1 Întreb deci: Oare lepădat-a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci și eu sunt israelit, din urmașii lui Avraam, din seminția lui Veniamin.
2 Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care mai înainte l-a cunoscut. Nu știți, oare, ce zice Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel, zicând:
3 "Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat și eu am rămas singur și ei caută să-mi ia sufletul!".
4 Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? "Mi-am pus deoparte șapte mii de bărbați, care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal".
5 Deci tot așa și în vremea de acum este o rămășiță aleasă prin har.
6 Iar dacă este prin har, nu mai este din fapte; altfel harul nu mai este har. Iar dacă este din fapte, nu mai este har, altfel fapta nu mai este faptă.
7 Ce este deci? Nu tot Israelul a dobândit ceea ce căuta; ci cei aleși au dobândit, iar ceilalți s-au împietrit,
8 Precum este scris: "Dumnezeu le-a dat duh de amorțire, ochi ca să nu vadă și urechi ca să nu audă până în ziua de azi". [1]
9 Iar David zice: "Facă-se masa lor cursă și laț și sminteală și răsplătire lor!
10 Întunce-se ochii lor ca să nu vadă și spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna!"
11 Deci, întreb: S-a poticnit, oare, ca să cadă? Nicidecum! Și prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea, ca Israel să-și întărâte râvna față de ele.
12 Dar dacă greșeala lor a fost bogăție lumii și micșorarea lor bogăție neamurilor, cu cât mai mult întreg numărul lor!
13 Căci v-o spun vouă, neamurilor: Întru cât sunt eu, deci, apostol al neamurilor, slăvesc slujirea mea,
14 Doar voi izbuti să ațâț râvna celor din neamul meu și să mântuiesc pe unii dintre ei.
15 Căci dacă înlăturarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, dacă nu o înviere din morți?
16 Iar dacă este pârga (de făină) sfântă, și frământătura este sfântă; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt.
17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, și tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit printre cele rămase, și părtaș te-ai făcut rădăcinii și grăsimii măslinului,
18 Nu te mândri față de ramuri; iar dacă te mândrești, nu tu porți rădăcina, ci rădăcina pe tine.
19 Dar vei zice: Au fost tăiate ramurile, ca să fiu altoit eu.
20 Bine! Din cauza necredinței au fost tăiate, iar tu stai prin credință. Nu te îngâmfa, ci teme-te; [2]
21 Căci dacă Dumnezeu n-a cruțat ramurile firești, nici pe tine nu te va cruța.
22 Vezi deci bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: Asprimea Lui către cei ce au căzut în bunătatea Lui către tine, dacă vei stărui în această bunătate; altfel și tu vei fi tăiat.
23 Dar și aceia, de nu vor stărui în necredință, vor fi altoiți; căci puternic este Dumnezeu să-i altoiască iarăși.
24 Căci dacă tu ai fost tăiat din măslinul cel din fire sălbatic și împotriva firii ai fost altoit în măslin bun, cu atât mai vârtos aceștia, care sunt după fire, vor fi altoiți în însuși măslinul lor.
25 Pentru că nu voiesc, fraților, ca voi să nu știți taina aceasta, ca să nu vă socotiți pe voi înșivă înțelepți; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor.
26 Și astfel întregul Israel se va mântui, precum este scris: "Din Sion va veni Izbăvitorul și va îndepărta nelegiuirile de la Iacov;
27 Și acesta este legământul Meu cu ei, când voi ridica păcatele lor".
28 Cât privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași din pricina voastră, dar cu privire la alegere ei sunt iubiți, din cauza părinților.
29 Căci darurile și chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi.
30 După cum voi, cândva, n-ați ascultat de Dumnezeu, dar acum ați fost miluiți prin neascultarea acestora,
31 Tot așa și aceștia n-au ascultat acum, ca, prin mila către voi, să fie miluiți și ei acum.
32 Căci Dumnezeu i-a închis pe toți în neascultare, pentru ca pe toți să-i miluiască.
33 O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât sunt de nepătrunse căile Lui! [3] [4]
34 Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui? [5]
35 Sau cine mai înainte I-a dat Lui și va lua înapoi de la El?
36 Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci. Amin! [6]