© 2004 Fundația Urantia
| Capitolul 11. Insula eternă a paradisului |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 13. Sferele sacre ale paradisului |
12:0.1 IMENSITATEA vastei creaţii a Tatălui Universal este cu totul dincolo de tot ce poate cuprinde imaginaţia finită; enormitatea universului principal clatină până şi conceptul ordinului meu de fiinţă. Mintea muritoare poate însă învăţa numeroase lucruri despre planul şi aranjarea universurilor. Puteţi dobândi noţiuni despre organizările fizice şi despre minunata lor administrare. Puteţi afla numeroase lucruri despre diversele grupuri de fiinţe inteligente care populează cele şapte suprauniversuri ale timpului şi universul central al eternităţii.
12:0.2 În principiu, adică în etern potenţial, noi concepem creaţia materială ca infinită, deoarece Tatăl Universal este efectiv infinit; cu toate acestea, pe măsură ce studiem şi observăm creaţia materială totală, noi ştim ea este limitată în orice moment din timp, cu toate că, pentru mintea voastră finită, ea este comparativ nelimitată, practic nemărginită.
12:0.3 Din studiul legilor fizice şi din observaţiile tărâmurilor stelare, noi suntem convinşi că Creatorul infinit nu a manifestat încă finalitatea expresiei sale cosmice, adică o mare parte a potenţialului cosmic al Infinitului este conţinută încă în el însuşi şi nerevelată. Pentru fiinţele create, universul principal poate părea aproape infinit, însă el este departe de a se sfârşit; creaţia materială comportă încă limite fizice, iar revelaţia experienţială a ţelului etern este încă în progres.
¶ 1. NIVELE DE SPAŢIU ALE UNIVERSULUI PRINCIPAL
12:1.1 Universul universurilor nu este nici un plan infinit, nici un cub nelimitat, nici un cerc lipsit de frontiere; el are, cu siguranţă, dimensiuni. Legile organizării şi ale administrării dovedesc într-un mod concludent că tot acest vast agregat de energie-forţă şi de putere-materie funcţionează în cele din urmă ca o unitate spaţială, ca un întreg organizat şi coordonat. Comportamentul observabil al creaţiei materiale constituie proba că există un univers fizic cu limite definite. Proba decisivă că universul este atât circular cât şi delimitat este adusă de faptul bine cunoscut (pentru noi) că toate formele energiei fundamentale se întorc pe traiectoria curbă a nivelelor spaţiului universului principal, supunându-se atracţiei neîncetate şi absolute a gravitaţiei Paradisului.
12:1.2 Nivele spaţiale succesive ale universului principal constituie diviziunile majore ale spaţiului pătruns, ale creaţiei totale, organizate şi parţial locuite, sau aşteptând să fie organizată şi locuită. Dacă universul principal nu ar fi fost o serie de nivele eliptice de spaţiu oferind o ultimă rezistenţă la mişcare, alternând cu zone de linişte relativă, noi credem că ar fi fost posibil să observăm anumite energii cosmice răspândindu-se la infinit, în linie dreaptă, în spaţiul virgin. Însă noi nu găsim niciodată o forţă sau o energie sau o materie care să se comporte astfel; ele se rotesc întotdeauna înaintând pe traiectorii de mari circuite ale spaţiului.
12:1.3 Plecând din Paradis către exterior prin întinderea pe orizontală a spaţiului pătruns, universul principal există în şase elipse concentrice, nivelele de spaţiu care înconjoară Insula centrală:
12:1.4 1. Universul Central-Havona.
12:1.5 2. Cele Şapte Universuri.
12:1.6 3. Primul Nivel al Spaţiului Exterior.
12:1.7 4. Al Doilea Nivel al Spaţiului Exterior.
12:1.8 5. Al Treilea al Spaţiului Exterior.
12:1.9 6. Al Patrulea Nivel al Spaţiului Exterior.
12:1.10 Havona, universul central, nu este o creaţie a timpului; este o existenţă eternă. Acest univers fără început sau sfârşit este constituit într-un miliard de stele de o perfecţiune sublimă şi este înconjurat de enorme corpuri de gravitaţie întunecate. Centrul Havonei se găseşte în Insula Paradisului, staţionară şi absolut stabilizată, înconjurată de cei douăzeci şi unu de sateliţi ai ei. Din cauza enormelor mase ale corpurilor de gravitaţie obscure care circulă la marginea universului central, conţinutul masic al acestui univers central depăşeşte considerabil totalul maselor cunoscute al ansamblului celor şapte sectoare ale marelui univers.
12:1.11 Sistemul Paradis-Havona, eternul univers care încercuieşte Insula eternă, constituie nucleul perfect şi etern al universului principal; ansamblul celor şapte suprauniversuri şi toate regiunile spaţiului exterior se mişcă pe orbite stabilite în jurul giganticului conglomerat central al sateliţilor Paradisului şi al sferelor Havonei.
12:1.12 Cele Şapte suprauniversuri nu sunt organizări fizice primare; nicăieri frontierele lor nu fragmentează o familie nebulară sau nu traversează un univers local, o unitate creativă primordială. Fiecare supraunivers este pur şi simplu, într-un spaţiu geografic, o îngrămădire care cuprinde aproximativ o şeptime din creaţia posthavoniană organizată şi parţial locuită. Ele sunt aproape echivalente în ceea ce priveşte numărul universurilor locale pe care le conţin şi în ceea ce priveşte spaţiul pe care-l îmbrăţişează. Nebadon, universul vostru local, este una din cele mai recente creaţii ale Orvontonului, cel de-al şaptelea supraunivers.
12:1.13 Marele Univers este o creaţie în prezent organizată şi locuită. El este compus din şapte suprauniversuri, cu un potenţial evolutiv cumulat de aproximativ şapte miliarde de planete locuite, fără a număra sferele eterne ale creaţiei centrale. Această estimare cu titlu de încercare nu cuprinde însă sferele arhitecturale administrative şi nu include nici grupurile exterioare ale universurilor neorganizate. Oprirea aparent neregulată a marelui univers, periferia sa inegala şi neîmplinită conjugată cu starea deosebit de agitată a întregului teren astronomic, sugerează observatorilor noştri că până şi cele şapte universuri sunt încă incomplete. Atunci când pornim dinspre interior, de la centrul divin, către exterior în orice direcţie, ajungem până la limitele exterioare ale creaţiei organizate şi locuite; ajungem la limitele exterioare ale marelui univers. Şi, aproape de această frontieră exterioară, într-un colţ îndepărtat al acestei magnifice creaţii, universul vostru local îşi urmează existenţa sa dinamică.
12:1.14 Nivelele de Spaţiu Exterior. Departe în spaţiu, la o distanţă enormă de cele şapte suprauniversuri locuite, se grupează circuite de forţe şi energii de materializare de o incredibilă şi uluitoare imensitate. Între circuitele energiei celor şapte suprauniversuri şi această gigantică centură exterioară de forţe în activitate, există o zonă de spaţiu comparativ calmă a cărei lărgime variază, însă reprezintă în medie patru sute de mii de ani-lumină. Aceste zone ale spaţiului sunt lipsite de praf stelar - de ceaţă cosmică. Aceia dintre noi care studiază aceste fenomene au îndoieli în privinţa statutului forţelor spaţiului existent în această zonă de calm relativ înconjurând cele şapte suprauniversuri. Însă, la aproximativ o jumătate de milion de ani-lumină dincolo de periferia prezentului mare univers, noi observăm începuturile unei zone de activitate energetică incredibilă al cărei volum şi intensitate cresc pe o distanţă de mai mult de douăzeci şi cinci de milioane de ani-lumină. Aceste formidabile roţi de forţe energetice sunt situate pe primul nivel al spaţiului exterior, o centură continuă de activitate cosmică care înconjoară totalitatea creaţiei cunoscute, organizate şi locuite.
12:1.15 Activităţi încă şi mai mari au loc dincolo de aceste regiuni, căci fizicienii de pe Uversa au detectat semne premergătoare ale manifestărilor forţei aflate la peste cincizeci de milioane de ani-lumină dincolo de regiunea cea mai exterioară a fenomenelor primului nivel al spaţiului exterior. Aceste activităţi presupun indubitabil organizarea de creaţii materiale pe al doilea nivel al spaţiului exterior al universului principal.
12:1.16 Universal central este creaţia eternităţii; cele şapte suprauniversuri sunt creaţia timpului; cele patru nivele ale spaţiului exterior sunt indiscutabil destinate să elaboreze exteriorizarea ultimităţii creaţiei. Anumiţi gânditori susţin că Infinitul nu va putea niciodată să atingă deplina sa expresie dincolo de infinitate. Ei postulează deci o creaţie adiţională şi nerevelată dincolo de cel de-al patrulea nivel, nivelul extrem al spaţiului exterior, posibilitatea unui univers al infinităţii, mereu crescător şi nesfârşindu-se niciodată. În mod teoretic, noi nu ştim cum să limităm infinitatea Creatorului nici infinitatea potenţială a creaţiei, însă considerăm universul principal, aşa cum există şi după cum este administrat, ca având limitări, ca fiind net delimitat şi îngrădit la marginile sale exterioare, de spaţiul deschis.
¶ 2. DOMENIILE ABSOLUTULUI NECALIFICAT
12:2.1 Atunci când astronomii de pe Urantia scrutează cu telescoapele lor tot mai puternice întinderile misterioase ale spaţiului exterior şi atunci când observă uimitoarea evoluţie a universurilor fizice aproape nenumărate, ei ar trebui să realizeze că percep măreaţa execuţie a planurilor insondabile ale Arhitecţilor Universului principal. Este adevărat că suntem în posesia unor dovezi care sugerează influenţa prezenţei anumitor personalităţi paradisiace colo şi colo în imensele manifestări ale energiei care caracterizează actual aceste regiuni exterioare; cu toate acestea, dintr-un punct de vedere mai larg, regiunile spaţiului care se întind dincolo de frontierele exterioare ale celor şapte suprauniversuri sunt în general recunoscute ca intrând în constituţia domeniului Absolutului Necalificat.
12:2.2 Cu toate că ochiul uman lipsit de ajutor nu poate vedea decât două sau trei nebuloase în afară de frontierele suprauniversului Orvontonului, telescoapele voastre vă dezvăluie literalmente milioane şi milioane dintre aceste universuri fizice în curs de formare. Cea mai mare parte a ţinuturilor stelare expuse astăzi cercetării vizuale a telescoapelor voastre se găsesc în Orvonton, însă, cu tehnica fotografică, telescoapele voastre cele mai puternice penetrează cu mult dincolo de frontierele marelui univers, în domeniile spaţiului exterior, în care nenumărate universuri sunt pe cale de organizare. Şi există încă multe alte milioane de universuri aflate dincolo de puterea de penetrare a instrumentelor pe care le posedaţi acum.
12:2.3 Într-un viitor nu prea îndepărtat, noi telescoape vor revela privirilor uluite ale astronomilor de pe Urantia cel puţin 375 milioane de noi galaxii în întinderile îndepărtate ale spaţiului exterior. În acelaşi timp, aceste telescoape mai puternice vor dezvălui că numeroase insule universale care fuseseră înainte situate în spaţiul exterior, fac de fapt parte din sistemul galactic al Orvontonului. Cele şapte suprauniversuri sunt încă pe cale de a creşte; periferia fiecăruia suportă o extindere treptată; se stabilizează şi se organizează noi nebuloase; iar unele dintre nebuloasele pe care astronomii de pe Urantia le consideră ca extragalactice se găsesc în realitate la extremitatea Orvontonului şi îşi urmează călătoria împreună cu noi.
12:2.4 Locuitorii de pe Uversa care studiază stelele observă că marele univers este înconjurat de predecesorii unei serii de îngrămădiri de stele şi de planete care încercuiesc complet creaţia actualmente locuită la fel ca nişte cercuri concentrice de universuri exterioare nenumărate. Fizicienii de pe Uversa calculează că energia şi materia acestor regiuni exterioare neexplorate sunt deja de mai multe ori superioare totalului masei materiale şi al sarcinilor de energie conţinute în toate cele şapte suprauniversuri. Noi suntem informaţi că metamorfoza forţei cosmice în aceste nivele ale spaţiului exterior este o funcţiune a organizatorilor de forţă ai Paradisului. Mai ştim şi că aceste forţe sunt ancestrale energiilor fizice care animă în prezent marele univers. Cu toate acestea, directorii de putere de pe Orvonton nu au cu nimic de-a face cu aceste ţinuturi îndepărtate, iar mişcările de energie internă nu sunt nici ele legate într-un mod desluşit de circuitele de putere a creaţiilor organizate şi locuite.
12:2.5 Noi ştim foarte puţine despre semnificaţia acestor formidabile fenomene ale spaţiului exterior. O viitoare creaţie mai mare este în curs de formare. Putem observa imensitatea sa, îi putem distinge întinderea şi putem simţi dimensiunile ei maiestuoase, însa altfel nu ştim cu mult mai mult decât astronomii de pe Urantia despre aceste domenii. După câte ştim, nu există în această centură exterioară de nebuloase, de sori şi de planete nici fiinţe materiale de ordinul fiinţelor umane, nici îngeri sau alte creaturi spirituale. Acest domeniu îndepărtat este în afara jurisdicţiei şi administraţiei guvernelor suprauniversurilor.
12:2.6 Pe tot cuprinsul Orvontonului se crede că este în gestaţie un nou tip de creaţie, un ordin de universuri destinat să devină scena activităţilor viitoare ale Corpurilor Finalităţii care se adună. Şi în caz că ipotezele noastre sunt corecte, viitorul nelimitat poate să vă rezerve aceleaşi spectacole captivante ca trecutul nelimitat pentru strămoşii şi predecesorii voştri.
¶ 3. GRAVITAŢIA UNIVERSALĂ
12:3.1 Toate formele de energie-forţă - materiale, mentale sau spirituale - sunt supuse în mod egal constrângerilor, prezenţelor universale pe care le numim gravitaţie. Personalitatea este şi ea sensibilă la gravitaţiei - la circuitul exclusiv al Tatălui; însă, cu toate ca acest circuit este rezervat doar Tatălui, el nu este exclus din alte circuite. Tatăl Universal este infinit şi acţionează asupra tuturor celor patru circuite de gravitaţie absolută în universul principal:
12:3.2 1. Gravitaţia Personalităţii Tatălui Universal.
12:3.3 2. Gravitaţia Spiritului Fiului Etern.
12:3.4 3. Gravitaţia Mentală a Autorului Comun.
12:3.5 4. Gravitaţia Cosmică a Insulei Paradisului.
12:3.6 Aceste patru circuite nu sunt conectate la centrul de forţă din Paradisul de Jos; ele nu sunt circuite de forţă, nici de energie, nici de putere. Sunt circuite absolute de prezenţă şi, spre deosebire de Dumnezeu, ele sunt independente de timp şi de spaţiu.
12:3.7 Sub acest raport este interesant să notăm anumite observaţii făcute pe Uversa în cursul recentelor milenii de către corpul de cercetători care se ocupă de gravitaţie. Acest grup expert de lucrători a ajuns la următoarele concluzii în ceea ce priveşte diferitele sisteme de gravitaţie ale universului principal:
12:3.8 1. Gravitaţia Fizică. Socotind capacitatea gravitaţiei fizice a marelui univers şi formulând o estimare a totalului său, ei au efectuat în mod laborios o comparare a rezultatului lor cu totalul estimat al prezenţei gravitaţiei absolute care activează acum. Aceste calcule indică faptul că acţiunea totală a gravitaţiei în marele univers nu reprezintă decât o foarte mică fracţiune a atracţiei gravitaţiei Paradisului calculată pe baza reacţiei de gravitaţie a unităţilor fizice a materiei universale. Aceşti investigatori au ajuns la concluzia uimitoare că universul central şi cele şapte universuri care-l înconjoară nu se folosesc în prezent decât de cinci procente din funcţionarea activă a influenţei gravitaţiei absolute a Paradisului. În alte cuvinte: la ora actuală, aproximativ nouăzeci şi cinci la sută din acţiunea activă a gravitaţiei cosmice a Paradisului, evaluată conform acestei teorii a totalităţii, este ocupată cu controlul sistemelor materiale situate dincolo de frontierele prezentelor universuri organizate. Aceste calcule se referă toate la gravitaţia absolută; gravitaţia liniară este un fenomen de interacţiune calculabil numai cunoscând gravitaţia efectivă a Paradisului.
12:3.9 2. Gravitaţia Spirituală. Prin aceeaşi tehnică de estimare comparativă şi de calcul, aceşti cercetători au explorat capacitatea prezentă de reacţie la gravitaţia spiritului. Cu colaborarea Mesagerilor Solitari şi a altor personalităţi spirituale, ei au reuşit să facă totalul gravitaţiei spirituale active a celei de a Doua Surse-Centru. Şi este deosebit de instructiv să notăm ca ei au găsit aproape aceeaşi valoare pentru prezenţa efectivă şi funcţională a gravitaţiei spiritului în marele univers ca şi cea pentru valoarea presupusă pe care au admis-o pentru totalul gravitaţiei active a spiritului. În alte cuvinte: la ora actuală, practic întreaga gravitaţie a Fiului Etern, calculată conform acestei teorii a totalităţii, este observabilă în funcţionarea ei în marele univers. Dacă aceste rezultate sunt demne de încredere, putem trage concluzia că universurile care evoluează în spaţiul exterior sunt la ora actuală în întregime nespirituale. Şi dacă este aşa, acest lucru explică satisfăcător de ce fiinţele înzestrate cu spirit posedă atât de puţine sau chiar deloc dintre toate aceste învăţături despre aceste vaste manifestări de energie, cu excepţia cunoaşterii faptului existenţelor fizice.
12:3.10 3. Gravitaţia Mentală. Cu ajutorul aceloraşi principii de calcul comparativ, aceşti experţi au atacat problema prezenţei şi a reacţiei gravitaţiei mentale. Ei au obţinut unitatea mentală de estimare făcând media acestor trei tipuri materiale şi a trei tipuri spirituale de mentalitate, cu toate că tipul minte întâlnit la directorii de putere şi la asociaţii lor a fost revelat ca un factor perturbator în efortul de a se ajunge la o unitate fundamentală care să permită să se calculeze gravitaţia mentală. Nu s-au întâmpinat mari piedici în estimarea capacităţii funcţionale a gravitaţiei mentale a celei de a Treia Surse-Centru la ora actuală, conform acestei teorii a totalităţii. Cu toate că în acest exemplu rezultatele nu sunt atât de concludente ca pentru estimările gravitaţiei fizice şi spirituale, ele sunt prin comparaţie foarte instructive şi chiar curioase. Aceşti cercetători au dedus că aproximativ nouăzeci şi cinci la sută din reactivitatea gravitaţiei mentale la atracţia intelectuală a Autorului Comun îşi are originea în marele univers aşa cum există el. Acest fapt sugerează posibilitatea ca activităţile mentale să fie implicate în conexiune cu activităţile fizice observabile în curs de progres în toate domeniile spaţiului exterior. Cu toate că această estimare este probabil departe de a fi exactă, ea se acordă în principiu cu credinţa noastră că organizatorii de forţă inteligenţi dirijează în prezent evoluţia pe nivelele spaţiului exterior dincolo de limitele prezente ale marelui univers. Oricare ar fi natura acestei inteligenţe ipotetice, ea nu pare a fi sensibilă la gravitaţia spiritului.
12:3.11 Însă toate aceste calcule sunt, în cel mai bun caz, estimări bazate pe legi presupuse. Noi credem că ele sunt destul de fiabile. Chiar şi dacă s-ar localiza câteva fiinţe spirituale în spaţiul exterior, prezenţa lor colectivă nu ar influenţa în mod notabil nişte calcule ce implică măsurători atât de colosale.
12:3.12 Gravitaţia Personalităţii nu este calculabilă. Recunoaştem circuitul, însă nu putem măsura realităţile calitative sau cantitative care sunt sensibile la ea.
¶ 4. SPAŢIU ŞI MIŞCARE
12:4.1 Toate unităţile de energie cosmică sunt într-o mişcare de revoluţie primară, angajate în execuţia misiunii lor în timp ce se învârt în jurul orbitei universale. Universurile spaţiului, la fel ca şi sistemele şi lumile care le compun, sunt toate sfere care se învârt deplasându-se de-a lungul circuitelor nesfârşite ale nivelelor spaţiului universului principal. Nu există absolut nimic staţionar în universul principal, afară de centrul însuşi al Havonei, eterna Insulă a Paradisului, centrul gravitaţiei.
12:4.2 Absolutul Necalificat este în mod funcţional limitat la spaţiu, însă noi nu avem aceeaşi certitudine în legătură cu relaţia acestui Absolut cu mişcarea. Îi este mişcarea inerentă? Nu ştim. Noi ştim că mişcarea nu este inerentă spaţiului; nici chiar mişcările de spaţiu nu sunt intrinseci. Însă noi nu suntem la fel de siguri asupra raporturilor Necalificatului cu mişcarea. Cărei persoană sau cărui lucru i se datorează cu adevărat activităţile de transmutări ale energiei-forţă care se desfăşoară acum dincolo de frontierele celor şapte suprauniversuri? În ceea ce priveşte originea mişcării, noi avem următoarele opinii:
12:4.3 1. Noi credem că Autorul Comun este iniţiatorul mişcării în spaţiu.
12:4.4 2. Dacă Autorul Comun este cel care produce mişcările spaţiului, noi nu putem dovedi.
12:4.5 3. Absolutul Universal nu dă naştere unei mişcări iniţiale, însă el egalizează şi controlează toate tensiunile datorate mişcării.
12:4.6 În spaţiul exterior, organizatorii de forţe sunt aparent cei răspunzători de producerea giganticelor roţi ale universului care sunt în prezent în curs de evoluţie stelară, însă aptitudinea lor de a funcţiona astfel trebuie să fi fost făcută posibilă de o oarecare modificare a prezenţei spaţiale a Absolutului Necalificat.
12:4.7 Din punct de vedere uman, spaţiul este neant-negativ; el nu există decât în raport cu ceva pozitiv şi nespaţial. Şi totuşi, spaţiul este real. El conţine şi condiţionează mişcarea. Chiar şi se mişcă. În general, putem clasifica mişcările spaţiului după cum urmează:
12:4.8 1. Mişcarea primară - respiraţia spaţiului, mişcarea spaţiului însuşi.
12:4.9 2. Mişcarea secundară - rotaţiile în sensuri alternative ale nivelurilor succesive ale spaţiului.
12:4.10 3. Mişcările relative - relative în sensul că nu sunt evaluate luând Paradisul drept punct de referinţă. Mişcarea primară şi cea secundară sunt absolute, mişcări în raport cu Paradisul imobil.
12:4.11 4. Mişcarea compensatoare sau corelativă destinată să coordoneze toate celelalte mişcări.
12:4.12 Revelând numeroase mişcări relative şi absolute din spaţiu, relaţia actuală a soarelui vostru cu planetele lui asociate pare să producă asupra astronomilor voştri observatori impresia că sunteţi comparativ staţionari în spaţiu şi că roiurile şi curentele stelare care vă înconjoară sunt angajate într-un zbor către exterior la viteze mereu crescătoare pe măsură ce calculele voastre ating spaţii mai îndepărtate. Însă nu se întâmplă astfel. Voi omiteţi să recunoaşteţi că creaţiile fizice ale întregului spaţiu pătruns sunt acum în expansiune uniformă către exterior. Creaţia voastră locală proprie (Nebadonul) participă la această mişcare de expansiune universală. Totalitatea celor şapte suprauniversuri participă la cicluri de câte două miliarde de ani de respiraţie a spaţiului, laolaltă cu regiunile exterioare ale universului principal.
12:4.13 Când universurile se dilată şi se contractă, masele materiale ale spaţiului pătruns se deplasează alternativ cu sau împotriva atracţiei gravitaţiei Paradisului. Munca efectuată în deplasarea masei energiei materiale a creaţiei este munca spaţiului, iar nu munca energiei-putere.
12:4.14 Cu toate că estimările voastre spectroscopice ale vitezelor astronomice sunt destul de fiabile atunci când se aplică domeniilor stelare aparţinând propriului vostru supraunivers şi suprauniversurilor asociate, calculele voastre nu sunt deloc fiabile atunci când se referă la domenii ale spaţiului exterior. Liniile spectrale sunt deplasate de la normal către violet de către o stea care se apropie şi către roşu de o stea care se îndepărtează. Numeroase influenţe se interpun pentru a face să apară faptul că viteza de recesiune a universurilor exterioare creşte cu peste o sută şaizeci de kilometri pe secundă pentru fiecare milion de ani-lumină care se adaugă la distanţa sa. Această metodă de calcul ulterioară perfecţionării telescoapelor celor mai puternice va face ca din sectorul vostru de univers să pară că aceste sisteme stelare mult îndepărtate sunt în zbor la o viteză incredibilă, de peste cincizeci de mii de kilometri pe secundă. Însă această viteză aparentă de recesiune nu este reală; ea rezultă din numeroşi factori eronaţi, incluzând unghiurile de observare şi alte distorsiuni ale spaţiului-timp.
12:4.15 Însă cea mai importantă dintre aceste distorsiuni provine din faptul că vastele universuri ale spaţiului exterior situate în domeniile aflate în vecinătatea domeniilor celor şapte suprauniversuri par a efectua rotaţia lor în sens invers celei făcute de marele univers. Altfel spus, aceste miliarde de nebuloase, de sori şi de sfere care îi înconjoară se învârt acum în jurul creaţiei centrale în sensul acelor de ceasornic. Cele şapte suprauniversuri se rotesc însă în sens invers în jurul Paradisului. Se pare că al doilea univers exterior de galaxii, la fel ca şi cele şapte suprauniversuri, se roteşte în jurul Paradisului în sens invers acelor de ceasornic. Astronomii observatori de pe Uversa cred că descoperă dovada că mişcările relative se efectuează într-o a treia centură a spaţiului extrem de îndepărtată şi că aceste mişcări încep să manifeste tendinţe de orientare în sensul acelor unui ceasornic.
12:4.16 Este probabil ca aceste sensuri alternative ale unor procesiuni spaţiale succesive ale universului să aibă legătură cu tehnica de gravitaţie universală folosită de Absolutul Universal în interiorul universului principal, tehnică ce constă în coordonarea forţelor şi în egalizarea tensiunilor spaţiale. Mişcarea, la fel ca şi spaţiul, este un complementar sau un echilibror al gravitaţiei.
¶ 5. SPAŢIU ŞI TIMP
12:5.1 Ca şi spaţiul, timpul este o revărsare a Paradisului, însă nu în acelaşi sens, ci doar într-un mod indirect. Timpul vine în virtutea mişcării şi datorită faptului că mintea este prin natură conştientă de secvenţialitate. Din punct de vedere practic, mişcarea este esenţială pentru timp, însă nu există unitate de timp universală bazată pe mişcare, decât în măsura în care ziua standard a Paradisului-Havona este recunoscută în mod arbitrar ca atare. Faptul că respiraţia spaţiului ar fi totală, distruge valoarea sa locală ca sursă a timpului.
12:5.2 Spaţiul nu este infinit, cu toate că îşi are originea în Paradis; el nu este absolut, deoarece este pătruns de Absolutul Necalificat. Noi nu cunoaştem limitele absolute ale spaţiului, însă ştim bine că absolutul timpului este eternitatea.
12:5.3 Timpul şi spaţiul nu sunt inseparabile decât în creaţiile spaţiului-timp, în cele şapte suprauniversuri. Spaţiul netemporal (spaţiul fără timp) există teoretic, însă singura localizare cu adevărat netemporală este aria Paradisului. Timpurile nespaţiale (timpuri fără spaţiu) există în minte la nivelul funcţional al Paradisului.
12:5.4 Zonele relativ imobile ale spaţiului median care se suprapun cu Paradisul şi separă spaţiul pătruns de spaţiul nepătruns sunt zonele de tranziţie între timp şi eternitate. Este deci necesar ca pelerinii Paradisului să devină inconştienţi pe durata acestui tranzit până când acesta va ajunge să culmineze în obţinerea cetăţeniei Paradisului. Vizitatorii conştienţi de timp pot merge în Paradis fără să adoarmă astfel, însă ei rămân creaturi ale timpului.
12:5.5 Raporturile cu timpul au nevoie de mişcare în spaţiu pentru a exista, însă conştiinţa de timp nu are nevoie. Secvenţialitatea poate să producă o conştientizare a timpului, chiar şi în absenţa mişcării. Mintea umană este mai puţin legată de timp decât de spaţiu din cauza naturii inerente a minţii. Chiar şi pe durata zilelor vieţii terestre în trup, cu toate că mintea umană este strict legată de spaţiu, imaginaţia creatoare umană este comparativ liberă de timp. Însă timpul în sine nu este în mod genetic o calitate a minţii.
12:5.6 Există trei nivele diferite de cunoaştere a timpului:
12:5.7 1. Timpul perceput de minte - conştiinţa succesiunii, mişcarea şi un simţ al duratei.
12:5.8 2. Timpul perceput de spirit - percepţia mişcării către Dumnezeu şi conştiinţa mişcării de ascensiune către nivele de divinitate crescândă.
12:5.9 3. Personalitatea creează un simţ unic al timpului din intuirea Realităţii, plus o conştiinţă a prezenţei şi o percepţie a duratei.
12:5.10 Animalele nespirituale nu cunosc decât trecutul şi trăiesc în prezent. Omul locuit de spirit are puteri de previziune (intuiţie); ei pot vizualiza viitorul. Doar atitudinile progresive şi orientate înainte sunt reale în mod personal. Etica statică şi moralitatea tradiţională nu depăşesc decât foarte puţin animalitatea. Stoicismul nu este nici el o înaltă realizare de sine. Eticheta şi morala devin cu adevărat umane atunci când sunt dinamice şi progresive, însufleţite de realitate universală.
12:5.11 Personalitatea umană nu este doar o concomitenţă cu evenimentele din timp şi spaţiu; şi personalitatea umană poate acţiona, la rândul ei, în calitate de cauză cosmică a acestor evenimente.
¶ 6. SUPERCONTROLUL UNIVERSAL
12:6.1 Universul este nestatic. Stabilitatea nu este rezultatul inerţiei, ci mai degrabă produsul energiilor echilibrate, al cooperării mentale, al morontialelor coordonate, al supracontrolului spiritului şi al unificării personalităţii. Stabilitatea este în întregime şi întotdeauna proporţională cu divinitatea.
12:6.2 În controlul fizic al universului principal, Tatăl Universal îşi exercită prioritatea şi întâietatea prin intermediul Insulei Paradisului. Dumnezeu este absolut în administrarea spirituală a cosmosului prin persoana Fiului Etern. În domeniile minţii, Tatăl şi Fiul activează prin coordonare cu Autorul Comun.
12:6.3 A Treia Sursă-Centru ajută la menţinerea echilibrului şi a coordonării sistemului conjugat al energiilor şi organizărilor fizice şi spirituale prin caracterul absolut al controlului său asupra minţii cosmice şi prin exerciţiul complementelor sale înnăscute de gravitaţie universală fizică şi spirituală. În toate împrejurările în care se stabileşte o legătură între material şi spiritual, un astfel de fenomen minte reprezintă un act al Spiritului Infinit. Numai mintea poate asocia forţele şi energiile fizice ale nivelului material cu puterile şi fiinţele spirituale ale nivelului spiritului.
12:6.4 De fiecare dată când contemplaţi fenomene universale, asiguraţi-vă că luaţi în considerare interacţiunile energiilor fizice, intelectuale şi spirituale. Şi luaţi bine seama la fenomenele neaşteptate însoţind unificarea lor de personalitate şi fenomenelor imprevizibile ce rezultă din acţiunile şi reacţiunile Deităţii experienţiale şi ale Absolutelor.
12:6.5 Universul este extrem de previzibil doar în sensul cantitativ, sau al măsurării gravitaţiei. Nici chiar forţele fizice primordiale nu reacţionează la gravitaţia liniară, după cum nici semnificaţiile mentale superioare şi adevăratele valori spirituale ale realităţilor ultime ale universului. În mod calitativ, universul nu este foarte previzibil cu privire la noile asocieri de forţe, fie ele fizice, mentale sau spirituale; cu toate acestea, multe dintre aceste combinaţii de energii sau de forţe devin parţial previzibile atunci când le supunem observaţiei critice. Atunci când materia, mintea şi spiritul sunt unificate de personalitatea unei creaturi, noi suntem incapabili să prezicem complet deciziile acestei fiinţe înzestrate cu liber arbitru.
12:6.6 Toate fazele forţei primordiale, spiritul în devenire şi alte ultimităţi nonpersonale par a reacţiona în acord cu legi relativ stabile, dar necunoscute. Aceste faze sunt caracterizate printr-o latitudine a înfăptuirii şi printr-o elasticitate a reacţiei care adesea sunt derutante când sunt întâlnite în fenomenele unei situaţii circumscrise şi izolate. Cum se explică această imprevizibilă libertate de reacţie demonstrată de aceste actualităţi ale universurilor emergente? Aceste date imprevizibile, necunoscute şi insondabile - fie că ţin de comportamentul unei unităţi primordiale de forţă, reacţia unui nivel minte neidentificat, fie că ţin de fenomene ale unui vast preunivers în formare în domeniile spaţiului exterior - revelează probabil activităţile Ultimului şi împlinirile prezenţei Absolutelor, care antedatează funcţiunile tuturor Creatorilor universului.
12:6.7 Nu ştim realmente, dar presupunem că o varietate atât de uimitoare de aptitudini şi o coordonare atât de profundă semnifică faptul că Absolutele sunt prezente şi acţionează. Noi deducem că o astfel de diversitate de reacţii în faţa unei cauzalităţi aparent uniforme revelează reacţiile Absolutelor nu numai la cauzalitatea imediată şi de situaţie, ci şi la orice alte cauzalităţi aferente de pe cuprinsul întregului maestru univers.
12:6.8 Indivizii au îngerii lor păzitori de destin. Planetele, sistemele, constelaţiile, universurile şi suprauniversurile au fiecare şefii lor respectivi care lucrează pentru binele domeniilor lor. Havona, şi chiar marele univers, sunt vegheate de cei cărora le-au fost încredinţate aceste responsabilităţi. Însă cine asigură şi supraveghează necesităţile fundamentale ale universului principal în ansamblul său, de la Paradis până la al patrulea şi cel din urmă nivel de spaţiu exterior? Din punct de vedere existenţial probabil că o asemenea supraveghere i se poate atribui Trinităţii Paradisului, însă, dacă ne plasăm în punctul de vedere experienţial, vedem că apariţia universurilor posthavoniene depinde de:
12:6.9 1. Absolute în ceea ce priveşte potenţialul.
12:6.10 2. Cel Ultim în ceea ce priveşte direcţia.
12:6.11 3. Cel Suprem în ceea ce priveşte coordonarea evolutivă.
12:6.12 4. Arhitecţii Universului principal în ceea ce priveşte administrarea anterioară apariţiei şefilor specifici.
12:6.13 Absolutul Necalificat penetrează întregul spaţiu. Noi nu distingem cu perfectă claritate statutul exact al Absolutului Deităţii şi al Absolutului Universal, însă ştim că acesta din urmă acţionează oriunde acţionează Absolutul Deităţii şi Absolutul Necalificat. Absolutul Deităţii se poate să fie prezent în mod universal, însă nu poate fi deloc prezent în mod spaţial. Cel Ultim este prezent în spaţiu, acum, sau va fi la un moment dat, până la limitele exterioare ale celui de-al patrulea nivel al spaţiului exterior. Avem îndoieli că Cel Ultim va trebui vreodată să fie spaţial prezent dincolo de periferia universului principal, însă, dincoace de această limită, Cel Ultim este pe cale de a integra progresiv organizarea creatoare a potenţialelor celor trei Absolute.
¶ 7. PARTEA ŞI TOTUL
12:7.1 Există o lege inexorabilă şi impersonală, operativă în orice timp şi în orice spaţiu, cu aplicare asupra oricărei realităţi, indiferent de natura ei; această lege echivalează cu funcţia unei providenţe cosmice. Îndurarea caracterizează atitudinea iubirii lui Dumnezeu pentru indivizi; imparţialitatea motivează atitudinea lui Dumnezeu faţă de ansamblu. Voia lui Dumnezeu nu primează în mod necesar în parte - în inima unei anumite personalităţi - însă voinţa sa guvernează efectiv întregul, universul universurilor.
12:7.2 În toate raporturile lui Dumnezeu cu toate fiinţele sale, este adevărat că legile sale nu sunt în mod intrinsec arbitrare. Pentru voi, cu viziunea voastră limitată şi cu punctul vostru de vedere finit, acţiunile lui Dumnezeu trebuie să pară deseori dictatoriale şi arbitrare. Legile lui Dumnezeu sunt pur şi simplu obiceiurile lui Dumnezeu, felul lui de a face în mod repetat anumite lucruri; şi el le face întotdeauna pe toate bine. Voi remarcaţi că Dumnezeu face acelaşi lucru în acelaşi fel, în repetate rânduri, pur şi simplu pentru că, în împrejurările date, este cea mai bună cale de a face acel lucru anume. Ori, cea mai bună cale este calea justă, şi de aceea înţelepciunea infinită impune întotdeauna ca lucrul să fie făcut în acel mod precis şi desăvârşit. Ar trebui, de asemenea, să vă amintiţi că natura nu este actul exclusiv al Deităţii; sunt prezente şi alte influenţe în fenomenele pe care omul le numeşte natură.
12:7.3 Natura divină detestă faptul de a suferi vreo deteriorare, de orice fel ar fi, sau să îngăduie vreodată ca un act pur personal să fie executat într-un mod ordinar. Să fie totuşi clar că, dacă, în divinitatea oricărei situaţii, în împrejurările extreme şi în cazurile în care cursul înţelepciunii supreme ar putea indica necesitatea unei conduite diferite - dacă nevoile de perfecţiune, ca urmare a unei anumite raţiuni, ar putea dicta o altă modalitate de reacţiune, una mai bună - atunci şi acolo Dumnezeu cel atoateînţelegător ar acţiona în felul acela mai bun şi mai potrivit cu putinţă. Aceea ar fi expresia unei legi mai înalte; nu anularea unei legi mai puţin elevate.
12:7.4 Dumnezeu nu este un sclav al obişnuinţei, al cronicităţii repetării propriilor sale acte voluntare. Nu există conflict între legile Infinitului. Ele sunt toate perfecţiuni ale naturii infailibile a lui Dumnezeu, ele sunt toate acte de necontestat care exprimă decizii impecabile. Legea este reacţia neschimbătoare a unei minţi infinite, perfecte şi divine. Acţiunile lui Dumnezeu sunt toate voluntare, deşi sunt aparent identice[1]. În Dumnezeu „nu există nici variaţie, nici umbră de schimbare”. Însă tot ceea ce poate fi spus cu adevărat despre Tatăl Universal nu poate fi afirmat cu aceeaşi certitudine şi despre toate inteligenţele sale subordonate sau despre creaturile sale evolutive.
12:7.5 Pentru că Dumnezeu este neschimbător, de aceea puteţi voi să vă încredinţaţi că, în toate împrejurările obişnuite, el va face acelaşi lucru în acelaşi mod identic şi obişnuit. Dumnezeu este asigurarea stabilităţii pentru toate lucrurile şi pentru toate fiinţele create. El este Dumnezeu şi deci nu se schimbă[2].
12:7.6 Toată această statornicie a conduitei şi această uniformitate de acţiune sunt personale, conştiente şi cât se poate de voluntare, deoarece Dumnezeul Preaînalt nu este un sclav neputincios al propriei sale perfecţiuni şi a infinităţii sale. Dumnezeu nu este o forţă automată acţionând de la sine; el nu este o putere servilă legată de lege. Dumnezeu nu este nici vreo ecuaţie matematică ori vreo formulă chimică. El este o personalitate primordială şi cu o voinţa liberă. El este Tatăl Universal, o fiinţă supraîncărcată cu personalitate şi sursa universală a oricărei personalităţi de creaturi.
12:7.7 Voia lui Dumnezeu nu predomină în mod uniform în inima muritorilor materiali care-l caută pe Dumnezeu, însă, dacă lărgim cadrul timpului dincolo de clipa prezentă pentru a îngloba ansamblul începuturilor vieţii, atunci putem înţelege din ce în ce mai bine voinţa lui Dumnezeu prin roadele spirituale provenite din viaţa copiilor lui Dumnezeu călăuziţi de spirit. Iar apoi, dacă lărgim şi mai mult viaţa umană pentru a include experienţa morontială, observăm că voinţa divină străluceşte tot mai luminoasă în actele spiritualizatoare ale creaturilor timpului care au început să guste divinele delicii oferite de relaţiile personalităţii omului cu personalitatea Tatălui Universal.
12:7.8 Paternitatea lui Dumnezeu şi fraternitatea oamenilor prezintă paradoxul părţii şi al întregului la nivelul personalităţii. Dumnezeu îl iubeşte pe fiecare individ ca pe un copil distinct al familiei sale celeste. În acelaşi timp, Dumnezeu iubeşte astfel pe toţi indivizii; el nu face deosebire de persoană şi universalitatea iubirii sale face să se nască o relaţie de grup, fraternitatea universală[3].
12:7.9 Iubirea Tatălui o individualizează în mod absolut pe fiecare personalitate ca pe un copil unic al Tatălui Universal, un copil fără pereche în infinitate, o creatură volitivă fără seamăn în întreaga eternitate. Iubirea Tatălui slăveşte pe fiecare copil al lui Dumnezeu, iluminând pe fiecare membru al familiei celeste, făcând categoric să rezulte natura unică a fiecărei fiinţe personale care se detaşează pe nivelele impersonale situate în afara circuitului fratern al Tatălui care nostru al tuturor. Iubirea lui Dumnezeu descrie într-un mod uluitor valoarea transcendentă a fiecărei creaturi înzestrate cu voinţă şi revelează în mod infailibil valoarea elevată pe care Tatăl Universal o atribuie fiecăruia dintre copiii săi, de la cea mai înaltă personalitate creatoare a statutului paradisiac până la personalitatea cea mai umilă, înzestrată cu demnitate voluntară, dintre triburile sălbatice ale oamenilor de la începuturile speciei umane de pe o lume evolutivă a timpului şi spaţiului.
12:7.10 Însăşi această iubire a lui Dumnezeu pentru indivizi face să se nască familia divină a tuturor indivizilor, fraternitatea universală a copiilor Tatălui Paradisiac înzestraţi cu liber arbitru. Iar această fraternitate, fiind universală, este o relaţie a întregului. Atunci când fraternitatea este universală, ea revelează nu relaţiile dintre fiecare, ci relaţiile dintre toţi. Fraternitatea este o relaţie de ansamblu şi revelează în consecinţă calităţile întregului în opoziţie cu calităţile părţii.
12:7.11 Fraternitatea constituie o relaţie de fapt între toate personalităţile din existenţa universală. Nici o persoană nu ar putea scăpa de binefacerile sau sancţiunile care pot surveni ca rezultat al relaţiilor cu alte persoane. Partea profită sau suferă în raport cu întregul. Efortul just al fiecărui om le este profitabil tuturor oamenilor; greşeala sau răul comise de fiecare om sporesc chinurile tuturor oamenilor. După cum se mişcă partea, tot aşa se mişcă întregul. După cum progresează întregul, tot aşa şi partea. Vitezele relative ale părţii şi ale întregului determină dacă partea este trasă înapoi de inerţia întreg1ului sau purtată înainte de forţa vie a fraternităţii cosmice.
12:7.12 Este un mister că Dumnezeu este o fiinţă înalt personală şi conştientă de sine, care dispune de un cartier general rezidenţial şi care este totodată personal prezent într-un atât de vast univers şi în contact personal cu un număr de fiinţe aproape infinit. Faptul că acest fenomen este un mister ce depăşeşte puterea de pătrundere a oamenilor nu ar trebui câtuşi de puţin să slăbească credinţa voastră. Nu lăsaţi nici grandoarea infinităţii, nici imensitatea eternităţii, nici splendoarea şi gloria caracterului incomparabil al lui Dumnezeu să vă pună la încercare, să vă facă să şovăiţi sau să vă descurajaţi, deoarece Tatăl nu este foarte departe de nici unul dintre voi; el locuieşte în voi şi literalmente în el ne aflăm cu toţi mişcarea, viaţa efectivă şi adevărata fiinţă[4][5].
12:7.13 Chiar dacă Tatăl Paradisului acţionează prin creatorii săi divini şi copiii săi creaţi, el se bucură de asemenea de contactul interior cel mai intim cu voi, un contact atât de sublim şi atât de înalt personal încât depăşeşte chiar şi propria mea înţelegere. Este vorba de această misterioasă comuniune a unui fragment al Tatălui cu sufletul lui uman şi cu mintea muritoare în care el locuieşte efectiv. Ştiind că voi aveţi cunoştinţă de aceste daruri ale lui Dumnezeu, voi ştiţi deci că Tatăl este în contact intim nu numai cu asociaţii săi divini, ci şi cu copiii săi muritori evolutivi din timp. Într-adevăr, Tatăl rămâne în Paradis, însă prezenţa sa divină locuieşte totodată în mintea oamenilor.
12:7.14 Chiar dacă Spiritul unui Fiu este ceea ce a revărsat el peste orice trup, chiar dacă un Fiu a rămas cu voi sub înfăţişarea trupului muritor, serafimii vă păzesc şi vă călăuzesc personal; însă cum ar putea una dintre aceste fiinţe divine a celui de-al Doilea sau a celui de-al Treilea Centru să spere vreodată să vă vină aproape sau să vă înţeleagă tot atât de bine ca Tatăl, care a dat o parte din el însuşi pentru a fi în voi, pentru a fi sinele vostru real şi divin, şi chiar etern?
¶ 8. MATERIE, MINTE ŞI SPIRIT
12:8.1 ”Dumnezeu este Spirit”, dar Paradisul nu[6]. Universul material este întotdeauna arena în care au loc toate activităţile spirituale. Fiinţele spirituale şi ascenderii spirituali trăiesc şi lucrează pe sfere fizice de realitate materială.
12:8.2 Darul forţei cosmice, domeniul gravitaţiei cosmice, este funcţiunea Insulei Paradisului. Întreaga energie-forţă originară provine din Paradis şi materia destinată să formeze nenumărate universuri circulă în prezent în universul principal sub forma unei prezenţe a supragravitaţiei care constituie sarcina-forţă a spaţiului patruns.
12:8.3 Oricare ar fi transformările sale în spaţiile exterioare, după ce a ieşit din Paradis, forţa îşi continuă călătoria rămânând supusă atracţiei nesfârşite, mereu prezentă şi infailibilă a Insulei eterne, rotindu-se la infinit, de la sine şi cu fidelitate, de-a lungul eternelor căi ale spaţiului universurilor. Energia fizică este unica realitate care este sinceră şi statornică în supunerea sa la legea universală. Numai în domeniile voinţei creaturii există o deviere de la căile divine şi de la planurile originare. Puterea şi energia sunt dovezile universale că Insula centrală a Paradisului este stabilă, constantă şi eternă.
12:8.4 Revărsarea spiritului şi spiritualizarea personalităţilor, domeniul gravitaţiei spirituale, sunt ţinutul Fiului Etern[7]. Iar această gravitaţie a spiritului Fiului atrage întotdeauna către ea realităţile spirituale şi este la fel de reală şi de absolută ca atotputernica constrângere materială a Insulei Paradisului. Însă omul cu minte materială este, din fire, mai obişnuit cu manifestările materiale de natură fizică decât cu operaţiunile la fel de reale şi puternice de natură spirituală, pe care doar clarviziunea spirituală a sufletului le poate distinge.
12:8.5 Pe măsură ce mintea unei personalităţi a universului devine mai spirituală - mai asemănătoare cu Dumnezeu - ea răspunde mai puţin la gravitaţia materială. Realitatea măsurată de răspunsul său la gravitaţia fizică este antiteza realităţii determinate de calitatea conţinutului ei spiritual. Acţiunea gravitaţiei fizice determină cantitativ energia nespirituală; acţiunea gravitaţiei spirituale măsoară cantitativ energia vie a divinităţii.
12:8.6 Ceea ce este Paradisul pentru creaţia fizică şi ceea ce este Fiul Etern pentru universul spiritual, Autorul Comun este pentru tărâmurile minţii - universul inteligent al fiinţelor şi personalităţilor materiale, morontiale şi spirituale.
12:8.7 Autorul Comun reacţionează atât la realităţile materiale şi spirituale şi devine deci în mod inerent slujitorul universal pentru toate fiinţele inteligente, acestea putând reprezenta o uniune a fazelor materiale şi spirituale ale creaţiei. Revărsarea inteligenţei, ajutorul adus materiei şi spiritualului prin fenomenul minţii, este domeniul exclusiv al Autorului Comun, care devine astfel partenerul minţii spirituale, esenţa minţii morontiale şi substanţa minţii materiale a creaturii evolutive a timpului.
12:8.8 Mintea este tehnica prin care realităţile spiritului devin realităţi de experienţă pentru personalităţile create. Şi, în ultimă analiză, posibilităţile unificatoare ale minţii umane însăşi, aptitudinea de a coordona lucrurile, ideile şi valorile, sunt supramateriale.
12:8.9 Cu toate că nu îi este posibil minţii muritoare să înţeleagă cele şapte nivele ale realităţii cosmice relative, intelectul uman ar trebui să poată pricepe în mare parte semnificaţia trei nivele funcţionale ale realităţii finite:
12:8.10 1. Materia. Energie organizată supusă gravitaţiei liniare, mai puţin atunci când este modificată de mişcare şi condiţionată de minte.
12:8.11 2. Mintea. Conştiinţa organizată care nu este în întregime supusă gravitaţiei materiale şi care devine cu adevărat liberă atunci când este modificată de spirit.
12:8.12 3. Spiritul. Cea mai înaltă realitate personală. Adevăratul spirit nu este supus gravitaţiei materiale, însă devine în cele din urmă influenţa motivatoare a tuturor sistemelor evolutive de energie care posedă demnitatea personalităţii.
12:8.13 Scopul existenţei tuturor personalităţilor este spiritul; manifestările materiale sunt relative, iar mintea cosmică intervine între aceste opozite universale. Revărsarea minţii şi slujirea spiritului sunt munca persoanelor asociate Deităţii, Spiritului Infinit şi Fiului Etern. Realitatea Deităţii totale nu este minte, ci minte-spirit - spirit-minte unificate de personalitate. Cu toate acestea, absolutele spiritului şi ale lucrurilor converg ambele în persoana Tatălui Universal.
12:8.14 În Paradis, cele trei energii, fizică, mentală şi spirituală, sunt coordonate. În cosmosul evolutiv, energia-materie domină, mai puţin în cazul personalităţii în care spiritul luptă pentru a controla prin intermediul minţii. Spiritul este realitate fundamentală a experienţei personalităţii tuturor creaturilor, deoarece Dumnezeu este spirit[8]. Spiritul este neschimbător şi, în consecinţă, în toate relaţiile personale, el transcende atât mintea, cât şi materia, care sunt variabile experienţiale de dobândire progresivă.
12:8.15 În evoluţia cosmică, materia devine o umbră filozofică proiectată de minte în prezenţa luminozităţii spirituale a iluminării divine, însă acest fapt nu invalidează realitatea energiei-materii. Mintea, materia şi spiritul sunt deopotrivă de reale, însă nu au o valoare egală pentru personalitatea care caută să atingă divinitatea. Conştiinţa divinităţii este o experienţă spirituală progresivă.
12:8.16 Cu cât este mai mare strălucirea personalităţii spirituale (Tatăl din univers, fragmentul personalităţii spirituale potenţial în creatura individuală) cu atât mai mare este umbra proiectată de mintea intermediară asupra veşmântului său material. În timp, corpul oamenilor este tot atât de real ca mintea sau ca spiritul lor, însă, în moarte, mintea (identitatea) şi spiritul supravieţuiesc, pe câtă vreme corpul nu supravieţuieşte. O realitate cosmică poate să nu existe în experienţa unei personalităţi. De aceea, figura voastră de retorică greacă - materia este umbra substanţei spirituale mai reale - are într-adevăr o semnificaţie filozofică.
¶ 9. REALITĂŢI PERSONALE
12:9.1 Spiritul este realitatea personală fundamentală în univers, iar personalitatea este fundamentală pentru orice experienţă progresivă cu realitatea spirituală. Toate fazele experienţei personalităţii de pe toate nivele succesive de înaintare universală abundă în indicii care conduc la descoperirea realităţilor personale atrăgătoare. Adevăratul destin al oamenilor constă în a crea ţeluri noi şi spirituale şi apoi în a răspunde la atracţiile cosmice ale acestor scopuri celeste de valoare nematerială.
12:9.2 Iubirea este secretul asocierilor benefice între personalităţi. Un singur contact nu este de ajuns pentru a cunoaşte cu adevărat o persoană. Nu putem aprecia muzica prin deducţii matematice, cu toate că muzica este o formă de ritm matematic. Numărul alocat unui abonat telefonic nu identifică în nici un fel personalitatea acelui abonat şi nu dă nici un indiciu asupra caracterului său.
12:9.3 Matematica, ştiinţa materială, este indispensabilă pentru a discuta în mod inteligibil aspecte materiale ale universului, însă cunoaşterea ei nu este în mod necesar parte a unei realizări mai elevată a adevărului sau parte a unei aprecieri personale a realităţilor spirituale. Nu numai în domeniile vieţii, ci şi în lumile energiei fizice, suma a doi sau mai mulţi factori reprezintă adesea ceva mai mult decât suma consecinţelor previzibile ale acestei combinaţii, sau un lucru diferit. Toată ştiinţa a matematicii, întreg domeniul filozofiei, fizica şi chimia cele mai avansate nu pot nici să prezică, nici să ştie că uniunea a doi atomi gazoşi de hidrogen cu un atom de oxigen ar produce o substanţă nouă şi calitativ superioară - apa lichidă. Prin ea însăşi, constatarea acestui fenomen fizico-chimic ar fi trebuit să împiedice dezvoltarea filozofiei materialiste şi a cosmologiei mecanice.
12:9.4 Analiza tehnică nu revelează ceea ce pot face o persoană sau un lucru. Apa, de exemplu, este folosită în mod efectiv la stingerea focului. Faptul că apa stinge focul este un fapt de experienţă cotidiană, însă această proprietate a apei nu ar fi putut niciodată fi revelată prin analiză. Analiza determină că apa este compusă din hidrogen şi oxigen; un studiu mai aprofundat al acestor elemente arată că oxigenul este suportul real al combustiei şi că hidrogenul se va arde de la sine.
12:9.5 Religia voastră devine reală deoarece se ridică din sclavia temerii şi din constrângerile superstiţiilor. Filozofia voastră luptă pentru a se emancipa de dogme şi de tradiţie. Ştiinţa voastră se angajează în lupta milenară între adevăr şi eroare, luptând totodată pentru a elibera omul de lanţurile abstracţiei, de robia matematicii şi de orbirea relativă a materialismului mecanicist.
12:9.6 Muritorii au un nucleu format din spirit. Mintea este un sistem de energie personală existent în jurul unui nucleu divin de spirit şi funcţionând într-un mediu material. Această relaţie vie dintre mintea personală şi spirit constituie potenţialul universal al personalităţii eterne. Dificultăţi reale, decepţiile îndelungate, înfrângerile grave sau moartea inevitabilă nu pot surveni decât dacă conceptele egocentrice pretind să şteargă complet puterea guvernării nucleului spiritual central, prin aceasta dezbinând planul cosmic de identitate a personalităţii.
12:9.7 [Prezentat de un Desăvârşitor al Înţelepciunii acţionând prin autoritatea Celor Îmbătrâniţi de Zile].
| Capitolul 11. Insula eternă a paradisului |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 13. Sferele sacre ale paradisului |
¶ Referințe
- ↑ În Dumnezeu nicio variabilitate: Iac 1:17.
- ↑ Dumnezeu nu se schimbă: Mal 3:6.
- ↑ Dumnezeu nu face respect pentru persoane: 2 Cron 19:7; Iov 34:19; Ecle 35:12; Fapte 10:34; Rom 2:11; Gal 2:6; Gal 3:28; Ef 6:9; Col 3:11.
- ↑ În Dumnezeu trăim și ne mișcăm: Fapte 17:28.
- ↑ Dumnezeu locuiește în noi: Iov 32:8,18; Isa 63:10-11; Ezec 37:14; Mat 10:20; Luca 17:21; Ioan 17:21-23; Rom 8:9-11; 1 Cor 3:16-17; 1 Cor 6:19; 2 Cor 6:16; Gal 2:20; 1 Ioan 3:24; 1 Ioan 4:12; Apoc 21:3.
- ↑ Dumnezeu este spirit: Ioan 4:24.
- ↑ Gravitația spiritului: Ier 31:3; Ioan 6:44; Ioan 12:32.
- ↑ Dumnezeu este spirit: Ioan 4:24.