1 Așa zice Domnul: "Păziți dreptatea și faceți lucruri drepte, că în curând va veni mântuirea Mea și dreptatea Mea se va descoperi.
2 Fericit este omul care săvârșește acestea și care ține la ele: Păzește ziua de odihnă ca să nu fie pângărită și își ferește mâna lui ca să nu făptuiască nici un rău.
3 și să nu zică cel de alt neam, care s-a alipit de Domnul: "Domnul mă va despărți de poporul Său!" Și famenul să nu zică: "Iată eu sunt un copac uscat!"
4 Pentru că așa zice Domnul către fameni: Celor care păzesc zilele Mele de odihnă și aleg ceea ce Îmi este plăcut Mie și stăruie în legământul Meu,
5 Le voi da în casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un nume și un loc mai de preț decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic și nepieritor. [1]
6 Și pentru străinii alipiți de Domnul ca să slujească și să iubească numele Domnului și să fie slujitorii Săi, toți câți păzesc ziua de odihnă ca să nu fie pângărită și stăruie în legământul Meu,
7 Pe aceștia îi voi aduce în muntele cel sfânt al Meu și îi voi bucura în locașul Meu de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu; căci templul Meu, locaș de rugăciune se va chema pentru toate popoarele!" [2]
8 Acestea sunt zisele Domnului, Care adună pe cei risipiți ai lui Israel: "La cei adunați voi mai aduna și alții!"
9 Fiare ale câmpului, veniți, mâncați și voi, toate animalele pădurii!
10 Străjerii Mei sunt orbi cu toții, ei nu înțeleg nimic. Toți sunt câini muți care nu pot să latre. Ei visează, stau tolăniți și le place să doarmă.
11 Aceștia sunt câini hrăpăreți care nu se mai satură; sunt păstorii care nu pricep nimic. Toți umblă în căile lor și se silesc pentru câștigul lor.
12 "Veniți, zic ei, voi aduce vin, bea-vom băuturi îmbătătoare! Și mâine va fi, ca astăzi, mare zi de veselie".