1 Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie, [1] [2] [3] [4]
2 Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Și în aceste zile nu a mâncat nimic; și, sfârșindu-se ele, a flămânzit. [5] [6] [7]
3 Și I-a spus diavolul: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. [8] [9]
4 Și a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu. [10]
5 Și suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii. [11]
6 Și I-a zis diavolul: Ție îți voi da toată stăpânirea aceasta și strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie și eu o dau cui voiesc;
7 Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.
8 Și răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui Unuia să-I slujești". [12]
9 Și L-a dus în Ierusalim și L-a așezat pe aripa templului și I-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos; [13]
10 Căci scris este: "Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească";
11 Și te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să lovești de piatră piciorul Tău.
12 Și răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: "Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău".
13 Și diavolul, sfârșind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme. [14]
14 Și S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea și a ieșit vestea despre El în toată împrejurimea. [15]
15 Și învăța în sinagogile lor, slăvit fiind de toți.
16 Și a venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a sculat să citească. [16] [17] [18]
17 Și I s-a dat cartea proorocului Isaia. Și, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: [19] [20]
18 "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați, [21]
19 Și să vestesc anul plăcut Domnului".
20 Și închizând cartea și dând-o slujitorului, a șezut, iar ochii tuturor erau ațintiți asupra Lui. [22]
21 Și El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. [23]
22 Și toți Îl încuviințau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? [24] [25]
23 Și El le-a zis: Cu adevărat Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici în patria Ta.
24 Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. [26]
25 Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul.
26 Și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă.
27 Și mulți leproși erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul.
28 Și toți, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. [27]
29 Și sculându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie;
30 Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.
31 Și S-a coborât la Capernaum, cetate a Galileii, și îi învăța sâmbăta. [28] [29]
32 Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere.
33 Iar în sinagogă era un om, având duh de demon necurat, și a strigat cu glas tare: [30]
34 Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu.
35 Și l-a certat Iisus, zicând: Taci și ieși din el. Iar demonul, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieșit din el, cu nimic vătămându-l.
36 Și frică li s-a făcut tuturor și spuneau unii către alții, zicând: Ce este acest cuvânt? Că poruncește duhurilor necurate, cu stăpânire și cu putere, și ele ies. [31]
37 Și a ieșit vestea despre El în tot locul din împrejurimi.
38 Și sculându-Se din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era prinsă de friguri rele și L-au rugat pentru ea. [32] [33]
39 Și El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată sculându-se, le slujea;
40 Dar apunând soarele, toți câți aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Și mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoși. [34] [35]
41 Din mulți ieșeau și demoni, care strigau și ziceau: Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că știau că El este Hristosul. [36]
42 Iar făcându-se ziuă, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu; și mulțimile Îl căutau și au venit până la El, și-L țineau ca să nu plece de la ei. [37] [38]
43 Și El a zis către ei: Trebuie să binevestesc împărăția lui Dumnezeu și altor cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. [39]
44 Și propovăduia în sinagogile Galileii. [40]