1 Domnul a zis către Samuel: "Până când te vei tângui tu pentru Saul, pe care l-am lepădat, ca să nu mai fie rege peste Israel? Umple cornul tău cu mir și du-te, că te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege". [1]
2 Samuel a zis: "Cum să mă duc? Va auzi Saul și mă va ucide". Iar Domnul a zis: "Ia cu tine o juncă din cireadă și zi: Am venit să aduc jertfă Domnului.
3 Și cheamă pe Iesei și pe fiii lui la jertfă, și Eu îți voi arăta ce să faci și-Mi vei unge pe acela pe care îți voi spune Eu".
4 Și a făcut Samuel așa, cum i-a spus Domnul. Și când a sosit el la Betleem, bătrânii poporului, tremurând, i-au ieșit în întâmpinare și au zis: "Cu pace este venirea ta, văzătorule?"
5 Iar el a răspuns: "Cu pace. Am venit să aduc jertfă Domnului; sfințiți-vă și veniți cu mine să aducem jertfă!" Și a sfințit pe Iesei și pe fiii lui și i-a chemat la jertfă.
6 Iar după ce au venit ei, văzând el pe Eliab, a zis: "De bună seamă, acesta este înaintea Domnului unsul Lui".
7 Dar Domnul a zis către Samuel: "Nu te uita la înfățișarea lui și la înălțimea staturii lui; Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la față, iar Domnul se uită la inimă". [2]
8 Apoi a chemat Iesei pe Aminadab și l-a dus la Samuel, iar Samuel a zis: "Nici pe acesta nu l-a ales Domnul".
9 După aceea a adus Iesei pe Șama, și Samuel a zis: "Nici pe acesta nu l-a ales Domnul".
10 Și așa a adus Iesei pe șapte din fiii săi, dar Samuel a zis către Iesei: "Pe nici unul din aceștia nu l-a ales Domnul!"
11 După aceea a zis Samuel către Iesei: "Oare toți fiii tăi sunt aici?" Iar Iesei a răspuns: "Mai am unul mai mic. Acela paște oile". A zis Samuel: "Trimite să-l aducă, pentru că nu vom ședea să prânzim până nu vine acela".
12 Și a trimis Iesei și l-au adus. Acela era bălan, cu ochi frumoși și plăcut la față. Atunci Domnul a zis: "Scoală de-l unge, căci acesta este!"
13 Și a luat Samuel cornul cu mir și l-a uns în mijlocul fraților lui, și a odihnit Duhul Domnului asupra lui David din ziua aceea și după aceea. Iar Samuel s-a sculat și a plecat la Rama.
14 Atunci s-a depărtat de la Saul Duhul Domnului și-l tulbura un duh rău, trimis de Domnul. [3]
15 Și au zis slugile lui Saul: "Iată un duh rău trimis de Domnul te tulbură.
16 Să poruncească dar domnul nostru slugilor sale care sunt înaintea ta și să caute un om iscusit lâ cântarea din harpă, și când va veni asupra ta duhul cel rău trimis de la Dumnezeu, atunci acela, cântând cu mâna sa, te va liniști".
17 Și a răspuns Saul slugilor sale: "Căutați-mi un om care cântă bine și mi-l aduceți".
18 Atunci unul din slujitorii lui a zis: "Iată eu am văzut la Iesei Betleemitul un fiu care știe să cânte, om voinic și războinic, priceput la vorbă și bărbat chipeș și Domnul este cu el".
19 A trimis deci Saul vestitori la Iesei și i-a spus: "Trimite la mine pe David, fiul tău cel de la turmă".
20 Și a luat Iesei un asin încărcat cu pâine și un burduf cu vin și un ied și le-a trimis cu David, fiul său, la Saul.
21 Și a venit David la Saul, s-a înfățișat înaintea lui și a plăcut acestuia foarte mult și l-a făcut purtătorul său de arme.
22 După aceea a trimis Saul să i se spună lui Iesei: "Lasă pe David să slujească la mine, că a aflat el bunăvoință în ochii mei! "
23 Iar când duhul cel trimis de Dumnezeu era peste Saul, David, luând harpa, cânta și lui Saul îi era mai ușor și mai bine și duhul cel rău se depărta de el.