1 Iar după ce a încetat tulburarea, Pavel, chemând pe ucenici și dându-le îndemnuri, după ce și-a luat rămas bun, a ieșit să meargă în Macedonia.
2 Și străbătând acele părți și dând ucenicilor multe sfaturi și îndemnuri, a sosit în Grecia.
3 Și a stat acolo trei luni. Dar când era să plece pe apă în Siria, iudeii au uneltit împotriva vieții lui, iar el s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia.
4 Și mergeau împreună cu el, până în Asia, Sosipatru al lui Piru din Bereea, Aristarh și Secundus din Tesalonic și Gaius din Derbe și Timotei, iar din Asia: Tihic și Trofim. [1]
5 Aceștia, plecând înainte, ne-au așteptat în Troa.
6 Iar noi, după zilele Azimelor, am pornit cu corabia de la Filipi și în cinci zile am sosit la ei în Troa, unde am rămas șapte zile.
7 În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească și a prelungit cuvântul lui până la miezul nopții.
8 Iar în camera de sus, unde erau adunați, erau multe lumini aprinse.
9 Dar un tânăr cu numele Eutihie, șezând pe fereastră, pe când Pavel ținea lungul său cuvânt, a adormit adânc și, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea, și l-au ridicat mort.
10 Iar Pavel, coborându-se, s-a plecat peste el și, luându-l în brațe, a zis: Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el.
11 Și suindu-se și frângând pâinea și mâncând, a vorbit cu ei mult până în zori, și atunci a plecat.
12 Iar pe tânăr l-au adus viu și foarte mult s-au mângâiat.
13 Iar noi, venind la corabie, am plutit spre Asson, ca să luăm de acolo pe Pavel, căci astfel rânduise el, voind să meargă pe jos.
14 După ce s-a întâlnit cu noi la Asson, luându-l cu noi, am venit la Mitilene.
15 Și de acolo, mergând cu corabia, am sosit a doua zi în fața insulei Hios. Iar în ziua următoare, am ajuns în Samos și, după ce am poposit la Troghilion, a doua zi am venit la Milet.
16 Căci Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putință, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii.
17 Și trimițând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoții Bisericii.
18 Și când ei au venit la el, le-a zis: Voi știți cum m-am purtat cu voi, în toată vremea, din ziua cea dintâi, când am venit în Asia,
19 Slujind Domnului cu toată smerenia și cu multe lacrimi și încercări care mi s-au întâmplat prin uneltirile iudeilor.
20 Și cum n-am ascuns nimic din cele folositoare, ca să nu vi le vestesc și să nu vă învăț, fie înaintea poporului, fie prin case,
21 Mărturisind și iudeilor și elinilor întoarcerea la Dumnezeu prin pocăință și credința în Domnul nostru Iisus Hristos.
22 Iar acum iată că fiind eu mânat de Duhul, merg la Ierusalim, neștiind cele ce mi se vor întâmpla acolo,
23 Decât numai că Duhul Sfânt mărturisește prin cetăți, spunându-mi că mă așteaptă lanțuri și necazuri.
24 Dar nimic nu iau în seamă și nu pun nici un preț pe sufletul meu, numai să împlinesc calea mea și slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus, de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu. [2]
25 Și acum, iată, eu știu că voi toți, printre care am petrecut propovăduind împărăția lui Dumnezeu, nu veți mai vedea fața mea.
26 Pentru aceea vă mărturisesc în ziua de astăzi că sunt curat de sângele tuturor.
27 Căci nu m-am ferit să vă vestesc toată voia lui Dumnezeu.
28 Drept aceea, luați aminte de voi înșivă și de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstrați Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său. [3]
29 Căci eu știu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruța turma.
30 Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați, grăind învățături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.
31 Drept aceea, privegheați, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea și ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi.
32 Și acum vă încredințez lui Dumnezeu și cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească și să vă dea moștenire între toți cei sfințiți. [4]
33 Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni;
34 Voi înșivă știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine.
35 Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua. [5]
36 Și după ce a spus acestea, plecându-și genunchii, s-a rugat împreună cu toți aceștia.
37 Și mare jale i-a cuprins pe toți și, căzând pe grumazul lui Pavel, îl sărutau, [6]
38 Cuprinși de jale mai ales pentru cuvântul pe care îl spusese, că n-au să mai vadă fața lui. Și îl petrecură la corabie.