© 2004 Fundația Urantia
| Capitolul 139. Cei doisprezece apostoli |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 141. Începutul lucrării publice |
140:0.1 CU PUŢIN înainte de amiaza zilei de duminică, 12 ianuarie din anul 27, Iisus i-a reunit pe apostoli pentru hirotonisirea lor ca predicatori publici ai evangheliei împărăţiei[1][2]. Cei doisprezece se aşteptau să fie chemaţi în orice moment; aşadar, în dimineaţa aceea, la pescuit, ei nu s-au îndepărtat prea mult de mal. Cei mai mulţi dintre ei au rămas la malul apei, cârpindu-şi năvoadele, reparându-şi echipamentul de pescuit.
140:0.2 Când Iisus a coborât pe ţărm ca să-i adune pe apostoli, i-a chemat mai întâi pe Andrei şi pe Petru, care pescuiau pe lângă ţărm. Le-a făcut apoi semn lui Iacob şi Ioan, care discutau cu tatăl lor Zebedeu într-o barcă, nu departe de ţărm şi care îşi reparau năvoadele. I-a adunat doi câte doi şi pe ceilalţi apostoli şi, când i-a strâns pe toţi doisprezece, a plecat cu ei spre ţinuturile înalte de la nord de Capernaum şi s-a apucat să-i instruiască în vederea pregătirii lor pentru hirotonisirea oficială.
140:0.3 De data aceasta, toţi cei doisprezece erau tăcuţi; chiar şi Petru era predispus la reflectare. Până la urmă sosise şi ceasul de mult aşteptat! Au pornit singuri cu Maestrul pentru a participa la un fel de ceremonie de consacrare personală şi de dedicare colectivă faţă de lucrarea sacră de reprezentare a acestui Maestru în proclamarea venirii împărăţiei Tatălui său.
¶ 1. ÎNTRUIREA PRELIMINARĂ
140:1.1 Înainte de slujba oficială de hirotonisire Iisus le-a vorbit celor doisprezece aşezaţi în jurul lui: „Fraţilor, ceasul regatului a venit. Unii dintre voi m-au auzit vorbind de această împărăţie în sinagogă, atunci când aţi fost chemaţi pentru prima oară. Fiecare dintre voi a învăţat şi mai mult despre regatul Tatălui de când sunteţi cu mine, lucrând prin oraşele care înconjoară Mama Galileea. În prezent însă am ceva mai mult să vă zic în privinţa acestei împărăţii.
140:1.2 ”Noul regat pe care Tatăl meu este pe cale de a-l întemeia în inima copiilor lui de pe pământ este destinat să fie o dominaţie veşnică. Nu va avea nici un sfârşit această domnie a Tatălui meu în inima celor care vor să facă voia sa divină. Vă declar că Tatăl meu nu este Dumnezeul iudeilor sau al gentililor. Mulţi vor veni de la răsărit şi de la apus ca să şadă cu noi în regatul Tatălui, pe câtă vreme mulţi dintre copiii lui Avraam vor refuza să intre în această nouă fraternitate a domniei spiritului Tatălui în inima copiilor oamenilor[3].
140:1.3 ”Puterea acestei împărăţii nu va consta nici în forţa oştirilor, nici în puterea bogăţiilor, ci mai degrabă în gloria spiritului divin care va veni să înveţe mintea şi să îndrume inima cetăţenilor, născuţi în chip nou, a acestei împărăţii cereşti - fii lui Dumnezeu. Aceasta este fraternitatea iubirii în care domneşte dreptatea, şi al cărei strigăt de luptă va fi: Pace pe pământ şi bunăvoinţă în toţi oamenii. Acest regat, pe care sunteţi atât de aproape de a-l proclama, este dorinţa oamenilor buni din toate timpurile, nădejdea întregului pământ şi îndeplinirea înţeleptelor făgăduinţe ale tuturor profeţilor[4].
140:1.4 ”Dar pentru voi, copiii mei, şi pentru toţi ceilalţi care vor vrea să vă urmeze în această împărăţie, se va impune o încercare severă. Credinţa singură vă va îngădui să treceţi porţile lui şi va trebui să produceţi roadele spiritului Tatălui meu dacă doriţi să continuaţi ascensiunea în viaţa progresivă a comunităţii divine. În adevărat, în adevărat vă spun, nici unul dintre cei care zic 'Doamne, Doamne' nu vor intra în împărăţia cerurilor, ci mai degrabă aceia care fac voia Tatălui meu care este în ceruri[5].
140:1.5 ”Mesajul vostru în lume va fi: Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor şi dreptatea lui şi, după ce le veţi fi găsit, toate celelalte elemente esenţiale supravieţuirii veşnice vă vor fi asigurate odată cu aceasta. Acum, aş vrea să vă fac să înţelegeţi limpede că această împărăţie a Tatălui meu nu va veni cu o etalare exterioară de putere sau cu demonstraţii deplasate. Nu trebuie să plecaţi de aici şi să proclamaţi regatul spunând: 'el este aici' sau 'este acolo' căci regatul care îl predicaţi este Dumnezeul din voi[6].
140:1.6 ”Oricine vrea să fie mare în regatul Tatălui meu trebuie să devină un slujitor pentru toţi; şi, de vrea vreunul să fie întâiul printre voi, să devină atunci servitorul fraţilor lui. Dar odată ce sunteţi cu adevărat primiţi ca cetăţeni ai împărăţiei cereşti, voi nu mai sunteţi servitori, ci fii, fii ai Dumnezeului viu. Astfel că această împărăţie va progresa în lume până când va doborî toate barierele şi îi va duce pe toţi oamenii la cunoaşterea Tatălui meu şi la credinţa în adevărul salvator pe care am venit să-l proclam. Chiar de pe acum regatul este la îndemână şi mulţi dintre voi nu vor muri fără să fi văzut domnia lui Dumnezeu venind în mare putere[7].
140:1.7 ”Ceea ce vă zăresc ochii acum, acest mic început al unor doisprezece oameni de rând, va spori şi va creşte până când, în cele din urmă, întreg pământul va fi umplut de laudele Tatălui meu. Şi nu atât prin cuvintele pe care le veţi rosti, cât mai degrabă prin viaţa pe care o veţi trăi se va face că oamenii vor şti că voi aţi fost cu mine şi că aţi aflat realităţile regatului. Şi cum n-aş vrea să aşez pe mintea voastră vreo povară prea grea, eu sunt gata să vă însărcinez sufletele cu responsabilitatea solemnă de a mă reprezenta în lume curând, de îndată ce vă voi părăsi, tot aşa cum eu îl reprezint pe Tatăl meu în viaţa mea întrupată.” Şi, când Iisus a terminat de vorbit, s-a ridicat.
¶ 2. HIROTONISIREA
140:2.1 Iisus le-a poruncit atunci celor doisprezece muritori, care tocmai îi ascultaseră declaraţia cu privire la regat, să îngenuncheze în cerc în jurul lui. Maestrul şi-a pus apoi mâinile pe capul fiecărui apostol, începând cu Iuda Iscariot şi sfârşind cu Andrei. După ce i-a binecuvântat, el a întins mâinile şi s-a rugat:
140:2.2 ”Tată, ţi-i aduc acum pe oamenii aceştia, mesagerii mei. Dintre copiii noştri de pe pământ, eu i-am ales pe aceştia doisprezece care vor porni să mă reprezinte tot aşa cum eu am venit să te reprezint. Iubeşte-i şi însoţeşte-i, aşa cum m-ai iubit şi însoţit pe mine. Iar acum, Tată, dă-le lor înţelepciune, căci eu las în seama lor toate treburile regatului ce va fi să vină. Şi aş vrea, dacă asta-i voia ta, să rămân o vreme pe pământ ca să-i ajut în muncile lor pentru regat. Încă o dată, Tată, îţi mulţumesc pentru oamenii aceştia şi îi las în paza ta, în vreme ce eu am să continui să-mi desăvârşesc lucrarea ce mi-ai dat-o spre înfăptuire.”
140:2.3 Când Iisus şi-a terminat ruga, apostolii au rămas aplecaţi fiecare pe locul lui. S-au scurs mai multe minute până să îndrăznească chiar şi Petru să-şi ridice ochii şi să se uite la Maestru. Unul câte unul, l-au îmbrăţişat pe Iisus, dar nici unul nu a scos o vorbă. O mare tăcere s-a lăsat peste tot locul, în timp ce o mulţime de fiinţe cereşti contempla din înalt această scenă solemnă şi sacră - Creatorul unui univers punând treburile divinei fraternităţi a oamenilor sub conducerea unor minţi omeneşti.
¶ 3. PREDICA DE HIROTONISIRE
140:3.1 Apoi a vorbit Iisus, spunând: Acum că sunteţi ambasadorii împărăţiei Tatălui meu, voi aţi devenit o categorie de oameni separaţi şi distincţi de toţi ceilalţi locuitori de pe pământ. Voi nu mai existaţi acum ca oameni printre oameni, ci ca cetăţeni iluminaţi ai unei alte ţări celeste printre creaturile ignorante ale acestei lumi întunecate. Nu mai e de ajuns ca voi să trăiţi ca înainte de ceasul acesta; de acum înainte trebuie să trăiţi ca cei care au gustat gloria unei vieţi mai bune şi au fost trimişi înapoi pe pământ ca ambasadori ai Suveranului acestei lumi noi şi mai bune. Mai mult se aşteaptă de la profesor decât de la elev; se pretinde mai mult de la stăpân decât de la servitor. Se cere mai mult cetăţenilor împărăţiei cereşti decât celor ai împărăţiei pământesc. Unele dintre cele ce am să vă zic s-ar putea să vă pară aspre, dar voi aţi ales să mă reprezentaţi în lume aşa cum eu însumi îl reprezint actualmente pe Tatăl meu. Fiind agenţii mei pe pământ, voi veţi fi obligaţi să vă conformaţi învăţăturilor şi practicilor care reflectă idealurile mele de viaţă muritoare pe lumile din spaţiu, şi pe care le dau de exemplu în viaţa mea pământească de revelare a Tatălui care este în ceruri[8].
140:3.2 ”Eu vă trimit în lume pentru a anunţa libertatea celor captivi din punct de vedere spiritual şi bucuria prizonierilor fricii, precum şi pentru a-i tămădui pe cei bolnavi în acord cu voia Tatălui meu celest. Când îi veţi găsi pe unii dintre copiii mei în deznădejde, încurajaţii prin vorba voastră astfel:[9]
140:3.3 ”Fericiţi sunt cei săraci cu duhul, cei smeriţi, căci ale lor sunt comorile împărăţiei cerurilor[10].
140:3.4 ”Fericiţi sunt cei care sunt înfometaţi şi însetaţi de dreptate, căci ei vor fi săturaţi[11].
140:3.5 ”Fericiţi sunt cei blajini, căci ei vor moşteni pământul[12].
140:3.6 ”Fericiţi sunt cei curaţi la inimă, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu[13].
140:3.7 ”Şi mai spuneţi-le copiilor mei şi aceste cuvinte de mângâiere şi făgăduinţă spirituală:
140:3.8 ”Fericiţi sunt cei îndoliaţi, căci ei vor fi consolaţi. Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor primi duhul voioşiei[14].
140:3.9 ”Fericiţi cei îndurători, căci ei vor avea parte de îndurare[15].
140:3.10 ”Fericiţi cei ce aduc pacea, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu[16].
140:3.11 ”Fericiţi cei persecutaţi din pricina dreptăţii lor, căci al lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi să fiţi atunci când oamenii vă vor huli şi vă vor persecuta şi vor zice pe nedrept tot felul de răutăţi contra voastră. Bucuraţi-vă şi fiţi cât se poate de fericiţi, căci mare va fi răsplata voastră în ceruri[17].
140:3.12 ”Fraţilor, aşa cum vă trimit eu afară, voi sunteţi sarea pământului, o sare ce are gustul salvării. Însă dacă această sare şi-a pierdut savoarea, cu ce dară îi veţi da voi gust? Atunci nu va mai fi bună de nimic altceva decât de aruncat şi de călcat în picioare de oameni[18].
140:3.13 ”Voi sunteţi lumina lumii. Un oraş situat pe un deal nu poate fi ascuns. Tot astfel nici oamenii nu aprind o lumânare ca s-o pună sub obroc, ci pe un sfeşnic; şi ea dă lumină tuturor celor ce sunt în casă. Fie ca lumina voastră să strălucească înaintea oamenilor, astfel încât ei să poată vedea bunele voastre lucrări şi să fie făcuţi să-l slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri[19].
140:3.14 ”Eu vă trimit în lume pentru a mă reprezenta şi pentru a acţiona ca ambasadori ai împărăţiei Tatălui meu. Ducându-vă să proclamaţi vestea bună puneţi-vă încrederea în Tatăl ai cărui mesageri sunteţi. Nu vă opuneţi injustiţiei prin forţă; nu vă puneţi încrederea în vigoarea trupului vostru. Dacă aproapele vostru vă loveşte pe obrazul drept, întoarceţi-i-l şi pe cel stâng. Fiţi gata ca mai degrabă să înduraţi nedreptatea decât să recurgeţi la lege între voi. Îngrijiţi-vă cu blândeţe şi cu îndurare de toţi cei care sunt în nenorocire şi în nevoie[20].
140:3.15 ”Eu vă zic: Iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, binecuvântaţi-i pe aceia care vă blestemă, şi rugaţi-vă pentru cei care se folosesc cu dispreţ de voi. Faceţi oamenilor tot ceea ce credeţi că eu le-aş fi făcut[21].
140:3.16 ”Tatăl vostru care este în ceruri face să strălucească soarele atât peste cei răi, cât şi peste cei buni; tot astfel, el trimite ploaia şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Voi sunteţi fiii lui Dumnezeu, ba şi mai mult, voi sunteţi acum ambasadorii împărăţiei Tatălui meu. Fiţi milostivi aşa cum Dumnezeu este milostiv şi, în viitorul veşnic al regatului, voi veţi fi perfecţi, întocmai cum Tatăl vostru din ceruri este perfect[22].
140:3.17 ”Voi sunteţi însărcinaţi cu salvarea oamenilor, nu cu judecarea lor. La capătul viaţii voastre pământeşti voi veţi spera cu toţii să fiţi trataţi cu îndurare. Eu vă cer deci ca de-a lungul vieţii voastre muritoare să arătaţi îndurare tuturor fraţilor voştri întru carne. Nu comiteţi greşeala de a încerca să scoateţi un pai din ochiul fratelui vostru, în timp ce este o bârnă într-al vostru[23]. După ce aţi aruncat bârna din propriul vostru ochi, veţi vedea cu atât mai limpede ca să scoateţi paiul din ochiul fratelui vostru.
140:3.18 ”Distingeţi cu claritate adevărul; trăiţi cu neînfricare viaţa de dreptate; şi în felul acesta veţi fi voi apostolii mei şi ambasadorii Tatălui meu. Voi aţi auzit spunându-se că, dacă orbul conduce pe orb, ei vor cădea amândoi în groapă. Dacă vreţi să-i călăuziţi pe alţi oameni către regat, trebuie ca voi înşivă să păşiţi în lumina limpede a adevărului viu. În toate treburile regatului, eu vă îndemn să arătaţi o dreaptă judecată şi o înţelepciune pătrunzătoare. Nu oferiţi lucruri sfinte câinilor şi nu vă aruncaţi perlele în faţa porcilor, ca nu cumva ei să vi le calce în picioare şi să se întoarcă apoi ca să vă sfâşie[24].
140:3.19 ”Vă spun să luaţi seama la profeţii mincinoşi care vor veni la voi îmbrăcaţi în oi, pe câtă vreme pe dinăuntru ei sunt ca lupii devoranţi. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Culeg ei, oamenii, struguri de pe mărăcini, sau smochine de pe scai? Tot astfel, fiecare pom bun va da roade bune, dar pomul rău va da roade rele. Un pom bun nu poate da roade rele, tot aşa cum un pom rău nu poate da roade bune. Orice arbore care nu dă roade bune este curând tăiat şi pus pe foc. Pentru a merita accesul în împărăţia cerurilor, mobilul contează cel mai mult. Tatăl meu priveşte în inima oamenilor şi judecă după dorinţele lor lăuntrice şi după intenţiile lor sincere[25].
140:3.20 ”În marea zi a judecăţii regatului, mulţi îmi vor zice: 'N-am profeţit noi în numele tău şi n-am înfăptuit oare pentru numele tău multe lucrări minunate?' Dar eu voi fi nevoit să le spun: 'Eu nu v-am cunoscut niciodată; îndepărtaţi-vă de mine voi care sunteţi falşi învăţători.' Dar oricine aude aceste îndrumări şi îşi îndeplineşte cu sinceritate misiunea de a mă reprezenta în faţa oamenilor întocmai cum eu l-am reprezentat pe Tatăl meu în faţa voastră, va găsi o largă intrare în slujba mea şi în regatul Tatălui ceresc[26].”
140:3.21 Apostolii nu-l mai auziseră niciodată pe Iisus vorbind în felul acesta, căci le-a vorbit ca unul care ar dispune de autoritatea supremă[27]. Ei au coborât de pe munte pe la amurg, dar nici unul dintre ei nu i-a pus lui Iisus vreo întrebare.
¶ 4. VOI SUNTEŢI SAREA PĂMÂNTULUI
140:4.1 Ceea ce se cheamă „Predica de pe Munte” nu este evanghelia lui Iisus. Această predică conţine multe îndrumări utile, dar acestea erau instrucţiunile de hirotonisire a celor doisprezece de către Iisus. Aceasta era împuternicirea personală a Maestrului dată celor care aveau să continue să predice evanghelia şi care năzuiau să-l reprezinte pe Iisus în lumea oamenilor, întocmai cum el însuşi îl reprezenta pe Tatăl său cu atâta elocvenţă şi perfecţiune:
140:4.2 ”Voi sunteţi sarea pământului, o sare ce are gustul salvării. Însă dacă această sare şi- a pierdut savoarea, cu ce dară îi veţi da voi gust? Atunci nu va mai fi bună de nimic altceva decât să fie aruncată şi călcată în picioarele oamenilor”.
140:4.3 Pe vremea lui Iisus sarea era preţioasă. Era folosită chiar şi ca monedă. Etimologic, cuvântul modern 'salariu' derivă din sare. Nu numai că sarea dă gust mâncării, dar o şi conservă. Ea dă mai multă savoare şi altor alimente, şi astfel serveşte spre a fi cheltuită.
140:4.4 ”Voi sunteţi lumina lumii. Un oraş situat pe un deal nu poate fi ascuns. Tot astfel nici oamenii nu aprind o lumânare ca s-o pună sub obroc, ci pe un sfeşnic; şi ea dă lumină tuturor celor ce sunt în casă. Fie ca lumina voastră să strălucească înaintea oamenilor, astfel încât ei să poată vedea bunele voastre lucrări şi să fie făcuţi să-l slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.[28]
140:4.5 Cu toate că lumina împrăştie întunericul, ea poate tot atât de bine fi şi 'orbitoare' până într-atâta, încât să încurce şi să dezamăgească. Noi suntem încurajaţi să ne lăsăm lumina să strălucească în aşa fel, încât semenii noştri să fie călăuziţi pe noile cărări divine de viaţă reînsufleţită. Lumina noastră ar trebui să strălucească în aşa fel, încât să nu atragă atenţia asupra noastră. Chiar şi vocaţia voastră personală poate fi folosită ca un 'reflector' eficient pentru difuzarea acestei lumini a vieţii.
140:4.6 Caracterele tari nu se formează prin nefacerea de rău, ci mai degrabă prin facerea efectivă a binelui. Dezinteresarea este însemnul măreţiei omeneşti. Cele mai înalte nivele ale realizării de sine sunt atinse prin adorare şi slujire. Persoana fericită şi eficientă este motivată de dragostea pentru facerea de bine, iar nu de frica de a face rău.
140:4.7 ”După roadele lor îi veţi cunoaşte”. Personalitatea este în esenţă neschimbătoare[29]. Ceea ce se schimbă - ceea ce creşte - este caracterul moral. Marea greşeală a religiilor moderne este negativismul. Pomul ce nu dă roade este „doborât şi aruncat în foc”[30]. Valoarea morală nu poate să provină dintr-o simplă reprimare, din ascultarea de porunca „Asta să nu o faci”. Frica şi ruşinea sunt mobiluri fără valoare pentru viaţa religioasă. Religia nu este valabilă decât dacă ea revelează paternitatea lui Dumnezeu şi întăreşte fraternitatea oamenilor.
140:4.8 O eficientă filozofie de viaţă se formează prin combinarea clarviziunii cosmice cu suma propriilor reacţii emoţionale ale cuiva faţă de anturajul său social şi economic. Ţineţi minte aceasta: tendinţele ereditare nu pot fi esenţialmente modificate, dar reacţiile emoţionale faţă de aceste tendinţe se pot schimba. Este deci posibilă modificarea naturii morale, îmbunătăţirea caracterului. Într-un caracter puternic, reacţiile emoţionale sunt integrate şi coordonate, ceea ce produce o personalitate unificată. Lipsa de unificare slăbeşte natura morală şi generează nefericire.
140:4.9 În lipsa unui scop valoros, viaţa devine fără nici un rost şi nu aduce nici un folos, şi de aici rezultă multă nefericire. Discursul lui Iisus la hirotonisirea celor doisprezece constituie o filozofie magistrală de viaţă. Iisus şi-a îndemnat discipolii să practice o credinţă experienţială. El i-a avertizat că nu trebuia ca ei să se mărginească a depinde de un asentiment intelectual, de credulitate sau de autoritatea instituită.
140:4.10 Educaţia ar trebui să fie o tehnică de învăţare (descoperire) a unor metode mai bune de satisfacere a imboldurilor noastre naturale şi moştenite. Fericirea este rezultanta finală a acestor tehnici ameliorate de satisfacere emotivă. Fericirea depinde foarte puţin de mediu, cu toate că o ambianţă agreabilă ar putea contribui mult la ea.
140:4.11 Fiecare muritor doreşte cu ardoare să devină o fiinţă completă, perfectă, aşa cum Tatăl din ceruri este perfect, şi o asemenea realizare este posibilă pentru că, în ultimă instanţă, „universul este cu adevărat patern”[31].
¶ 5. IUBIREA PATERNĂ ŞI IUBIREA FRATERNĂ
140:5.1 De la Predica de pe Munte la discursul Cinei din Urmă, Iisus i-a învăţat pe discipolii săi să manifeste mai degrabă o dragoste paternă decât una fraternă[32]. Iubirea frăţească constă în a iubi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă, ceea ce va fi o aplicare adecvată a „regulii de aur”; dar afecţiunea părintească cere ca voi să-i iubiţi pe tovarăşii voştri muritori aşa cum şi Iisus vă iubeşte pe voi.
140:5.2 Iisus iubeşte omenirea cu o dublă afecţiune. El a trăit pe pământ sub o dublă personalitate - umană şi divină. Ca Fiu al lui Dumnezeu el îi iubeşte pe oameni cu o dragoste paternă - el este Creatorul lor, Tatăl lor din univers. Ca Fiu al Omului, Iisus îi iubeşte pe muritori ca un frate - el era cu adevărat un om printre oameni.
140:5.3 Iisus nu se aştepta ca discipolii săi să ajungă la o manifestare imposibilă de dragoste fraternă, dar se aştepta ca ei să se străduiască să fie asemănători lui Dumnezeu - să fie perfecţi aşa cum Tatăl din ceruri este perfect. Ei puteau astfel să înceapă a-i privi pe oameni aşa cum Dumnezeu priveşte creaturile sale - deci să înceapă a-i iubi aşa cum îi iubeşte Dumnezeu - să manifeste începuturile unei afecţiuni paterne. În cursul acestor încurajări adresate celor doisprezece apostoli, Iisus a căutat să dezvăluie acest nou concept al iubirii părinteşti după cum se raportează el la anumite atitudini emoţionale implicate în stabilirea a numeroase ajustări sociale la mediul ambiant.
140:5.4 Maestrul a început acest foarte important discurs atrăgând atenţia asupra a patru atitudini ale credinţei, ca preludiu la descrierea subsecventă a celor patru reacţii transcendente şi supreme ale iubirii părinteşti, în contrast cu limitările simplei iubiri frăţeşti.
140:5.5 El a vorbit mai întâi de cei care sunt săraci cu duhul, care aveau sete de dreptate, care stăruiau în blândeţe şi care aveau inima curată. Se putea spera ca aceşti muritori ce desluşesc spiritul să atingă astfel de nivele de generozitate divină, încât să fie capabili de a încerca prestigiosul exerciţiu al afecţiunii părinteşti; este posibil să se spere ca până şi cei îndureraţi să aibă putere să arate îndurare, să promoveze pacea, să îndure persecuţii; de-a lungul acestor situaţii de grele încercări, ne-am putea aştepta ca ei să iubească cu o dragoste părintească chiar şi o omenire puţin demnă de a fi iubită. Afecţiunea unui părinte poate atinge nivele de devotament care întrec cu enorm de mult afecţiunea unui frate.
140:5.6 Credinţa şi dragostea ce izvorăsc din aceste beatitudini întăresc caracterul moral şi creează fericirea. Frica şi mânia slăbesc caracterul şi distrug fericirea. Această importantă predică a început pe o notă de bucurie.
140:5.7 1. ”Fericiţi cei săraci cu duhul, cei smeriţi”[33]. Pentru un copil, fericirea este satisfacerea unei dorinţe de plăcere imediată. Adultul este dispus să semene seminţele renunţării cu scopul de a culege recoltele ulterioare de fericire sporită. Pe vremea lui Iisus şi de atunci încoace, fericirea a fost mult prea adesea asociată cu ideea de a avea avere. În povestea cu fariseul şi cu publicanul care se rugau în templu, unul se simţea bogat în spirit, plin de duh - egocentric, celălalt se simţea lipsit de spirit, „sărac cu duhul” - umil[34]. Unul îşi era suficient sieşi, celălalt era receptiv la învăţătură şi căuta adevărul. Cei slabi de duh caută scopuri de îmbogăţire spirituală - îl caută pe Dumnezeu. Asemenea căutători de adevăr nu au nevoie să-şi aştepte răsplata într-un viitor îndepărtat; ei sunt răsplătiţi încă de pe acum. Ei găsesc împărăţia cerurilor în propria lor inimă şi trăiesc experienţa acestei fericiri încă de pe acum.
140:5.8 2. ”Fericiţi sunt cei care sunt înfometaţi şi însetaţi de dreptate, căci ei vor fi săturaţi”[35]. Numai cei care se simt săraci cu duhul vor avea sete de dreptate. Numai cei umili caută tăria divină şi doresc cu ardoare puterea spirituală. Este foarte periculos, totuşi, de a practica cu bună ştiinţă postul spiritual cu scopul de a spori foamea voastră de daruri spirituale. Postirea fizică devine primejdioasă după patru sau cinci zile, căci există riscul de a se pierde orice poftă de mâncare. Postul prelungit, fie fizic, fie spiritual, tinde să distrugă foamea.
140:5.9 Experienţa dreptăţii este o plăcere, nu o datorie. Dreptatea lui Iisus este o iubire dinamică, o afecţiune părintească-frăţească. Ea nu este o dreptate negativă de tipul „tu să nu faci asta”. Cum ar putea cineva să aibă sete de ceva negativ - de ceva ce „nu se face”?
140:5.10 Nu este uşor să înveţi o minte de copil aceste două prime beatitudini, dar o minte adultă ar trebui să le priceapă semnificaţia.
140:5.11 3. ”Fericiţi sunt cei blajini, căci ei vor moşteni pământul”[36]. Blândeţea autentică nu are nici o legătură cu frica. Ea este mai degrabă o atitudine a unui om care cooperează cu Dumnezeu - „Facă-se voia ta”[37]. Ea înglobează răbdarea şi îndurarea, şi este motivată de o credinţă de nezdruncinat într-un univers prietenos şi guvernat de legi. Ea domină orice tentaţie de a se revolta contra guvernării divine. Iisus era idealul de blândeţe al Urantiei, iar el a moştenit un vast univers.
140:5.12 ”Fericiţi sunt cei curaţi la inimă, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu”. Puritatea spirituală nu este o calitate negativă, numai să nu conţină nici o urmă de spirit de suspiciune şi de răzbunare[38]. Discutând despre puritate, Iisus nu avea intenţia de a se ocupa exclusiv de atitudinile umane sexuale. El se referea mai mult la încrederea pe care oamenii trebuie să o aibă în semenii lor, această încredere pe care părinţii o au în copiii lor şi care le permite să-i iubească pe semenii lor întocmai cum i-ar iubi un tată. O dragoste de părinte nu trebuie să răsfeţe şi nu caută să treacă relele cu vederea, dar este întotdeauna opusă cinismului. Dragostea paternă are o intenţie unică şi caută întotdeauna ceea ce este mai bun în om; aceasta este atitudinea unui adevărat părinte.
140:5.13 A-l vedea pe Dumnezeu - prin credinţă - înseamnă a dobândi adevărata clarviziune spirituală. Clarviziunea spirituală intensifică călăuzirea Ajustorului, iar amândouă la un loc vă fac, în cele din urmă, mai conştienţi de Dumnezeu. Atunci când veţi cunoaşte Tatăl veţi fi şi mai încredinţaţi de filiaţia voastră divină; îi puteţi atunci iubi şi mai mult pe fraţii voştri întrupaţi, nu numai ca un frate - cu o dragoste fraternă - ci şi ca un tată - cu o afecţiune paternă[39].
140:5.14 Este uşor de dat această povaţă până şi unui copil. Copiii sunt firesc încrezători, şi părinţii ar trebui să vegheze ca ei să nu piardă această simplă încredere. În relaţiile cu copiii, evitaţi orice înşelăciune şi feriţi-vă de la a le stârni suspiciunea. Ajutaţi-i cu înţelepciune să-şi aleagă eroii lor şi îndeletnicirea vieţii lor.
140:5.15 Iisus a continuat apoi să-i instruiască pe discipolii lui în legătură cu principalul ţel al tuturor luptelor omeneşti - perfecţiunea - până la împlinirea divină. Le zicea întruna: „Fiţi perfecţi aşa cum Tatăl vostru din ceruri este perfect[40].” El nu-i încuraja pe cei doisprezece să-şi iubească aproapele aşa cum se iubeau pe ei înşişi. Aceasta ar fi fost o înfăptuire meritorie care ar fi denotat realizarea dragostei fraterne. Pe apostolio lui Iisus îi îndemna mai degrabă să-i iubească pe oameni aşa cum îi iubea el însuşi - cu o afecţiune părintească precum şi cu una frăţească. El şi-a ilustrat teza citând patru reacţii supreme ale dragostei părinteşti:
140:5.16 1. ”Fericiţi sunt cei adânc mâhniţi, căci ei vor fi consolaţi”[41]. Ceea ce se numeşte bunul simţ sau cea mai bună logică n-ar sugera niciodată că fericirea poate să provină dintr-o mare durere. Iisus nu se referea la semnele exterioare sau ostentative ale dezolării. El făcea aluzie la o atitudine emoţională de tandreţe. Este o mare greşeală a-i învăţa pe băieţi şi pe bărbaţii tineri că nu este ceva bărbătesc a arăta tandreţe sau a lăsa cumva să se întrevadă că ar încerca cumva emoţii sau suferinţe fizice[42]. Compasiunea este un atribut meritoriu atât feminin, cât şi masculin. Nu este necesar să fii nesimţitor pentru a fi viril; acesta este maniera nepotrivită de a crea bărbaţi curajoşi. Marilor oameni ai acestei lumi nu le este frică să se întristeze. Moise, mâhnit, era un om mai mare şi decât Samson sau decât Goliat. Moise era un conducător magnific, dar era şi plin de blândeţe[43]. Faptul de a fi atent şi sensibil la nevoile omeneşti creează o fericire autentică şi durabilă; în acelaşi timp, această atitudine binevoitoare fereşte sufletul de influenţele distructive ale mâniei, ale urii şi ale suspiciunii.
140:5.17 2. ”Fericiţi cei îndurători, căci ei vor avea parte de îndurare”[44]. Îndurarea denotă aici înălţimea, adâncimea şi lărgimea prieteniei celei mai sincere - bunăvoinţa afectuoasă. Îndurarea este uneori pasivă, dar aici ea este activă şi dinamică - paternitatea supremă. Părinţii iubitori întâmpină puţine greutăţi în a-i ierta pe copiii lor, şi asta în multe rânduri. La un copil nerăsfăţat nevoia de a se uşura de suferinţă este naturală. Copiii sunt în mod normal buni şi compătimitori când sunt îndeajuns de mari pentru a putea aprecia situaţiile reale.
140:5.18 3. ”Fericiţi cei ce aduc pacea, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu”[45]. Aceia care îl auzeau pe Iisus doreau cu ardoare un eliberator militar, iar nu pacificatori. Dar pacea lui Iisus nu este deloc vreun soi de pacifism negativ[46]. Confruntat cu încercări şi cu persecuţii, el zicea: „Pacea mea v-o las vouă.” „Inima să nu vi se tulbure, şi să n-aveţi deloc teamă[47].” Iată pacea care împiedică conflictele năruitoare. Pacea personală întregeşte personalitatea. Pacea socială împiedică frica, lăcomia şi mânia. Pacea politică împiedică antagonismele de rasă, suspiciunile naţionale şi războiul. Împăcarea este leacul neîncrederii şi suspiciunii.
140:5.19 Este uşor a-i învăţa pe copii să acţioneze ca împăciuitori. Ei iubesc activităţile de echipă, le place să se joace împreună. Cu alt prilej Maestrul a zis: „Cine caută să-şi salveze viaţa o va pierde, dar cine acceptă să şi-o piardă o va găsi[48].”
140:5.20 4. ”Fericiţi cei persecutaţi din pricina dreptăţii lor, căci al lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi să fiţi atunci când oamenii vă vor insulta şi vă vor persecuta şi vor zice pe nedrept tot felul de răutăţi contra voastră. Bucuraţi-vă şi fiţi cât se poate de fericiţi, căci mare va fi răsplata voastră în ceruri”[49].
140:5.21 Foarte adesea, persecuţia urmează pacea. Însă tinerii şi adulţii curajoşi nu fug niciodată de dificultăţi şi de primejdii. „Nu există iubire mai mare decât aceea de a-ţi da viaţa pentru prietenii tăi”[50]. O dragoste părintească poate să facă în mod liber toate aceste lucruri - care fac prea puţin parte din dragostea frăţească. Progresul a fost întotdeauna rezultatul final al persecuţiei.
140:5.22 Copiii răspund la provocare cu curaj. Tinereţea este întotdeauna gata să „primească o provocare”. Şi fiecare copil ar trebui să înveţe de devreme să facă sacrificii.
140:5.23 Este deci vădit că binecuvântările Predicii de pe Munte sunt întemeiate pe iubire şi pe încredere, iar nu pe lege (etică şi datorie).
140:5.24 Dragostea părintească se bucură să răspundă răului cu binele - să facă binele ca răspuns nedreptăţii.
¶ 6. SEARA HIROTONISIRII
140:6.1 Duminică seara, sosind din dealurile înalte de la nord de Capernaum la Zebedeu, Iisus şi cei doisprezece au luat o masă frugală. Apoi, în vreme ce Iisus se ducea să se plimbe de-a lungul ţărmului, cei doisprezece au vorbit între ei. După o scurtă discuţie, şi în vreme ce gemenii aprindeau un mic foc care să-i mai încălzească şi să le dea lumină, Andrei a ieşit în căutarea lui Iisus. După ce a dat de el i-a zis: „Maestre, fraţii mei nu sunt în stare să înţeleagă cele ce ne-ai spus despre regat. Nu ne simţim în măsură să întreprindem lucrarea până ce nu ne dai mai multe instrucţiuni. Am venit să-ţi cer să ni te alături în grădină şi să ne ajuţi să înţelegem sensul cuvintelor tale.” Şi Iisus l-a însoţit pe Andrei spre a se întâlni cu apostolii.
140:6.2 Odată intrat în grădină, el i-a adunat în jurul său şi a continuat instruirea lor spunând: „Voi găsiţi dificil să primiţi mesajul meu pentru că vreţi să clădiţi noua învăţătură de-a dreptul pe cea veche, dar eu vă declar că trebuie să renaşteţi. Trebuie să reîncepeţi în chip nou ca şi copilaşii, să fiţi dispuşi să vă încredeţi în învăţătura mea şi să credeţi în Dumnezeu. Noua evanghelie a împărăţiei nu poate fi făcută conformă cu ceea ce există. Voi aveţi idei false despre Fiul Omului şi despre misiunea lui pe pământ. Nu comiteţi greşeala de a crede că eu am venit să resping legea şi profeţii. N-am venit să distrug, ci să înfăptuiesc, să eliberez şi să iluminez[51]. N-am venit să încalc legea, ci mai degrabă ca să scriu aceste noi porunci pe tabletele inimii voastre.
140:6.3 ”Pretind de la voi o dreptate care depăşeşte dreptatea celor ce caută să obţină favoarea Tatălui prin darea de pomeni, prin rugăciune şi prin postire. De vreţi să intraţi în regat, trebuie să aveţi o dreptate care constă în iubire, în îndurare şi în adevăr - dorinţa sinceră de a face voia Tatălui meu din ceruri[52].”
140:6.4 Atunci Simon Petru spuse: „Maestre, dacă ai vreo nouă poruncă, am vrea s-o auzim. Dezvăluie-ne noua cale[53].” Iisus i-a răspuns lui Petru: „Voi aţi auzit povestindu-se despre cei care propovăduiesc legea: 'Să nu ucizi, iar oricine va ucide va fi supus judecăţii'. Dar eu privesc dincolo de faptă pentru a descoperi motivul. Eu vă declar că oricine se mânie pe fratele său este în pericol de a fi judecat. Cel care nutreşte ură în inima sa şi face planuri de răzbunare în mintea sa este în pericol de a fi judecat. Voi trebuie să-i judecaţi pe tovarăşii voştri după faptele lor; Tatăl din ceruri judecă după intenţii[54].”
140:6.5 ”Voi i-aţi auzit pe Maeştrii legii spunând: Să nu comiţi adulter. Dar eu vă zic că oricine priveşte o femeie cu gândul de a o pofti a comis deja în inima sa un adulter cu ea. Voi nu-i puteţi judeca pe oameni decât după faptele lor, dar Tatăl meu se uită în inima copiilor lui şi îi judecă cu îndurare după intenţiile şi după dorinţele lor reale[55].”
140:6.6 Iisus avea de gând să analizeze şi celelalte porunci, când Iacob Zebedeu l-a întrerupt întrebându-l: „Maestre, ce-o să-i învăţăm pe oameni despre divorţ? Să îngăduim noi unui bărbat să divorţeze de soţia sa, după cum a poruncit Moise?” Când Iisus a auzit această întrebare, a zis: „Eu nu am venit pentru a legifera, ci pentru a ilumina[56]. N-am venit pentru a reforma regatele acestei lumi, ci mai degrabă pentru a stabili împărăţia cerurilor. Nu este voia Tatălui meu aceea de a ceda ispitei de a vă învăţa reguli de guvernare, de comerţ sau de conduită socială; ele ar putea fi bune pentru astăzi, dar departe de a conveni societăţii dintr-o altă epocă. Eu sunt pe pământ numai pentru a întrema mintea, a elibera spiritul şi a salva sufletul oamenilor. Eu vă voi zice totuşi, în legătură cu această chestiune a divorţului, că, dacă Moise privea favorabil aceste procedee, nu la fel era şi pe vremea lui Adam şi în grădina Edenului.”
140:6.7 După un scurt răstimp în care apostolii au schimbat câteva cuvinte între ei, Iisus a continuat: „Trebuie ca totdeauna să recunoaşteţi cele două puncte de vedere ale oricărei conduite a muritorilor - omenească şi divină, căile cărnii şi calea spiritului, evaluarea timpului şi punctul de vedere al veşniciei[57].” Deşi cei doisprezece nu au putut înţelege pe de-a-ntregul ceea ce îi învăţa Maestrul lor, această povaţă le-a fost de mare ajutor.
140:6.8 Şi apoi Iisus le-a zis: „Voi vă veţi poticni de învăţătura mea din pricina obiceiului vostru de a tălmăci mesajul meu după litera sa; voi sunteţi greoi în a desluşi spiritul învăţăturii mele. Totodată trebuie să vă amintiţi că voi sunteţi mesagerii mei. Sunteţi obligaţi să vă trăiţi viaţa tot aşa cum am trăit-o eu pe-a mea în spirit. Voi sunteţi reprezentanţii mei personali, dar nu vă amăgiţi cu speranţa că toţi oamenii vor trăi sub toate aspectele după cum trăiţi voi[58]. Nu uitaţi niciodată că eu am şi oi care nu fac parte din această turmă, şi că sunt deopotrivă de îndatorat a le sluji de model pentru maniera de a face voia lui Dumnezeu, în timp ce ele trăiesc încă viaţa naturii muritoare.”
140:6.9 Atunci, Nataniel întrebă: „Maestre, nu acordăm nici un loc justiţiei? Legea lui Moise zice: 'ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte' Tu ce ne spui?” Iisus răspunse: „Voi să răspundeţi prin bine răului. Mesagerii mei nu trebuie să se lupte cu oamenii, ci să fie buni cu ei[59]. Regula voastră nu va fi măsură pentru măsură. Conducătorii oamenilor pot avea astfel de legi, dar în regat nu este la fel; îndurarea va determina întotdeauna judecata voastră, iar iubirea conduita voastră. Dacă aceste precepte sunt severe, încă vă puteţi întoarce din drum. Dacă găsiţi că exigenţele apostolatului sunt prea dure, o puteţi apuca din nou pe cărarea mai puţin riguroasă a discipolilor.”[60]
140:6.10 La auzul acestor cuvinte surprinzătoare, apostolii s-au tras cu toţii de o parte pentru câteva momente, dar au revenit cât de curând, şi Petru zise: „Maestre, vrem să mergem înainte cu tine; nici unul dintre noi n-ar vrea să dea înapoi; suntem cu toţii gata să plătim preţul suplimentar; vom bea cupa până la fund. Vrem să fim apostoli, iar nu doar nişte ucenici.”
140:6.11 Când auzi acestea Iisus le zise: „Apoi dar, fiţi hotărâţi să vă asumaţi responsabilităţile şi să mă urmaţi. Faptele voastre bune faceţi-le în taină; când veţi da de pomană, mâna stângă să nu ştie ce face dreapta. Când vă rugaţi trageţi-vă singuri de o parte şi nu vă pierdeţi în vane repetări sau în vorbe fără de înţeles. Amintiţi-vă că Tatăl le ştie pe toate de care aveţi nevoie înainte chiar şi de a-i cere. Nu vă puneţi pe postit cu o faţă tristă ca să v-o vadă oamenii. În calitate de apostoli aleşi ai mei împrăştiaţi-vă acum ca să slujiţi regatului, nu strângeţi pentru voi comorile de pe pământ, ci, prin serviciul vostru dezinteresat, acumulaţi comorile din cer, căci acolo unde vă sunt comorile, acolo vă va fi şi inima[61].
140:6.12 Lampa corpului este ochiul; aşadar, dacă ochiul vostru este mărinimos, întreg corpul vă va fi umplut de lumină, dar, dacă ochiul vostru este egoist, tot corpul va fi plin de întuneric. Dacă însăşi lumina care-i în voi se preface în întuneric, cât de adânc va fi acest întuneric!”[62]
140:6.13 Atunci, Toma l-a întrebat pe Iisus dacă apostolii trebuiau să „continue să aibă totul în comun”. Maestrul le răspunse: „Da, fraţii mei, aş vrea ca noi să trăim ca o familie în care există înţelegere. Vă este încredinţată o mare lucrare, şi doresc cu ardoare serviciul vostru exclusiv. Voi ştiţi că s-a spus pe bună dreptate: 'nimeni nu poate sluji doi stăpâni deodată'. Voi nu-l puteţi adora cu sinceritate pe Dumnezeu şi în acelaşi timp să-l slujiţi pe Mamon din toată inima voastră. Acum că v-aţi angajat fără rezervă în slujba regatului, nu vă mai temeţi pentru viaţa voastră, şi îngrijiţi-vă cu atât mai puţin de ceea ce veţi mânca şi veţi bea, sau de veşmintele ce le veţi purta. Aţi învăţat deja că cu mâini bune şi cu o inimă fidelă nu se îndură de foame. Acum că vă pregătiţi să vă dedicaţi toate energiile lucrării regatului, fiţi încredinţaţi că Tatăl nu va uita de nevoile voastre. Căutaţi mai întâi regatul lui Dumnezeu şi, când îi veţi fi găsit intrarea, toate lucrurile necesare vă vor fi date pe lângă aceasta. Aşadar, nu vă îngrijoraţi fără rost din pricina zilei de mâine. Ajunge fiecărei zile truda ce vine cu ea[63].”
140:6.14 Văzându-i dornici să stea de veghe toată noaptea pentru a pune întrebări, Iisus le-a zis: „Fraţilor, voi sunteţi supuşi legilor pământeşti; mai bine v-aţi duce să vă odihniţi ca să fiţi gata pentru munca de mâine. Dar somnul le sărise de pe pleoape. Petru se încumetă să-i ceară Maestrului său „doar o mică vorbă între patru ochi cu tine, şi nu pentru că aş avea secrete faţă de fraţii mei, ci pentru că sunt tulburat şi, de-ar fi să merit cumva vreo mustrare de la Maestrul meu, mai bine i-aş face faţă singur cu tine.” Iisus zise: „Hai cu mine, Petrule,” şi i-a luat-o înainte intrând în casă. Când Petru a revenit din prezenţa Maestrului său, foarte bine dispus şi mult încurajat, Iacob s-a hotărât, la rândul său, să meargă să vorbească cu Iisus. Şi tot aşa, până la primele ore ale dimineţii, ceilalţi apostoli s-au dus unul câte unul să stea de vorbă cu Maestrul. După ce toţi au discutat personal cu el, afară de gemeni, care adormiseră, Andrei s-a întors către Iisus şi i-a zis: „Maestre, gemenii au adormit lângă foc în grădină. Să-i trezesc ca să-i întreb de vor şi ei să-ţi vorbească?” Iisus i-a răspuns surâzând lui Andrei: „Bine fac - nu-i deranja.” Noaptea era pe sfârşite şi se iveau zorile unei alte zile.
¶ 7. SĂPTĂMÂNA DE DUPĂ HIROTONISIRE
140:7.1 După câteva ore de somn, pe când cei doisprezece erau la un loc pentru a lua un târziu mic dejun, Iisus le zise: „Trebuie acum să începeţi să predicaţi vestea bună şi să-i instruiţi pe credincioşi. Fiţi gata să mergeţi la Ierusalim.” După ce vorbi Iisus, Toma şi-a adunat curajul pentru a zice: „Eu ştiu, Maestre, că ar trebui acum să fim gata să ne apucăm de treabă, dar teamă mi-e că nu suntem încă capabili să ducem la bun sfârşit această mare misiune. N-ai vrea să consimţi ca noi să mai rămânem câteva zile prin preajma ta înainte de a ne apucăm de lucrarea regatului?” Văzând că toţi apostolii săi erau stăpâniţi de aceeaşi teamă, Iisus le-a zis: „Facă-se cum aţi cerut; vom rămâne aici până în ziua de după sabat.”
140:7.2 Săptămâni de-a rândul, mici grupuri de înflăcăraţi căutători de adevăr, precum şi de spectatori curioşi, veniseră în Betsaida ca să-l vadă pe Iisus. Reputaţia lui se răspândise deja în toată regiunea; veniseră grupuri iscoditoare de prin oraşe la fel de îndepărtate ca Tirul, Sidonul, Damascul, Cezareea şi Ierusalimul. Până atunci, Iisus îi întâmpinase pe aceşti vizitatori şi îi instruise cu privire la regat, dar de acum înainte Maestrul a încredinţat această muncă celor doisprezece. Andrei alegea pe câte unul dintre apostoli şi lăsa în seama sa un grup de vizitatori; cei doisprezece erau uneori toţi deodată angajaţi în misiunea aceasta.
140:7.3 Vreme de două zile, ei au lucrat, dând îndrumări ziua şi având până noaptea târziu convorbiri private. În ziua a treia, Iisus a stat de vorbă cu Zebedeu şi cu Salomeea, în timp ce pe apostoli îi trimisese de acolo: „Mergeţi la pescuit, căutaţi de vă destindeţi fără nici o grijă, sau poate vă duceţi să vă vedeţi familiile.” Joi s-au înapoiat pentru alte trei zile de învăţătură.
140:7.4 În cursul acestei săptămâni de pregătire, Iisus le-a repetat de nenumărate ori apostolilor săi cele două mari mobiluri ale misiunii sale pe pământ de după botezul său:
140:7.5 1. Să-l reveleze Tatăl său oamenilor.
140:7.6 2. Să-i facă pe oameni conştienţi de filiaţia lor - să realizeze prin credinţă că ei sunt copiii celui Preaînalt.
140:7.7 O săptămână de aceste experienţe variate i-a făcut să progreseze mult pe cei doisprezece. Unii au dobândit chiar prea multă încredere în ei înşişi. La ultima întrunire, în timpul serii de după sabat, Petru şi Iacob s-au apropiat de Iisus spunându-i: „Noi suntem gata; să mergem acuma să luăm în stăpânire regatul” La care Iisus răspunse: „Bine ar fi ca înţelepciunea voastră să vă egaleze zelul, iar curajul vostru să vă compenseze ignoranţa.”
140:7.8 Deşi apostolii nu au înţeles mare lucru din învăţătura Maestrului, ei au înţeles perfect semnificaţia vieţii de farmec şi de frumuseţe pe care el o trăia cu ei.
¶ 8. JOI DUPĂ - AMIAZĂ, PE LAC
140:8.1 Iisus ştia bine că apostolii lui nu asimilau pe deplin învăţăturile sale. El s-a decis să le dea lui Petru, Iacob şi Ioan nişte instrucţiuni speciale, în nădejdea că ei vor fi pe urmă în stare să clarifice ideile prietenilor lor. Ei vedeau că cei doisprezece înţelegeau numite caracteristici ale ideii unui regat spiritual, dar stăruiau cu încăpăţânare în a lega direct aceste noi învăţături spirituale de vechile lor concepţii literale şi înrădăcinate despre împărăţia celestă ca restaurare a tronului lui David şi ca restabilire a Israelului ca putere temporară pe pământ. În consecinţă, Iisus s-a îndepărtat de ţărm, în această după-amiază de joi, ducându-i pe Petru, Iacob şi Ioan într-o barcă pentru a le vorbi despre treburile regatului. Aceasta a fost o lecţie educativă de patru ore, cuprinzând zeci de întrebări şi de răspunsuri, care pot, într-un mod destul de folositor, să fie introduse în această expunere prin recompunerea rezumatului acestei importante după-amiezi, după cum a povestit-o Simon Petru în ziua următoare fratelui său Andrei.
140:8.2 1. Facerea voii Tatălui. Învăţătura lui Iisus de a te încredinţa în grija Tatălui din ceruri nu era un fatalism orb şi pasiv. Iisus a citat, în acea zi, în mod aprobator, un vechi dicton ebraic care zicea: „Cel care nu munceşte nu mănâncă”[64]. El a făcut remarca că propria sa experienţă era un comentariu suficient al acestor învăţături. Preceptele sale cu privire la încrederea în Tată nu trebuie să fie judecate după condiţiile sociale şi economice din timpurile moderne sau din oricare altă epocă. Această învăţătură îmbrăţişează principalele idealuri ale unei vieţi aproape de Dumnezeu, în toate epocile şi pe toate lumile.
140:8.3 Iisus i-a făcut să înţeleagă clar pe cei trei apostoli ai lui diferenţele de exigenţe dintre funcţiile de apostol şi cele de discipol. Chiar şi atunci, el nu a interzis celor doisprezece exerciţiul prudenţei şi al previziunii. El nu predica contra prevederii, ci contra neliniştii şi a grijilor. El propovăduia supunerea ageră şi activă faţă de voia lui Dumnezeu. Ca răspuns la numeroasele întrebări ale celor trei apostoli asupra frugalităţii şi a economiei, el a atras pur şi simplu atenţia lor asupra vieţii sale de tâmplar, de constructor de bărci şi de pescar, şi asupra minuţioasei lui organizări a celor doisprezece. El a căutat să le explice că lumea nu trebuie să fie considerată ca ceva ostil, şi că împrejurările vieţii constituie un plan divin lucrând laolaltă cu copiii lui Dumnezeu.
140:8.4 Iisus a întâmpinat mari dificultăţi în a-i face să înţeleagă practicarea lui personală a non-rezistenţei. El a refuzat într-un mod absolut să se apere, şi apostolilor li se părea că lui Iisus i-ar face plăcere să-i vadă urmând aceeaşi politică. El i-a învăţat să nu reziste răului, să nu combată nedreptăţile şi loviturile, dar să nu tolereze cu pasivitate facerea de rău. El le-a dat de înţeles, în acea după-amiază, că el aproba pedepsirea socială a răufăcătorilor şi a criminalilor, şi că guvernarea civilă trebuia uneori să folosească forţa pentru a menţine ordinea socială şi pentru a executa deciziile justiţiei.
140:8.5 El nu va înceta niciodată a-i pune pe discipolii lui în gardă contra nefastei practici a represaliilor; el nu tolera răzbunarea, ideea de despăgubire. El deplora faptul de a purta ranchiună cuiva, el respingea ideea de ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. El dezaproba întregul concept de răzbunare privată şi personală; el lăsa aceste chestiuni guvernului civil, pe de o parte, şi judecăţii lui Dumnezeu, pe de altă parte[65]. El i-a lămurit pe cei trei apostoli că învăţăturile sale se aplicau indivizilor, iar nu Statului[66]. El şi-a rezumat instrucţiunile pe care le dădu-se până atunci în legătură cu aceste chestiuni în felul următor:
140:8.6 Iubiţi-i pe duşmanii voştri - amintiţi-vă pretenţiile morale ale fraternităţii umane[67].
140:8.7 Zădărnicia răului: o greşeală nu este îndreptată printr-o răzbunare[68]. Nu faceţi greşeala de a combate răul cu propriile lui arme.
140:8.8 Să aveţi credinţă - să aveţi încredere în triumful final al justiţiei divine şi al bunătăţii eterne[69].
140:8.9 2. Atitudinea politică. Iisus a recomandat apostolilor lui să fie prudenţi în remarcile lor privitoare la relaţiile, pe atunci încordate, dintre poporul iudeu şi guvernul roman; el le-a interzis să se lase implicaţi cu vreun chip în aceste dificultăţi. El avea totdeauna grijă să evite capcanele politice ale duşmanilor lui, răspunzând întotdeauna: „Daţi Cezarului ceea ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu[70].” El refuza să-şi abată atenţia de la misiunea sa, care era de a stabili o nouă cale de mântuire; el nu-şi îngăduia să se preocupe de nimic altceva. În viaţa sa personală el a respectat întotdeauna cum se cuvine legile şi regulile civile; în învăţăturile sale publice, el a lăsat întotdeauna deoparte chestiunile civile, economice şi sociale. Le-a zis celor trei apostoli că el se îngrija numai de principiile de viaţă interioară spirituală şi personală a oamenilor.
140:8.10 Aşadar, Iisus nu era un reformator politic. El nu venea ca să reorganizeze lumea; chiar dacă ar fi făcut-o, acest lucru nu ar fi fost aplicabil decât acestei epoci şi acestei generaţii. Totuşi, el a arătat oamenilor cel mai bun mod de a trăi, şi nici o generaţie nu este scutită de sarcina de a descoperi cea mai bună manieră de a adapta pilda vieţii lui Iisus la propriile ei probleme. Dar nu comiteţi niciodată greşeala de a identifica învăţăturile lui Iisus cu o teorie politică sau economică, nici cu vreun sistem social sau industrial.
140:8.11 3. Atitudinea socială. Rabinii iudei dezbătuseră îndelung întrebarea: Cine este aproapele meu? Iisus a venit prezentând ideea unei bunătăţi active şi spontane, o iubire atât de sinceră a aproapelui, încât ea amplifica noţiunea de vecinătate până la a include lumea întreagă, ceea ce făcea din fiecare om vecinul sau aproapele vostru[71]. Acestea fiind spuse, Iisus se interesa numai de indivizi, iar nu de mase. El nu era un sociolog, dar se trudea să sfărâme toate formele de izolare egoistă. El propovăduia înţelegerea pură, compasiunea. Mihail din Nebadon este un Fiu dominat de îndurare. Compasiunea este însăşi esenţa firii sale.
140:8.12 Maestrul nu a zis că oamenii nu trebuiau niciodată să-i ospăteze pe prietenii lor, dar a zis că discipolii săi trebuiau să organizeze ospeţe pentru cei săraci şi nenorociţi[72]. Iisus avea un ferm simţ al justiţiei, dar întotdeauna temperat de îndurare. El nu îi învăţa pe apostolii lui că trebuiau să se lase exploataţi de paraziţii sociali sau de căutătorii de pomeni de profesie. Momentul în care el a fost cel mai aproape de a face nişte proclamaţii sociologice a fost acela în care a zis: „Nu judeca ca să nu fi judecat[73].”
140:8.13 El a făcut să se înţeleagă bine că o blândeţe fără discernământ putea fi considerată ca răspunzătoare de numeroase rele din societate. În ziua următoare, Iisus l-a instruit într-un mod clar pe Iuda să nu dea nimic de pomană din fondurile apostolice, decât la cererea sa sau la solicitarea comună a doi apostoli. În toate aceste materii Iisus avea obiceiul de a zice: „Fiţi prudenţi ca şi şerpii, dar tot atât de inofensivi ca şi porumbeii[74].” Se părea că, în toate situaţiile sociale, el avea intenţia de a propovădui răbdarea, toleranţa şi iertarea.
140:8.14 Pentru Iisus, familia ocupa chiar centrul filozofiei de viaţă - pe pământ şi în viaţa de apoi. El a întemeiat pe familie învăţăturile cu privire la Dumnezeu, căutând totodată să corijeze tendinţa iudeilor de a aduce onoruri peste măsură strămoşilor lor. El a lăudat viaţa de familie ca fiind cea mai înaltă îndatorire umană, dar a dat de înţeles că relaţiile de familie nu trebuie să intervină în obligaţiile religioase. El a atras atenţia asupra faptului că familia este o instituţie temporară şi nu supravieţuieşte morţii. Iisus nu a ezitat să-şi abandoneze familia când ea mergea contra voii Tatălui. El a propovăduit noua şi mai ampla fraternitate a oamenilor - fiii lui Dumnezeu. În epoca lui Iisus, practicile privitoare la divorţ erau foarte libere în Palestina şi în tot imperiul roman. Iisus a refuzat, în multe rânduri, să formuleze legi în privinţa căsătoriei şi a divorţului, dar mulţi dintre primii partizani ai lui Iisus aveau opinii foarte definite despre divorţ şi nu ezitau să i le atribuie. Toţi scriitorii Noului Testament, cu excepţia lui Ioan Marcu, împărtăşeau aceste opinii mai stricte şi mai evoluate referitoare la divorţ.
140:8.15 4. Atitudinea economică. Iisus a lucrat, a trăit şi a făcut negoţ în lumea aşa cum a găsit-o. El nu era un reformator economic, deşi atrăsese frecvent atenţia asupra injustiţiei distribuirii inegale a bogăţiilor, dar nu a oferit nici o sugestie ca remediu. El le-a explicat lui Petru, Iacob şi Ioan că, deşi apostolii săi nu trebuiau să deţină bunuri, el nu predica contra averii şi a proprietăţii, ci nu numai contra distribuirii inegale şi inechitabile. El recunoştea nevoia de justiţie socială şi de echitate industrială, dar nu a propus nici o regulă pentru realizarea lor.
140:8.16 El nu i-a învăţat niciodată pe discipolii săi renunţarea la posesiunile pământeşti, ci numai pe cei doisprezece apostoli ai lui. Luca, medicul, credea cu fermitate în egalitatea socială şi a contribuit mult la interpretarea spuselor lui Iisus conform cu credinţele sale personale. Iisus nu le-a poruncit niciodată partizanilor săi să adopte un mod de viaţă comunitar; el nu a făcut nici un fel de proclamaţie privitoare la aceste chestiuni.
140:8.17 Iisus i-a pus frecvent în gardă pe auditorii săi împotriva setei de câştig, declarând că „fericirea unui om nu constă în abundenţa posesiunilor lui materiale”[75]. El repeta constant formula sa: „La ce-i serveşte unui om să câştige întreaga lume şi să-şi piardă sufletul?” El nu a lansat atacuri directe contra posesiunii de bunuri, dar a insistat asupra faptului că este veşnic esenţial ca valorile spirituale să aibă prioritate[76]. În învăţăturile sale ulterioare, el a căutat să îndrepte multe puncte de vedere urantiene eronate asupra vieţii, prin povestirea a numeroase parabole pe care le-a prezentat în cursul serviciului său public. Iisus nu a avut niciodată intenţia de a formula teorii economice; el ştia bine că fiecare epocă trebuie să-şi elaboreze propriile ei remedii pentru dificultăţile existente. Şi dacă Iisus ar fi pe pământ astăzi, trăindu-şi viaţa întrupată, el ar dezamăgi foarte tare pe majoritatea bărbaţilor şi a femeilor de bine, pentru simplul motiv că el refuza să ia parte la dezbaterile politice, sociale şi economice din ziua respectivă. El rămânea maiestuos în rezervă, învăţându-vă totodată să vă perfecţionaţi viaţa spirituală interioară, astfel încât asta să vă facă mai competenţi pentru a ataca problemele voastre pur omeneşti.
140:8.18 Iisus voia să îi facă pe toţi oamenii asemănători lui Dumnezeu, şi apoi să vegheze cu compasiune în vreme ce aceşti fii de Dumnezeu îşi vor rezolva problemele lor politice, sociale şi economice. Nu bogăţia o denunţa el, ci ceea ce făcea bogăţia majorităţii adepţilor lui. În această joi după-amiază, Iisus a spus pentru prima oară, discipolilor săi „că este o mai mare binecuvântare să dai decât să primeşti”[77].
140:8.19 5. Religia personală. Pentru voi ca apostoli, cea mai bună modalitate de a înţelege învăţăturile lui Iisus este de a observa viaţa sa. El a trăit o viaţă perfectă pe Urantia, şi i se pot înţelege învăţăturile excepţionale numai când viaţa i se reprezintă în fundalul ei imediat. Viaţa sa, iar nu lecţiile date celor doisprezece sau predicile ţinute mulţimilor, este ceea ce va ajuta cel mai mult la revelarea caracterului divin al Tatălui, precum şi a personalităţii lui iubitoare.
140:8.20 Iisus nu a atacat învăţăturile profeţiilor evrei sau ale moraliştilor greci. Maestrul recunoştea multele lucruri bune pe care le reprezentau aceşti mari învăţători, dar el coborâse pe pământ pentru a-i învăţa pe oameni ceva în plus, „conformarea voluntară a voinţei omului la voia lui Dumnezeu”[78]. Iisus nu căuta pur şi simplu să creeze oameni religioşi, muritori în întregime ocupaţi de sentimente religioase şi mişcaţi numai de impulsiuni spirituale. Să fi aruncat numai o privire către el şi aţi fi ştiut atunci că el era într-adevăr un om cu multă experienţă în lucrurile acestei lumi. Învăţăturile lui Iisus sub acest raport au fost grosolan denaturate şi foarte adesea fals prezentate de-a lungul tuturor veacurilor erei creştine. De asemenea voi v-aţi ataşat de nişte idei deformate despre blândeţea şi umilinţa Maestrului. Scopul pe care îl urmărea el în viaţa sa părea să fi fost un magnific respect de sine. El le recomanda oamenilor să se smerească numai pentru a le permite să fie cu adevărat mari; scopul pe care îl viza realmente era o adevărată umilinţă faţă de Dumnezeu. El atribuia o mare valoare sincerităţii - inimii curate. Fidelitatea era o virtute cardinală în evaluarea ce o făcea el a unui caracter, în timp ce curajul era esenţa însăşi a învăţăturilor sale[79]. „Să nu aveţi nici o teamă” era lozinca sa, şi îndurarea plină de răbdare era idealul său în ce priveşte tăria de caracter. Învăţăturile lui Iisus constituiau o religie a vitejiei, a curajului şi a eroismului. Tocmai de aceea i-a ales, ca reprezentanţi personali, pe cei doisprezece oameni de rând, care erau în majoritate nişte pescari aspri şi viguroşi.
140:8.21 Iisus a vorbit prea puţin despre viciile sociale din epoca sa; el a făcut rareori aluzie la delicvenţa morală. El a propovăduit adevărata virtute într-o manieră pozitivă. El a evitat cu înţelepciune metoda negativă de a da instrucţiuni; el a refuzat orice publicitate pentru rău; nu era nici măcar un reformator moral. El ştia bine, şi îi învăţa şi pe apostolii lui, că nevoile senzuale ale omenirii nu sunt suprimate nici de mustrări religioase, nici de interdicţii legale. Rarele sale condamnări erau îndreptate împotriva trufiei, cruzimii, asupririi şi ipocriziei.
140:8.22 Iisus nu i-a criticat nici chiar pe farisei cu vehemenţa cu care a făcut-o Ioan Botezătorul. El ştia bine că scribii şi fariseii aveau o inimă cinstită; el înţelegea povara care îi făcea sclavi ai tradiţiilor religioase. Iisus a insistat mult asupra necesităţii de a „începe prin a curăţa arborele”[80]. El ia lămurit bine pe cei trei că el atribuia valoare vieţii întregii, iar nu numai câtorva virtuţi particulare.
140:8.23 Singura lecţie pe care Ioan Zebedeu a tras-o din învăţătura acelei zile a fost că fondul religiei lui Iisus consta în a dobândi un caracter plin de compasiune dublat de o personalitate mişcată de dorinţa de a face voia Tatălui care este în ceruri.
140:8.24 Petru a priceput ideea că evanghelia, pe care erau pe punctul de a o proclama, era realmente o nouă bază de plecare pentru toată rasa umană. El i-a transmis mai târziu această impresie lui Pavel, care s-a servit de ea pentru a-şi formula doctrina lui Cristos ca „al doilea Adam”[81].
140:8.25 Cât despre Iacob, el a înţeles pasionantul adevăr pe care Iisus îl voia trăit de copiii lui de pe pământ de parcă ei ar fi deja cetăţeni ai ai împărăţiei vereşti desăvârşite.
140:8.26 Iisus ştia că toţi oamenii erau diferiţi, şi îi învăţa asta pe apostolii săi. El îi încuraja constant să se abţină de la orice încercare de a-i forma pe ucenici şi pe credincioşi după un model prestabilit. El căuta să permită fiecărui suflet să se dezvolte în propriul său fel, în calitate de individ, perfecţionându-se în faţa lui Dumnezeu. Ca răspuns la una dintre numeroasele întrebări ale lui Petru, Maestrul a zis: „Eu vreau să-i eliberez pe oameni, în aşa fel încât ei să poată porni din nou ca nişte copilaşi într-o viaţă nouă şi mai bună.” Iisus insista întotdeauna asupra faptului că adevărata bunătate trebuie să fie inconştientă, şi că făcând acte de caritate, nu trebuie să se îngăduie mâinii stângi să ştie ce face dreapta[82].
140:8.27 În această după-amiază, cei trei apostoli au fost şocaţi să constate că religia Maestrului lor nu se îngrija deloc de introspecţia spirituală. Toate religiile care au precedat şi au urmat epoca lui Iisus, chiar şi creştinismul, prevedeau cu prudenţă o introspecţie religioasă. Nu acesta este cazul şi pentru religia lui Iisus din Nazaret; filozofia sa de viaţă este lipsită de introspecţie religioasă. Fiul tâmplarului nu a propovăduit niciodată formarea de caractere, ci creşterea lor, declarând că împărăţia cerurilor seamănă cu un grăunte de muştar[83]. Dar Iisus nu a zis nimic care să poată proscrie cumva analiza de sine ca mijloc de prevenire contra unui egotism arogant.
140:8.28 Dreptul de a intra în regat este condiţionat de credinţă, de crezul personal. Costul pentru menţinerea în ascensiunea progresivă a împărăţiei este perla marelui preţ; pentru a o poseda, un om vinde tot ceea ce are[84].
140:8.29 Învăţătura lui Iisus este o religie pentru toţi, iar nu numai pentru cei slabi şi pentru sclavi. Religia sa nu s-a cristalizat niciodată (în timpul întrupării sale) în crezuri şi în legi teologice; el nu a lăsat nici un rând scris în urma lui. Viaţa şi învăţăturile lui au fost transmise universului ca o moştenire de inspiraţie şi de ideal potrivită guvernării spirituale şi instruirii morale a tuturor epocilor de pe toate lumile. Chiar şi astăzi, învăţăturile lui Iisus se ţin separate de toate religiile, cu toate că ele constituie speranţa vie a fiecăreia dintre ele.
140:8.30 Iisus nu i-a învăţat pe apostolii săi că religia este singura ocupaţie pământească demnă de oameni; aceasta era concepţia pe care o aveau iudeii despre slujirea lui Dumnezeu; el însă a afirmat cu stăruinţă ca cei doisprezece trebuiau să se ocupe exclusiv de religie. Iisus n-a propovăduit nimic care să-i abată pe credincioşii săi de la căutarea unei veritabile culturi; el a depreciat numai meritul şcolilor religioase din Ierusalim prizoniere ale tradiţiei. El era liberal, generos, învăţat şi tolerant. Pietatea conştientă de sine nu avea nici un loc în filozofia sa pentru a duce o viaţă de dreptate.
140:8.31 Maestrul nu a oferit soluţii pentru problemele nereligioase ale vremurilor sale sau ale oricărei epoci ulterioare. Iisus dorea să dezvolte clarviziunea spirituală în realităţile eterne şi să stimuleze iniţiativa în originalitatea vieţii.
140:8.32 El s-a ocupat exclusiv de nevoile spirituale subiacente şi permanente ale rasei umane[85]. El a revelat o bunătate egală celei a lui Dumnezeu. El exalta iubirea - adevărul, frumuseţea şi bunătatea - voinţa de a fi în armonie cu voia lui Dumnezeu, dublată de imboldul etern de a deveni perfect aşa cum Tatăl din ceruri este perfect.
¶ 9. ZIUA CONSACRĂRII
140:9.1 Iisus a consacrat ziua de sabat următoare apostolilor, întorcându-se în ţinuturile înalte unde îi hirotonisise. Acolo, după un lung mesaj personal de încurajare magnific de emoţionant, el a îndeplinit consacrarea solemnă a celor doisprezece. În cursul acestei după-amiezi de sabat, Iisus i-a strâns pe apostoli în jurul lui, pe coasta dealului, şi i-a dat pe mâna Tatălui său care este în ceruri având în vedere ziua când va fi nevoit să-i lase singuri în lume. Nu a fost o învăţătură nouă cu această ocazie, ci doar nişte discuţii şi o comuniune.
140:9.2 Iisus a reluat multe dintre învăţămintele predicii de hirotonisire pe care o făcuse în acelaşi loc, apoi i-a chemat pe apostoli în faţa lui, unul câte unul, şi le-a dat însărcinarea de a merge în lume ca reprezentanţi ai lui. Misiunea de consacrare dată de Maestru a fost următoarea: „Duceţi-vă în lumea largă şi predicaţi vestea bună a împărăţiei[86]. Eliberaţi-i pe prizonierii spirituali, consolaţi-i pe cei asupriţi şi daţi îngrijirile voastre celor mâhniţi. Aţi primit gratuit, daţi gratuit[87].”
140:9.3 Iisus le-a recomandat să nu ia cu ei nici bani nici haine de schimb, spunând: „muncitorul bun îşi merită salariul”[88][89]. Iar în cele din urmă zise: „Iată, eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor; fiţi deci înţelepţi precum şerpii şi inofensivi precum porumbeii. Dar luaţi seama, căci duşmanii voştri vă vor aduce în faţa consiliilor lor şi vă vor critica aspru în sinagogile lor. Veţi fi târâţi în faţa guvernatorilor şi a conducătorilor pentru că credeţi în această evanghelie, şi chiar mărturia voastră va mărturisi pentru mine pe lângă ei. Când vă vor trimite la judecată, voi să nu vă neliniştiţi de ceea ce veţi zice, căci spiritul Tatălui meu sălăşluieşte în voi şi va vorbi pentru voi în acele momente. Unii dintre voi vor fi trimişi la moarte şi, înainte ca voi să întemeiaţi regatul pe pământ, veţi fi urâţi de multe dintre popoare din cauza acestei evanghelii; dar să nu aveţi nici o teamă; eu vă voi fi alături şi spiritul meu vă va merge înainte în lumea întreagă. Prezenţa tatălui meu va rămâne cu voi în timp ce veţi merge mai întâi către iudei şi apoi către gentili[90].”
140:9.4 După ce au coborât de pe munte, ei s-au întors la căminul lor din casa lui Zebedeu.
¶ 10. SEARA DE DUPĂ CONSACRARE
140:10.1 În seara aceea, Iisus şi-a prezentat învăţăturile în casă, deoarece începea să cadă ploaia; el a vorbit foarte mult celor doisprezece în încercarea de a le arăta ceea ce ei trebuiau să fie, şi nu ceea ce trebuiau să facă. Apostolii cunoşteau numai o religie care impunea să se facă anumite lucruri ca mijloc de a atinge dreptatea - mântuirea. Dar Iisus repeta: „În regat trebuie să fii drept ca să faci lucrarea.” De multe ori a zis: „ Fiţi deci perfecţi aşa cum şi Tatăl vostru din ceruri este perfect[91].” Maestrul le explica tot timpul apostolilor săi că mântuirea pe care venise el să o aducă în lume nu se putea obţine decât crezând, printr-o credinţă simplă şi sinceră. Iisus zise: „Ioan a predicat un botez al pocăinţei, o părere de rău pentru modul vechi de viaţă. Voi mergeţi şi proclamaţi botezul comuniunii cu Dumnezeu. Proclamaţi pocăinţa celor care au nevoie de această învăţătură, dar, celor care caută deja sincer intrarea în regat, deschideţi larg porţile şi spuneţi-le să intre în voioasa comunitate a fiilor lui Dumnezeu[92].” Însă era o sarcină grea a-i convinge pe aceşti pescari din Galileea că, în regat, trebuie mai întâi să fii drept, prin credinţă, înainte de a acţiona cu dreptate în viaţa zilnică a muritorilor pământului.
140:10.2 Un alt mare handicap în această lucrare de învăţătură a celor doisprezece era tendinţa lor de a adopta principii înalt idealiste şi spirituale de adevăr religios, şi de a le transforma în reguli concrete de conduită personală. Iisus le prezenta magnificul spirit al atitudinii sufletului, dar apostolii stăruiau să traducă aceste învăţături în precepte de comportament personal. De multe ori, când erau foarte siguri că îşi aminteau ceea ce le zisese Maestrul, ei erau aproape încredinţaţi că au uitat ceea ce Maestrul nu le zisese. Dar ei asimilau lent învăţătura sa, pentru că Iisus era tot ceea ce îi învăţa. Ceea ce ei nu au putut câştiga prin instrucţiunile sale verbale, au dobândit progresiv trăind cu el.
140:10.3 Apostolii nu vedeau decât că Maestrul lor urmărea să trăiască o viaţă de inspiraţie spirituală pentru toate persoanele din toate epocile de pe toate lumile unui vast univers. În pofida a ceea ce le zicea Iisus din când în când, apostolii nu pricepeau ideea că el înfăptuia o lucrare pe această lume, dar pentru toate celelalte lumi din imensa sa creaţie. Iisus şi-a trăit viaţa pământească pe Urantia, nu pentru a stabili un exemplu de viaţă temporară pentru bărbaţii şi pentru femeile din această lume, ci mai degrabă pentru a crea un ideal înalt spiritual şi un izvor de inspiraţie pentru toate fiinţele muritoare de pe toate lumile.
140:10.4 În aceeaşi seară, Toma l-a întrebat pe Iisus: „Maestre, ne-ai spus că trebuie să devenim ca şi copilaşii înainte de a putea câştiga intrarea în regatul Tatălui, şi totuşi ne-ai prevenit să nu ne lăsăm amăgiţi de falşi profeţi şi să nu ne facem vinovaţi de a ne arunca perlele înaintea porcilor. Acum, eu sunt de-a dreptul nedumerit. N-am ajuns să-ţi înţeleg învăţătura[93].” Iisus i-a răspuns lui Toma: „Câtă răbdare voi mai avea!? Voi persistaţi mereu a lua în literă tot ceea ce vă învăţ eu. Când v-am cerut să deveniţi asemeni copilaşilor ca preţ al intrării voastre în regat, eu nu vorbeam nici de uşurătatea de a te lăsa amăgit, nici la simpla bunăvoinţă de a crede, nici de graba de a te încrede în străinii agreabili. Ceea ce voiam ca voi să luaţi din pilda aceasta era relaţia dintre copil şi părinte. Tu eşti copilul, şi în regatul Tatălui tău vei căuta să intri. Există, între orice copil normal şi tatăl său, o afecţiune naturală care asigură relaţii înţelegătoare şi afectuoase, şi care exclude perpetuu orice tendinţă de a negocia pentru a obţine dragostea şi îndurarea Tatălui. Evanghelia pe care mergeţi să o predicaţi se referă la o mântuire ce provine din realizarea, prin credinţă, a însăşi acestei relaţii eterne dintre copil şi părinte.”
140:10.5 Caracteristica majoră a învăţăturii lui Iisus era că moralitatea filozofiei sale decurgea din relaţiile personale dintre individ şi Dumnezeu - şi anume această relaţie copil-părinte. Iisus punea accentul pe individ, iar nu pe rasă sau pe naţiune. În timpul cinei Iisus a avut cu Matei convorbirea în care i-a explicat că moralitatea oricărui act este determinată de mobilul autorului ei. Moralitatea lui Iisus era întotdeauna pozitivă. Regula de aur reformulată de Iisus pretinde contacte sociale active; vechea regulă negativă putea fi urmată în izolare[94][95]. Iisus a despuiat moralitatea de toate regulile şi de ceremonii, şi a înălţat-o la înălţimi maiestuoase de gândire spirituală şi de viaţă cu adevărat dreaptă.
140:10.6 Noua religie a lui Iisus nu era lipsită de implicaţii practice; dar tot ceea ce se poate găsi în învăţătura lui, având valoare practică dintr-un punct de vedere politic, social sau economic, decurge natural din această experienţă interioară a sufletului manifestând roadele spiritului în slujirea zilnică spontană a unei experienţe religioase personale autentice.
140:10.7 După ce Iisus şi Matei au terminat de vorbit, Simon Zelotul a întrebat: „Maestre, oare toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu?” Iisus a răspuns: „Da, Simone, toţi oamenii sunt fii de Dumnezeu, şi aceasta este vestea bună pe care o veţi proclama.” Dar apostolii nu reuşeau să înţeleagă o asemenea doctrină care era pentru ei un anunţ nou, ciudat şi stupefiant. Şi din pricina dorinţei lui de a insufla acest adevăr discipolilor săi, Iisus îi învăţa să-i trateze pe toţi oamenii ca fiind fraţii lor.
140:10.8 Ca răspuns la o întrebare pusă de Andrei, Maestrul a explicat că moralitatea învăţăturii sale era inseparabilă de maniera religioasă în care trăia. El propovăduia moralitatea pornind nu de la natura omului, ci pornind de la relaţia omului cu Dumnezeu.
140:10.9 Ioan l-a întrebat pe Iisus: „Maestre, ce este împărăţia cerurilor?” Şi Iisus a răspuns: „Împărăţia cerurilor este compus din trei elemente esenţiale: în primul rând recunoaşterea faptului suveranităţii lui Dumnezeu; în al doilea rând credinţa în adevărul filiaţiei cu Dumnezeu; şi în al treilea rând credinţa în eficienţa supremei dorinţe umane de a face voia lui Dumnezeu - de a fi asemenea lui Dumnezeu. Şi iată vestea bună a evangheliei: prin credinţă, fiecare muritor poate să posede toate aceste elemente esenţiale ale salvării.”
140:10.10 Acum că săptămâna de aşteptare se scursese, ei s-au pregătit ca în ziua următoare să plece către Ierusalim.
| Capitolul 139. Cei doisprezece apostoli |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 141. Începutul lucrării publice |
¶ Referințe
- ↑ Predica de hirotonire: Mat 5:1; Luca 6:17.
- ↑ Evanghelia împărăției: Mat 4:23; Mat 9:35; Mat 24:14; Marcu 1:14-15.
- ↑ Împărăție veșnică: Luca 1:33. Nu Dumnezeul evreului sau al neamurilor: 2 Cron 19:7; Iov 34:19; Ecle 35:12; Fapte 10:34; Rom 2:9-11; Rom 9:24; Rom 10:12; Gal 2:6; Gal 3:28; Ef 6:9; Col 3:11. Mulți vor veni: Mat 8:11-12; Luca 13:28-29.
- ↑ Pace pe pământ: Luca 2:14.
- ↑ Faith trece unul pe uşă: Rom 1:17; Rom 3:28; Ef 2:8. Lucrați în rodul spiritului, pentru a continua: Gal 5:22-23; Ef 5:9; Iac 2:17,20,26. Factorii voinței Tatălui intră în rai: Mat 7:21.
- ↑ Caută mai întâi împărăția: Mat 6:33; Luca 12:31. Nicio demonstrație nepotrivită: Mat 24:30-31; Marcu 13:26; Luca 21:21-27; Fapte 1:7-8. Împărăția lui Dumnezeu este în tine: Iov 32:8,18; Isa 63:10-11; Ezec 37:14; Mat 10:29; Luca 17:21; Ioan 17:21-23; Rom 8:9-11; 1 Cor 3:16-17; 1 Cor 6:19; 2 Cor 6:16; Gal 2:20; 1 Ioan 3:24; 1 Ioan 4:12-15; Apoc 21:3.
- ↑ Become great by ministry: Mat 20:26-27; Mat 23:11; Marcu 9:35; Marcu 10:43-44; Luca 22:26. Copii ai Dumnezeului celui viu: 1 Cron 22:10; Ps 2:7; Isa 56:5; Mat 5:9,16,45; Luca 20:36; Ioan 1:12-13; Ioan 11:52; Fapte 17:28-29; Rom 8:14-17,19,21; Rom 9:26; 2 Cor 6:18; Gal 3:26; Gal 4:5-7; Ef 1:5; Flp 2:15; Evr 12:5-8; 1 Ioan 3:1-2,10; 1 Ioan 5:2; Apoc 21:7; 2 Sam 7:14. Regatul este la îndemână: Mat 3:2; Mat 4:17; Mat 10:7; Marcu 1:15; Luca 10:9-11; Luca 17:20-21; Luca 21:31. Domnia lui Dumnezeu în putere: Fapte 2:1-4.
- ↑ Isus începe predica de hirotonire: Mat 5:2; Luca 6:20. Sunteți ambasadori: 2 Cor 5:20. Cetăţeni ai raiului: Evr 11:16. Este nevoie de mai mult de la tine: Luca 12:48.
- ↑ Captivi spirituali liberi: Isa 61:1; Luca 4:18.
- ↑ Fericiți cei săraci cu duhul: Mat 5:3; Luca 6:20b.
- ↑ Fericiți cei flămânzi și însetați de dreptate: Mat 5:6; Luca 6:21a.
- ↑ Fericiți cei blânzi: Mat 5:5.
- ↑ Fericiți cei curați cu inima: Mat 5:8.
- ↑ Fericiți cei ce plâng: Mat 5:4. Fericiți cei ce plâng: Luca 6:21b.
- ↑ Fericiți cei milostivi: Mat 5:7.
- ↑ Fericiți făcătorii de pace: Mat 5:9.
- ↑ Fericiți cei persecutați: Mat 5:10-12; Luca 6:22-23a.
- ↑ Tu ești sarea pământului: Mat 5:13; Marcu 9:50; Luca 14:34-35.
- ↑ Tu ești lumina lumii: Mat 5:14-16; Marcu 4:21; Luca 8:16; Luca 11:33.
- ↑ Ambasadori ai regatului: 2 Cor 5:20. Nu rezista la nedreptate: Mat 5:39; Luca 6:29. Nu vă dați în judecată reciproc: 1 Cor 6:1-7.
- ↑ Iubește-ți dușmanii: Mat 5:44; Luca 6:27-28. Noua „Regula de Aur”: Mat 7:12; Luca 6:31.
- ↑ Tatăl dă soare și ploaie: Mat 5:45. Fiți milostivi precum Dumnezeu este milostiv: Luca 6:36. Fii perfect: Gen 17:1; 1 Reg 8:61; Lev 19:2; Dt 18:13; Mat 5:48; 2 Cor 13:11; Iac 1:4; 1 Pet 1:16.
- ↑ Salvează oamenii, nu-i judecă: Mat 7:1-2; Luca 6:37. Mote în ochiul altuia, fascicul în al tău: Mat 7:3-5; Luca 6:41-42.
- ↑ Orb plumb orb: Mat 15:14; Luca 6:39. Nu arunca perle la porci: Mat 7:6.
- ↑ Avertisment de falși profeți: Mat 7:15,22-23; Mat 24:11,24; Marcu 13:22; 1 Ioan 4:1. După roadele lor le cunoașteți: Mat 7:16-20; Luca 6:43-44. Fructul spiritului: Gal 5:22-23; Ef 5:9. Cerința de a da roade bune: Mat 3:10; Mat 12:33; Luca 3:9; Luca 6:43-44; Luca 13:6,9; Ioan 15:7-8,16. Dumnezeu judecă inimile oamenilor: Luca 16:15; Fapte 1:24; 1 Tes 2:4.
- ↑ Afirmații false de credință: Mat 7:22-23. Răsplată credincioșilor: Mat 7:24; Luca 6:47.
- ↑ Isus a vorbit cu autoritate: Mat 7:28-29; Marcu 1:22.
- ↑ Tu ești lumina lumii: Mat 5:14-16; Marcu 4:21; Luca 8:16; Luca 11:33.
- ↑ După fructe le vei cunoaşte: Mat 7:16-20; Luca 6:43-44. Fructul spiritului: Gal 5:22-23; Ef 5:9.
- ↑ Copac sterp tăiat: Mat 7:19.
- ↑ Fii perfect: Gen 17:1; 1 Reg 8:61; Lev 19:2; Dt 18:13; Mat 5:48; 2 Cor 13:11; Iac 1:4; 1 Pet 1:16.
- ↑ Dragoste paternă: Ioan 14:21,23; Ioan 15:9-12; Ioan 17:23,26; 1 Ioan 3:1.
- ↑ Săracii cu duhul, cei smeriți: Mat 5:3; Luca 6:20b.
- ↑ rugăciunea vameșului: Luca 18:10-14.
- ↑ Foame și sete de dreptate: Mat 5:6; Luca 6:21a.
- ↑ Blând vor moșteni pământul: Mat 5:5.
- ↑ Voia Ta făcută: Mat 6:10; Mat 26:39,42,44; Marcu 14:36,39; Luca 11:2; Luca 22:42.
- ↑ Cu inima curată: Mat 5:8.
- ↑ Dragoste paternă: Ioan 3:16; Ioan 17:23,26; 1 Ioan 3:1,16; 1 Ioan 4:9-11,19.
- ↑ Fii perfect: Gen 17:1; 1 Reg 8:61; Lev 19:2; Dt 18:13; Mat 5:48; 2 Cor 13:11; Iac 1:4; 1 Pet 1:16.
- ↑ Jelierii mângâiați: Mat 5:4; Luca 6:21b.
- ↑ Nu nebărbătesc să plângă: Marcu 14:72; Luca 7:32; Luca 19:41; Luca 22:62; Ioan 11:35; Fapte 20:37; Apoc 5:4.
- ↑ Moise, un om blând: Num 12:3.
- ↑ Milostiv va dobândi milă: Mat 5:7.
- ↑ Făcătorii de pace numiți fii ai lui Dumnezeu: Mat 5:9.
- ↑ Pacea lui Isus: Ioan 14:27a.
- ↑ Pacea vindecă inima tulburată: Ioan 14:1. Nu vă fie frică: Ioan 14:27b.
- ↑ Cine ar salva viața, o pierde: Mat 10:39; Mat 16:25; Marcu 8:35; Marcu 9:24; Luca 17:33; Ioan 12:25.
- ↑ persecutat pentru dreptate: Mat 5:10-12a; Luca 6:22-23a.
- ↑ Iubire mai mare nu are bărbat: Ioan 15:13.
- ↑ Trebuie să te naști din nou: Ioan 3:3,7; 1 Pet 1:23. Începe ca copii mici: Mat 18:2-4; Mat 19:13-14; Marcu 9:36-37; Marcu 10:13-15; Luca 9:47-48; Luca 18:16-17. Nu distruge, ci împlinește legea: Mat 5:17.
- ↑ Dincolo de dreptate: Mat 5:20.
- ↑ Porunci noi: Mat 5:21-22.
- ↑ Ați auzit „Să nu ucizi”: Ex 20:13; Dt 5:17; Mat 5:21. Motivele judecătorului, nu actele: 1 Sam 16:7. Ești în pericol de a fi judecat: Lev 24:17,21; Num 35:30.
- ↑ Nu comite adulter: Ex 20:14; Dt 5:18. Dar eu vă spun „Pofta este adulter”: Mat 5:27-28.
- ↑ Referitor la divorț: Mat 5:31-32; Mat 19:3-9; Marcu 10:2-12; Luca 16:18.
- ↑ Două vederi, carne versus spirit: Ioan 3:6; Rom 8:4-5; Gal 5:16-17.
- ↑ Oile nu din această turmă: Ioan 10:16.
- ↑ Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte: Ex 21:24; Lev 24:20; Dt 19:21; Mat 5:38.
- ↑ Întoarce bine pentru rău: Mat 5:38-42. Cerere mai mare la adresa apostolilor: Luca 14:25-72; Ioan 6:60-69.
- ↑ Asumă-ți responsabilități și urmează-mă: Mat 16:24; Marcu 8:34; Marcu 10:21; Luca 9:23. Dă pomană în taină: Mat 6:1-4. Roagă-te în secret: Mat 6:5-7. Dumnezeu știe înainte să întrebi: Isa 65:24; Mat 6:32. Fără post cu chipuri triste: Mat 6:16-18. Păstrează comori în rai: Mat 6:19-21; Luca 12:33-34.
- ↑ Ochiul este lumina corpului: Mat 6:22-23; Luca 11:34-36.
- ↑ Nimeni nu poate sluji doi stăpâni: Mat 6:24; Luca 16:13. Nu fii îngrijorat pentru viețile tale: Mat 6:25,31-32; Luca 12:22-23. Caută mai întâi împărăția: Mat 6:33-34.
- ↑ Nu merge, nu mănânci: 2 Tes 3:10.
- ↑ Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte: Ex 21:24; Lev 24:20; Dt 19:21; Mat 5:38.
- ↑ Avertizează împotriva represaliilor: Prov 20:22; Dt 32:35; Rom 12:19.
- ↑ Iubește-ți dușmanii: Mat 5:43-44; Luca 6:27,35.
- ↑ Inutilitatea întoarcerii răului pentru rău: Mat 5:39-42; Rom 12:17-21; 1 Tes 5:15; 1 Pet 3:9-12.
- ↑ Ai credință: Mat 6:25-34; Luca 12:22-32.
- ↑ Dați Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu: Mat 22:21; Marcu 12:17; Luca 20:25.
- ↑ Cine este vecinul cuiva?: Luca 10:29-37.
- ↑ Faceți sărbători săraci: Luca 14:12-14.
- ↑ Judeca sa nu fii judecat: Mat 7:1; Luca 6:37.
- ↑ Fiți înțelepți ca șerpii: Mat 10:16b.
- ↑ Posesiunile nu fericirea: Luca 12:15.
- ↑ Ce profit să câștigi lumea?: Mat 16:26; Marcu 8:36; Luca 9:25.
- ↑ Mai binecuvântat să dea: Fapte 20:35.
- ↑ Fă în mod voluntar „voința” lui Dumnezeu: Ps 143:10; Ecle 15:11-20; Mat 6:10; Mat 7:21; Mat 12:50; Marcu 3:35; Luca 8:21; Luca 11:2; Ioan 7:16-17; Ioan 9:31; Ioan 14:21-24; Ioan 15:10,14-16.
- ↑ „Nu vă temeți”, a spus Isus: Mat 10:28,31; Mat 14:27; Mat 17:7; Mat 28:10; Marcu 5:36; Marcu 6:50; Luca 5:10; Luca 8:50; Luca 12:4,4,7,32; Ioan 6:20; Ioan 14:27.
- ↑ Mai întâi fă copacul bun: Mat 12:33.
- ↑ Hristos ca al doilea Adam: 1 Cor 15:45-49.
- ↑ Adevarata bunatate este inconstienta: Mat 6:1-3.
- ↑ Creșterea caracterului: Mat 13:31-32; Marcu 4:31-32; Luca 13:18-19.
- ↑ Perla de mare pret: Mat 13:45-46.
- ↑ Fii perfect: Gen 17:1; 1 Reg 8:61; Lev 19:2; Dt 18:13; Mat 5:48; 2 Cor 13:11; Iac 1:4; 1 Pet 1:16.
- ↑ Consacrare și comisie: Mat 10:1; Marcu 3:13-14; Luca 9:1-2.
- ↑ Comisia pentru a predica în întreaga lume: Mat 24:14; Mat 28:19-20a; Marcu 13:10; Marcu 16:15; Luca 24:47; Ioan 17:18; Fapte 1:8b. Eliberați captivii spirituali: Isa 61:1; Luca 4:18. Mângâie pe cei asupriți: Isa 40:1; 2 Cor 1:3-4. Ministrul celor suferinzi: Mat 20:26; Marcu 10:43. Primit gratuit, dăruiește gratuit: Mat 10:8.
- ↑ No money or extra clothes: Mat 10:9-10; Marcu 6:8-9; Luca 9:3; Luca 10:4.
- ↑ Muncitorul este demn de angajat: Luca 10:7.
- ↑ Vă trimit ca oi în mijlocul lupilor: Luca 10:3. Fiți înțelepți ca șerpii: Mat 10:16. Veți fi adus în fața consiliilor: Luca 21:12. Vei fi bătut în sinagogi: Mat 10:17-21; Marcu 13:9. Te vor bate și te vor ucide: Mat 24:9. Mărturie de spirit în: Mat 10:19-20; Marcu 13:11; Luca 12:11-12; Luca 21:13-15. mai întâi evreii, apoi neamurile: Rom 1:16.
- ↑ Fii perfect: Gen 17:1; 1 Reg 8:61; Lev 19:2; Dt 18:13; Mat 5:48; 2 Cor 13:11; Iac 1:4; 1 Pet 1:16.
- ↑ al lui Ioan, un botez al pocăinței: Mat 3:2; Luca 3:3; Fapte 13:24. Părtășie cu Dumnezeu: Mat 12:50; Marcu 3:35; Luca 8:21; Fapte 2:42; 1 Cor 1:9; Ef 3:9.
- ↑ Vino ca un copil: Mat 18:2-4; Mat 19:13-14; Marcu 9:36-37; Marcu 10:13-15; Luca 9:47-48; Luca 18:16-17. Falși profeți: Mat 7:15,22-23; Mat 24:11; Marcu 13:22; 1 Ioan 4:1. Nu aruncați perle înaintea porcilor: Mat 7:6.
- ↑ Regula de aur reformulată: Mat 7:12; Luca 6:31.
- ↑ Regula de aur (veche, negativă): Tob 4:15.