© 2004 Fundația Urantia
| Capitolul 152. Evenimentele premergătoare crizei din Capernaum |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 154. Ultimele zile la Capernaum |
153:0.1 VINERI seara, ziua sosirii lor la Betsaida, şi în dimineaţa de sabat, apostolii au remarcat că Iisus era serios absorbit de o problemă gravă; ei îşi dădeau seama că Maestrul reflecta într-un mod neobişnuit la o treabă importantă. El nu a mâncat nimic de dimineaţă şi foarte puţin de la amiază. În tot timpul dimineţii de sabat şi în seara din ajun, cei doisprezece şi tovarăşii lor se reuniseră în mici grupuri în casă, în grădină şi de-a lungul ţărmului. Se simţea domnind asupra tuturor tensiunea incertitudinii şi neliniştea aşteptării. Iisus nu le spusese aproape nimic de la plecarea lor din Ierusalim.
153:0.2 De luni de zile nu îl văzuseră pe Maestru atât de preocupat şi de taciturn. Chiar şi Simon Petru era deprimat, dacă nu abătut. Andrei nu ştia ce să facă pentru asociaţii lui descurajaţi. Nataniel spunea că erau în mijlocul „liniştii dinaintea furtunii.” Toma a exprimat opinia că „tocmai se producea un eveniment ieşit din comun.” Filip a recomandat lui David Zebedeu „să nu prevadă nimic pentru găzduirea şi hrănirea mulţimii înainte ca noi să ştim la ce se gândeşte Maestrul”. Matei şi-a reînnoit eforturile de a scoate din încurcătură trezoreria. Iacob şi Ioan vorbeau de apropiata predică din sinagogă şi făceau presupuneri asupra naturii ei şi a întinderii ei probabile. Simon Zelotul îşi exprima credinţa, în realitate nădejdea, că „Tatăl din ceruri putea fi pe punctul de a interveni într-un mod neaşteptat pentru a-l justifica şi a-l susţine pe Fiul său.” Cât despre Iuda Iscariotul, el îndrăznea să se complacă în gândul că Iisus era poate copleşit de regrete „pentru a nu fi avut curajul şi îndrăzneala de a permite celor cinci mii de a-l proclama rege al iudeilor”.
153:0.3 Ieşind din acest grup de ucenici deprimaţi şi dezolaţi, Iisus a plecat, în această splendidă după-amiază de sabat, pentru a ţine predica sa istorică de la sinagoga din Capernaum[1]. Singurele cuvinte de încurajare sau de urare de noroc pe care le-a primit de la discipolii lui imediaţi au fost adresate de unul dintre candizii gemeni Alfeu. Acesta l-a salutat cu voioşie pe Iisus în momentul în care el a părăsit casa pentru a se duce la sinagogă, zicând: „Ne rugăm pentru ca Tatăl să te ajute şi ca la noi să vină mulţimi mai numeroase ca oricând.”
153:1.1 O asistenţă distinsă l-a întâmpinat pe Iisus la ora trei din după-amiaza acestei zile încântătoare în noua sinagogă din Capernaum. Prezida Jair, care i-a înmânat Scripturile lui Iisus pentru citire. În ajun, sosiseră la Ierusalim cincizeci şi trei de farisei şi de saduchei. Peste treizeci şi trei de lideri şi de conducători ai sinagogilor din vecinătate erau prezenţi deopotrivă. Aceşti şefi religioşi iudei acţionau după ordinele primite direct de la sinedriul Ierusalimului; ei constituiau avangarda ortodoxă venită ca să declare un război deschis lui Iisus şi discipolilor săi. Aşezaţi alături de ei pe locurile de onoare ale sinagogii, se găseau observatorii oficiali ai lui Irod Antipa; ei fuseseră instruiţi să verifice exactitatea raporturilor tulburătoare care anunţau că populaţia făcuse o încercare de a-l proclama pe Iisus drept rege al iudeilor, acolo în domeniile lui Filip, fratele lui Irod.
153:1.2 Iisus a înţeles că duşmanii săi, al căror număr sporea, aveau curând să îi declare un război mărturisit şi deschis, şi el a ales cu îndrăzneală să preia ofensivă. Când îi hrănise pe cei cinci mii el contestase ideile lor despre un Mesia material; acum, el a decis din nou să atace conceptul lor de eliberator al iudeilor. Această criză, care a debutat cu alimentarea celor cinci mii şi s-a terminat cu predica din această după-amiază de sabat, a marcat începutul fluxul mareei renumelui şi a aclamaţiilor populare. De acum înainte, lucrarea regatului trebuia să constea din ce în ce mai mult în sarcina majoră de a câştiga trainic pe convertiţii spirituali la fraternitatea cu adevărat religioasă a umanităţii. Această predică a marcat criza de tranziţie dintre perioada de discutare, de controversă şi de decizie, şi cea de război deschis care conducea la o acceptare finală sau la o respingere definitivă.
153:1.3 Maestrul ştia bine că în gând, un mare număr dintre cei care îl urmau se pregăteau, lent dar sigur, să îl renege definitiv. El mai ştia şi că un mare număr dintre discipolii săi vor dobândi, lent, dar sigur, această educaţie a minţii şi această disciplină a sufletului care le va permite să triumfe asupra îndoielilor şi să afirme credinţa lor totală în evanghelia împărăţiei. Iisus înţelegea pe deplin cum se pregăteau oamenii pentru deciziile dintr-o criză şi pentru înfăptuirea bruscă de acte care să implice o alegere curajoasă, prin lentul proces al alegerii reiterate dintre bine şi rău în situaţii recurente. El i-a supus pe mesagerii săi la decepţii repetate şi le-a oferit ocazii frecvente de încercări în care ei trebuiau să aleagă dintre maniera cea bună sau cea rea de a face faţă dificultăţilor spirituale. El ştia că putea să conteze pe discipolii săi, că în momentul încercării finale, ei îşi vor lua deciziile esenţiale conform atitudinilor mentale şi reacţiilor spirituale cu care se obişnuiseră anterior.
153:1.4 Această criză din viaţa lui Iisus a început prin alimentarea celor cinci mii şi s-a terminat prin această predică din sinagogă. Criza din viaţa apostolilor a început cu această predică din sinagogă şi a continuat vreme de un an întreg, pentru a nu lua sfârşit decât în momentul judecării şi al crucificării Maestrului.
153:1.5 Înainte ca Iisus să fi început să vorbească în după-amiaza aceea, toţi care se aflau în sinagogă nu se gândea decât la un singur mare mister, nu îşi punea decât o întrebare supremă. Atât prietenii lui, cât şi duşmanii lui nu se gândeau decât la aceasta: De ce a inversat el atât de hotărât şi atât de eficient sensul curentului entuziasmului popular? Imediat înainte şi după această predică îndoielile şi dezamăgirile acestor aderenţi nemulţumiţi s-au schimbat într-o opoziţie inconştientă şi au sfârşit prin a se transforma într-o adevărată ură. După această predică din sinagogă s-a întâmplat pentru prima dată ca Iuda Iscariotul să nutrească în mod conştient gândul de a pleca; dar, deocamdată, el a dominat eficient toate tendinţele de ordinul acesta.
153:1.6 Fiecare era nedumerit. Iisus a lăsat toată lumea mâhnită şi confuză. El se angajase recent în cea mai mare demonstraţie de putere supranaturală din toată cariera sa. Hrănirea celor cinci mii a fost evenimentul vieţii sale pământeşti care a făcut maximum de apel la conceptul iudaic de Mesia cel aşteptat. Dar acest avantaj extraordinar a fost imediat contrabalansat într-un mod inexplicabil prin refuzul prompt şi net de a fi proclamat rege.
153:1.7 Vineri seara, apoi din nou în dimineaţa de sabat, conducătorii veniţi din Ierusalim făcuseră lungi şi perseverente eforturi pe lângă Jair să îl împiedice pe Iisus să vorbească în sinagogă, dar a fost în zadar. La toată argumentarea lor, Jair nu avea decât un singur răspuns: „Eu am acordat permisiunea cerută şi nu îmi voi încălca cuvântul.”
153:2.1 Iisus a pornit această predică citind din Lege următoarele pasaje ale Deuteronomului: „Însă se va întâmpla că, dacă acest popor nu ascultă vocea lui Dumnezeu, va fi cu siguranţă blestemat de nelegiuirile sale. Domnul va face ca tu să fii lovit de duşmanii tăi; tu vei fi dus în toate regatele pământului. Domnul te va preda, împreună cu regele pe care îl vei fi pus pe tron, unei naţiuni străine. Vei deveni o ciudăţenie, un proverb şi o batjocură printre toate naţiunile[2]. Fiii şi fiicele tale vor intra în captivitate[3]. Străinii în Israel vor dobândi o înaltă autoritate şi tu vei fi coborât jos[4]. Şi toate aceste lucruri ţi se vor întâmpla mereu, ţie şi seminţiei tale, pentru că nu ai vrut să asculţi cuvântul Domnului[5]. De aceea îi vei servi pe duşmanii tăi veniţi să te asalteze. Tu vei îndura foamea şi setea, şi vei suporta jugul de fier al străinului. Domnul va ridica contra ta o naţiune care vine de departe, de la hotarele pământului, o naţiune a cărei limbă nu o vei înţelege, o naţiune cu chipul aspru care va avea puţină consideraţie pentru tine. Şi te vor hărţui în toate oraşele tale până ce înaltele ziduri de apărare în care ţi-ai pus încrederea vor fi doborâte; şi toată ţara va cădea pe mâna lor. Şi se va ajunge ca tu să fii silit să mănânci fructul propriului tău corp, carnea fiilor tăi şi a fiicelor tale, în tot acest timp de asediu, din cauza sărăciei în care te vor împinge duşmanii tăi.”
153:2.2 Când Iisus a terminat această lectură, el a trecut la Profeţi şi a citit din Ieremia: „Dacă nu vreţi să ascultaţi cuvintele servitorilor mei, profeţii pe care vi i-am trimis, atunci voi face această casă asemănătoare cu Siloh şi voi face din acest oraş un blestem pentru toate naţiunile pământului. Preoţii şi învăţătorii l-au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în casa Domnului. Şi s-a întâmplat că, atunci când Ieremia a terminat de zis tot ceea ce Domnul îi poruncise să anunţe întregului popor, preoţii şi învăţătorii au pus mâna pe el spunând: 'Tu vei muri cu siguranţă'. Şi tot poporul s-a înghesuit în jurul lui Ieremia în casa Domnului. Când prinţii din Iuda au auzit aceste lucruri, ei l-au judecat pe Ieremia. Şi preoţii şi învăţătorii le-au vorbit prinţilor şi întregului popor spunând: 'Acest om a meritat moartea, căci el a profeţit împotriva oraşului nostru, şi l-aţi auzit cu propriile voastre urechi.' Atunci Ieremia a zis tuturor prinţilor şi întregului popor: 'Domnul m-a trimis să rostesc în profeţia împotriva acestei case şi contra acestui oraş toate cuvintele pe care le-aţi auzit. Reformaţi-vă deci conduita şi îndreptaţi-vă faptele şi daţi ascultare vocii Domnului, Dumnezeul vostru, ca să scăpăm de răul care a fost pronunţat contra voastră. Cât despre mine, iată-mă în mâinile voastre. Trataţi-mă aşa cum vă va părea bine şi just, dar să ştiţi bine că, dacă mă omorâţi, veţi vărsa sânge nevinovat peste voi şi peste acest popor, căci, în adevăr, Domnul m-a trimis pentru a face să răsune toate aceste cuvinte în urechile voastre.'[6]
153:2.3 ”Preoţii şi învăţătorii vremii au căutat să îl ucidă pe Ieremia, dar judecătorii nu au vrut să consimtă. Totuşi, din cauza cuvintelor sale de avertizare, ei l-au coborât cu ajutorul unor funii într-o temniţă noroioasă în care s-a scufundat până la subsuori[7]. Iată ceea ce i-a făcut poporul iudeu acestui profet Ieremia atunci când el a ascultat de porunca Domnului de a-i preveni pe fraţii lui de căderea lui politică iminentă. Astăzi, aş vrea să vă întreb: Cum vor trata ei, principalii preoţi şi lideri religioşi ai acestui popor, pe un om care îndrăzneşte să îi avertizeze de ziua condamnării lor spirituale? Veţi căuta voi, totodată, să îl trimiteţi la moarte pe învăţătorul care are îndrăzneala de a proclama cuvântul Domnului, şi care nu se teme de a semnala modul în care refuzaţi voi să mergeţi pe drumul luminii care conduce la intrarea în împărăţia cerurilor?
153:2.4 ”Ce căutaţi voi ca dovadă a misiunii mele pe pământ? Noi v-am lăsat în pace în poziţiile voastre de influenţă şi de putere în timp ce predicăm veştile bune celor sărmani şi celor asupriţi. Noi nu am lansat nici un atac ostil contra a ceea ce respectaţi voi; noi am proclamat mai degrabă o nouă libertate pentru sufletul oamenilor chinuiţi de frică; eu am venit în lume pentru a-l revela pe Tatăl meu şi pentru a institui pe pământ fraternitatea spirituală a fiilor lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor. Cu toate că de multe ori v-am amintit că regatul meu nu este al acestei lumi, Tatăl meu v-a acordat totuşi numeroase manifestări de miracole materiale care se adăugau la transformările şi regenerările mai evidente[8][9].[10]
153:2.5 ”Ce alt semn mai aşteptaţi de la mine? Eu declar că aveţi deja suficiente dovezi pentru a vă putea lua deciziile. În adevăr, în adevăr, eu le zic multora dintre auditorii mei de astăzi, voi sunteţi confruntaţi cu necesitatea de a alege drumul pe care o s-o luaţi. Aşa cum Ioşua le-a zis străbunilor voştri, eu vă zic să alegeţi astăzi pe cine vreţi să slujiţi[11]. Mulţi dintre voi se găsesc astăzi la răscruce de drumuri.
153:2.6 ”Când nu m-aţi putut găsi după ce mulţimea a fost hrănită pe partea cealaltă a lacului, unii dintre voi aţi închiriat bărcile de pescuit din Tiberiada care se aflau adăpostite în vecinătate pe perioada furtunii săptămânii din urmă, şi aţi pornit în căutarea mea, dar pentru ce? Nu pentru a căuta adevărul şi dreptatea, nici pentru a învăţa mai bine cum să îi serviţi sau îngrijiţi pe semenii voştri, nu, ci mai degrabă pentru a avea mai multă pâine fără să munciţi! Aceasta nu pentru a vă umple sufletul de cuvântul vieţii, ci pentru a vă umple burta cu pâinea uşurătăţii[12]. De multă vreme, vi s-a propovăduit că, odată cu venirea sa, Mesia va înfăptui minuni care vor face viaţa uşoară şi agreabilă pentru tot poporul ales[13]. Nu este deci de mirare, atunci, că, voi care aţi fost astfel educaţi, veţi dori cu ardoare pâine şi peşte. Eu vă declar însă că nu aceasta este misiunea Fiului Omului. Eu am venit să proclam libertatea spirituală, să propovăduiesc adevărul veşnic şi să nutresc credinţa vie.
153:2.7 ”Fraţii mei, nu râvniţi la carnea care piere, ci căutaţi mai degrabă merindele spirituale care hrănesc chiar şi până în viaţa veşnică[14]. Pâinea vieţii este cea pe care o dă Fiul tuturor celor care vor să o ia şi să o mănânce, căci Tatăl a dăruit fără măsură această viaţă Fiului[15]. Când m-aţi întrebat: 'Ce trebuie să facem pentru a înfăptui lucrările lui Dumnezeu?' Eu v-am spus limpede: 'Lucrarea lui Dumnezeu constă în a crede în cel pe care el l-a trimis.'”
153:2.8 Apoi Iisus a arătat cu degetul la desenul unui vas plin de mană ornat cu ciorchini de struguri şi care decora lintoul noii sinagogi, şi a zis: „Voi aţi crezut că, în deşert, strămoşii voştri au mâncat mană - pâinea cerului - dar eu vă zic că aceasta era pâinea pământului[16][17]. În vreme ce Moise nu a dat strămoşilor voştri pâine din cer, Tatăl meu este acum gata să vă dea adevărata pâine a vieţii. Pâinea cerului este ceea ce vine de la Dumnezeu şi dă viaţă veşnică oamenilor acestei lumi. Dacă îmi ziceţi: Dă-ne această pâine vie, eu vă voi răspunde: Eu sunt această pâine a vieţii[18]. Cui va veni la mine nu îi va fi foame, şi aceluia care crede în mine nu îi va fi niciodată sete. Voi m-aţi văzut, aţi trăit cu mine, aţi contemplat lucrările mele, şi totuşi nu credeţi că eu am venit de la Tatăl din ceruri. Însă, voi toţi care credeţi cu adevărat să nu vă temeţi. Toţi cei care sunt conduşi de Tatăl meu vor veni la mine, şi cine vine la mine nu va fi în nici un fel respins.
153:2.9 ”Acum, lăsaţi-mă să vă declar, o dată pentru totdeauna, că eu am coborât pe Pământ nu pentru a face propria mea voie, ci voia Celui care m-a trimis. Şi voia ultimă a celui ce m-a trimis este ca eu să nu pierd pe nici unul dintre cei pe care mi i-a dat[19]. Iată voia Tatălui: Ca oricine îl vede pe Fiu şi îl crede să aibă viaţă veşnică[20]. Până mai ieri, eu v-am hrănit cu pâine destinată corpului vostru; astăzi, eu ofer pâinea vieţii sufletului vostru înfometat. Vreţi voi acuma să absorbiţi pâinea spiritului cu aceeaşi bunăvoinţă cu care aţi mâncat pâinea acestei lumi?”
153:2.10 Pe când Iisus zăbovea o clipă pentru a privi asistenţa, unul dintre învăţătorii din Ierusalim (membru al sinedriului) s-a ridicat şi a întrebat: „Oare trebuie să înţeleg că tu afirmi a fi pâinea coborâtă din cer, şi că mana dată de Moise strămoşilor noştri în pustiu nu era?” Iar Iisus a răspuns: „Ai înţeles bine.” Atunci, fariseul a zis: „Dar nu eşti tu Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif tâmplarul? Tatăl tău şi mama ta, precum şi fraţii şi surorile tale nu sunt ei cunoscuţi de mulţi dintre noi? Cum se face atunci că tu apari aici în casa lui Dumnezeu şi declari că ai coborât din cer?”[21]
153:2.11 Între timp, era atâta murmur în sinagogă şi atâta ameninţare de zarvă că Iisus s-a ridicat şi a zis: „Fiţi răbdători; Adevărul nu are de ce să se teamă de o examinare cinstită. Eu sunt tot ceea ce ziceţi, şi mai mult de atât. Tatăl şi cu mine suntem una[22][23]. Fiul face numai ceea ce Tatăl l-a învăţat[24]. Cât despre toţi cei care sunt daţi Fiului de către Tată, Fiul îi va primi în el însuşi. Voi aţi citit următoarele pasaje ale Profeţilor: 'Toţi veţi fi învăţaţi de Dumnezeu' şi 'Cei pe care îi va învăţa Tatăl vor asculta şi de Fiul său.' Oricine urmează îndrumările spiritului lăuntric al Tatălui va sfârşi prin a veni la mine. Nici un om nu l-a văzut pe Tatăl meu, dar spiritul Tatălui trăieşte în om[25]. Cât despre Fiul coborât din cer, el sigur l-a văzut pe Tată, şi cei care cred sincer pe acest Fiu au deja viaţă eternă.
153:2.12 Eu sunt pâinea vieţii[26]. Părinţii voştri au mâncat mană în deşert şi sunt morţi. Cât despre pâinea care vine de la Dumnezeu, dacă un om a mâncat din ea, el nu va muri niciodată în spirit[27]. Vă repet că eu sunt această pâine vie, şi că orice suflet care realizează unitatea naturilor divine şi omeneşti va trăi veşnic. Această pâine a vieţii pe care eu o dărui cui vrea să o primească este propria mea natură vie şi conjugată. Tatăl este în Fiu şi Fiul este una cu Tatăl - aceea este revelaţia mea care aduce viaţă lumii, şi darul meu salvator pentru toate naţiunile.
153:2.13 Când Iisus a terminat de vorbit, şeful sinagogii a cerut mulţimii să plece, dar ea nu a vrut să se ducă de acolo. Ea s-a înghesuit în jurul lui Iisus pentru a pune şi alte întrebări, în vreme ce unii auditori murmurau şi discutau între ei[28]. Această situaţia a durat peste trei ceasuri, şi numai cu mult după ora şapte seara a apucat toată audienţa să se risipească.
153:3.1 Multe au fost întrebările puse lui Iisus după întrunire, câteva de către discipolii lui nedumeriţi, dar majoritatea de către necredincioşii şicanatori care căutau numai să îl încurce şi să îl prindă în cursă.
153:3.2 Unul dintre vizitatorii farisei a urcat pe un soclu de lampadar şi a strigat această întrebare: „Tu ne zici că eşti pâinea vieţii. Cum de ne poţi tu da carnea ta să o mâncăm sau sângele tău să îl bem? La ce serveşte învăţătura ta dacă nu se poate pune în practică?” Iisus a răspuns la această întrebare zicând: „Eu nu v-am propovăduit despre carnea mea că este pâinea vieţii, sau sângele meu apa vie, ci v-am spus că viaţa mea întrupată este o revărsare de pâine cerească. Faptul Cuvântului lui Dumnezeu se revarsă în trupul şi în fenomenul Fiului Omului supus voii lui Dumnezeu constituie o realitate a experienţei care echivalează cu hrănirea divină[29]. Voi nu puteţi nici să îmi mâncaţi carnea, nici să îmi beţi sângele, ci, în spirit, voi puteţi deveni una cu mine, tot aşa cum eu nu fac decât una cu Tatăl[30]. Voi puteţi fi hrăniţi de cuvântul etern al lui Dumnezeu, care este în adevăr pâinea vieţii, şi care a fost coborâtă sub înfăţişarea cărnii muritoare; şi sufletul vostru poate fi udat de spiritul divin care este cu adevărat apa vieţii. Tatăl m-a trimis în lume pentru a arăta cum doreşte el să locuiască în toţi oamenii şi să îi îndrume; şi eu am trăit această viaţă întrupată astfel încât să îi inspir deopotrivă pe toţi oamenii pentru ca ei să caute totdeauna să cunoască şi să facă voia Tatălui celest care sălăşluieşte în ceruri.”
153:3.3 Atunci, una dintre iscoadele din Ierusalim care îl observase pe Iisus şi pe apostolii săi zise: „Băgăm de seamă că nici tu, nici apostolii nu vă spălaţi cum se cuvine mâinile înainte de a mânca pâine[31]. Voi trebuie să ştiţi bine că obiceiul de a mânca cu mâinile pătate şi nespălate este o încălcare a legii celor de demult. Voi nu vă spălaţi cum trebuie nici cupele de vin, nici vasele voastre. De ce arătaţi atât de puţin respect pentru tradiţiile părinţilor voştri şi legile strămoşilor noştri?” După ce l-a ascultat, Iisus a răspuns: „De ce încălcaţi voi poruncile lui Dumnezeu prin legile tradiţiei voastre? Porunca zice: 'Onorează-i pe tatăl şi pe mama ta' şi ordonă ca voi să împărtăşiţi cu ei resursele voastre dacă este necesar; dar voi promulgaţi o lege a tradiţiei care permite copiilor, care se sustrăgeau îndatoririlor, de a zice că banii de care s-ar fi putut ajuta părinţii au fost 'daţi lui Dumnezeu'[32]. Legea strămoşilor îi degajă astfel de responsabilitatea lor pe aceşti copii făţarnici, chiar şi dacă ulterior aceştia folosesc toţi aceşti bani pentru propria lor bunăstare. Cum se face că voi anulaţi astfel porunca prin propria voastră tradiţie? Ipocriţilor, Isaia a profeţit bine despre voi atunci când a spus: 'Acest popor m-a onorat cu buzele lui, dar inima lui este departe de mine. Degeaba îmi închină un cult, căci ei propovăduiesc ca doctrine preceptele omeneşti[33].'
153:3.4 Vedeţi cum abandonaţi porunca pentru a vă agăţa de nişte tradiţii omeneşti. Sunteţi cu toţii dispuşi să tăgăduiţi cuvântul lui Dumnezeu pentru a menţine propriile voastre tradiţii. Şi, în multe alte feluri, voi îndrăzniţi să instituiţi propria voastră învăţătură mai presus de Lege şi de Profeţi.
153:3.5 Apoi Iisus şi-a adresat observaţiile tuturor celor de faţă. El a zis: „Ascultaţi-mă cu toţii[34]. Omul nu este, din punct de vedere spiritual, murdărit de ceea ce îi intră pe gură, ci mai degrabă de ceea ce îi iasă pe gură şi vine din inima sa.” Apostolii înşişi nu au reuşit să înţeleagă pe de-a-ntregul sensul cuvintelor sale, căci şi Simon Petru l-a întrebat: „Ca nu cumva unii auditori să fie inutil ofensaţi, nu ai vrea tu să explici înţelesul acestor cuvinte?” Atunci, Iisus i-a zis lui Petru: „Oare şi tu eşti tare de cap? Nu şti tu că orice plantă necultivată de Tatăl meu celest va fi smulsă? Întoarce-ţi acum atenţia către cei care ar vrea să cunoască adevărul. Nu îi poţi sili pe oameni să iubească adevărul. Mulţi dintre aceşti învăţători sunt călăuze oarbe, şi tu ştii că, dacă orbul conduce pe orb, amândoi cad în groapă[35]. Apleacă-ţi urechea în vreme ce îţi spun adevărul cu privire la lucrurile care pătează din punct de vedere moral şi contaminează din punct de vedere spiritual pe oameni. Eu proclam că, pe oameni îi murdăreşte nu ceea ce intră în corp pe gură sau pătrunde în minte prin ochi şi urechi. Un om nu este murdărit decât de răul care ia naştere în inima sa şi găseşte exprimare în vorbele şi în faptele acestui nelegiuit. Nu ştii tu că din inimă vin gândurile rele, plănuirile răutăcioase de crimă, de furt şi de adulter, precum şi gelozia, orgoliul, mânia, răzbunarea, injuriile şi falsele mărturii? Iată ceea ce îi pângăreşte pe oameni, iar nu faptul de a mânca pâine cu mâinile nespălate potrivit ceremoniei.”
153:3.6 Comisarii farisei ai sinedriului din Ierusalim erau acum aproape convinşi că trebuiau să îl aresteze pe Iisus sub acuzarea de blasfemie sau sub aceea de a fi luat în zeflemea legea sacră a iudeilor, de unde şi eforturile lor de a-l implica într-o discuţie asupra anumitor tradiţii ale bătrânilor, şi, dacă este posibil, într-un atac contra celor ce erau numite legi orale ale naţiunii. Oricât de rară ar fi fost apa, aceşti iudei robi ai tradiţiei nu neglijau niciodată să îndeplinească ceremonia cerută a spălării mâinilor înainte de fiecare masă. Ei aveau drept credinţă „că mai bine să mori decât să încalci poruncile bătrânilor.” Iscoadele puseseră întrebarea referitoare la curăţirea mâinilor pentru că se zvonea că Iisus spusese: „Mântuirea este o chestiune de inimă curată mai degrabă decât de mâini curate.” Este greu să se renunţe la asemenea credinţe odată ce ele fac parte din religia voastră. Cu mulţi ani mai târziu, apostolul Petru era încă aservit, din frică, multora dintre aceste tradiţii privitoare la lucrurile curate şi necurate; el nu a fost eliberat de ele decât după ce a avut un vis frapant şi extraordinar[36]. Se pot înţelege mai bine toate acelea amintindu-se că iudeii puneau în aceeaşi lumină faptul de a mânca cu mâinile nespălate cu acela de a face comerţ cu o prostituată; cele două erau deopotrivă pasibile de excomunicare.
153:3.7 Acesta este felul în care Maestrul a decis să analizeze şi să expună prostia întregului sistem rabinic de legi şi de regulamente reprezentate prin legea orală - tradiţiile străbunilor, care erau toate considerate ca fiind mai sacre şi mai obligatorii pentru iudei chiar decât învăţăturile Scripturilor. Iisus s-a exprimat cu mai puţină rezervă fiindcă ştia că venise ceasul când nu se mai putea face nimic pentru a împiedica o ruptură deschisă a relaţiilor cu liderii religioşi.
153:4.1 În toiul discuţiilor care au urmat întrunirea, unul dintre fariseii din Ierusalim a adus la Iisus un tânăr dement care era posedat de un spirit indisciplinat şi rebel. Înfăţişându-l lui Iisus, îl întrebă: „Ce poţi tu să faci în cazul unei nenorociri ca aceasta? Poţi tu alunga demonii?” Şi când Maestrul l-a privit pe băiat, a fost mişcat de compasiune; şi, făcându-i semn să se apropie, l-a luat de mână şi i-a zis: „Tu ştii cine sunt eu; ieşi din el; însărcinez pe unul dintre tovarăşii tăi loiali să vegheze ca tu să nu mai vii înapoi. Şi îndată tânărul a redevenit normal şi şi-a recăpătat bunul simţ[37]. Acesta a fost primul caz în care Iisus a izgonit realmente un „duh rău” afară dintr-o fiinţă umană. În toate cazurile anterioare era vorba numai de pretinse posedări de demoni; însă acesta era un caz autentic de posedare demonică, după cum se produceau uneori în acele vremuri. Începând cu Rusaliile, spiritul Maestrului răspândit peste toată carnea a făcut pe veci imposibil acestor câţiva rebeli celeşti să mai domine astfel unele tipuri instabile de fiinţe omeneşti.
153:4.2 Când populaţia s-a minunat, unul dintre farisei s-a ridicat şi l-a acuzat pe Iisus că putea face aceste lucruri mulţumită alianţei sale cu demonii[38]. El atras atenţia că limbajul folosit de Iisus pentru a-l alunga pe acest demon implica că ei se cunoşteau reciproc. A continuat afirmând că învăţătorii religioşi şi conducătorii din Ierusalim ajunseseră la concluzia că Iisus înfăptuia toate aceste aşa-zise miracole prin puterea lui Belzebut, prinţul demonilor. Fariseul a adăugat: „Să nu aveţi nimic în comun cu omul acesta. El este partenerul lui Satan.”
153:4.3 Atunci Iisus zise: „Cum poate Satan să îl izgonească pe Satan? Un regat îndreptat contra lui însuşi nu poate subzista[39]. Dacă o casă este divizată contra ei înseşi, ea este în curând sortită ruinării. Poate oare un oraş să ţină piept unui asediu dacă nu este unit? Dacă Satan îl alungă pe Satan, el este divizat contra lui însuşi, şi atunci cum va subzista împărăţia sa? Voi ar trebui să ştiţi că nimeni nu poate intra în casa unui om puternic şi să îl prade de bunurile sale, decât dacă mai înainte l-a dominat şi l-a pus în lanţuri. Dacă prin puterea lui Belzebut am izgonit eu demonii, prin ce îi izgonesc fiii voştri? Iată de ce ei vor fi judecătorii voştri. Însă, dacă prin duhul lui Dumnezeu alung eu demonii, atunci regatul lui Dumnezeu a venit cu adevărat la voi. Dacă voi nu sunteţi orbiţi de prejudecăţi şi rătăciţi de frică şi de orgoliu, veţi percepe cu uşurinţă că printre voi se află o fiinţă mai mare decât demonii. Voi mă siliţi să proclam că acela care nu este cu mine este împotriva mea, şi că cine nu se adună cu mine se împrăştie. Îngăduiţi-mi să vă dau un avertisment solemn, vouă celor care, cu ochii deschişi şi cu o perversitate premeditată, îndrăzniţi să atribuiţi cu bună ştiinţă lucrările lui Dumnezeu faptelor demonilor! În adevăr, în adevăr, eu vă zic, toate păcatele voastre vor fi iertate, şi chiar şi toate blasfemiile voastre, dar oricine va rosti dinadins blasfemii contra lui Dumnezeu cu o intenţie rea nu va obţine niciodată iertarea. Din moment ce aceşti incorigibili aţâţători de nedreptate nu vor căuta şi nici nu vor primi niciodată iertarea, ei sunt capabili de păcatul de a respinge veşnic iertarea divină.
153:4.4 Mulţi dintre voi au sosit, astăzi, la răscruce de drumuri; voi începeţi să faceţi alegerea inevitabilă dintre voia Tatălui şi drumul întunericului pe care voi înşivă l-aţi ales, şi veţi sfârşi prin a fi ceea ce alegeţi acum[40]. Sau trebuie să curăţaţi arborele şi fructul lui, sau arborele şi fructul lui vor fi corupte. Eu declar că, în regatul etern al Tatălui meu, arborele este cunoscut după roadele lui. Dar unii dintre voi seamănă cu nişte vipere; după ce au ales deja răul, cum ar mai putea ei să dea roade bune? La urma urmei, din abundenţa răului conţinut în inima voastră vorbeşte gura voastră[41].
153:4.5 Atunci, un alt fariseu s-a ridicat şi a spus: „Maestre, noi vrem ca tu să ne dai un semn predeterminat pe care să îl acceptăm ca stabilind autoritatea ta şi dreptul tău de a propovădui. Vei fi tu de acord cu un astfel de aranjament?” După ce a auzit cuvintele acestea, Iisus a zis: „Această generaţie fără credinţă caută semne, dar nu vi se va da alt semn decât acela pe care îl aveţi deja şi acela pe care îl veţi vedea când Fiul Omului vă va părăsi[42].”
153:4.6 Când Iisus a sfârşit de vorbit, apostolii l-au înconjurat şi l-au condus afară din sinagogă. Ei l-au însoţit în tăcere până la căminul din Betsaida. Erau cu toţii stupefiaţi şi oarecum înfricoşaţi de schimbarea bruscă a tacticii folosite de Maestru în prezentarea învăţăturilor. Ei nu erau câtuşi de puţin obişnuiţi a-l vedea conducându-se într-o manieră atât de militantă.
153:5.1 De nenumărate ori, Iisus spulberase speranţele apostolilor săi şi, în repetate rânduri, el nimicise aşteptările lor cele mai dragi, dar niciodată nu trecuseră prin momente de decepţie sau prin perioade de tristeţe echivalente cu cele care îi apăsau acum. În plus, astăzi depresia lor era amestecată cu o teamă reală pentru siguranţa lor. Toţi erau surprinşi şi îngroziţi de caracterul brusc şi de amploarea părăsirii lor de către mulţime[43]. Erau totodată puţin înfricoşaţi şi deconcertaţi de îndrăzneala neaşteptată şi de hotărârea afirmată de care dădeau dovadă fariseii veniţi din Ierusalim. Dar, peste toate, erau dezorientaţi de subita schimbare de tactică a lui Iisus. În împrejurări obişnuite, ei ar fi întâmpinat cu bine apariţia acestei atitudini mai militante, dar, fiind aşa cum a fost, însoţită de atâtea evenimente neaşteptate, ea îi speria.
153:5.2 Şi, acum, peste aceste griji, când au ajuns acasă, Iisus a refuzat să mănânce. El s-a izolat vreme de ceasuri într-una din camerele de sus. Era aproape de miezul nopţii când Ioan, şeful evangheliştilor, a revenit cu vestea că o treime din asociaţii lor abandonaseră cauza. Toată seara, ucenici fideli veniseră şi plecaseră, raportând că revirimentul sentimentelor faţă de Maestru era general în Capernaum. Conducătorii Ierusalimului nu se arătau lipsiţi de zel în a aţâţa acest sentiment de pierdere a afecţiunii şi a căuta prin toate mijloacele să dezvolte mişcarea de îndepărtare a populaţiei de Iisus şi de învăţăturile sale. În timpul acestor ceasuri pline de încercări, cele doisprezece femei ţineau o întrunire în casa lui Petru. Ele erau profund bulversate, dar nici una nu a dat înapoi.
153:5.3 Puţin după miezul nopţii, Iisus a coborât din camera sa de sus şi a revenit printre cei doisprezece şi tovarăşii lor, cam treizeci de oameni de toţi. Le-a zis: „Eu recunosc că trecerea aceasta prin sita regatului vă provoacă teamă, dar este inevitabilă. Cu toate acestea, după toată pregătirea prin care aţi trecut, aveţi voi vreun motiv valabil ca să vă poticniţi de cuvintele mele? De ce sunteţi cuprinşi de teamă şi de consternare văzând regatul debarasat de aceste mulţimi călduţe şi de aceşti ucenici şovăitori? De ce vă amărâţi în zorii zilei când învăţăturile spirituale al împărăţiei cerurilor au să strălucească de o nouă glorie? Dacă vă este deja greu să suportaţi această încercare, ce ziceţi de ziua în care Fiul Omului se va întoarce la Tatăl său? Când şi cum vă veţi pregăti voi pentru momentul când voi urca la locul de unde am venit în lumea asta?[44][45]
153:5.4 Preaiubiţii mei, trebuie să vă reamintesc că spiritul este cel care învie; carnea, şi tot ceea ce are legătură cu ea, este de puţin folos. Cuvintele pe care vi le-am zis sunt spirit şi viaţă. Să aveţi mult curaj! Eu nu v-am abandonat[46]. Mulţi oamenii s-au supărat de vorbirea mea deschisă în toate aceste zile. Voi aţi auzit deja că un mare număr din discipolii mei mi-au întors spatele şi nu mă mai urmează. Încă de la început, ştiam că aceşti credincioşi fără entuziasm vor părăsi rândurile noastre de-a lungul drumului. Nu v-am ales eu pe toţi doisprezece şi v-am trimis ca ambasadori ai împărăţiei? Şi acum, într-un moment ca acesta, veţi dezerta oare şi voi? Fiecare dintre voi să ia în considerare propria sa credinţă, căci unul dintre voi este ameninţat de o gravă primejdie.” Când Iisus a terminat de vorbit, Simon Petru a zis: „Da, Doamne, noi suntem trişti şi nedumeriţi, dar nu te vom abandona niciodată. Tu ne-ai învăţat cuvintele vieţii veşnice. Am crezut în tine şi te-am urmat tot timpul. Noi nu vom da îndărăt, fiindcă ştim că tu eşti trimis de Dumnezeu.” Când Petru a sfârşit de vorbit, ceilalţi apostoli au dat din cap în semn de aprobare a făgăduinţei sale de fidelitate.
153:5.5 Atunci Iisus a zis: „Mergeţi de vă odihniţi, căci o să avem multe de făcut. Zilele următoare vor fi foarte active.”
| Capitolul 152. Evenimentele premergătoare crizei din Capernaum |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 154. Ultimele zile la Capernaum |