare necaz şi dezamăgire. Ioan Marcu a făcut tot ce putea pentru a o consola pe mama sa. Vorbind în numele ei, el i-a invitat pe apostoli să păstreze în continuare casa lor ca domiciliu; şi cei unsprezece au făcut din sala de sus cartierul lor general până în ziua de după Rusalii.
192:4.6 Apostolii intraseră de bună voie în Ierusalim după căderea nopţii pentru a nu fi zăriţi de autorităţile iudaice. Ei nu au mai apărut în public cu ocazia funeraliilor lui Ilie Marcu. Ei au rămas toată ziua următoare în linişte, izolaţi în această memorabilă cameră de sus.
192:4.7 Joi seara, apostolii au avut o minunată reuniune în această cameră de sus şi s-au angajat cu toţii, în afară de Toma, de Simon Zelotul şi de gemenii Alfeu, să apară în public pentru a predica noua evanghelie a Domnului reînviat. Deja se conturau primele etape ale transformării evangheliei împărăţiei - filiaţia cu Dumnezeu şi fraternitatea cu oamenii - în proclamarea reînvierii lui Iisus. Nataniel s-a opus acestei schimbări în substanţa mesajului lor public, dar nu a put nici rezista elocvenţei lui Petru nici nu a putut birui entuziasmul discipolilor, mai ales al femeilor credincioase.
192:4.8 Astfel, sub viguroasa îndrumare a lui Petru şi încă dinainte de urcarea lui Iisus alături de Tatăl său, reprezentanţii bine intenţionaţi ai maestrului au iniţiat subtilul proces al transformării progresive şi sigure a religiei lui Iisus într-o formă nouă şi modificată de religie despre Iisus.
| Capitolul 191. Apariţia apostolilor şi a altor ucenici influenţi |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 193. Apariţiile finale şi urcarea la cer |
¶ Referințe
- ↑ Povestea gardianului mituit: Mat 28:11b-15.
- ↑ Matthias ca trezorier: Fapte 1:26.
- ↑ apariția Galileii: Ioan 21:1.
- ↑ Discipolii nu au prins pește: Ioan 21:2-3.
- ↑ Vezi omul pe mal de foc: Ioan 21:4.
- ↑ Draft de pești: Ioan 21:5-8.
- ↑ Isus pregătește cina: Ioan 21:9-10.
- ↑ Petru aterizează și numără peștii: Ioan 21:11.
- ↑ Isus servește micul dejun: Ioan 21:12-13.
- ↑ Apostolii Îl văd pe Isus pentru a treia oară: Ioan 21:14.
- ↑ Feed my lambs: Ioan 21:15.
- ↑ Dumnezeu nu face respect pentru persoane: 2 Cron 19:7; Iov 34:19; Ecle 35:12; Fapte 10:34; Rom 2:11; Gal 2:6; Gal 3:28; Ef 6:9; Col 3:11.
- ↑ Ai grijă de oile mele: Ioan 21:16.
- ↑ Hrănește-mi oile: Ioan 21:17.
- ↑ Urmează-mă pentru a termina: Ioan 21:19b.
- ↑ Ce grija lui Petru: Ioan 21:20-22.
- ↑ Interpretare greșită: Ioan 21:23.
- ↑ Seceratul si semanatul: 2 Cor 9:6; Gal 6:7.
- ↑ Credință când ești sacrificat: Fapte 12:1-2.
- ↑ Predica neamurilor: Fapte 8:5.
- ↑ Dumnezeu vrea ascultare, nu sacrificiu: Ps 40:6; Ps 51:16-17; Prov 21:3; Osea 6:6; Mat 9:13; Mat 12:7; 1 Sam 15:22.
- ↑ Another appearance: Mat 28:16-17.
- ↑ Toată puterea este încredințată lui Isus: Mat 28:18.
- ↑ Peste cinci sute de credincioși se întâlnesc: 1 Cor 15:6a.
- ↑ Iisus se arată la cinci sute: 1 Cor 15:6a.