1 Fiți dar următori ai lui Dumnezeu, ca niște fii iubiți,
2 Și umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine pentru noi, prinos și jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. [1]
3 Iar desfrâu și orice necurăție și lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților;
4 Nici vorbe de rușine, nici vorbe nebunești, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulțumire.
5 Căci aceasta s-o știți bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moștenire în împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu.
6 Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.
7 Deci să nu vă faceți părtași cu ei.
8 Altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii! [2]
9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr. [3]
10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.
11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față.
12 Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, rușine este a le și grăi.
13 Iar tot ce este pe față, se descoperă prin lumină,
14 Căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: "Deșteaptă-te cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos".
15 Deci luați seama cu grijă, cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți,
16 Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.
17 Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului.
18 Și nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul.
19 Vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului, în inimile voastre,
20 Mulțumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (și) Tatăl.
21 Supuneți-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. [4]
22 Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului,
23 Pentru că bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor și este. [5]
24 Ci precum Biserica se supune lui Hristos, așa și femeile bărbaților lor, întru totul.
25 Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica, și S-a dat pe Sine pentru ea,
26 Ca s-o sfințească, curățind-o cu baia apei prin cuvânt,
27 Și ca s-o înfățișeze Sieși, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă și fără de prihană.
28 Așadar, bărbații sunt datori să-și iubească femeile ca pe înseși trupurile lor. Cel ce-și iubește femeia pe sine se iubește.
29 Căci nimeni vreodată nu și-a urât trupul său, ci fiecare îl hrănește și îl încălzește, precum și Hristos Biserica,
30 Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui.
31 De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. [6]
32 Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică.
33 Astfel și voi, fiecare așa să-și iubească femeia ca pe sine însuși; iar femeia să se teamă de bărbat.