© 2004 Fundația Urantia
Capitolul 7. Poziţia Fiului Etern faţă de univers |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 9. Relaţia Spiritului Infinit cu universul |
8:0.1 CĂNDVA în eternitate, atunci când „primul” gând infinit şi absolut al Tatălui Universal găseşte în Fiul Etern un cuvânt atât de perfect şi de potrivit pentru expresia sa divină, urmează acolo dorinţa supremă atât a Dumnezeului-Gând, cât şi a Dumnezeului-Cuvânt de a avea un agent universal şi infinit de exprimare reciprocă şi de acţiune comună.
8:0.2 În zorile eternităţii, atât Tatăl, cât şi Fiul devin amândoi infinit de înştiinţaţi de interdependenţa lor reciprocă, de unitatea lor eternă şi absolută. Prin urmare, ei încheie o înţelegere infinită şi veşnică de asociere divină. Această convenţie fără sfârşit este făcută pentru executarea conceptelor lor îmbinate pe tot cuprinsul cercului eternităţii. Şi de la acest eveniment al eternităţii Tatăl şi Fiul continuă această uniune divină.
8:0.3 Ne aflăm acum faţă în faţă cu originea eternă a Spiritului Infinit, a Treia Persoană a Deităţii. În chiar clipa în care Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul concep în comun o asociere identică şi infinită - executarea unui plan-gând absolut - chiar în momentul acela vine în existenţă, înzestrat cu toate atributele sale, Spiritul Infinit.
8:0.4 Expunând astfel ordinea originii Deităţilor, eu doar încerc să vă dau posibilitatea să vă gândiţi la relaţiile lor. În realitate, ele sunt tustrele existente de o veşnicie; ele sunt existenţiale. Ele nu nici început nici sfârşit în timp. Ele sunt coordonate, supreme, ultime, absolute şi infinite. Ele sunt şi au fost dintotdeauna şi vor fi întotdeauna. Şi ele sunt trei persoane distinct individualizate, însă asociate pe vecie, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Spiritul.
8:1.1 În veşnicia trecutului, odată cu personalizarea Spiritului Infinit, ciclul divin al personalităţii devine perfect şi complet. Dumnezeul Acţiunii este existent, iar vasta scenă a spaţiului este pregătită pentru formidabila dramă a creaţiei - aventura universală - panorama divină a veşniciilor.
8:1.2 Primul act al Spiritului Infinit este cercetarea şi recunoaşterea părinţilor săi divini, Tatăl-Tată şi Fiul-Mamă. El, Spiritul, îi identifică clar pe amândoi. El este pe deplin conştient de personalităţile lor separate şi de atributele lor infinite, precum şi de natura lor conjugată şi de acţiunea lor unificată. Pe urmă, şi de bună voie, cu o bună voinţă transcendentă şi o spontaneitate inspiratoare, a Treia Persoană a Deităţii, cu toată egalitatea ei cu Prima şi a Doua Persoană, se angajează să fie pe vecie fidelă lui Dumnezeu Tatăl şi recunoaşte că depinde veşnic de Dumnezeu Fiul.
8:1.3 Inerent naturii acestei tranzacţii şi recunoaşterii reciproce a independenţei personalităţii fiecăreia dintre aceste Deităţi şi a uniunii executive a tuturor celor trei, ciclul eternităţii este stabilit. Trinitatea Paradisului este existentă. Scena spaţiului universal este pregătită pentru multipla panoramă fără de sfârşit a desfăşurării creatoare a planului Tatălui Universal prin personalitatea Fiului Etern şi prin acţiunile Dumnezeului Acţiunii, agentul executiv al înfăptuirilor realităţii asocierii creatoare Tată-Fiu.
8:1.4 Dumnezeul Acţiunii intră în acţiune şi astfel sunt stârnite valurile inerte ale spaţiului. Un miliard de sfere perfecte iau fulgerător viaţă. Înainte de această clipă ipotetică de eternitate, energiile spaţiului inerente Paradisului sunt existente şi potenţial pregătite să funcţioneze, însă nu au o existenţă actuală; gravitaţia fizică nu poate nici ea să fie măsurată altfel decât prin reacţia acestor realităţi materiale la neîncetata ei atracţie. Nu există nici un univers material în acest moment (presupus) veşnic îndepărtat, însă în chiar momentul în care un miliard de lumi se materializează, se vădeşte o gravitaţie suficientă şi adecvată pentru a le menţine sub eterna dominaţie a Paradisului.
8:1.5 Acum ia fulgerător fiinţă a doua formă de energie, prin creaţia Dumnezeilor, iar acest spirit în revărsare este prins imediat de gravitaţia spirituală a Fiului Etern. Astfel, universul, dublu îmbrăţişat de gravitaţie, este atins de energia infinită şi cufundat în spiritul divinităţii. Terenul vieţii este în felul acesta pregătit pentru conştiinţa minţii, făcută manifestă în circuitele inteligenţei asociate Spiritului Infinit.
8:1.6 Tatăl acţionează asupra acestor germeni de existenţă potenţială răspândiţi pe tot cuprinsul creaţiei centrale a Dumnezeilor, şi aşa apare personalitatea creaturilor. Atunci, prezenţa Deităţilor Paradisiace umple întregul spaţiu organizat şi începe efectiv să atragă toate fiinţele şi toate lucrurile către Paradis.
8:1.7 Spiritul Infinit se eternizează concomitent cu naşterea lumilor Havonei, acest univers central fiind creat de el, cu el şi în el pentru a se supune conceptelor conjugate şi voinţei unite a Tatălui şi a Fiului. A Treia Persoană se deifică prin chiar acest act de creaţie asociată şi devine astfel pentru totdeauna Creatorul Comun.
8:1.8 Aşa sunt marile şi solemnele momente de expansiune creatoare a Tatălui şi a Fiului, prin şi în acţiunea asociatului lor comun, a agentului lor exclusiv de execuţie, a Treia Sursă-Centru. Nu există arhive referitoare la aceste vremuri pline de frământări. Nu dispunem decât de slabe dezvăluiri ale Spiritului Infinit ca să putem justifica aceste puternice operaţiuni. Şi el confirmă pur şi simplu faptul că universul central, cu tot ceea ce îi aparţine, a devenit etern odată cu atingerea de către Spiritul Etern a personalităţii şi a existenţei conştiente.
8:1.9 Pe scurt, Spiritul Infinit atestă faptul că, de vreme ce el este etern, tot aşa este şi universul central. Acesta este punctul de plecare tradiţional al istoriei universului universurilor. Nu se ştie absolut nimic şi nici nu există arhive referitoare la vreun un eveniment sau la vreo operaţiune anterioare acestei formidabile izbucniri de energie creatoare şi de înţelepciune administrativă care a cristalizat imensul univers ce există şi funcţionează atât de minunat în centrul tuturor lucrurilor. Dincolo de acest eveniment se întind nepătrunsele operaţiuni ale eternităţii şi profunzimile infinităţii - misterul absolut.
8:1.10 Şi astfel, originea secvenţială a celei de-a Treia Surse-Centru, noi i-o descriem minţii legate de timp şi condiţionate de spaţiu a creaturilor muritoare ca fiind o condescendenţă interpretativă. Mintea omenească trebuie să aibă un punct de plecare pentru încât a-şi putea reprezenta istoria universului, şi am fost desemnat să ofer această tehnică de abordare a conceptului istoric de eternitate. În mintea materială, logica cere o Cauză Primă. Noi postulăm deci faptul că Tatăl Universal este Sursa Primă şi Centrul Absolut al întregii creaţii. Totodată, noi le propovăduim minţilor tuturor creaturilor că Fiul şi Spiritul sunt coeterni cu Tatăl în toate fazele istoriei universale şi în toate domeniile activităţii creatoare. Şi asta o facem fără să neglijăm în nici un sens realitatea şi eternitatea Insulei Paradisului şi a Absolutelor, cel Necalificat, cel Universal şi cel al Deităţii.
8:1.11 Este de ajuns şi că mintea materială a copiilor timpului ajunge să îl conceapă pe Tatăl în eternitate. Noi ştim că pentru orice copil cea mai bună cale de a se raporta la realitate este prin stăpânirea relaţiilor din situaţia părinte-copil, şi prin lărgirea acestui concept ulterior până la îmbrăţişarea familiei ca un tot. Cu timpul, mintea în creştere a copilului va fi capabilă să se adapteze la conceptul de relaţii de familie, la relaţiile comunităţii, ale rasei şi ale lumii, şi apoi la acelea ale universului, ale suprauniversului, şi chiar şi ale universului universurilor.
8:2.1 Creatorul Comun există dintotdeauna, şi este în întregime şi în mod categoric una cu Tatăl Universal şi cu Fiul Etern. Spiritul Infinit reflectă nu numai desăvârşirea naturii Tatălui Paradisiac, ci şi natura Fiului Originar.
8:2.2 A Treia Sursă-Centru este cunoscută sub diverse denumiri: Spiritul Universal, Călăuza Supremă, Creatorul Comun, Executorul Divin, Mintea Infinită, Spiritul Spiritelor, Spiritul-Mamă din Paradis, Autorul Comun, Coordonatorul Final, Spiritul Atotprezent, Inteligenţa Absolută, Acţiunea Divină, iar pe Urantia ea este confundată uneori cu mintea cosmică.
8:2.3 Este cât se poate de nimerit ca Spiritul Infinit să fie numit a Treia Persoană a Deităţii, deoarece Dumnezeu este spirit[1]. Însă creaturile materiale au tendinţa să comită eroarea de a considera materia ca o realitate fundamentală, iar mintea şi spiritul ca postulate care îşi au rădăcina în materie. Ele vor înţelege mai bine a Treia Sursă-Centru dacă o vor numi Realitatea Infinită, Organizatorul Universal sau Coordonatorul Personalităţilor.
8:2.4 Ca revelaţie universală a divinităţii, Spiritul Infinit este insondabil şi în întregime dincolo de limitele înţelegerii umane. Pentru a presimţi caracterul absolut al Spiritului, vă este suficient să contemplaţi infinitatea Tatălui Universal şi să fiţi plini de respect în faţa eternităţii Fiului Originar.
8:2.5 Există, într-adevăr, mult mister în persoana Spiritului Infinit însă nu atât de mult ca în Tată şi în Fiu. Dintre toate aspectele naturii Tatălui, infinitatea sa este dezvăluită de Autorul Comun într-un chip cât se poate de frapant. Chiar dacă universul principal s-ar extinde în cele din urmă până la infinitate, prezenţa spirituală, controlul energetic şi potenţialul minte al Autorului Comun s-ar vădi potrivite pentru a face faţă cerinţelor acestei creaţii nelimitate.
8:2.6 Cu toate că el împărtăşeşte în toate privinţele perfecţiunea, dreptatea şi iubirea Tatălui Universal, Spiritul Infinit înclină către natura compătimitoare a Fiului Etern, devenind astfel slujitorul compătimitor al Deităţilor Paradisului pe lângă marele univers. Mereu şi dintotdeauna - în mod universal şi veşnic - Spiritul este un slujitor al compătimirii, căci, la fel cum Fiii divini revelează iubirea lui Dumnezeu, Spiritul Divin descrie compătimirea lui Dumnezeu.
8:2.7 Spiritul nu ar putea să aibă mai multă bunătate decât Tatăl, de vreme ce toată bunătatea îşi are originea în Tată, însă în actele Spiritului putem să înţelegem cu atât mai bine această bunătate. Fidelitatea Tatălui şi statornicia Fiului sunt făcute foarte reale pentru fiinţele spirituale şi pentru creaturile materiale ale sferelor prin ocrotirea iubirii şi prin serviciul continuu al personalităţilor Spiritului Infinit.
8:2.8 Creatorul Comun moşteneşte toată frumuseţea de gândire Tatălui şi tot caracterul de adevăr al Tatălui. Iar aceste trăsături sublime de divinitate sunt coordonate pe nivelele cvasisupreme ale minţii cosmice care este subordonată înţelepciunii eterne şi infinite a minţii necondiţionate şi nemărginite a celei de-a Treia Surse-Centru.
8:3.1 Fiul Etern este cuvântul ce exprimă „primul” gând absolut şi infinit al Tatălui Universal; tot astfel, Autorul Comun este executarea perfectă a „primului” concept creator complet sau plan pentru o acţiune conjugată a asocierii de personalitate Tată-Fiu, făcută dintr-o uniune absolută gând-cuvânt. A Treia Sursă Centru se eternizează concomitent cu creaţia centrală provenită din Cuvântul creator şi, singură printre universuri, această creaţie centrală se bucură de o existenţă eternă.
8:3.2 Din moment ce a Treia Sursă este personalizată, Prima Sursă nu mai participă personal la crearea universului. Tatăl Universal delegă tot ceea ce este posibil Fiului său Etern. Tot aşa, Fiul Etern conferă Creatorului Comun toată autoritatea şi toată putere posibile.
8:3.3 Ca parteneri şi prin personalităţile lor coordonate, Fiul Etern şi Creatorul Comun au proiectat şi au modelat toate universurile care au fost aduse în existenţă după Havona. În toate creaţiile ulterioare, Spiritul întreţine aceleaşi relaţii cu Fiul precum Fiul cu Tatăl în prima creaţie centrală.
8:3.4 Un Fiu Creator al Fiului Etern şi un Spirit Creativ al Spiritului Infinit sunt cei care v-au creat, atât pe voi, cât şi universul vostru; şi, în timp ce Tatăl sprijină cu fidelitate tot ceea ce au organizat ei, acestor Fii ai universului şi acestor Spirite ale universului le revine să întreţină şi să susţină lucrarea lor, precum şi faptul de a le fi de ajutor creaturilor pe care le-au făcut ei înşişi.
8:3.5 Spiritul Infinit este agentul efectiv al Tatălui atotiubitor şi al Fiului atotcompătimitor pentru executarea proiectului lor comun de atragere către a tuturor sufletelor iubitoare de adevăr din toate lumile timpului şi spaţiului. Din clipa în care Fiul Etern a acceptat planul Tatălui său de a permite creaturilor universului să atingă perfecţiunea, imediat ce proiectul de ascensiune a devenit un plan al Tatălui-Fiu, Spiritul Infinit a devenit instantaneu administratorul comun al planului Tatălui şi al Fiului în executarea proiectului lor etern şi unificat. Şi făcând aşa, Spiritul Etern a încredinţat Tatălui şi Fiului toate resursele sale de prezenţă divină şi de personalităţi spirituale. El a dedicat totul formidabilului plan destinat să înalţe toate creaturile supravieţuitoare înzestrate cu voinţă până la înălţimile divine ale perfecţiunii Paradisului.
8:3.6 Spiritul Infinit este o revelaţie completă, exclusivă şi universală a Tatălui Universal şi a Fiului său Etern. Orice cunoaştere a asocierii Tată-Fiu trebuie să se dobândească prin Spiritul Infinit, reprezentantul asociat al uniunii divine gând-cuvânt.
8:3.7 Fiul Etern este singura cale de apropiere de Tatăl Universal, iar Spiritul Infinit este singurul mijloc de ajungere la Fiul Etern[2]. Numai cu ajutorul plin de răbdare al Spiritului sunt fiinţele ascendente ale timpului în stare să descopere Fiul.
8:3.8 În centrul tuturor lucrurilor, Spiritul Infinit este prima Deitate a Paradisului atinsă de pelerinii ascendenţi. A Treia Persoană le învăluie pe a Doua şi a Treia, şi acesta este motivul pentru care ea trebuie să fie întotdeauna prima recunoscută de candidaţii dornici de a fi prezenţi în faţa Fiului şi a Tatălui.
8:3.9 Şi mai sunt şi multe alte moduri în care Spiritul îi reprezintă în egală măsură şi îi serveşte într-un mod asemănător pe Tată şi pe Fiu.
8:4.1 În paralel cu universul fizic în care gravitaţia Paradisului menţine coeziunea tuturor lucrurilor, există universul spiritual în care cuvântul Fiului interpretează gândirea lui Dumnezeu; iar când acest cuvânt „se face trup,” el demonstrează compătimirea plină de iubire a naturii conjugate a Creatorilor asociaţi[3]. Însă, în toată această creaţie materială şi spirituală, şi prin ea, există o vastă scenă pe care Spiritul Infinit şi vlăstarul său spiritual proclamă compătimirea, răbdarea şi permanenta afecţiune îmbinate ale părinţilor divini faţă de copiii inteligenţi pe care i-au proiectat şi format în cooperare. Esenţa caracterului divin al Spiritului este de a servi în permanenţă mintea. Şi întreaga descendenţă spirituală a Autorului Comun împărtăşeşte această dorinţă de a sluji, acest imbold divin de a servi.
8:4.2 Dumnezeu este iubire, Fiul este compătimire, iar Spiritul este slujire - slujirea iubirii divine şi a compătimirii nemărginite pentru întreaga creaţie inteligentă[4]. Spiritul este personificarea iubirii Tatălui şi a compasiunii Fiului; în el, ei sunt veşnic uniţi pentru serviciul universal. Spiritul este iubirea aplicată creaţiei creaturilor, iubirea conjugată a Tatălui şi a Fiului.
8:4.3 Pe Urantia, Spiritul Infinit este cunoscut ca o influenţă omniprezentă, o prezenţă universală, însă pe Havona el trebuie cunoscut ca o prezenţă personală de ajutor actual. Aici, slujirea Spiritului Paradisului este un model exemplar şi inspirator pentru fiecare dintre Spiritele sale coordonate şi pentru personalităţile subordonate ce slujesc pe lângă fiinţele create pe lumile timpului şi spaţiului. În acest univers central divin, Spiritul Infinit a participat din plin la cele şapte apariţii transcendentale ale Fiului Etern; tot astfel, el a participat cu Fiul Mihail originar la cele şapte manifestări de pe circuitele Havonei, şi a devenit astfel un slujitor spiritual simpatizant şi pin de înţelegere pentru fiecare dintre pelerinii timpului care traversează aceste cercuri superioare perfecte.
8:4.4 Când un Fiu-Creator al lui Dumnezeu acceptă să devină răspunzător pentru un univers local în proiect, personalităţile Spiritului Infinit se angajează să fie slujitoarele neobosite ale acestui Fiu Mihail imediat ce el va întreprinde misiunea sa de aventură creatoare. În special în persoanele Fiicelor Creatoare, Spiritele-Mamă ale universului local, găsim Spiritul Infinit devotat sarcinii de a favoriza ascensiunea creaturilor materiale către nivele din tot mai elevate de împlinire spirituală. Şi toată această lucrare de slujire pe lângă creaturi se efectuează în armonie desăvârşită cu intenţiile Fiilor Creatori ale acestor universuri locale, şi în strânsă asociere cu personalitatea lor.
8:4.5 La fel cum Fiii lui Dumnezeu sunt ocupaţi cu sarcina gigantică de revelare a personalităţii iubirii Tatălui unui univers, tot aşa şi Spiritul Infinit se consacră lucrării fără de sfârşit de revelare minţii individuale a fiecăruia dintre copiii fiecărui univers a iubirii contopite a Tatălui şi a Fiului. În creaţiile locale, Spiritul nu se coboară la rasele materiale, sub înfăţişarea trupului muritor, aşa cum o fac unii dintre Fiii lui Dumnezeu, însă Spiritul Infinit şi Spiritele lui coordonate realmente se coboară ei înşişi, trec cu bucurie printr-o serie de atenuări ale divinităţii lor, până când apar ca îngeri pentru a vă sta alături şi a vă călăuzi pe joasele cărări ale existenţei pământeşti.
8:4.6 Prin această serie descrescătoare, Spiritul Infinit reuşeşte efectiv să vină, ca persoană, foarte aproape de fiecare fiinţă din sferele de origine animală. Iar Spiritul face toate acestea fără să invalideze câtuşi de puţin existenţa lui ca a Treia Persoană a Deităţii la centrul tuturor lucrurilor[5].
8:4.7 Creatorul Comun este cu adevărat şi pentru totdeauna marea personalitate tutelară, slujitorul universal al compătimirii. Pentru a înţelege ajutorul Spiritului, reflectaţi la adevărul acesta: că el este portretizarea combinată a iubirii nemărginite a Tatălui şi a eternei compătimiri a Fiului. Cu toate acestea, ajutorul Spiritului nu este limitat doar la reprezentarea Fiului Etern şi a Tatălui Universal. Spiritul Infinit deţine, de asemenea, puterea de a servi creaturile tărâmului în numele lui şi după cum i se şi cuvine, a Treia Persoană este de o demnitate divină şi, de asemenea, acordă slujirea universală a compătimirii cu de la sine putere.
8:4.8 Pe măsură ce omul va învăţa mai mult despre slujirea afectuoasă şi neobosită exercitată de fiinţele inferioare din familia creaturilor acestui Spirit Infinit, el va admira şi va iubi cu atât mai mult natura transcendentă şi caracterul incomparabil al acestei Acţiuni conjugate a Tatălui Universal şi a Fiului Etern. În realitate, acest Spirit reprezintă „ochii Domnului care veghează asupra tuturor celor drepţi” şi „urechile divine care sunt întotdeauna deschise la rugăciunile lor[6][7].”
8:5.1 Atributul remarcabil al Spiritului Infinit este omniprezenţa. De la un capăt la celălalt al universului universurilor, se constată pretutindeni prezenţa acestui spirit care pătrunde totul şi care seamănă atât de mult cu prezenţa unei minţi universale şi divine. A Doua şi a Treia Persoană a Deităţii sunt amândouă reprezentate pe toate lumile de spiritele lor mereu prezente.
8:5.2 Tatăl este infinit şi, prin urmare, este limitat numai de voinţa sa. În atribuirea de Ajustori şi în încircuitarea personalităţii, Tatăl acţionează singur însă, în contactul forţelor spiritului cu fiinţele inteligente, el utilizează spiritele şi personalităţile Fiului Etern şi Spiritului Infinit. Din punct de vedere spiritual, el este la voia sa deopotrivă de prezent cu Fiul lui Dumnezeu sau cu Autorul Comun. El este prezent cu Fiul şi în Spirit. În mod foarte sigur, Tatăl este prezent pretutindeni, şi noi îi distingem prezenţa prin şi în toate aceste forţe, influenţe şi prezenţe diverse, însă asociate.
8:5.3 În scrierile voastre sacre se pare că termenul de Spirit al lui Dumnezeu este folosit fără distincţie atât pentru a desemna Spiritul Infinit al Paradisului, cât şi Spiritul Creativ al universului vostru local[8]. Spiritul Sfânt este circuitul spiritual al acestei Fiice Creatoare a Spiritului Paradisiac Infinit. Spiritul Sfânt este un circuit autohton al fiecărui univers local şi este mărginit la domeniul spiritual al acestei creaţii, însă Spiritul Infinit este omniprezent.
8:5.4 Există numeroase influenţe spirituale, însă ele sunt toate ca una singură. Chiar şi activitatea Ajustorilor Gândirii, care este independentă de toate celelalte influenţe, coincide invariabil cu ajutorul spiritual al influenţelor conjugate ale Spiritului Infinit şi ale Spiritului Mamă ai unui univers local. Aceste prezenţe spirituale, aşa cum acţionează ele în viaţa urantienilor, nu pot fi disociate. Ele acţionează în mintea voastră şi asupra sufletului vostru ca un singur spirit, deşi au origini diverse. Şi, pe măsură ce dobândiţi experienţa acestui ajutor spiritual unificat, ea devine pentru voi influenţa Supremului „care este întotdeauna în stare să prevină eşecurile voastre şi să vă prezinte neprihăniţi în faţa Tatălui de sus[9].”
8:5.5 Amintiţi-vă întotdeauna că Spiritul Infinit este Autorul Comun. Şi Tatăl şi Fiul acţionează în el şi prin el; el este prezent nu numai prin el însuşi, ci şi ca Tată, ca Fiu şi ca Tată-Fiu[10]. În recunoaşterea acestui fapt şi din multe alte raţiuni, se face adesea referire la prezenţa de spirit a Spiritului Infinit ca la „spiritul lui Dumnezeu.”
8:5.6 Ar fi deopotrivă de logic să se facă referire la legătura oricărui fel de ajutor spiritual ca la spiritul lui Dumnezeu, căci această legătură este într-adevăr uniunea spiritelor lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Spiritul şi Dumnezeu Septuplul - chiar şi a spiritului Dumnezeului Suprem[11].
8:6.1 Nu lăsaţi ca universala revărsare şi vasta răspândire a celei de-a Treia Surse-Centru să eclipseze faptul personalităţii sale sau să abată în vreun alt chip atenţia de la el. Spiritul Infinit este o prezenţă a universului, o acţiune eternă, o putere cosmică, o sfântă influenţă şi o minte universală; el este toate acestea şi infinit mai mult, însă este deopotrivă o personalitate adevărată şi divină.
8:6.2 Spiritul Infinit este o personalitate desăvârşită şi perfectă, divinul egal şi coordonat al Tatălui Universal şi al Fiului Etern. Creatorul Comun este la fel de real şi de vizibil pentru inteligenţele superioare ale universului cum sunt şi Tatăl şi Fiul; într-adevăr, chiar mai mult, căci el este Spiritul pe care toţi ascenderii trebuie să-l atingă înainte de a putea să se apropie de Tată prin intermediul Fiului.
8:6.3 Spiritul Infinit, a Treia Persoană a Deităţii, are toate atributele pe care voi le ataşaţi personalităţii. El este înzestrat cu o minte absolută: „Spiritul cercetează toate lucrurile, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu[12].” Spiritul este înzestrat nu numai cu minte, ci şi cu voinţă. În ceea ce priveşte revărsarea darurilor sale, s-a scris: „Însă în toate acestea lucrează unul şi acelaşi Spirit, dăruind fiecăruia în parte şi după cum îi place[13].”
8:6.4 ”Iubirea Spiritului” este reală, cum sunt dealtfel supărările sale; deci „nu îndureraţi Spiritul lui Dumnezeu[14][15].” Fie că privim Spiritul Infinit, fie ca pe o Deitate a Paradisului, fie ca pe un Spirit Creativ al unui univers local, noi constatăm că Creatorul Comun nu este numai a Treia Sursă-Centru, ci şi o persoană divină. Această personalitate divină reacţionează şi ea la univers ca o persoană. Spiritul vă spune: „Cel care are urechi de auzit să audă ce-i spune Spiritul[16].” „Spiritul însuşi intervine pentru voi[17].” Spiritul exercită o influenţă directă şi personală asupra fiinţelor create, „căci toţi, fie ei cât de mulţi, care sunt conduşi de Spiritul lui Dumnezeu, aceia sunt Fiii lui Dumnezeu[18][19].”
8:6.5 Chiar dacă observăm fenomenul ajutorului acordat de Spiritul Infinit lumilor îndepărtate ale universului, chiar dacă luăm în considerare însăşi această aceeaşi Deitate coordonatoare care acţionează în şi prin nespusele legiuni ale multiplelor fiinţe izvorâte din cea de-a Treia Sursă-Centru, chiar dacă recunoaştem omniprezenţa Spiritului, cu toate acestea, noi nu contenim a afirma că această a Treia Sursă-Centru este o persoană, Creatorul Comun al tuturor lucrurilor, al tuturor fiinţelor şi al tuturor universurilor.
8:6.6 În administrarea universurilor, Tatăl, Fiul şi Spiritul sunt perfecţi şi veşnic asociaţi între ei. Cu toate că fiecare dintre ei este angajat într-o slujire personală pe lângă întreaga creaţie, tustrei sunt divini şi absolut solidari într-un serviciu de creare şi de control care îi face pentru totdeauna unul.
8:6.7 În persoana Spiritului Infinit, Tatăl şi Fiul sunt prezenţi toţi deodată, permanent şi cu o desăvârşire lipsită de orice atribut, căci Spiritul este ca Tatăl şi ca Fiul şi, de asemenea, ca Tatăl şi Fiul, căci amândoi sunt unul pe vecie.
8:6.8 [Prezentat pe Urantia de un Consilier Divin al Uversei însărcinat de Cei Îmbătrâniţi de Zile să descrie natura şi lucrarea Spiritului Infinit].
Capitolul 7. Poziţia Fiului Etern faţă de univers |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 9. Relaţia Spiritului Infinit cu universul |