1 Și le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna și să nu-și piardă nădejdea, [1]
2 Zicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de om nu se rușina.
3 Și era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate față de potrivnicul meu.
4 Și un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deși de Dumnezeu nu mă tem și de om nu mă rușinez,
5 Totuși, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere.
6 Și a zis Domnul: Auziți ce spune judecătorul cel nedrept? [2]
7 Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă către El ziua și noaptea și pentru care El rabdă îndelung?
8 Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credință pe pământ?
9 Către unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți, a zis pilda aceasta: [3]
10 Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș. [4]
11 Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acest vameș.
12 Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig.
13 Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
14 Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța. [5]
15 Și aduceau la El și pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. [6] [7]
16 Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsați copii să vină la Mine și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia. [8] [9]
17 Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea. [10]
18 Și L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? [11] [12] [13] [14]
19 Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. [15]
20 Știi poruncile: Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. [16]
21 Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele.
22 Auzind Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie. [17] [18]
23 Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. [19] [20]
24 Și văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăția lui Dumnezeu! [21]
25 Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu. [22]
26 Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască?
27 Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu. [23]
28 Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat Ție. [24]
29 Și El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau frați, sau părinți, sau copii, pentru împărăția lui Dumnezeu,
30 Și să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viață veșnică.
31 Și luând la Sine pe cei doisprezece, a zis către ei: Iată ne suim la Ierusalim și se vor împlini toate cele scrise prin prooroci despre Fiul Omului. [25]
32 Căci va fi dat păgânilor și va fi batjocorit și va fi ocărât și scuipat.
33 Și, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide; iar a treia zi va învia. [26]
34 Și ei n-au înțeles nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei și nu înțelegeau cele spuse. [27]
35 Și când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. [28]
36 Și, auzind el mulțimea care trecea, întreba ce e aceasta. [29]
37 Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul.
38 Și el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine!
39 Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine!
40 Și oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; și apropiindu-se, l-a întrebat: [30]
41 Ce voiești să-ți fac? Iar el a zis: Doamne, să văd!
42 Și Iisus i-a zis: Vezi! Credința ta te-a mântuit.
43 Și îndată a văzut și mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Și tot poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu.