1 Atunci a rostit Domnul înaintea lui Moise toate cuvintele acestea și a zis: [1]
2 "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului și din casa robiei.
3 Să nu ai alți dumnezei afară de Mine! [2] [3] [4]
4 Să nu-ți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ! [5]
5 Să nu te închini lor, nici să le slujești, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam, [6]
6 Și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele. [7]
7 Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deșert numele Lui. [8]
8 Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești. [9]
9 Lucrează șase zile și-ți fă în acelea toate treburile tale, [10]
10 Iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine, [11]
11 Că în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a șaptea și a sfințit-o. [12]
12 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție. [13]
13 Să nu ucizi! [14]
14 Să nu fii desfrânat! [15]
15 Să nu furi! [16]
16 Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău! [17]
17 Să nu dorești casa aproapelui tău; să nu dorești femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui și nici unul din dobitoacele lui și nimic din câte are aproapele tău!" [18]
18 Și tot poporul a auzit fulgerele și tunetele și sunetul trâmbițelor, și a văzut muntele fumegând; și văzând, tot poporul s-a dat înapoi și a stat departe, temându-se.
19 Apoi a zis către Moise: "Vorbește tu cu noi și vom asculta, dar Dumnezeu să nu grăiască cu noi, ca să nu murim".
20 Zis-a Moise către popor: "Cutezați, că Dumnezeu a venit la voi, să vă pună la încercare pentru ca frica Lui să fie în voi, ca să nu greșiți".
21 Și a stat tot poporul departe, iar Moise s-a apropiat de întunericul unde era Dumnezeu. [19]
22 Atunci Domnul a zis către Moise: "Așa să vorbești casei lui Iacov și așa să vestești fiilor lui Israel: Ați văzut că am grăit cu voi din cer!
23 Să nu vă faceți dumnezei de argint și nici dumnezei de aur să nu vă faceți.
24 Să-Mi faci jertfelnic de pământ și să aduci pe el arderile de tot ale tale, jertfele de izbăvire, oile și boii tăi. În tot locul unde voi pune pomenirea numelui Meu, acolo voi veni la tine, ca să te binecuvântez. [20]
25 Iar de-Mi vei face jertfelnic de piatră, să nu-l faci de piatră cioplită; că de vei pune dalta ta pe ea, o vei spurca. [21]
26 Și să nu te sui pe trepte la jertfelnicul Meu, ca să nu se descopere acolo goliciunea ta!"