Cartea Urantia în limba engleză este Domeniu Public în întreaga lume din 2006.
Traduceri: © 2004 Fundația Urantia
| Capitolul 138. Formarea mesagerilor împărăţiei |
Index
Versiune unică |
Capitolul 140. Hirotonisirea celor doisprezece |
THE TWELVE APOSTLES
CEI DOISPREZECE APOSTOLI
1955 139:0.2 The apostles learned from Jesus about the kingdom of heaven, and Jesus learned much from them about the kingdom of men, human nature as it lives on Urantia and on the other evolutionary worlds of time and space. These twelve men represented many different types of human temperament, and they had not been made alike by schooling. Many of these Galilean fishermen carried heavy strains of gentile blood as a result of the forcible conversion of the gentile population of Galilee one hundred years previously.
2004 139:0.2 Apostolii au învăţat multe de la Iisus despre regatul din cer, iar Iisus a învăţat mult de la ei despre regatul oamenilor, despre natura omenească, aşa cum există ea pe Urantia şi pe celelalte lumi evolutive din timp şi spaţiu. Aceşti doisprezece bărbaţi reprezentau multe tipuri diferite de temperamente umane, iar învăţătura nu i-a făcut asemănători. Mulţi dintre aceşti pescari galileeni aveau o puternică ascendenţă de sânge gentil, ca urmare a convertirii forţate a populaţiei gentile din Galileea cu un secol mai înainte.
1955 139:0.3 Do not make the mistake of regarding the apostles as being altogether ignorant and unlearned. All of them, except the Alpheus twins, were graduates of the synagogue schools, having been thoroughly trained in the Hebrew scriptures and in much of the current knowledge of that day. Seven were graduates of the Capernaum synagogue schools, and there were no better Jewish schools in all Galilee.
2004 139:0.3 Nu comiteţi greşeala de a-i considera pe apostoli ca fiind complet ignoranţi şi lipsiţi de învăţătură. Toţi, în afară de gemenii Alfeu, absolviseră şcolile sinagogilor, primind o instruire completă în Scripturile ebraice şi în domeniile de cunoaştere curente ale epocii. Şapte dintre ei erau absolvenţi ai şcolilor sinagogii din Capernaum, şi nu exista în toată Galileea o şcoală iudaică mai bună.
1955 139:0.4 When your records refer to these messengers of the kingdom as being “ignorant and unlearned,” it was intended to convey the idea that they were laymen, unlearned in the lore of the rabbis and untrained in the methods of rabbinical interpretation of the Scriptures. They were lacking in so-called higher education. In modern times they would certainly be considered uneducated, and in some circles of society even uncultured. One thing is certain: They had not all been put through the same rigid and stereotyped educational curriculum. From adolescence on they had enjoyed separate experiences of learning how to live.
2004 139:0.4 Când arhivele voastre se referă la mesagerii împărăţiei ca fiind „ignoranţi şi analfabeţi”, intenţia autorilor lor era de a transmite ideea că era vorba de laici, neinstruiţi în ştiinţa rabinilor şi nepricepuţi în metodele de interpretare rabinică a Scripturilor[2]. Lor le lipsea aşa-zisa înaltă educaţie. În timpurile moderne, ei ar fi fost consideraţi cu siguranţă needucaţi, iar în anumite cercuri sociale chiar inculţi. Un lucru este sigur: nu toţi trecuseră prin acelaşi program de studii rigid şi stereotip. Începând cu perioada adolescenţei, fiecare dintre ei trecuse prin experienţe diferite de ucenicie întru ale vieţii.
1. ANDREW, THE FIRST CHOSEN
1. ANDREI, PRIMUL ALES
1955 139:1.1 Andrew, chairman of the apostolic corps of the kingdom, was born in Capernaum. He was the oldest child in a family of five—himself, his brother Simon, and three sisters. His father, now dead, had been a partner of Zebedee in the fish-drying business at Bethsaida, the fishing harbor of Capernaum. When he became an apostle, Andrew was unmarried but made his home with his married brother, Simon Peter. Both were fishermen and partners of James and John the sons of Zebedee.
2004 139:1.1 Andrei, preşedintele corpului apostolic al regatului, s-a născut în Capernaum[3]. El era cel mai vârstnic dintr-o familie de cinci - el însuşi, fratele său Simon şi trei surori. Tatăl său răposat fusese un asociat de-al lui Zebedeu într-o afacere de uscare a peştelui în Betsaida, portul de pescuit din Capernaum. Când Andrei a devenit apostol, el nu era căsătorit, ci locuia la fratele său căsătorit Simon Petru. Amândoi erau pescari şi asociaţi ai lui Iacob şi lui Ioan, fiii lui Zebedeu.
1955 139:1.2 In A.D. 26, the year he was chosen as an apostle, Andrew was 33, a full year older than Jesus and the oldest of the apostles. He sprang from an excellent line of ancestors and was the ablest man of the twelve. Excepting oratory, he was the peer of his associates in almost every imaginable ability. Jesus never gave Andrew a nickname, a fraternal designation. But even as the apostles soon began to call Jesus Master, so they also designated Andrew by a term the equivalent of Chief.
2004 139:1.2 În anul 26, când a fost ales ca apostol, Andrei avea 33 de ani, un an mai mult decât Iisus, şi era cel mai vârstnic dintre apostoli. El provenea dintr-o excelentă descendenţă, şi era cel mai capabil dintre cei doisprezece. Afară de darul vorbirii, el era egalul tovarăşilor lui în aproape toate aptitudinile imaginabile. Iisus nu i-a dat niciodată lui Andrei vreo poreclă, vreo denumire familiară. Tot aşa cum apostolii nu au întârziat să-l numească pe Iisus Maestru, ei l-au desemnat şi pe Andrei cu un nume care echivala cu acela de Conducător.
1955 139:1.3 Andrew was a good organizer but a better administrator. He was one of the inner circle of four apostles, but his appointment by Jesus as the head of the apostolic group made it necessary for him to remain on duty with his brethren while the other three enjoyed very close communion with the Master. To the very end Andrew remained dean of the apostolic corps.
2004 139:1.3 Andrei era un bun organizator, dar un şi mai bun administrator. El făcea parte din cercul interior al celor patru apostoli, dar numirea sa, de către Iisus, ca şef al grupului apostolic făcuse prezenţa sa necesară alături de fraţii săi, pe când ceilalţi trei beneficiau de o comuniune foarte strânsă cu Maestrul. Andrei a rămas până la capăt al doilea din corpul apostolic.
1955 139:1.4 Although Andrew was never an effective preacher, he was an efficient personal worker, being the pioneer missionary of the kingdom in that, as the first chosen apostle, he immediately brought to Jesus his brother, Simon, who subsequently became one of the greatest preachers of the kingdom. Andrew was the chief supporter of Jesus’ policy of utilizing the program of personal work as a means of training the twelve as messengers of the kingdom.
2004 139:1.4 Cu toate că el nu a fost un bun predicator, Andrei realiza o muncă personală eficientă[4]. El era misionarul pionier al regatului, în sensul că fiind primul apostol ales, el l-a adus numaidecât la Iisus pe fratele său Simon, care a devenit ulterior unul dintre cei mai mari predicatori ai împărăţiei. Andrei a fost principalul susţinător al politicii lui Iisus, utilizând programul de lucrare personală ca mijloc de educare a celor doisprezece ca mesageri ai împărăţiei.
1955 139:1.5 Whether Jesus privately taught the apostles or preached to the multitude, Andrew was usually conversant with what was going on; he was an understanding executive and an efficient administrator. He rendered a prompt decision on every matter brought to his notice unless he deemed the problem one beyond the domain of his authority, in which event he would take it straight to Jesus.
2004 139:1.5 Fie că Iisus îi învăţa pe apostoli în particular, fie că predica mulţimilor, Andrei era în general la curent cu ceea ce se petrecea. El era un executant inteligent şi un administrator eficient. Lua decizii prompte cu privire la toate treburile aduse în atenţia sa, însă nu şi atunci când socotea că problema depăşea domeniul autorităţii sale, caz în care el o prezenta direct lui Iisus.
1955 139:1.6 Andrew and Peter were very unlike in character and temperament, but it must be recorded everlastingly to their credit that they got along together splendidly. Andrew was never jealous of Peter’s oratorical ability. Not often will an older man of Andrew’s type be observed exerting such a profound influence over a younger and talented brother. Andrew and Peter never seemed to be in the least jealous of each other’s abilities or achievements. Late on the evening of the day of Pentecost, when, largely through the energetic and inspiring preaching of Peter, two thousand souls were added to the kingdom, Andrew said to his brother: “I could not do that, but I am glad I have a brother who could.” To which Peter replied: “And but for your bringing me to the Master and by your steadfastness keeping me with him, I should not have been here to do this.” Andrew and Peter were the exceptions to the rule, proving that even brothers can live together peaceably and work together effectively.
2004 139:1.6 Andrei şi Petru erau foarte diferiţi în caracter şi în temperament, dar trebuie să se înscrie în mod etern în creditul lor faptul că se înţelegeau extraordinar. Andrei nu a fost niciodată invidios pe talentul oratoric al lui Petru. Rareori se poate vedea un om mai vârstnic de tipul lui Andrei exercitând o influenţă atât de profundă asupra unui frate mai tânăr şi mai bine înzestrat. Andrei şi Petru nu păreau niciodată, câtuşi de puţin, invidioşi unul pe celălalt în ce priveşte talentele şi înfăptuirile lor. Târziu în seara zilei de Rusalii, când au fost adăugate la regat două mii de suflete în principal datorită predicii energice şi inspiratoare a lui Petru, Andrei i-a zis fratelui său: „Eu nu aş fi fost în stare de aşa ceva, dar sunt fericit de a avea un frate capabil să o fi făcut[5].” La care Petru a răspuns: „Dacă tu nu m-ai fi adus la Maestru, şi fără stăruinţa ta de a mă ţine pe lângă el, eu nu aş fi fost aici pentru a face acest lucru.” Andrei şi Petru erau excepţiile de la regulă. Ei demonstrau că până şi fraţii pot să trăiască paşnic şi să lucreze bine împreună.
1955 139:1.8 Of all the apostles, Andrew was the best judge of men. He knew that trouble was brewing in the heart of Judas Iscariot even when none of the others suspected that anything was wrong with their treasurer; but he told none of them his fears. Andrew’s great service to the kingdom was in advising Peter, James, and John concerning the choice of the first missionaries who were sent out to proclaim the gospel, and also in counseling these early leaders about the organization of the administrative affairs of the kingdom. Andrew had a great gift for discovering the hidden resources and latent talents of young people.
2004 139:1.8 Dintre toţi apostolii, Andrei era cel care judeca cel mai bine oamenii. El ştia despre conflictele care mocneau în inima lui Iuda Iscarioteanul, chiar înainte ca vreunul dintre ceilalţi să bănuiască că ceva nu era în regulă cu vistierul lor; dar el nu a împărtăşit nimănui temerile sale. Marele serviciu făcut de Andrei regatului a fost acela de a-l povăţui pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan cu privire la alegerea primilor misionari trimişi ca să proclame evanghelia, şi totodată de a da, acestor primi călăuzitori, sfaturi legate de organizarea treburilor administrative ale regatului. Andrei avea un mare dar pentru descoperirea resurselor ascunse şi a calităţilor latente ale tinerilor.
1955 139:1.9 Very soon after Jesus’ ascension on high, Andrew began the writing of a personal record of many of the sayings and doings of his departed Master. After Andrew’s death other copies of this private record were made and circulated freely among the early teachers of the Christian church. These informal notes of Andrew’s were subsequently edited, amended, altered, and added to until they made up a fairly consecutive narrative of the Master’s life on earth. The last of these few altered and amended copies was destroyed by fire at Alexandria about one hundred years after the original was written by the first chosen of the twelve apostles.
2004 139:1.9 Foarte curând după ascensiunea celestă a lui Iisus, Andrei a început să scrie o expunere personală a spuselor şi a faptelor Maestrului său dispărut. După moartea lui Andrei, s-au făcut şi alte copii ale acestei cronici private, care a circulat liber printre primii învăţători ai Bisericii creştine. Aceste note neformale ale lui Andrei au fost ulterior corectate, amendate, alterate, şi completate până când s-a alcătuit o povestire a vieţii pământeşti a Maestrului. Ultima dintre acest câteva copii alterate şi corectate a fost distrusă de incendiul din Alexandria, la o sută de ani după redactarea originalului de către primul ales dintre cei doisprezece apostoli.
1955 139:1.10 Andrew was a man of clear insight, logical thought, and firm decision, whose great strength of character consisted in his superb stability. His temperamental handicap was his lack of enthusiasm; he many times failed to encourage his associates by judicious commendation. And this reticence to praise the worthy accomplishments of his friends grew out of his abhorrence of flattery and insincerity. Andrew was one of those all-round, even-tempered, self-made, and successful men of modest affairs.
2004 139:1.10 Andrei era un om cu viziune limpede, cu gândire şi decizie fermă. Marea forţă a caracterului său se afla în superba sa stabilitate. Handicapul temperamentului său era o lipsă de entuziasm; el a omis de mai multe ori să îi încurajeze pe tovarăşii săi folosind elogii judicioase. Această reticenţă de la a lăuda înfăptuirile meritorii ale prietenilor săi provenea din oroarea sa faţă de măguliri şi de ipocrizie. Andrei era un om integru, cu sânge rece, care izbutise sa ajungă la poziţia sa prin propriul său efort şi, într-o formă modestă, avusese succes.
1955 139:1.11 Every one of the apostles loved Jesus, but it remains true that each of the twelve was drawn toward him because of some certain trait of personality which made a special appeal to the individual apostle. Andrew admired Jesus because of his consistent sincerity, his unaffected dignity. When men once knew Jesus, they were possessed with the urge to share him with their friends; they really wanted all the world to know him.
2004 139:1.11 Fiecare dintre cei doisprezece apostoli îl iubea pe Iisus, dar rămâne adevărat că fiecare dintre ei era atras spre el de o trăsătură caracteristică a personalităţii Maestrului, trăsătură care exercita în mod individual asupra acestui apostol o atracţie specială. Andrei îl admira pe Iisus pentru constanta sa sinceritate, pentru demnitatea sa fără afectare. Oamenii care îl întâlniseră o dată pe Iisus simţeau nevoia de a-l face cunoscut şi prietenilor lor; ei doreau realmente ca toată lumea să-l cunoască.
1955 139:1.12 When the later persecutions finally scattered the apostles from Jerusalem, Andrew journeyed through Armenia, Asia Minor, and Macedonia and, after bringing many thousands into the kingdom, was finally apprehended and crucified in Patrae in Achaia. It was two full days before this robust man expired on the cross, and throughout these tragic hours he continued effectively to proclaim the glad tidings of the salvation of the kingdom of heaven.
2004 139:1.12 Când persecuţiile ulterioare i-au dispersat pe apostoli în afara Ierusalimului, Andrei a călătorit prin Armenia, prin Asia Minoră şi prin Macedonia. Şi, după ce a condus la regat mii de oameni, el a fost în cele din urmă arestat şi crucificat la Patras, în Acaya. Acest om voinic a îndurat două zile întregi pe cruce până să moară şi, în timpul acestor ceasuri tragice, el a continuat cu eficienţă să proclame vestea bună a salvării în împărăţia cerurilor.
2. SIMON PETER
2. SIMON PETRU
1955 139:2.2 The Master had known Simon for some time before Andrew presented him as the second of the apostles. When Jesus gave Simon the name Peter, he did it with a smile; it was to be a sort of nickname. Simon was well known to all his friends as an erratic and impulsive fellow. True, later on, Jesus did attach a new and significant import to this lightly bestowed nickname.
2004 139:2.2 Maestrul îl cunoştea deja pe Simon de câtva timp până când Andrei să-l fi prezentat ca al doilea apostol[10][11]. Când Iisus i-a dat lui Simon numele de Petru, el a făcut aceasta cu un surâs; acela trebuia să fie un fel de supranume[12]. Simon era bine cunoscut de toţi prietenii săi ca un tovarăş bizar şi impulsiv. Este adevărat că, mai târziu, Iisus a acordat o importanţă nouă şi semnificativă acestui supranume dat prea uşor[13].
1955 139:2.3 Simon Peter was a man of impulse, an optimist. He had grown up permitting himself freely to indulge strong feelings; he was constantly getting into difficulties because he persisted in speaking without thinking. This sort of thoughtlessness also made incessant trouble for all of his friends and associates and was the cause of his receiving many mild rebukes from his Master. The only reason Peter did not get into more trouble because of his thoughtless speaking was that he very early learned to talk over many of his plans and schemes with his brother, Andrew, before he ventured to make public proposals.
2004 139:2.3 Simon Petru era un impulsiv, un optimist. El crescuse permiţându-şi să manifeste liber puternice sentimente. El se punea constant în încurcături pentru că stăruia în a vorbi fără a reflecta. Acest soi de necugetare a adus de asemenea griji neîncetate tuturor prietenilor şi asociaţilor lui, şi a fost pricina a numeroase mustrări prieteneşti pe care le-a primit de la Maestrul lui. Singurul motiv pentru care cuvintele sale nechibzuite nu l-au vârât în dificultăţi mai mari a fost că el a învăţat de timpuriu să discute multe dintre planurile şi proiectele lui cu fratele său Andrei înainte de a se aventura să facă propuneri publice.
1955 139:2.4 Peter was a fluent speaker, eloquent and dramatic. He was also a natural and inspirational leader of men, a quick thinker but not a deep reasoner. He asked many questions, more than all the apostles put together, and while the majority of these questions were good and relevant, many of them were thoughtless and foolish. Peter did not have a deep mind, but he knew his mind fairly well. He was therefore a man of quick decision and sudden action. While others talked in their astonishment at seeing Jesus on the beach, Peter jumped in and swam ashore to meet the Master.
2004 139:2.4 Petru era un orator care vorbea liber, elocvent şi teatral. Prin natură, el era şi un instructor de oameni înzestrat cu inspiraţie, cu o gândire rapidă, dar fără raţionamente profunde. El punea multe întrebări, mai multe decât toţi apostolii la un loc şi, cu toate că aceste întrebări au fost în mare parte bune şi pertinente, multe erau nechibzuite şi prosteşti. Petru nu era un gânditor profund, dar îşi cunoştea destul de bine mintea. El era deci un om ce se hotăra repede şi acţiona brusc. Pe când ceilalţi discutau cuprinşi de uimire văzându-l pe Iisus pe mal, Petru a sărit în apă şi a înotat ca să-l întâmpine pe Maestru[14].
1955 139:2.5 The one trait which Peter most admired in Jesus was his supernal tenderness. Peter never grew weary of contemplating Jesus’ forbearance. He never forgot the lesson about forgiving the wrongdoer, not only seven times but seventy times and seven. He thought much about these impressions of the Master’s forgiving character during those dark and dismal days immediately following his thoughtless and unintended denial of Jesus in the high priest’s courtyard.
2004 139:2.5 Trăsătura pe care Petru o admira cel mai mult la caracterul lui Iisus era divina sa tandreţe[15]. Petru nu a obosit niciodată să observe marea răbdare lui Iisus. El nu a uitat niciodată lecţia despre iertarea răufăcătorilor nu numai de şapte ori, ci de şaptezeci şi şapte de ori. El a meditat îndelung la aceste impresii referitoare la caracterul indulgent al Maestrului în timpul zilelor sumbre şi mohorâte care au urmat renegarea necugetată şi involuntară din curtea marelui preot[16].
1955 139:2.6 Simon Peter was distressingly vacillating; he would suddenly swing from one extreme to the other. First he refused to let Jesus wash his feet and then, on hearing the Master’s reply, begged to be washed all over. But, after all, Jesus knew that Peter’s faults were of the head and not of the heart. He was one of the most inexplicable combinations of courage and cowardice that ever lived on earth. His great strength of character was loyalty, friendship. Peter really and truly loved Jesus. And yet despite this towering strength of devotion he was so unstable and inconstant that he permitted a servant girl to tease him into denying his Lord and Master. Peter could withstand persecution and any other form of direct assault, but he withered and shrank before ridicule. He was a brave soldier when facing a frontal attack, but he was a fear-cringing coward when surprised with an assault from the rear.
2004 139:2.6 Simon Petru se clătina într-un mod dureros; el trecea subit de la o extremă la cealaltă[17]. La început el a refuzat să îl lase pe Iisus să-i spele picioarele după care, la auzul replicii Maestrului, el l-a rugat să îi spele tot corpul. La urma urmei, Iisus ştia că defectele lui Petru veneau dinspre cap, şi nu din inimă. Petru reprezenta una dintre combinaţiile cele mai inexplicabile de curaj şi de laşitate care s-au putut vedea vreodată pe pământ. Cea mai mare forţă a caracterului său era loialitatea, prietenia. Petru îl iubea realmente şi sincer pe Iisus şi cu toate acestea, în ciuda acestei sublime forţe de devotament, el era atât de instabil şi de inconstant, încât a lăsat-o pe o servitoare să îl aţâţe până la a-l face să îl renege pe Domnul şi Maestrul său[18]. Petru putea să suporte persecuţia şi orice altă formă de atac direct, dar era descumpănit şi se prăbuşea înaintea ridicolului. El era un brav soldat când era atacat din faţă, dar un laş, care se muia de frică atunci când era surprins pe la spate.
1955 139:2.7 Peter was the first of Jesus’ apostles to come forward to defend the work of Philip among the Samaritans and Paul among the gentiles; yet later on at Antioch he reversed himself when confronted by ridiculing Judaizers, temporarily withdrawing from the gentiles only to bring down upon his head the fearless denunciation of Paul.
2004 139:2.7 Petru a fost primul apostol al lui Iisus care s-a pornit ca să apere opera lui Filip la samariteni şi pe cea a lui Pavel la gentili[19][20]. Cu toate acestea, mai târziu în Antiohia, el a dat înapoi atunci când a fost confruntat cu cei care căutau să îi convertească pe oameni la iudaism şi care îl ridiculizau; el s-a retras temporar dintre gentili, fără alt rezultat decât de a atrage asupra sa denunţarea îndrăzneaţă a lui Pavel.
1955 139:2.8 He was the first one of the apostles to make wholehearted confession of Jesus’ combined humanity and divinity and the first—save Judas—to deny him. Peter was not so much of a dreamer, but he disliked to descend from the clouds of ecstasy and the enthusiasm of dramatic indulgence to the plain and matter-of-fact world of reality.
2004 139:2.8 El a fost primul apostol care a recunoscut în întregime combinaţia de umanitate şi divinitate a lui Iisus, şi primul - după Iuda - care l-a renegat. Petru nu era chiar un visător, însă nu îi plăcea să coboare din norii extazului şi ai entuziasmului reveriilor lui teatrale pentru a se pomeni în simpla lume a realităţilor pământeşti.
1955 139:2.9 In following Jesus, literally and figuratively, he was either leading the procession or else trailing behind—“following afar off.” But he was the outstanding preacher of the twelve; he did more than any other one man, aside from Paul, to establish the kingdom and send its messengers to the four corners of the earth in one generation.
2004 139:2.9 Urmându-l pe Iisus (şi la propriu şi la figurat), fie că era în capul procesiunii, fie că se târa la coadă - „urmând de departe[21].” Dar el era cel mai remarcabil predicator dintre cei doisprezece. El a contribuit mai mult ca oricare, cu excepţia lui Pavel, la stabilirea regatului şi la trimiterea mesajelor sale în cele patru colţuri ale pământului într-o singură generaţie.
1955 139:2.10 After his rash denials of the Master he found himself, and with Andrew’s sympathetic and understanding guidance he again led the way back to the fish nets while the apostles tarried to find out what was to happen after the crucifixion. When he was fully assured that Jesus had forgiven him and knew he had been received back into the Master’s fold, the fires of the kingdom burned so brightly within his soul that he became a great and saving light to thousands who sat in darkness.
2004 139:2.10 După ce s-a lepădat prosteşte de Maestru, el s-a regăsit şi, sub îndrumarea compătimitoare şi înţelegătoare a lui Andrei, el a fost primul care s-a reîntors la plasele sale de prins peşte, în vreme ce apostolii întârziau ca să vadă ceea ce avea să se întâmple după răstignire. Când el a fost pe deplin încredinţat că Iisus îl iertase şi că a fost reprimit în obştea Maestrului, flăcările regatului au ars atât de viu în sufletul său, încât el a devenit o mare lumină a salvării pentru mulţimile care rătăceau în întuneric.
1955 139:2.11 After leaving Jerusalem and before Paul became the leading spirit among the gentile Christian churches, Peter traveled extensively, visiting all the churches from Babylon to Corinth. He even visited and ministered to many of the churches which had been raised up by Paul. Although Peter and Paul differed much in temperament and education, even in theology, they worked together harmoniously for the upbuilding of the churches during their later years.
2004 139:2.11 După ce a părăsit Ierusalimul, şi înainte ca Pavel să devină spiritul călăuzitor din Bisericile creştine ale gentililor, Petru a călătorit foarte mult, vizitând toate Bisericile de la Babilon până la Corint. El chiar a vizitat multe Biserici întemeiate de Pavel, cărora le-a şi venit în sprijin. Deşi Petru şi Pavel au fost foarte diferiţi ca temperament şi educaţie, şi chiar din punct de vedere teologic, ei au lucrat armonios împreună, în timpul ultimilor lor ani, la constituirea Bisericilor.
1955 139:2.12 Something of Peter’s style and teaching is shown in the sermons partially recorded by Luke and in the Gospel of Mark. His vigorous style was better shown in his letter known as the First Epistle of Peter; at least this was true before it was subsequently altered by a disciple of Paul.
2004 139:2.12 Ceva din stilul şi învăţătura lui Petru se vădeşte în predicile parţial transcrise de Luca, precum şi în evanghelia lui Marcu. Stilul său viguros apărea mai bine în scrisoarea sa cunoscută sub titlul de Prima Epistolă a lui Petru; cel puţin aceasta era adevărată înainte de a fi modificată mai târziu de un discipol al lui Pavel.
1955 139:2.13 But Peter persisted in making the mistake of trying to convince the Jews that Jesus was, after all, really and truly the Jewish Messiah. Right up to the day of his death, Simon Peter continued to suffer confusion in his mind between the concepts of Jesus as the Jewish Messiah, Christ as the world’s redeemer, and the Son of Man as the revelation of God, the loving Father of all mankind.
2004 139:2.13 Dar Petru a persistat în greşeala lui de a vrea să îi convingă pe iudei că, la urma urmei, Iisus era realmente şi în mod veritabil Mesia cel iudeu. Chiar până în ziua morţii sale, Simon Petru a continuat să confunde în mintea sa cele trei concepte ale lui Iisus în calitate de Mesia iudeu, de Crist izbăvitorul lumii, şi de Fiu al Omului revelându-l pe Dumnezeu, Tatăl care iubeşte toată omenirea.
1955 139:2.14 Peter’s wife was a very able woman. For years she labored acceptably as a member of the women’s corps, and when Peter was driven out of Jerusalem, she accompanied him upon all his journeys to the churches as well as on all his missionary excursions. And the day her illustrious husband yielded up his life, she was thrown to the wild beasts in the arena at Rome.
2004 139:2.14 Soţia lui Petru era o femeie foarte capabilă. Ani de-a rândul, ea a muncit cu folos ca membru al corpului evanghelic feminin, iar atunci când Petru a fost izgonit din Ierusalim, ea l-a însoţit în toate vizitele pe care le-a făcut pe la Biserici şi în toate călătoriile lui misionare. În ziua în care ilustrul ei soţ şi-a pierdut viaţa, ea a fost aruncată în ghearele animalelor sălbatice din arena Romei.
1955 139:2.15 And so this man Peter, an intimate of Jesus, one of the inner circle, went forth from Jerusalem proclaiming the glad tidings of the kingdom with power and glory until the fullness of his ministry had been accomplished; and he regarded himself as the recipient of high honors when his captors informed him that he must die as his Master had died—on the cross. And thus was Simon Peter crucified in Rome.
2004 139:2.15 Aşa că omul acesta, Petru, un intim de-al lui Iisus, un membru al cercului interior, a plecat din Ierusalim proclamând cu putere şi cu glorie buna veste a regatului, până ce plenitudinea slujirii sale a fost înfăptuită. El a considerat că i se făcea o mare onoare atunci când cei care au pus mâna pe el l-au informat că trebuia să moară întocmai cum murise Maestrul său - pe cruce. Aşa a fost răstignit Simon Petru la Roma.
3. JAMES ZEBEDEE
3. IACOB ZEBEDEU
1955 139:3.1 James, the older of the two apostle sons of Zebedee, whom Jesus nicknamed “sons of thunder,” was thirty years old when he became an apostle. He was married, had four children, and lived near his parents in the outskirts of Capernaum, Bethsaida. He was a fisherman, plying his calling in company with his younger brother John and in association with Andrew and Simon. James and his brother John enjoyed the advantage of having known Jesus longer than any of the other apostles.
2004 139:3.1 Iacob, cel mai vârstnic dintre cei doi apostoli fii ai lui Zebedeu, pe care Iisus îl supranumea „fiul tunetului”, avea treizeci de ani când a devenit apostol[22][23]. El era căsătorit, avea patru copii şi locuia aproape de părinţii săi într-o suburbie a Capernaumului, Betsaida. Era pescar şi îşi exercita meseria în tovărăşia fratelui său mai tânăr Ioan, precum şi în asociere cu Andrei şi cu Simon. Iacob şi fratele său Ioan aveau, asupra tuturor celorlalţi apostoli, avantajul de a-l cunoaşte pe Iisus de o vreme mai îndelungată decât ei.
1955 139:3.2 This able apostle was a temperamental contradiction; he seemed really to possess two natures, both of which were actuated by strong feelings. He was particularly vehement when his indignation was once fully aroused. He had a fiery temper when once it was adequately provoked, and when the storm was over, he was always wont to justify and excuse his anger under the pretense that it was wholly a manifestation of righteous indignation. Except for these periodic upheavals of wrath, James’s personality was much like that of Andrew. He did not have Andrew’s discretion or insight into human nature, but he was a much better public speaker. Next to Peter, unless it was Matthew, James was the best public orator among the twelve.
2004 139:3.2 Acest apostol avea un temperament contradictoriu; el părea realmente că posedă două firi, ambele animate de puternice simţăminte. El era deosebit de vehement îndată ce se indigna la culme. Manifesta un temperament năvalnic atunci când era serios provocat. După ce furtuna trecea, el avea întotdeauna obiceiul de a justifica şi de a scuza comportamentul său, invocând faptul că aceasta era în întregime o manifestare a justei indignări. Cu excepţia acestor accese periodice de mânie, personalitatea lui Iacob semăna mult cu aceea a lui Andrei. El nu avea nici discreţia, nici perspicacitatea lui Andrei pentru a scruta natura umană, dar vorbea mult mai bine decât el în public. După Petru, şi poate că şi după Matei, Iacob era cel mai bun orator popular dintre cei doisprezece.
1955 139:3.3 Though James was in no sense moody, he could be quiet and taciturn one day and a very good talker and storyteller the next. He usually talked freely with Jesus, but among the twelve, for days at a time he was the silent man. His one great weakness was these spells of unaccountable silence.
2004 139:3.3 Deşi Iacob nu a fost câtuşi de puţin ursuz, el putea fi liniştit şi taciturn într-o zi, apoi un foarte bun vorbitor şi povestitor în următoarea. El vorbea de obicei fără reţinere cu Iisus, dar, dintre cei doisprezece, el era omul tăcut, uneori vreme de mai multe zile în şir. Perioadele lui de tăcere inexplicabilă constituiau marea sa slăbiciune.
1955 139:3.4 The outstanding feature of James’s personality was his ability to see all sides of a proposition. Of all the twelve, he came the nearest to grasping the real import and significance of Jesus’ teaching. He, too, was slow at first to comprehend the Master’s meaning, but ere they had finished their training, he had acquired a superior concept of Jesus’ message. James was able to understand a wide range of human nature; he got along well with the versatile Andrew, the impetuous Peter, and his self-contained brother John.
2004 139:3.4 Trăsătura cea mai distinsă a personalităţii lui Iacob era aptitudinea sa de a vedea toate aspectele unei probleme. El era acela dintre cei doisprezece care a fost cel mai aproape de a pricepe importanţa şi semnificaţia reale ale învăţăturii lui Iisus. La început şi lui i-a fost greu să înţeleagă ceea ce vroia să zică Maestrul, dar, înainte de sfârşitul formării lor, el dobândise un concept superior al mesajului lui Iisus. Iacob era capabil să înţeleagă un domeniu întins al firii omeneşti; el se înţelegea bine cu mlădiosul Andrei, cu impetuosul Petru şi cu puţin comunicativul său frate Ioan.
1955 139:3.5 Though James and John had their troubles trying to work together, it was inspiring to observe how well they got along. They did not succeed quite so well as Andrew and Peter, but they did much better than would ordinarily be expected of two brothers, especially such headstrong and determined brothers. But, strange as it may seem, these two sons of Zebedee were much more tolerant of each other than they were of strangers. They had great affection for one another; they had always been happy playmates. It was these “sons of thunder” who wanted to call fire down from heaven to destroy the Samaritans who presumed to show disrespect for their Master. But the untimely death of James greatly modified the vehement temperament of his younger brother John.
2004 139:3.5 Deşi Iacob şi Ioan au avut dificultăţile lor în încercarea de a lucra împreună, era încurajator să se observe cât de bine se potriveau. Ei nu au reuşit la fel de bine ca Andrei şi Petru, însă au făcut o treabă mult mai bună decât se poate spera de obicei de la doi fraţi, şi mai ales de la doi fraţi încăpăţânaţi şi hotărâţi. Oricât ar părea de ciudat, cei doi fii ai lui Zebedeu se suportau mult mai bine decât îi suportau ei pe străini; ei aveau o mare afecţiune unul pentru celălalt; fuseseră întotdeauna nişte fericiţi tovarăşi de joacă. Acest „fiu al tunetului” a fost cel ce a vrut să cheme focul din cer ca să-i nimicească pe samaritenii care şi-au îngăduit să arate lipsă de respect faţă de Maestrul lor. Moartea prematură a lui Iacob a modificat considerabil caracterul vehement al tânărului său frate Ioan[24].
1955 139:3.6 That characteristic of Jesus which James most admired was the Master’s sympathetic affection. Jesus’ understanding interest in the small and the great, the rich and the poor, made a great appeal to him.
2004 139:3.6 Trăsătura de caracter a lui Iisus pe care Iacob o admira cel mai mult era afecţiunea compătimitoare a Maestrului. Interesul înţelegător al lui Iisus pentru cei mici şi cei mari, pentru bogaţi şi săraci, exercita asupra lui o mare atracţie.
1955 139:3.7 James Zebedee was a well-balanced thinker and planner. Along with Andrew, he was one of the more level-headed of the apostolic group. He was a vigorous individual but was never in a hurry. He was an excellent balance wheel for Peter.
2004 139:3.7 Iacob Zebedeu era un gânditor şi un organizator bine echilibrat. Împreună cu Andrei, el era unul dintre membrii cei mai cumpătaţi ai grupului apostolic. Era energic, dar niciodată repezit. El forma o excelentă contragreutate pentru Petru.
1955 139:3.8 He was modest and undramatic, a daily server, an unpretentious worker, seeking no special reward when he once grasped something of the real meaning of the kingdom. And even in the story about the mother of James and John, who asked that her sons be granted places on the right hand and the left hand of Jesus, it should be remembered that it was the mother who made this request. And when they signified that they were ready to assume such responsibilities, it should be recognized that they were cognizant of the dangers accompanying the Master’s supposed revolt against the Roman power, and that they were also willing to pay the price. When Jesus asked if they were ready to drink the cup, they replied that they were. And as concerns James, it was literally true—he did drink the cup with the Master, seeing that he was the first of the apostles to experience martyrdom, being early put to death with the sword by Herod Agrippa. James was thus the first of the twelve to sacrifice his life upon the new battle line of the kingdom. Herod Agrippa feared James above all the other apostles. He was indeed often quiet and silent, but he was brave and determined when his convictions were aroused and challenged.
2004 139:3.8 El era modest şi puţin emfatic, un servitor zilnic, un muncitor fără pretenţii, necăutând nici o recompensă specială atunci când a înţeles întrucâtva semnificaţia reală a regatului. Chiar şi în povestea despre mama lui Iacob şi Ioan, care a cerut ca fiilor ei să le fie acordate locurile de la stânga şi de la dreapta lui Iisus, nu trebuie uitat că mama lor a prezentat această cerere[25]. Declarând că ei erau pregătiţi să accepte aceste responsabilităţi, trebuie să se recunoască că erau la curent cu primejdiile inerente pretinsei revolte a Maestrului contra puterii romane şi că erau totodată gata să plătească preţul acesta. Când Iisus i-a întrebat dacă erau pregătiţi să bea paharul, ei au răspuns afirmativ[26]. În ceea ce îl priveşte pe Iacob, aceasta a fost literalmente adevărat - el a băut paharul împreună cu Maestrul, de vreme ce el a fost primul apostol care să sufere martiriul, căci Irod Agripa l-a făcut curând să piară de sabie[27]. Iacob a fost deci primul dintre cei doisprezece care şi-a sacrificat viaţa pe noul front de bătălie al regatului. Irod Agripa s-a temut de Iacob mai mult decât de toţi ceilalţi apostoli. Într-adevăr, Iacob era adesea liniştit şi tăcut, dar era curajos şi hotărât atunci când convingerile sale erau aţâţate şi provocate.
1955 139:3.9 James lived his life to the full, and when the end came, he bore himself with such grace and fortitude that even his accuser and informer, who attended his trial and execution, was so touched that he rushed away from the scene of James’s death to join himself to the disciples of Jesus.
2004 139:3.9 Iacob şi-a trăit din plin viaţa şi, când i-a venit sfârşitul, el s-a comportat cu atâta graţie şi forţă morală, încât chiar şi acuzatorul şi denunţătorul lui, martor la judecarea sa şi la executarea sa, a fost atât de emoţionat încât a fugit repede din faţa spectacolului morţii lui Iacob şi s-a dus ca să se alăture discipolilor lui Iisus.
4. JOHN ZEBEDEE
4. IOAN ZEBEDEU
1955 139:4.1 When he became an apostle, John was twenty-four years old and was the youngest of the twelve. He was unmarried and lived with his parents at Bethsaida; he was a fisherman and worked with his brother James in partnership with Andrew and Peter. Both before and after becoming an apostle, John functioned as the personal agent of Jesus in dealing with the Master’s family, and he continued to bear this responsibility as long as Mary the mother of Jesus lived.
2004 139:4.1 Când Ioan a devenit apostol, el avea douăzeci şi patru de ani şi era cel mai tânăr dintre cei doisprezece[28]. El era celibatar şi locuia cu părinţii săi în Besaida. Era pescar şi lucra cu fratele său Iacob în asociere cu Andrei şi Petru. Înainte şi după hirotonisirea sa ca apostol, Ioan a activat ca agent personal al lui Iisus în aceea că se ocupa de familia Maestrului, şi şi-a asumat această responsabilitate atâta timp cât a trăit Maria, mama lui Iisus.
1955 139:4.2 Since John was the youngest of the twelve and so closely associated with Jesus in his family affairs, he was very dear to the Master, but it cannot be truthfully said that he was “the disciple whom Jesus loved.” You would hardly suspect such a magnanimous personality as Jesus to be guilty of showing favoritism, of loving one of his apostles more than the others. The fact that John was one of the three personal aides of Jesus lent further color to this mistaken idea, not to mention that John, along with his brother James, had known Jesus longer than the others.
2004 139:4.2 Dat fiind că Ioan era cel mai tânăr dintre cei doisprezece şi în contact atât de strâns cu Iisus în treburile de familie ale acestuia din urmă, el îi era foarte drag Maestrului, dar nu s-ar putea spune că el era într-adevăr „discipolul pe care îl iubea Iisus[29].” Cu greu se poate bănui o personalitate atât de mărinimoasă ca Iisus că ar fi în stare să dea dovadă de favoritism şi să iubească pe unul dintre apostoli mai mult decât pe ceilalţi. Faptul că Ioan era unul dintre cele trei ajutoare personale ale lui Iisus a dat mai multă verosimilitate acestei idei greşite, fără a mai socoti că Ioan, ca şi fratele său Iacob, îl cunoscuse pe Iisus de mai multă vreme decât ceilalţi apostoli.
1955 139:4.3 Peter, James, and John were assigned as personal aides to Jesus soon after they became apostles. Shortly after the selection of the twelve and at the time Jesus appointed Andrew to act as director of the group, he said to him: “And now I desire that you assign two or three of your associates to be with me and to remain by my side, to comfort me and to minister to my daily needs.” And Andrew thought best to select for this special duty the next three first-chosen apostles. He would have liked to volunteer for such a blessed service himself, but the Master had already given him his commission; so he immediately directed that Peter, James, and John attach themselves to Jesus.
2004 139:4.3 Petru, Iacob şi Ioan au fost trimişi ca ajutoare personale ale lui Iisus la scurtă vreme după ce au devenit apostolii săi. La puţin timp după ce cei doisprezece au fost aleşi, şi în momentul în care Iisus l-a numit pe Andrei conducătorul grupului, el a zis: „Acum, eu doresc ca tu să desemnezi doi sau trei dintre tovarăşii mei pentru a fi cu mine şi pentru a rămâne alături de mine, a mă consola şi a avea grijă de nevoile mele zilnice.” Andrei socotea că, pentru această misiune specială, cel mai bine era să aleagă trei apostoli în ordinea în care fuseseră admişi în grup. Lui însuşi i-ar fi plăcut să se ofere voluntar pentru acest serviciu binecuvântat, însă Maestrul îi dăduse deja misiunea de îndeplinit. Andrei a poruncit deci imediat ca Petru, Iacob şi Ioan să se dedice acestei funcţii.
1955 139:4.4 John Zebedee had many lovely traits of character, but one which was not so lovely was his inordinate but usually well-concealed conceit. His long association with Jesus made many and great changes in his character. This conceit was greatly lessened, but after growing old and becoming more or less childish, this self-esteem reappeared to a certain extent, so that, when engaged in directing Nathan in the writing of the Gospel which now bears his name, the aged apostle did not hesitate repeatedly to refer to himself as the “disciple whom Jesus loved.” In view of the fact that John came nearer to being the chum of Jesus than any other earth mortal, that he was his chosen personal representative in so many matters, it is not strange that he should have come to regard himself as the “disciple whom Jesus loved” since he most certainly knew he was the disciple whom Jesus so frequently trusted.
2004 139:4.4 Ioan Zebedeu avea numeroase trăsături de caracter fermecătoare, dar o trăsătură mult mai puţin delicată era vanitatea sa excesivă, în general bine disimulată. Îndelungata sa asociere cu Iisus a provocat multe şi mari schimbări în caracterul său. Vanitatea sa a scăzut considerabil, dar atunci când a îmbătrânit şi a dat mai mult sau mai puţin în mintea copiilor, acest amor propriu a reapărut într-o anumită măsură. Astfel, în timp ce îl îndruma pe Natan în redactarea evangheliei care îi poartă acum numele, bătrânul apostol nu a ezitat să se desemneze pe sine, de mai multe ori, ca „discipolul pe care îl iubea Iisus”. Ioan a fost mai aproape decât orice alt muritor de a fi camaradul lui Iisus; dat fiind că el era reprezentantul său în atât de multe chestiuni, nu este de mirare că a ajuns să se considere drept „discipolul pe care îl iubea Iisus”, căci el ştia perfect că el era discipolul în care în care Iisus se încrezuse atât de adesea.
1955 139:4.5 The strongest trait in John’s character was his dependability; he was prompt and courageous, faithful and devoted. His greatest weakness was this characteristic conceit. He was the youngest member of his father’s family and the youngest of the apostolic group. Perhaps he was just a bit spoiled; maybe he had been humored slightly too much. But the John of after years was a very different type of person than the self-admiring and arbitrary young man who joined the ranks of Jesus’ apostles when he was twenty-four.
2004 139:4.5 Trăsătura de caracter cea mai însemnată era faptul că te puteai încrede în el. El era prompt şi curajos, fidel şi devotat. Cel mai mare defect al lui era vanitatea sa caracteristică. Din familia tatălui său şi din grupul apostolic, el era cel mai tânăr. Poate că fusese puţin răsfăţat, sau un pic prea menajat. Dar Ioan de la maturitate era un personaj foarte diferit de tânărul autoritar şi satisfăcut de sine care a intrat în şirul apostolilor lui Iisus la vârsta de douăzeci şi patru de ani.
1955 139:4.6 Those characteristics of Jesus which John most appreciated were the Master’s love and unselfishness; these traits made such an impression on him that his whole subsequent life became dominated by the sentiment of love and brotherly devotion. He talked about love and wrote about love. This “son of thunder” became the “apostle of love”; and at Ephesus, when the aged bishop was no longer able to stand in the pulpit and preach but had to be carried to church in a chair, and when at the close of the service he was asked to say a few words to the believers, for years his only utterance was, “My little children, love one another.”
2004 139:4.6 Trăsăturile de caracter ale lui Iisus pe care Ioan le aprecia cel mai mult erau dragostea şi dezinteresul lui. Aceste trăsături au făcut o asemenea impresie asupra lui, încât toată viaţa sa ulterioară a fost dominată de un sentiment de dragoste şi de devotament fratern. El a vorbit despre iubire şi a scris despre iubire[30]. Acest „fiu al tunetului” a devenit „apostol al iubirii”[31]. La Efes, când bătrânul episcop care devenise nu mai putea să stea în picioare la amvon şi să predice, el trebuia să fie purtat pe un scaun şi, când, la sfârşitul slujbei, i se cerea să spună câteva cuvinte pentru credincioşi, ani de zile el s-a mărginit la a repeta: „Copilaşii mei, iubiţi-vă unii pe alţii”
1955 139:4.7 John was a man of few words except when his temper was aroused. He thought much but said little. As he grew older, his temper became more subdued, better controlled, but he never overcame his disinclination to talk; he never fully mastered this reticence. But he was gifted with a remarkable and creative imagination.
2004 139:4.7 Ioan era prea puţin vorbăreţ, afară de cazul în care îşi pierdea sângele rece. El gândea mult, însă vorbea puţin. Cu vârsta, firea lui a devenit mai controlată şi el s-a dominat mai bine, dar nu şi-a depăşit niciodată sila faţă de faptul de a vorbi; el nu a învins niciodată complet această reticenţă. În schimb, el era înzestrat cu o remarcabilă imaginaţie creatoare.
1955 139:4.8 There was another side to John that one would not expect to find in this quiet and introspective type. He was somewhat bigoted and inordinately intolerant. In this respect he and James were much alike—they both wanted to call down fire from heaven on the heads of the disrespectful Samaritans. When John encountered some strangers teaching in Jesus’ name, he promptly forbade them. But he was not the only one of the twelve who was tainted with this kind of self-esteem and superiority consciousness.
2004 139:4.8 Ioan mai avea o trăsătură de caracter pe care nu te-ai fi aşteptat să o găseşti la un asemenea tip de om liniştit şi introspectiv. El era întrucâtva sectar şi extrem de intolerant. Sub acest raport, el semăna mult cu Iacob - amândoi voiau să cadă foc din cer peste capetele samaritenilor lipsiţi de respect[32]. Când Ioan dădea de străini care propovăduiau în numele lui Iisus, el le interzicea numaidecât acest lucru[33]. Dar el nu era singurul dintre cei doisprezece care să fie pătruns de acest soi de suficienţă şi de această conştiinţă a superiorităţii.
1955 139:4.9 John’s life was tremendously influenced by the sight of Jesus’ going about without a home as he knew how faithfully he had made provision for the care of his mother and family. John also deeply sympathized with Jesus because of his family’s failure to understand him, being aware that they were gradually withdrawing from him. This entire situation, together with Jesus’ ever deferring his slightest wish to the will of the Father in heaven and his daily life of implicit trust, made such a profound impression on John that it produced marked and permanent changes in his character, changes which manifested themselves throughout his entire subsequent life.
2004 139:4.9 Viaţa lui Ioan a fost imens influenţată când l-a văzut pe Iisus umblând pe drumul său fără a avea un cămin, căci ştia cu câtă fidelitate luase Iisus măsuri pentru asigurarea bunăstării mamei şi a familiei sale. Ioan simpatiza profund cu Iisus şi pentru că Maestrul era neînţeles de către familia sa. Ioan îşi dădea seama că familia lui Iisus se îndepărta treptat de el. Toată această situaţie, precum şi faptul de a-l vedea pe Iisus subordonându-şi mereu şi cele mai mici dorinţe ale sale voii Tatălui său celest şi observându-i viaţa sa zilnică de încredere implicită, au produs asupra lui Ioan o impresie atât de profundă, încât aceasta a provocat schimbări însemnate şi permanente în caracterul său; aceste schimbări s-au manifestat în toată viaţa sa ulterioară.
1955 139:4.10 John had a cool and daring courage which few of the other apostles possessed. He was the one apostle who followed right along with Jesus the night of his arrest and dared to accompany his Master into the very jaws of death. He was present and near at hand right up to the last earthly hour and was found faithfully carrying out his trust with regard to Jesus’ mother and ready to receive such additional instructions as might be given during the last moments of the Master’s mortal existence. One thing is certain, John was thoroughly dependable. John usually sat on Jesus’ right hand when the twelve were at meat. He was the first of the twelve really and fully to believe in the resurrection, and he was the first to recognize the Master when he came to them on the seashore after his resurrection.
2004 139:4.10 Ioan avea un curaj rece şi îndrăzneţ pe care puţini dintre ceilalţi apostoli îl aveau. El a fost singurul apostol care l-a urmat constant pe Iisus în noaptea arestării sale, şi care a îndrăznit să îl însoţească pe Iisus chiar până în ghearele morţii. El a fost prezent şi la îndemână până în ultimul ceas, executându-şi cu fidelitate misiunea privitoare la mama lui Iisus, şi a fost pregătit să primească ultimele instrucţiuni care i-ar putea fi date în timpul ultimelor momente ale existenţei muritoare a Maestrului[34]. Un lucru rămâne sigur: Ioan era în întregime vrednic de încredere. El era în general aşezat la dreapta lui Iisus când cei doisprezece erau la masă. El a fost primul dintre cei doisprezece care a crezut realmente şi pe deplin în înviere, şi primul care l-a recunoscut pe Maestru când acesta venea către ei pe ţărmul mării după învierea sa[35].
1955 139:4.11 This son of Zebedee was very closely associated with Peter in the early activities of the Christian movement, becoming one of the chief supporters of the Jerusalem church. He was the right-hand support of Peter on the day of Pentecost.
2004 139:4.11 Acest fiu al lui Zebedeu a fost foarte strâns asociat cu Petru în primele activităţi ale mişcării creştine şi a devenit unul dintre principalii susţinători ai Bisericii din Ierusalim. El a fost principalul ajutor al lui Petru în ziua de Rusalii.
1955 139:4.12 Several years after the martyrdom of James, John married his brother’s widow. The last twenty years of his life he was cared for by a loving granddaughter.
2004 139:4.12 La mai mulţi ani după martiriul lui Iacob, Ioan a luat în căsătorie pe văduva fratelui său. În ultimii douăzeci de ani din viaţa sa, el a fost îngrijit de una dintre nepoatele lui afectuoase.
1955 139:4.13 John was in prison several times and was banished to the Isle of Patmos for a period of four years until another emperor came to power in Rome. Had not John been tactful and sagacious, he would undoubtedly have been killed as was his more outspoken brother James. As the years passed, John, together with James the Lord’s brother, learned to practice wise conciliation when they appeared before the civil magistrates. They found that a “soft answer turns away wrath.” They also learned to represent the church as a “spiritual brotherhood devoted to the social service of mankind” rather than as “the kingdom of heaven.” They taught loving service rather than ruling power—kingdom and king.
2004 139:4.13 Ioan a fost întemniţat de mai multe ori şi izgonit pentru o perioadă de patru ani în Insula Patmos, până când în Roma puterea a fost preluată de un nou împărat[36]. Dacă Ioan n-ar fi avut tact şi agerime, el ar fi fost fără îndoială omorât aşa cum a fost şi fratele său Iacob, care se exprima mai fără înconjur. Cu trecerea anilor, Ioan precum şi Iacob (fratele Domnului) au învăţat să practice o înţeleaptă împăcare atunci când se înfăţişau înaintea magistraţilor civili. Ei au descoperit „că un răspuns blând abate mânia[37].” Ei au învăţat, de asemenea, să prezinte Biserica ca pe o „fraternitate spirituală consacrată servirii sociale a omenirii,” mai degrabă decât ca „împărăţia cerurilor”. Ei au propovăduit servirea prin iubire mai degrabă decât prin puterea suverană - cu regat şi regi.
1955 139:4.14 When in temporary exile on Patmos, John wrote the Book of Revelation, which you now have in greatly abridged and distorted form. This Book of Revelation contains the surviving fragments of a great revelation, large portions of which were lost, other portions of which were removed, subsequent to John’s writing. It is preserved in only fragmentary and adulterated form.
2004 139:4.14 În timpul exilului său temporar în Patmos, Ioan a scris Apocalipsa, pe care o aveţi actualmente sub o formă prescurtată şi deformată. Această carte de revelaţie conţine vestigiile unei mari revelaţii din care multe părţi au fost pierdute, iar altele suprimate după redactarea lor de către Ioan. Ea nu este păstrată decât sub formă fragmentară şi alterată.
1955 139:4.15 John traveled much, labored incessantly, and after becoming bishop of the Asia churches, settled down at Ephesus. He directed his associate, Nathan, in the writing of the so-called “Gospel according to John,” at Ephesus, when he was ninety-nine years old. Of all the twelve apostles, John Zebedee eventually became the outstanding theologian. He died a natural death at Ephesus in A.D. 103 when he was one hundred and one years of age.
2004 139:4.15 Ioan a călătorit mult, a lucrat neîncetat şi s-a instalat la Efes după ce a devenit episcop al Bisericii Asiei. În timp ce era în Efes, la vârsta de 99 de ani, el l-a îndrumat pe colaboratorul său Natan în redactarea a ceea ce se numeşte „Evanghelia după Ioan”. El a devenit în cele din urmă cel mai remarcabil teolog dintre toţi apostolii. Ioan Zebedeu a murit de moarte bună în Efes în anul 103, la vârsta de o sută unu ani.
5. PHILIP THE CURIOUS
5. FILIP CURIOSUL
1955 139:5.1 Philip was the fifth apostle to be chosen, being called when Jesus and his first four apostles were on their way from John’s rendezvous on the Jordan to Cana of Galilee. Since he lived at Bethsaida, Philip had for some time known of Jesus, but it had not occurred to him that Jesus was a really great man until that day in the Jordan valley when he said, “Follow me.” Philip was also somewhat influenced by the fact that Andrew, Peter, James, and John had accepted Jesus as the Deliverer.
2004 139:5.1 Filip a fost al cincilea apostol ales, şi a fost chemat în timp ce Iisus şi primii patru apostoli îşi urmau drumul dintre locul de întâlnire unde Ioan boteza pe Iordan şi Canna din Galileea. Trăind în Betsaida, Filip auzise vorbindu-se de Iisus de mai multă vreme, dar nu îi venise în minte ideea că Iisus era realmente un mare om înainte de ziua în care, în valea Iordanului, el i-a zis: „Urmează-mă”. Filip era, de asemenea, întrucâtva influenţat de faptul că Andrei, Petru, Iacob şi Ioan îl acceptaseră pe Iisus în calitate de Eliberator.
1955 139:5.2 Philip was twenty-seven years of age when he joined the apostles; he had recently been married, but he had no children at this time. The nickname which the apostles gave him signified “curiosity.” Philip was always wanting to be shown. He never seemed to see very far into any proposition. He was not necessarily dull, but he lacked imagination. This lack of imagination was the great weakness of his character. He was a commonplace and matter-of-fact individual.
2004 139:5.2 Filip avea douăzeci şi şapte de ani când li s-a alăturat apostolilor; el se căsătorise recent, dar încă nu avea copii[38]. Porecla pe care i-au dat-o apostolii însemna „curiozitate”. Filip voia întotdeauna să i se arate. El nu părea niciodată că ar vedea foarte departe în nici o propunere. El nu era în mod necesar obtuz, dar era lipsit de imaginaţie. Această lipsă de imaginaţie era o mare slăbiciune a caracterului său. El era o persoană comună şi concretă.
1955 139:5.3 When the apostles were organized for service, Philip was made steward; it was his duty to see that they were at all times supplied with provisions. And he was a good steward. His strongest characteristic was his methodical thoroughness; he was both mathematical and systematic.
2004 139:5.3 Când apostolii au fost organizaţi pentru misiunea lor, Filip a fost numit administrator; el avea îndatorirea de a vedea să fie, tot timpul, provizie de alimente. El a fost un bun administrator. Cea mai puternică caracteristică a sa era spiritul lui sârguincios şi metodic; el era atât matematic, cât şi sistematic.
1955 139:5.4 Philip came from a family of seven, three boys and four girls. He was next to the oldest, and after the resurrection he baptized his entire family into the kingdom. Philip’s people were fisherfolk. His father was a very able man, a deep thinker, but his mother was of a very mediocre family. Philip was not a man who could be expected to do big things, but he was a man who could do little things in a big way, do them well and acceptably. Only a few times in four years did he fail to have food on hand to satisfy the needs of all. Even the many emergency demands attendant upon the life they lived seldom found him unprepared. The commissary department of the apostolic family was intelligently and efficiently managed.
2004 139:5.4 Filip era al doilea dintr-o familie de şapte copii, trei băieţi şi şapte fete. După înviere, el a i-a adus pe toţi membrii familiei în împărăţia cerurilor botezându-i. Membrii familiei lui Filip erau pescari. Tatăl său era un om foarte capabil, un gânditor profund, dar mama sa venea dintr-o familie mediocră. Filip nu era un om capabil să înfăptuiască lucruri mari, dar putea să facă lucruri mici cu măreţie, să le facă bine şi într-un mod agreabil. În afară de câteva rare momente de pe parcursul celor patru ani trăiţi cu Iisus, el a avut la îndemână destulă hrană pentru a face faţă nevoilor tuturor. El a fost rareori luat pe nepregătite chiar şi de numeroasele cerinţe de urgenţă ce rezultau din viaţa pe care o duceau. Serviciul de administrare al familiei apostolice a fost gerat cu inteligenţă şi eficienţă.
1955 139:5.5 The strong point about Philip was his methodical reliability; the weak point in his make-up was his utter lack of imagination, the absence of the ability to put two and two together to obtain four. He was mathematical in the abstract but not constructive in his imagination. He was almost entirely lacking in certain types of imagination. He was the typical everyday and commonplace average man. There were a great many such men and women among the multitudes who came to hear Jesus teach and preach, and they derived great comfort from observing one like themselves elevated to an honored position in the councils of the Master; they derived courage from the fact that one like themselves had already found a high place in the affairs of the kingdom. And Jesus learned much about the way some human minds function as he so patiently listened to Philip’s foolish questions and so many times complied with his steward’s request to “be shown.”
2004 139:5.5 Punctul forte al lui Filip era caracterul său metodic demn de încredere. Punctul slab al formaţiei sale era lipsa sa totală de imaginaţie, absenţa aptitudinii de a aduna doi cu doi pentru a obţine patru. El era matematic în plan abstract, dar neconstructiv în imaginaţia sa. Lui îi lipseau aproape totalmente anumite tipuri de imaginaţie. El era omul de rând tipic şi obişnuit. Mulţimile care veneau să îl asculte pe Iisus predicând şi propovăduind cuprindeau un mare număr de bărbaţi şi de femei de acest ordin, care încercau o mare mângâiere să-l vadă pe unul dintre semenii lor înălţat la un post de onoare în consiliile Maestrului; ei erau încurajaţi de faptul că unul de-al lor ocupa deja o situaţie importantă în treburile regatului. Cât despre Iisus, ascultând cu răbdare întrebările prosteşti ale lui Filip şi dându-şi atât de adesea consimţământul la rugăminţile intendentului său care îi cerea să „i se arate”, el a învăţat mult despre funcţionarea unui anumit tip de minte umană.
1955 139:5.6 The one quality about Jesus which Philip so continuously admired was the Master’s unfailing generosity. Never could Philip find anything in Jesus which was small, niggardly, or stingy, and he worshiped this ever-present and unfailing liberality.
2004 139:5.6 Principala calitate a lui Iisus, pe care Filip o admira constant, era neostenita generozitate a Maestrului. Niciodată Filip nu a putut găsi în Iisus nimic mărunt, zgârcit sau meschin; el adora această dăruire neostenită şi mereu activă.
1955 139:5.7 There was little about Philip’s personality that was impressive. He was often spoken of as “Philip of Bethsaida, the town where Andrew and Peter live.” He was almost without discerning vision; he was unable to grasp the dramatic possibilities of a given situation. He was not pessimistic; he was simply prosaic. He was also greatly lacking in spiritual insight. He would not hesitate to interrupt Jesus in the midst of one of the Master’s most profound discourses to ask an apparently foolish question. But Jesus never reprimanded him for such thoughtlessness; he was patient with him and considerate of his inability to grasp the deeper meanings of the teaching. Jesus well knew that, if he once rebuked Philip for asking these annoying questions, he would not only wound this honest soul, but such a reprimand would so hurt Philip that he would never again feel free to ask questions. Jesus knew that on his worlds of space there were untold billions of similar slow-thinking mortals, and he wanted to encourage them all to look to him and always to feel free to come to him with their questions and problems. After all, Jesus was really more interested in Philip’s foolish questions than in the sermon he might be preaching. Jesus was supremely interested in men, all kinds of men.
2004 139:5.7 Personalitatea lui Filip nu producea mare impresie. El era adesea numit „Filip din Betsaida, oraşul în care locuiesc Andrei şi Petru[39].” Era practic lipsit de discernământ în viziunea sa asupra lucrurilor; el era incapabil să priceapă posibilităţile spectaculare ale unei situaţii date. El nu era pesimist, ci de-a dreptul prozaic. Ducea deopotrivă o mare lipsă de clarviziune spirituală. El nu ezita să îl întrerupă pe Iisus în toiul vreunuia dintre cele mai profunde discursuri, pentru a pune o întrebare aparent stupidă. Însă Iisus nu l-a dojenit niciodată pentru asemenea nechibzuinţă; el avea răbdare şi lua în considerare inaptitudinea lui de a pricepe înţelesurile adânci ale învăţăturii. Iisus ştia bine că, dacă i-ar reproşa o singură dată lui Filip faptul de a pune aceste întrebări agasante, nu numai că ar fi rănit acest suflet cinstit, dar dojana lui l-ar fi jignit atât de tare pe Filip, încât acesta nu s-ar mai fi simţit niciodată liber să pună întrebări. Iisus ştia că, pe lumile spaţiale ale universului său, existau nenumărate miliarde de astfel de muritori având o asemenea încetineală în gândire; el voia să îi încurajeze pe toţi să se întoarcă către el şi să se simtă întotdeauna liberi să îi prezinte întrebările şi problemele lor. La urma urmei, întrebările prosteşti ale lui Filip îl interesau pe Iisus mai mult decât predica pe care o putea ţine. Iisus se interesa în cel mai înalt grad de oameni, de tot soiul de oameni.
1955 139:5.8 The apostolic steward was not a good public speaker, but he was a very persuasive and successful personal worker. He was not easily discouraged; he was a plodder and very tenacious in anything he undertook. He had that great and rare gift of saying, “Come.” When his first convert, Nathaniel, wanted to argue about the merits and demerits of Jesus and Nazareth, Philip’s effective reply was, “Come and see.” He was not a dogmatic preacher who exhorted his hearers to “Go”—do this and do that. He met all situations as they arose in his work with “Come”—“come with me; I will show you the way.” And that is always the effective technique in all forms and phases of teaching. Even parents may learn from Philip the better way of saying to their children not “Go do this and go do that,” but rather, “Come with us while we show and share with you the better way.”
2004 139:5.8 Intendentul apostolic nu era un bun orator, dar în lucrul personal era mai persuasiv şi obţinea rezultate foarte bune. El nu se descuraja cu uşurinţă. El muncea cu sârg şi cu mare tenacitate în tot ceea ce întreprindea. El avea darul mare şi rar de a şti să zică: „Veniţi”[40]. Când Nataniel, primul lui convertit, a vrut să discute despre meritele şi greşelile lui Iisus din Nazaret, răspunsul eficient al lui Filip a fost: „Veniţi şi vedeţi.” El nu era un predicator dogmatic care să-şi îndemne ascultătorii cu „mergeţi” - faceţi aceasta şi cealaltă. El făcea faţă tuturor situaţiilor pe măsură ce se prezentau în lucrarea sa zicând: „Veniţi - veniţi cu mine, eu vă voi arăta calea.” Aceasta este întotdeauna tehnica cea mai eficientă în toate formele şi fazele învăţăturii. Chiar şi părinţii pot învăţa de la Filip cea mai bună modalitate de a nu spune copiilor lor: „duceţi-vă de faceţi aceasta şi apoi duceţi-vă de faceţi cealaltă.” Ci mai degrabă: „Veniţi cu noi, noi o să vă arătăm cel mai bun drum de urmat şi vom merge cu voi”.
1955 139:5.9 The inability of Philip to adapt himself to a new situation was well shown when the Greeks came to him at Jerusalem, saying: “Sir, we desire to see Jesus.” Now Philip would have said to any Jew asking such a question, “Come.” But these men were foreigners, and Philip could remember no instructions from his superiors regarding such matters; so the only thing he could think to do was to consult the chief, Andrew, and then they both escorted the inquiring Greeks to Jesus. Likewise, when he went into Samaria preaching and baptizing believers, as he had been instructed by his Master, he refrained from laying hands on his converts in token of their having received the Spirit of Truth. This was done by Peter and John, who presently came down from Jerusalem to observe his work in behalf of the mother church.
2004 139:5.9 Inaptitudinea lui Filip de a se adapta unei noi situaţii reiese bine din anecdota despre grecii care au venit la el, în Ierusalim, zicându-i: „Domnule, dorim să îl vedem pe Iisus.” Oricărui iudeu care ar fi pus această întrebare, Filip i-ar fi răspuns: „Vino”. Dar aceşti oameni erau străini, iar Filip nu îşi amintea nici o instrucţiune de la superiorii lui în această privinţă; singurul lucru care i-a venit în minte a fost să se consulte cu şeful său Andrei, după care amândoi i-au însoţit pe grecii interesaţi la Iisus[41]. Tot aşa, când el s-a dus în Samaria ca să predice şi să-i boteze pe credincioşi, după cum îl însărcinase Maestrul său, el s-a abţinut de la a-şi pune mâinile pe convertiţii săi ca semn ca ei primiseră Spiritul Adevărului[42]. Acest gest a fost efectuat de Petru şi de Ioan, care au venit curând din Ierusalim pentru a observa activitatea sa în numele Bisericii mamă[43].
1955 139:5.10 Philip went on through the trying times of the Master’s death, participated in the reorganization of the twelve, and was the first to go forth to win souls for the kingdom outside of the immediate Jewish ranks, being most successful in his work for the Samaritans and in all his subsequent labors in behalf of the gospel.
2004 139:5.10 Filip şi-a continuat lucrarea pe parcursul ceasurilor grele ale morţii Maestrului, a participat la reorganizarea celor doisprezece şi a fost primul care a plecat ca să câştige de partea regatului sufletele din afara comunităţii imediate a iudeilor. El a reuşit foarte bine în munca sa pe lângă samariteni şi în toate lucrările lui ulterioare în favoarea evangheliei.
1955 139:5.11 Philip’s wife, who was an efficient member of the women’s corps, became actively associated with her husband in his evangelistic work after their flight from the Jerusalem persecutions. His wife was a fearless woman. She stood at the foot of Philip’s cross encouraging him to proclaim the glad tidings even to his murderers, and when his strength failed, she began the recital of the story of salvation by faith in Jesus and was silenced only when the irate Jews rushed upon her and stoned her to death. Their eldest daughter, Leah, continued their work, later on becoming the renowned prophetess of Hierapolis.
2004 139:5.11 Soţia lui Filip, care era un membru eficient al corpului evanghelic feminin, s-a asociat activ cu soţul ei în munca sa după ce ei au fugit de persecuţiile din Ierusalim. Ea era neînfricată. A stat la piciorul crucii lui Filip şi l-a încurajat să proclame vestea cea bună chiar şi ucigaşilor săi. Când forţele lui Filip au slăbit, ea a început să relateze povestea salvării prin credinţa în Iisus, şi nu a fost redusă la tăcere decât în momentul în care iudeii furioşi s-au năpustit asupra ei şi au lovit-o cu pietre până au omorât-o. Fiica lor mai mare le-a a continuat opera lor şi a devenit, mai târziu, faimoasa profetă din Hierapolis.
1955 139:5.12 Philip, the onetime steward of the twelve, was a mighty man in the kingdom, winning souls wherever he went; and he was finally crucified for his faith and buried at Hierapolis.
2004 139:5.12 Filip, cândva intendent al celor doisprezece, era un om puternic în regat, câştigând suflete pe oriunde trecea. El a fost în cele din urmă răstignit pentru credinţa sa şi a fost îngropat la Hierapolis.
6. HONEST NATHANIEL
6. CINSTITUL NATANIEL
1955 139:6.2 When Nathaniel joined the apostles, he was twenty-five years old and was the next to the youngest of the group. He was the youngest of a family of seven, was unmarried, and the only support of aged and infirm parents, with whom he lived at Cana; his brothers and sister were either married or deceased, and none lived there. Nathaniel and Judas Iscariot were the two best educated men among the twelve. Nathaniel had thought to become a merchant.
2004 139:6.2 Când Nataniel s-a alăturat apostolilor, el avea douăzeci şi cinci de ani şi era cel mai tânăr din grup după Ioan. Nataniel era ultimul dintr-o familie de şapte copii; el era celibatar şi singurul sprijin al părinţilor bătrâni şi infirmi, cu care locuiau în Cana[45]. Fraţii şi surorile lui erau cu toţii căsătoriţi sau decedaţi, şi nici unul dintre ei nu locuia acolo. Nataniel şi Iuda Iscarioteanul erau cei doi bărbaţi cei mai instruiţi dintre cei doisprezece. Nataniel se gândise să se facă negustor.
1955 139:6.3 Jesus did not himself give Nathaniel a nickname, but the twelve soon began to speak of him in terms that signified honesty, sincerity. He was “without guile.” And this was his great virtue; he was both honest and sincere. The weakness of his character was his pride; he was very proud of his family, his city, his reputation, and his nation, all of which is commendable if it is not carried too far. But Nathaniel was inclined to go to extremes with his personal prejudices. He was disposed to prejudge individuals in accordance with his personal opinions. He was not slow to ask the question, even before he had met Jesus, “Can any good thing come out of Nazareth?” But Nathaniel was not obstinate, even if he was proud. He was quick to reverse himself when he once looked into Jesus’ face.
2004 139:6.3 Iisus nu a dat el însuşi un supranume lui Nataniel, dar cei doisprezece nu au întârziat a vorbi de el în termeni care semnificau cinste, sinceritate. El era „fără artificiu” şi aceasta era principala lui virtute; el era deopotrivă de cinstit şi de sincer; punctul slab al caracterului lui era orgoliul lui; el era foarte mândru de familia lui, de oraşul lui, de reputaţia lui şi de naţiunea lui, ceea ce este lăudabil, atâta timp cât prin aceasta lucrurile nu ajung prea departe[46]. Însă, cu propriile lui prejudecăţi, Nataniel avea o predilecţie de a cădea în extreme. Avea tendinţa de a-şi forma prejudecăţi asupra oamenilor potrivit opiniilor lui personale. Chiar şi înainte de a-l întâlni pe Iisus, lui nu i-a trebuit mult ca să pună întrebarea: „Oare poate să iasă ceva bun din Nazaret?” Însă Nataniel, deşi avea amor propriu, nu era încăpăţânat. De îndată ce a privit chipul lui Iisus, el şi-a schimbat părerea[47].
1955 139:6.4 In many respects Nathaniel was the odd genius of the twelve. He was the apostolic philosopher and dreamer, but he was a very practical sort of dreamer. He alternated between seasons of profound philosophy and periods of rare and droll humor; when in the proper mood, he was probably the best storyteller among the twelve. Jesus greatly enjoyed hearing Nathaniel discourse on things both serious and frivolous. Nathaniel progressively took Jesus and the kingdom more seriously, but never did he take himself seriously.
2004 139:6.4 În multe privinţe, Nataniel era geniul original al celor doisprezece. El era filozoful şi visătorul apostolic, dar un visător de un soi foarte practic. El alterna între momente de profundă filozofie şi perioade de umor rar şi nostim. Când se afla într-o dispoziţie potrivită, el era probabil cel mai bun povestitor dintre cei doisprezece. Lui Iisus îi plăcea mult să audă discursul lui Nataniel atât despre lucruri grave, cât şi despre lucruri frivole. Nataniel l-a considerat puţin câte puţin pe Iisus şi regatul cu mai multă seriozitate, dar pe el însuşi el nu s-a luat niciodată în serios.
1955 139:6.5 The apostles all loved and respected Nathaniel, and he got along with them splendidly, excepting Judas Iscariot. Judas did not think Nathaniel took his apostleship sufficiently seriously and once had the temerity to go secretly to Jesus and lodge complaint against him. Said Jesus: “Judas, watch carefully your steps; do not overmagnify your office. Who of us is competent to judge his brother? It is not the Father’s will that his children should partake only of the serious things of life. Let me repeat: I have come that my brethren in the flesh may have joy, gladness, and life more abundantly. Go then, Judas, and do well that which has been intrusted to you but leave Nathaniel, your brother, to give account of himself to God.” And the memory of this, with that of many similar experiences, long lived in the self-deceiving heart of Judas Iscariot.
2004 139:6.5 Toţi apostolii îl iubeau şi îl respectau pe Nataniel, iar el se înţelegea magnific cu toţi, mai puţin cu Iuda Iscarioteanul. Iuda socotea că Nataniel nu-şi lua îndeajuns apostolatul în serios, iar odată a avut îndrăzneala de a pleca să-l caute pe Iisus în taină şi de a se plânge împotriva lui. Iisus i-a zis: „Iuda, vezi bine ceea ce faci, nu-ţi supraestima sarcina. Cine dintre noi este în măsură să-l judece pe fratele său? Voia Tatălui nu este ca copiii săi să împărtăşească doar lucrurile serioase ale vieţii. Îngăduie-mi să repet că eu am venit pentru ca fraţii mei întru carne să aibă şi mai din abundenţă, bucurie, fericire şi o viaţă mai înfloritoare. Du-te, dară, Iuda şi fă bine ceea ce ţi-a fost încredinţat, dar lasă-l pe fratele tău Nataniel să dea seama el însuşi lui Dumnezeu[48].” Amintirea acestei experienţe, precum şi a multor altele de genul acesta, a vieţuit mult timp în inima lui Iuda Iscarioteanul, făuritoarea propriilor ei amăgiri.
1955 139:6.6 Many times, when Jesus was away on the mountain with Peter, James, and John, and things were becoming tense and tangled among the apostles, when even Andrew was in doubt about what to say to his disconsolate brethren, Nathaniel would relieve the tension by a bit of philosophy or a flash of humor; good humor, too.
2004 139:6.6 De multe ori, pe când Iisus era plecat pe munte cu Petru, cu Iacob şi cu Ioan, şi când situaţia devenea încordată şi încâlcită între apostoli, şi pe când Andrei însuşi se îndoia de ceea ce trebuia să le zică fraţilor lui dezolaţi, Nataniel destindea atmosfera prin puţină filozofie sau printr-o vorbă de umor; şi prin buna sa dispoziţie, de asemenea.
1955 139:6.7 Nathaniel’s duty was to look after the families of the twelve. He was often absent from the apostolic councils, for when he heard that sickness or anything out of the ordinary had happened to one of his charges, he lost no time in getting to that home. The twelve rested securely in the knowledge that their families’ welfare was safe in the hands of Nathaniel.
2004 139:6.7 Nataniel avea sarcina de a avea grijă de familiile celor doisprezece. El era adesea absent de la consiliile apostolice, căci, atunci când afla că boala sau vreun eveniment ieşit din comun i se întâmplase vreuneia dintre persoanele aflate în grija sa, el nu mai pierdea timpul şi se ducea la căminul respectiv. Cei doisprezece trăiau în siguranţă, ştiind că bunăstarea familiilor lor era pe mâini bune, mulţumită lui Nataniel.
1955 139:6.8 Nathaniel most revered Jesus for his tolerance. He never grew weary of contemplating the broadmindedness and generous sympathy of the Son of Man.
2004 139:6.8 Nataniel îl stima adesea pe Iisus pentru toleranţa sa. El nu se sătura niciodată să observe lărgimea orizontului minţii Fiului Omului precum şi generoasa lui compasiune.
1955 139:6.9 Nathaniel’s father (Bartholomew) died shortly after Pentecost, after which this apostle went into Mesopotamia and India proclaiming the glad tidings of the kingdom and baptizing believers. His brethren never knew what became of their onetime philosopher, poet, and humorist. But he also was a great man in the kingdom and did much to spread his Master’s teachings, even though he did not participate in the organization of the subsequent Christian church. Nathaniel died in India.
2004 139:6.9 Tatăl lui Nataniel (Bartolomeu) a murit la scurtă vreme după Rusalii[49]. După aceea, apostolul s-a dus în Mesopotamia şi în India pentru a proclama vestea bună a regatului şi pentru a-i boteza pe credincioşi. Fraţii săi nu au ştiut niciodată ceea ce s-a ales de filozoful, poetul şi umoristul lor de odinioară. Dar el a fost un mare om în regat şi a contribuit mult la răspândirea învăţăturii Maestrului său, chiar dacă el nu a participat la organizarea ulterioară a Bisericii creştine. Nataniel a murit în India.
7. MATTHEW LEVI
7. MATEI LEVI
1955 139:7.1 Matthew, the seventh apostle, was chosen by Andrew. Matthew belonged to a family of tax gatherers, or publicans, but was himself a customs collector in Capernaum, where he lived. He was thirty-one years old and married and had four children. He was a man of moderate wealth, the only one of any means belonging to the apostolic corps. He was a good business man, a good social mixer, and was gifted with the ability to make friends and to get along smoothly with a great variety of people.
2004 139:7.1 Matei, al şaptelea apostol, a fost ales de Andrei[50]. Matei aparţinea unei familii de perceptori, sau publicani; el însuşi era vameş în Capernaum, unde şi locuia. Avea treizeci şi unu de ani, era căsătorit şi avea patru copii. Poseda o mică avere şi era singurul membru din corpul apostolic care dispunea de unele resurse. El era un om de afaceri capabil, adaptându-se bine tuturor mediilor sociale, şi fiind înzestrat cu abilitatea de a-şi face prieteni şi de a se înţelege bine cu tot felul de persoane.
1955 139:7.2 Andrew appointed Matthew the financial representative of the apostles. In a way he was the fiscal agent and publicity spokesman for the apostolic organization. He was a keen judge of human nature and a very efficient propagandist. His is a personality difficult to visualize, but he was a very earnest disciple and an increasing believer in the mission of Jesus and in the certainty of the kingdom. Jesus never gave Levi a nickname, but his fellow apostles commonly referred to him as the “money-getter.”
2004 139:7.2 Andrei l-a numit pe Matei agentul financiar al apostolilor. El era într-un fel gerantul şi reprezentantul public al organizaţiei apostolice. Era un bun judecător al naturii umane şi un propagandist eficient. Este dificil să îţi faci o idee despre personalitatea lui, însă el era un discipol foarte sincer. El a crezut din ce în ce mai mult în misiunea lui Iisus şi în certitudinea regatului. Iisus nu i-a dat niciodată vreun supranume lui Levi, dar apostolii îl numeau de comun acord „strângătorul de bani”.
1955 139:7.3 Levi’s strong point was his wholehearted devotion to the cause. That he, a publican, had been taken in by Jesus and his apostles was the cause for overwhelming gratitude on the part of the former revenue collector. However, it required some little time for the rest of the apostles, especially Simon Zelotes and Judas Iscariot, to become reconciled to the publican’s presence in their midst. Matthew’s weakness was his shortsighted and materialistic viewpoint of life. But in all these matters he made great progress as the months went by. He, of course, had to be absent from many of the most precious seasons of instruction as it was his duty to keep the treasury replenished.
2004 139:7.3 Punctul forte al lui Levi era devotamentul său din toată inima pentru cauza lor. Faptul că el, un publican, fusese ales de Iisus şi de apostolii săi a stârnit o recunoştinţă debordantă în fostul vameş. Le-a trebuit totuşi o vreme restului de apostoli, mai ales lui Simon Zelotul şi lui Iuda Iscarioteanul, pentru a admite prezenţa unui publican printre ei. Slăbiciunea lui Matei era concepţia sa materialistă şi lipsită de perspectivă asupra vieţii, dar pe măsură ce lunile se scurgeau, el făcea mari progrese în acest domeniu. Bineînţeles, el era nevoit să lipsească de la multe dintre şedinţele de instruire cele mai preţioase de vreme ce avea sarcina de a menţine visteria aprovizionată.
1955 139:7.4 It was the Master’s forgiving disposition which Matthew most appreciated. He would never cease to recount that faith only was necessary in the business of finding God. He always liked to speak of the kingdom as “this business of finding God.”
2004 139:7.4 Predispoziţia la iertare a Maestrului era ceea ce aprecia Matei cel mai mult. Matei nu contenea să repete că doar credinţa este necesară în efortul de a-l găsi pe Dumnezeu. Lui îi plăcea întotdeauna să vorbească despre regat ca de „această afacere de a-l găsi pe Dumnezeu”.
1955 139:7.5 Though Matthew was a man with a past, he gave an excellent account of himself, and as time went on, his associates became proud of the publican’s performances. He was one of the apostles who made extensive notes on the sayings of Jesus, and these notes were used as the basis of Isador’s subsequent narrative of the sayings and doings of Jesus, which has become known as the Gospel according to Matthew.
2004 139:7.5 Cu toate că Matei a fost un om care avea un trecut de publican, el s-a achitat admirabil de sarcina sa şi, cu trecerea timpului, tovarăşii lui s-au fălit cu isprăvile sale de publican. El a fost unul dintre apostolii care au luat note ample pe marginea învăţăturii lui Iisus. Aceste note au servit mai târziu ca bază a povestirii lui Isador a cuvintelor şi faptelor lui Iisus, ulterior cunoscută sub numele de Evanghelia după Matei.
1955 139:7.6 The great and useful life of Matthew, the business man and customs collector of Capernaum, has been the means of leading thousands upon thousands of other business men, public officials, and politicians, down through the subsequent ages, also to hear that engaging voice of the Master saying, “Follow me.” Matthew really was a shrewd politician, but he was intensely loyal to Jesus and supremely devoted to the task of seeing that the messengers of the coming kingdom were adequately financed.
2004 139:7.6 Marea şi folositoarea viaţă a lui Matei, omul de afaceri şi vameşul din Capernaum, a fost un mijloc de a-i face pe mii şi mii de alţi oameni de afaceri, de funcţionari şi de politicieni, în cursul perioadelor subsecvente, să audă vocea îmbietoare a Maestrului care zicea: „Urmaţi-mă”[51]. Matei era realmente un politician abil, dar era extrem de fidel faţă de Iisus şi suprem devotat sarcinii de a vedea ca mesagerii împărăţiei ce vine să dispună de resurse financiare adecvate.
1955 139:7.7 The presence of Matthew among the twelve was the means of keeping the doors of the kingdom wide open to hosts of downhearted and outcast souls who had regarded themselves as long since without the bounds of religious consolation. Outcast and despairing men and women flocked to hear Jesus, and he never turned one away.
2004 139:7.7 Prezenţa lui Matei printre cei doisprezece a fost mijlocul de a păstra porţile regatului larg deschise pentru o mulţime de suflete descurajate şi dezmoştenite care se consideraseră de multă vreme ca fiind excluse de la consolarea religioasă. Bărbaţi şi femei respinşi şi disperaţi se îngrămădeau pentru a-l auzi pe Iisus, care nu alunga niciodată pe nimeni.
1955 139:7.8 Matthew received freely tendered offerings from believing disciples and the immediate auditors of the Master’s teachings, but he never openly solicited funds from the multitudes. He did all his financial work in a quiet and personal way and raised most of the money among the more substantial class of interested believers. He gave practically the whole of his modest fortune to the work of the Master and his apostles, but they never knew of this generosity, save Jesus, who knew all about it. Matthew hesitated openly to contribute to the apostolic funds for fear that Jesus and his associates might regard his money as being tainted; so he gave much in the names of other believers. During the earlier months, when Matthew knew his presence among them was more or less of a trial, he was strongly tempted to let them know that his funds often supplied them with their daily bread, but he did not yield. When evidence of the disdain of the publican would become manifest, Levi would burn to reveal to them his generosity, but always he managed to keep still.
2004 139:7.8 Matei primea daruri liber oferite de către discipolii credincioşi şi de auditorii direcţi ai învăţăturii Maestrului, dar el nu a solicitat niciodată pe faţă contribuţia mulţimilor. El şi-a îndeplinit toată munca financiară într-o manieră liniştită şi personală, şi a procurat cea mai mare parte a banilor de la clasa relativ înstărită a credincioşilor angajaţi. El a consacrat practic întregul modestei sale averi lucrării Maestrului şi a apostolilor săi, dar ei n-au cunoscut niciodată generozitatea lui, în afară de Iisus care ştia despre toate astea. Matei ezita să contribuie pe faţă la fondurile apostolice, de teamă că Iisus şi colaboratorii săi ar putea să considere banii săi ca fiind murdari; în consecinţă, el a făcut multe daruri în numele altor credincioşi. În cursul primelor luni, în timp ce Matei îşi dădea seama că prezenţa sa printre apostoli era mai mult sau mai puţin o încercare, el a fost foarte tentat să le facă cunoscut faptul că pâinea lor zilnică era foarte adesea cumpărată din propriile lui venituri. Dar el nu a cedat acestei ispite. Când dovada dispreţului faţă de publican a devenit evidentă, Levi ardea de nerăbdare să le dezvăluie generozitatea sa, însă el a reuşit întotdeauna să păstreze tăcerea.
1955 139:7.9 When the funds for the week were short of the estimated requirements, Levi would often draw heavily upon his own personal resources. Also, sometimes when he became greatly interested in Jesus’ teaching, he preferred to remain and hear the instruction, even though he knew he must personally make up for his failure to solicit the necessary funds. But Levi did so wish that Jesus might know that much of the money came from his pocket! He little realized that the Master knew all about it. The apostles all died without knowing that Matthew was their benefactor to such an extent that, when he went forth to proclaim the gospel of the kingdom after the beginning of the persecutions, he was practically penniless.
2004 139:7.9 Când fondurile pe vreo săptămână erau insuficiente pentru bugetul prevăzut, Levi recursese adesea la resursele sale personale pentru sume importante. Uneori, de asemenea, când el avea un mare interes pentru învăţăturile lui Iisus, el prefera să rămână acolo şi să-şi asculte lecţiile, chiar ştiind că trebuia să i se compenseze personal fondurile necesare pe care nu se apucase să le solicite. Dar Levi dorea tot atât de mult ca Iisus să ştie că o bună parte din bani proveneau din propriul său buzunar! Îi venea greu să priceapă că Maestrul era la curent cu totul. Apostolii au murit cu toţii fără a şti că Matei fusese binefăcătorul lor într-o asemenea măsură că, atunci când a plecat să proclame evanghelia împărăţiei după începerea persecuţiilor, el era practic lipsit de orice resurse.
1955 139:7.10 When these persecutions caused the believers to forsake Jerusalem, Matthew journeyed north, preaching the gospel of the kingdom and baptizing believers. He was lost to the knowledge of his former apostolic associates, but on he went, preaching and baptizing, through Syria, Cappadocia, Galatia, Bithynia, and Thrace. And it was in Thrace, at Lysimachia, that certain unbelieving Jews conspired with the Roman soldiers to encompass his death. And this regenerated publican died triumphant in the faith of a salvation he had so surely learned from the teachings of the Master during his recent sojourn on earth.
2004 139:7.10 Când persecuţiile i-au făcut pe credincioşi să părăsească Ierusalimul, Matei s-a îndreptat spre nord, predicând evanghelia împărăţiei şi botezându-i pe credincioşi. Aceşti vechi asociaţi apostolici au pierdut contactul cu el, dar el a continuat să predice şi să boteze în Siria, în Capadocia, în Galatia, în Bitynia şi în Tracia. În Tracia şi în Lisimahia anumiţi iudei necredincioşi au conspirat împreună cu soldaţii romani pentru a-l trimite la moarte. Acest publican regenerat a murit triumfând în credinţa unei salvări pe care o dobândise cu atâta certitudine din învăţăturile Maestrului în cursul recentei sale şederi pe pământ.
8. THOMAS DIDYMUS
8. TOMA DIDIMUS
1955 139:8.1 Thomas was the eighth apostle, and he was chosen by Philip. In later times he has become known as “doubting Thomas,” but his fellow apostles hardly looked upon him as a chronic doubter. True, his was a logical, skeptical type of mind, but he had a form of courageous loyalty which forbade those who knew him intimately to regard him as a trifling skeptic.
2004 139:8.1 Toma era al optulea apostol şi a fost ales de Filip. Mai târziu, el a fost numit „Toma necredinciosul”, dar tovarăşii săi apostoli l-ar fi considerat cu greu un necredincios înrăit[52]. Este adevărat că avea o minte de tip logic şi sceptic, dar avea o formă de loialitate curajoasă care interzicea celor ce îl cunoşteau intim să-l privească ca pe un sceptic lipsit de interes.
1955 139:8.2 When Thomas joined the apostles, he was twenty-nine years old, was married, and had four children. Formerly he had been a carpenter and stone mason, but latterly he had become a fisherman and resided at Tarichea, situated on the west bank of the Jordan where it flows out of the Sea of Galilee, and he was regarded as the leading citizen of this little village. He had little education, but he possessed a keen, reasoning mind and was the son of excellent parents, who lived at Tiberias. Thomas had the one truly analytical mind of the twelve; he was the real scientist of the apostolic group.
2004 139:8.2 Când Toma s-a alăturat apostolilor, el avea 29 de ani, era căsătorit şi avea patru copii. El fusese cândva tâmplar şi zidar, dar mai recent el devenise pescar. El îşi avea domiciliul în Tariheea, localitate situată pe malul vestic al Iordanului la vărsarea sa în Marea Galileii, şi era considerat ca fiind primul cetăţean al acestui sătuc. El nu era foarte instruit, dar avea o minte pătrunzătoare şi care raţiona bine. Era fiul unor părinţi excelenţi care trăiau în Tiberiada. Printre cei doisprezece, Toma era singurul care avea o minte cu adevărat analitică; el era adevăratul om de ştiinţă al grupului apostolic.
1955 139:8.3 The early home life of Thomas had been unfortunate; his parents were not altogether happy in their married life, and this was reflected in Thomas’s adult experience. He grew up having a very disagreeable and quarrelsome disposition. Even his wife was glad to see him join the apostles; she was relieved by the thought that her pessimistic husband would be away from home most of the time. Thomas also had a streak of suspicion which made it very difficult to get along peaceably with him. Peter was very much upset by Thomas at first, complaining to his brother, Andrew, that Thomas was “mean, ugly, and always suspicious.” But the better his associates knew Thomas, the more they liked him. They found he was superbly honest and unflinchingly loyal. He was perfectly sincere and unquestionably truthful, but he was a natural-born faultfinder and had grown up to become a real pessimist. His analytical mind had become cursed with suspicion. He was rapidly losing faith in his fellow men when he became associated with the twelve and thus came in contact with the noble character of Jesus. This association with the Master began at once to transform Thomas’s whole disposition and to effect great changes in his mental reactions to his fellow men.
2004 139:8.3 Începutul vieţii de familie a lui Toma nu fusese tocmai fericit; părinţii lui nu erau pe de-a-ntregul fericiţi în viaţa lor conjugală, şi lucrul acesta a avut repercusiuni în viaţa de adult a lui Toma. El a crescut cu un temperament dezagreabil şi certăreţ. Chiar şi soţia sa a fost fericită să-l vadă alăturându-se apostolilor; ea a fost uşurată la gândul că pesimistul ei soţ va fi, mai tot timpul său, departe de cămin. Toma avea totodată o înclinaţie către suspiciune, lucru care făcea dificilă înţelegerea paşnică cu el. Petru a fost mai întâi foarte supărat pe Toma şi i s-a plâns fratelui său Andrei de faptul că Toma era „meschin, urât şi întotdeauna bănuitor.” Dar cu cât tovarăşii lui l-au cunoscut mai mult pe Toma, cu atât l-au iubi mai mult. Ei au descoperit că el era magnific în cinstea sa şi neclintit în loialitatea sa. El era perfect sincer şi indubitabil veridic, dar el avea o tendinţă înnăscută de a descoperi defecte. El crescuse devenind realmente pesimist. Mintea sa analitică era chinuită de suspiciune. El îşi pierdea rapid credinţa în semenii săi când s-a asociat celor doisprezece şi a intrat astfel în contact cu nobilul caracter al lui Iisus. Această asociere cu Maestrul a început imediat să transforme caracterul lui Toma şi să efectueze mari schimbări în reacţiile sale mentale faţă de semenii săi.
1955 139:8.4 Thomas’s great strength was his superb analytical mind coupled with his unflinching courage—when he had once made up his mind. His great weakness was his suspicious doubting, which he never fully overcame throughout his whole lifetime in the flesh.
2004 139:8.4 Marea forţă a lui Toma era superba lui minte analitică asociată unui curaj nedezminţit - odată ce a luat o hotărâre. Marea sa slăbiciune era îndoiala sa bănuitoare, pe care nu a învins-o niciodată pe durata încarnării sale.
1955 139:8.5 In the organization of the twelve Thomas was assigned to arrange and manage the itinerary, and he was an able director of the work and movements of the apostolic corps. He was a good executive, an excellent businessman, but he was handicapped by his many moods; he was one man one day and another man the next. He was inclined toward melancholic brooding when he joined the apostles, but contact with Jesus and the apostles largely cured him of this morbid introspection.
2004 139:8.5 În organizarea celor doisprezece, Toma avea sarcina de a stabili şi de a trasa şi aranja itinerarul, iar el dirija foarte bine munca şi deplasările corpului apostolic. El era un bun executant, un excelent om de afaceri, dar era handicapat de mulţimea toanelor sale; el nu era acelaşi om de la o zi la alta. Avea o predispoziţie către meditaţii sumbre şi melancolice înainte de a se alătura apostolilor, dar contactul său cu ei şi cu Iisus l-au vindecat, într-o mare măsură de această introspecţie morbidă.
1955 139:8.6 Jesus enjoyed Thomas very much and had many long, personal talks with him. His presence among the apostles was a great comfort to all honest doubters and encouraged many troubled minds to come into the kingdom, even if they could not wholly understand everything about the spiritual and philosophic phases of the teachings of Jesus. Thomas’s membership in the twelve was a standing declaration that Jesus loved even honest doubters.
2004 139:8.6 Iisus se bucura mult de tovărăşia lui Toma, şi a avut numeroase şi lungi conversaţii personale cu el. Prezenţa lui Toma, printre apostoli, era o mare îmbărbătare pentru toţi scepticii oneşti; ea a încurajat multe persoane cu mintea zbuciumată să intre în regat, chiar dacă ele nu puteau înţelege în întregime toate aspectele spirituale şi filozofice ale învăţăturilor lui Iisus. Admiterea lui Toma printre cei doisprezece era o proclamare permanentă a faptului că Iisus îi iubea chiar şi pe cei care se îndoiau sincer.
1955 139:8.7 The other apostles held Jesus in reverence because of some special and outstanding trait of his replete personality, but Thomas revered his Master because of his superbly balanced character. Increasingly Thomas admired and honored one who was so lovingly merciful yet so inflexibly just and fair; so firm but never obstinate; so calm but never indifferent; so helpful and so sympathetic but never meddlesome or dictatorial; so strong but at the same time so gentle; so positive but never rough or rude; so tender but never vacillating; so pure and innocent but at the same time so virile, aggressive, and forceful; so truly courageous but never rash or foolhardy; such a lover of nature but so free from all tendency to revere nature; so humorous and so playful, but so free from levity and frivolity. It was this matchless symmetry of personality that so charmed Thomas. He probably enjoyed the highest intellectual understanding and personality appreciation of Jesus of any of the twelve.
2004 139:8.7 Ceilalţi apostoli îl respectau pe Iisus datorită vreunei trăsături speciale şi remarcabile a personalităţii sale atât de bogate, dar Toma îl stima pe Maestrul său pentru caracterul său superb echilibrat. Toma admira şi onora pe cel care era îndurător cu atâta dragoste, şi totuşi just şi echitabil cu atâta inflexibilitate; care era atât de ferm, dar niciodată îndârjit; atât de calm, dar niciodată indiferent; atât de săritor şi de compătimitor, fără a se băga în toate sau a face pe dictatorul; atât de tare, dar în acelaşi timp atât de blând; atât de pozitiv, dar niciodată brutal sau nepoliticos; atât de tandru, dar fără a şovăi; atât de pur şi de inocent, dar în acelaşi timp atât de viril, de dinamic şi de energic; atât de veritabil curajos, dar niciodată temerar sau imprudent; atât de iubitor de natură, dar atât de dezbărat de orice tendinţă de a o venera; atât de plin de umor şi de jucăuş, dar lipsit de uşurătate şi de frivolitate. Această incomparabilă armonie a personalităţii este ceea ce îl fermeca în mod deosebit pe Toma. Printre cei doisprezece, probabil că el era acela care, din punct de vedere intelectual, îl înţelegea cel mai bine pe Iisus şi îi aprecia cel mai bine personalitatea.
1955 139:8.8 In the councils of the twelve Thomas was always cautious, advocating a policy of safety first, but if his conservatism was voted down or overruled, he was always the first fearlessly to move out in execution of the program decided upon. Again and again would he stand out against some project as being foolhardy and presumptuous; he would debate to the bitter end, but when Andrew would put the proposition to a vote, and after the twelve would elect to do that which he had so strenuously opposed, Thomas was the first to say, “Let’s go!” He was a good loser. He did not hold grudges nor nurse wounded feelings. Time and again did he oppose letting Jesus expose himself to danger, but when the Master would decide to take such risks, always was it Thomas who rallied the apostles with his courageous words, “Come on, comrades, let’s go and die with him.”
2004 139:8.8 În consiliile celor doisprezece, Toma era întotdeauna prudent şi recomanda politica de „securitate mai întâi”. Însă, dacă se votase contra conservatorismului său sau nu se ţinuse seama de acesta, el era întotdeauna primul care să se lanseze cu neînfricare în executarea programului hotărât[53]. De nenumărate ori, el s-a opus anumitor proiecte pe care le considera ca temerare sau orgolioase, şi le discuta cu patimă până la capăt. Însă, când Andrei supunea propunerea la vot şi când cei doisprezece alegeau să adopte proiectul căruia el i se opusese cu atâta vigoare, Toma era primul care să zică: „Haideţi!” El era un bun jucător, în sensul că ştia să piardă. El nu purta ranchiună şi nu nutrea resentimente[54]. În repetate rânduri, el s-a opus faptului de a-l lăsa pe Iisus să se expună vreunei primejdii, dar, când Maestrul decidea să-şi asume riscul, întotdeauna Toma era cel care îi însufleţea pe apostoli cu cuvintele sale curajoase: „Haideţi, prieteni, să mergem şi să murim cu el.”
1955 139:8.9 Thomas was in some respects like Philip; he also wanted “to be shown,” but his outward expressions of doubt were based on entirely different intellectual operations. Thomas was analytical, not merely skeptical. As far as personal physical courage was concerned, he was one of the bravest among the twelve.
2004 139:8.9 Sub anumite raporturi, Toma semăna cu Filip; şi el voia „să i se arate”, dar expresiile sale exterioare de îndoială erau întemeiate pe un mecanism intelectual în întregime diferit. Toma era şi analitic, nu numai sceptic. În ce priveşte curajul fizic personal, el era unul dintre cei mai bravi dintre cei doisprezece.
1955 139:8.10 Thomas had some very bad days; he was blue and downcast at times. The loss of his twin sister when he was nine years old had occasioned him much youthful sorrow and had added to his temperamental problems of later life. When Thomas would become despondent, sometimes it was Nathaniel who helped him to recover, sometimes Peter, and not infrequently one of the Alpheus twins. When he was most depressed, unfortunately he always tried to avoid coming in direct contact with Jesus. But the Master knew all about this and had an understanding sympathy for his apostle when he was thus afflicted with depression and harassed by doubts.
2004 139:8.10 Toma trecea printr-unul dintre cele mai proaste momente; uneori era posomorât şi abătut. Pierderea surorii lui gemene, pe când avea nouă ani, îi pricinuise o mare amărăciune de tinereţe şi complicase problemele de caracter ale vieţii sale ulterioare[55]. Când Toma era deznădăjduit, uneori Nataniel era cel care îl ajuta să îşi recapete încrederea în sine, alteori era Petru, şi nu de puţine ori şi unul dintre gemenii Alfeu. Din nefericire, el încerca întotdeauna să evite contactul cu Iisus în timpul perioadelor în care era cel mai deprimat; dar Maestrul era la curent cu toate astea şi, în momentele de depresiune ale apostolului său chinuit de îndoieli, el avea pentru el o simpatie plină de înţelegere.
1955 139:8.11 Sometimes Thomas would get permission from Andrew to go off by himself for a day or two. But he soon learned that such a course was not wise; he early found that it was best, when he was downhearted, to stick close to his work and to remain near his associates. But no matter what happened in his emotional life, he kept right on being an apostle. When the time actually came to move forward, it was always Thomas who said, “Let’s go!”
2004 139:8.11 Uneori Toma obţinea de la Andrei permisiunea de a lipsi singur, pentru o zi sau două, dar el a învăţat curând că acest mod de a acţiona nu era prea înţelept; a aflat că era de preferat ca atunci când era abătut să se ataşeze strâns de munca sa şi să rămână lângă tovarăşii săi. Însă, indiferent de ceea ce se petrecea în viaţa sa emotivă, el rămânea mereu un apostol. Când a venit clipa să iasă înainte, întotdeauna Toma era cel care zicea: „Să mergem!”
1955 139:8.12 Thomas is the great example of a human being who has doubts, faces them, and wins. He had a great mind; he was no carping critic. He was a logical thinker; he was the acid test of Jesus and his fellow apostles. If Jesus and his work had not been genuine, it could not have held a man like Thomas from the start to the finish. He had a keen and sure sense of fact. At the first appearance of fraud or deception Thomas would have forsaken them all. Scientists may not fully understand all about Jesus and his work on earth, but there lived and worked with the Master and his human associates a man whose mind was that of a true scientist—Thomas Didymus—and he believed in Jesus of Nazareth.
2004 139:8.12 Toma este marea pildă a unei fiinţe omeneşti care are îndoieli, care le face faţă şi care le învinge. Era un mare gânditor, şi nu un critic răuvoitor. El avea o gândire logică şi era piatra de încercare a lui Iisus şi a tovarăşilor săi. Dacă Iisus şi opera sa nu ar fi fost autentice, grupul nu ar fi reuşit să reţină, de la început la sfârşit, un om ca Toma. El avea un simţ ascuţit şi sigur al faptelor. La primul semn de fraudă sau de înşelătorie, Toma i-ar fi abandonat pe toţi. Savanţii nu pot înţelege pe deplin tot ceea ce îl priveşte pe Iisus şi opera sa pământească, însă acolo trăia şi lucra, cu Maestrul şi asociaţii lui umani, un om a cărui minte era cea a unui veritabil om de ştiinţă - Toma Didymus - iar el credea în Iisus din Nazaret.
1955 139:8.13 Thomas had a trying time during the days of the trial and crucifixion. He was for a season in the depths of despair, but he rallied his courage, stuck to the apostles, and was present with them to welcome Jesus on the Sea of Galilee. For a while he succumbed to his doubting depression but eventually rallied his faith and courage. He gave wise counsel to the apostles after Pentecost and, when persecution scattered the believers, went to Cyprus, Crete, the North African coast, and Sicily, preaching the glad tidings of the kingdom and baptizing believers. And Thomas continued preaching and baptizing until he was apprehended by the agents of the Roman government and was put to death in Malta. Just a few weeks before his death he had begun the writing of the life and teachings of Jesus.
2004 139:8.13 Toma a avut de străbătut momente grele în timpul zilelor procesului şi răstignirii. O vreme, el s-a prăbuşit în adâncurile deznădejdii, dar şi-a recăpătat curajul, a rămas solidar cu apostolii, şi a fost printre ei pentru a-l întâmpina pe Iisus la ţărmul Mării Galileii[56]. Pentru o clipă, el a sucombat mâhnirii pricinuite de neîncrederea sa, dar şi-a găsit în cele din urmă credinţa şi curajul. El a dat poveţe înţelepte apostolilor după Rusalii, iar atunci când persecuţiile i-au împrăştiat pe credincioşi, el s-a dus în Cipru, în Creta, pe coasta Africii de Nord şi în Sicilia, predicând vestea bună a regatului şi botezându-i pe credincioşi. Toma a continuat să predice şi să boteze până în momentul când a fost prins de agenţii guvernului roman şi executat în Malta. Numai cu câteva săptămâni înainte de sfârşitul său, el începuse să scrie viaţa şi învăţăturile lui Iisus.
9. AND 10. JAMES AND JUDAS ALPHEUS
9. ŞI 10. IACOB ŞI IUDA
1955 139:10.1 James and Judas the sons of Alpheus, the twin fishermen living near Kheresa, were the ninth and tenth apostles and were chosen by James and John Zebedee. They were twenty-six years old and married, James having three children, Judas two.
1955 139:10.2 There is not much to be said about these two commonplace fisherfolk. They loved their Master and Jesus loved them, but they never interrupted his discourses with questions. They understood very little about the philosophical discussions or the theological debates of their fellow apostles, but they rejoiced to find themselves numbered among such a group of mighty men. These two men were almost identical in personal appearance, mental characteristics, and extent of spiritual perception. What may be said of one should be recorded of the other.
2004 139:10.2 Nu este mare lucru de zis despre aceşti doi pescari obişnuiţi. Ei îşi iubeau Maestrul şi Iisus îi iubea la rândul lui, dar nu întrerupeau niciodată discursurile lui cu întrebări. Ei înţelegeau foarte puţin discuţiile filozofice sau dezbaterile teologice ale tovarăşilor lor apostoli, dar se bucurau că se numărau într-un asemenea grup de oameni puternici. În ce priveşte înfăţişarea lor personală, caracteristicile lor mentale şi întinderea percepţiei lor spirituale, aceşti doi oameni erau aproape identici. Ceea ce se poate zice de unul, se poate zice şi de celălalt.
1955 139:10.3 Andrew assigned them to the work of policing the multitudes. They were the chief ushers of the preaching hours and, in fact, the general servants and errand boys of the twelve. They helped Philip with the supplies, they carried money to the families for Nathaniel, and always were they ready to lend a helping hand to any one of the apostles.
2004 139:10.3 Andrei i-a însărcinat cu menţinerea ordinii printre mulţimi. Ei erau principalii uşieri/aprozi în cursul orelor de predică şi, de fapt, servitorii generali ai grupului, ai căror curieri erau. Ei îl ajutau pe Filip la aprovizionare şi pe Nataniel la dusul de bani familiilor, şi erau întotdeauna dispuşi să acord o mână de ajutor oricui dintre apostoli.
1955 139:10.4 The multitudes of the common people were greatly encouraged to find two like themselves honored with places among the apostles. By their very acceptance as apostles these mediocre twins were the means of bringing a host of fainthearted believers into the kingdom. And, too, the common people took more kindly to the idea of being directed and managed by official ushers who were very much like themselves.
2004 139:10.4 Mulţimile de oameni din popor erau foarte încurajate la vederea a doi dintre semenii lor onoraţi cu câte un loc printre apostoli. Prin însăşi admiterea lor ca apostoli, aceşti gemeni mediocri au fost intermediarii care făceau posibilă aducerea în regat a numeroşi credincioşi temători. Pe de altă parte, oamenii din popor acceptau şi mai de bună voie ideea de a fi conduşi şi îndrumaţi de nişte supraveghetori oficiali foarte asemănători lor înşişi.
1955 139:10.5 James and Judas, who were also called Thaddeus and Lebbeus, had neither strong points nor weak points. The nicknames given them by the disciples were good-natured designations of mediocrity. They were “the least of all the apostles”; they knew it and felt cheerful about it.
2004 139:10.5 Iacob şi Iuda, care mai erau numiţi şi Tadeu şi Lebeu, nu aveau nici puncte forte, nici puncte slabe[58]. Poreclele date lor de către ucenici erau binevoitoare denumiri ale mediocrităţii. Ei erau „cei mai mici dintre toţi apostolii”; ei ştiau asta, şi erau încântaţi de lucrul acesta[59].
1955 139:10.6 James Alpheus especially loved Jesus because of the Master’s simplicity. These twins could not comprehend the mind of Jesus, but they did grasp the sympathetic bond between themselves and the heart of their Master. Their minds were not of a high order; they might even reverently be called stupid, but they had a real experience in their spiritual natures. They believed in Jesus; they were sons of God and fellows of the kingdom.
2004 139:10.6 Iacob Alfeu îl iubea în mod deosebit pe Iisus datorită simplităţii Maestrului. Aceşti gemeni nu puteau înţelege mintea lui Iisus, dar pricepeau legătura de simpatie dintre ei şi inima Maestrul lor. Mintea lor nu era de un ordin elevat şi, cu respect vorbind, ei puteau chiar şi să fie calificaţi drept proşti, dar ei au făcut, în natura lor spirituală, o reală experienţă. Ei credeau în Iisus; ei erau fii ai lui Dumnezeu şi cetăţeni ai împărăţiei.
1955 139:10.7 Judas Alpheus was drawn toward Jesus because of the Master’s unostentatious humility. Such humility linked with such personal dignity made a great appeal to Judas. The fact that Jesus would always enjoin silence regarding his unusual acts made a great impression on this simple child of nature.
2004 139:10.7 Iuda Alfeu era atras de Iisus datorită smereniei fără ostentaţie a Maestrul. O asemenea smerenie alăturată unei asemenea demnităţi personale exercita o mare atracţie asupra lui Iuda. Faptul că Iisus recomanda întotdeauna tăcerea în ceea ce priveşte faptele lui extraordinare producea o puternică impresie asupra acestui simplu copil al naturii.
1955 139:10.8 The twins were good-natured, simple-minded helpers, and everybody loved them. Jesus welcomed these young men of one talent to positions of honor on his personal staff in the kingdom because there are untold millions of other such simple and fear-ridden souls on the worlds of space whom he likewise wishes to welcome into active and believing fellowship with himself and his outpoured Spirit of Truth. Jesus does not look down upon littleness, only upon evil and sin. James and Judas were little, but they were also faithful. They were simple and ignorant, but they were also big-hearted, kind, and generous.
2004 139:10.8 Gemenii erau ajutoare blânde din fire şi sărace cu duhul, şi toată lumea îi iubea. Iisus a încredinţat acestor bărbaţi tineri, care nu aveau decât un singur talent, posturi de onoare în statul său major personal al regatului, deoarece există nenumărate milioane de alte suflete asemănătoare, simple şi temătoare, pe lumile din spaţiu; Maestrul doreşte totodată să primească aceste suflete într-o comuniune activă şi de credinţă cu el însuşi şi cu Spiritul Adevărului pe care l-a răspândit. Iisus nu dispreţuieşte micimea, ci numai răul şi păcatul. Iacob şi Iuda erau umili, dar erau în egală măsură fideli. Ei erau simpli şi ignoranţi, dar erau, de asemenea, inimoşi, buni şi generoşi.
1955 139:10.9 And how gratefully proud were these humble men on that day when the Master refused to accept a certain rich man as an evangelist unless he would sell his goods and help the poor. When the people heard this and beheld the twins among his counselors, they knew of a certainty that Jesus was no respecter of persons. But only a divine institution—the kingdom of heaven—could ever have been built upon such a mediocre human foundation!
2004 139:10.9 Şi ce mândrie plină de recunoştinţă aveau oamenii aceştia umili, în ziua în care Maestrul a refuzat să accepte pe un anumit bogătan ca evanghelist, afară numai dacă ar fi consimţit să-şi vândă bunurile şi să vină în ajutorul săracilor[60]. Când publicul a auzit lucrul acela şi i-a văzut pe gemeni printre consilieri, s-a ştiut cu certitudine că Iisus nu făcea deosebire de persoane[61]. Însă numai o instituţie divină - împărăţia cerurilor - ar putea vreodată să se ridice pe fundamentele unor fiinţe omeneşti atât de mediocre!
1955 139:10.10 Only once or twice in all their association with Jesus did the twins venture to ask questions in public. Judas was once intrigued into asking Jesus a question when the Master had talked about revealing himself openly to the world. He felt a little disappointed that there were to be no more secrets among the twelve, and he made bold to ask: “But, Master, when you do thus declare yourself to the world, how will you favor us with special manifestations of your goodness?”
2004 139:10.10 Pe durata întregii lor asocieri cu Iisus, gemenii nu s-au încumetat decât o dată sau de două ori să pună întrebări în public. Iuda a fost, odată, atât de pus pe gânduri, încât i-a pus o întrebare lui Iisus, după care Maestrul a vorbit despre faptul de a se dezvălui pe sine în mod deschis lumii. El se simţea puţin dezamăgit la ideea că cei doisprezece ar deţine mai multe secrete şi şi-a permis să întrebe: „Dar atunci, Maestre, când tu te vei proclama astfel lumii, cum ne vei favoriza tu prin manifestările speciale ale bunătăţii tale?”[62]
1955 139:10.11 The twins served faithfully until the end, until the dark days of trial, crucifixion, and despair. They never lost their heart faith in Jesus, and (save John) they were the first to believe in his resurrection. But they could not comprehend the establishment of the kingdom. Soon after their Master was crucified, they returned to their families and nets; their work was done. They had not the ability to go on in the more complex battles of the kingdom. But they lived and died conscious of having been honored and blessed with four years of close and personal association with a Son of God, the sovereign maker of a universe.
2004 139:10.11 Gemenii au slujit cu fidelitate până la capăt, până în zilele sumbre ale judecăţii, ale răstignirii şi ale disperării. Ei nu au pierdut niciodată din inima lor credinţa în Iisus şi (excepţie făcând Ioan Zebedeu) ei au fost primii care au crezut în învierea sa; dar ei nu au putut înţelege întemeierea regatului. La puţin timp după răstignirea Maestrului lor, ei s-au întors la familiile lor şi la fiicele lor; sarcina lor era îndeplinită. Ei nu erau în stare să se angajeze în bătăliile mai complexe ale regatului, însă au trăit şi au murit conştienţi de a fi fost onoraţi şi binecuvântaţi de cei patru ani de asociere strânsă şi personală cu Fiul lui Dumnezeu, creatorul suveran al unui univers.
11. SIMON THE ZEALOT
11. SIMON ZELOTUL
1955 139:11.1 Simon Zelotes, the eleventh apostle, was chosen by Simon Peter. He was an able man of good ancestry and lived with his family at Capernaum. He was twenty-eight years old when he became attached to the apostles. He was a fiery agitator and was also a man who spoke much without thinking. He had been a merchant in Capernaum before he turned his entire attention to the patriotic organization of the Zealots.
2004 139:11.1 Simon Zelotul, al unsprezecelea apostol, a fost ales de Simon Petru[63]. Acesta era un om capabil, de viţă nobilă, care trăia cu familia sa la Capernaum. El avea 28 de ani când s-a alăturat apostolilor. El era un înfocat agitator şi totodată un om care vorbea mult fără a chibzui. El fusese negustor în Capernaum înainte de a-şi îndrepta întreaga atenţie asupra organizaţiei patriotice a zloţilor.
1955 139:11.2 Simon Zelotes was given charge of the diversions and relaxation of the apostolic group, and he was a very efficient organizer of the play life and recreational activities of the twelve.
2004 139:11.2 Simon Zelotul a fost însărcinat cu divertismentul şi cu destinderea grupului apostolic. El organiza foarte eficient distracţiile şi activităţile recreative ale celor doisprezece.
1955 139:11.3 Simon’s strength was his inspirational loyalty. When the apostles found a man or woman who floundered in indecision about entering the kingdom, they would send for Simon. It usually required only about fifteen minutes for this enthusiastic advocate of salvation through faith in God to settle all doubts and remove all indecision, to see a new soul born into the “liberty of faith and the joy of salvation.”
2004 139:11.3 Forţa lui Simon era loialitatea sa antrenantă. Când apostolii întâlneau vreun bărbat sau vreo femeie care se zbăteau în nehotărâre cu privire la intrarea lor în regat, ei trimiteau să fie căutat Simon. În general, acestui avocat entuziast al salvării prin credinţa în Dumnezeu nu îi trebuia mai mult de un sfert de ceas pentru a calma toate îndoielile şi a îndepărta orice nehotărâre, ca să se vadă un nou suflet născându-se în „libertatea de credinţă şi în bucuria salvării”.
1955 139:11.4 Simon’s great weakness was his material-mindedness. He could not quickly change himself from a Jewish nationalist to a spiritually minded internationalist. Four years was too short a time in which to make such an intellectual and emotional transformation, but Jesus was always patient with him.
2004 139:11.4 Marea slăbiciune a lui Simon era mentalitatea sa materialistă. Acest iudeu naţionalist nu s-a putut transforma repede într-un internaţionalist cu mentalitate spirituală. O perioadă de patru ani era prea scurtă pentru a efectua o asemenea transformare intelectuală şi emoţională, dar Iisus a fost întotdeauna răbdător cu el.
1955 139:11.5 The one thing about Jesus which Simon so much admired was the Master’s calmness, his assurance, poise, and inexplicable composure.
2004 139:11.5 Calitatea lui Iisus pe care Simon o admira cât se poate de mult era calmul Maestrului, încredinţarea sa, echilibrul său şi inexplicabila seninătate.
1955 139:11.6 Although Simon was a rabid revolutionist, a fearless firebrand of agitation, he gradually subdued his fiery nature until he became a powerful and effective preacher of “Peace on earth and good will among men.” Simon was a great debater; he did like to argue. And when it came to dealing with the legalistic minds of the educated Jews or the intellectual quibblings of the Greeks, the task was always assigned to Simon.
2004 139:11.6 Cu toate că Simon a fost un revolutiv pătimaş, o neînfricată torţă de aprins spiritele, el şi-a învins treptat firea năvalnică până când a devenit un puternic şi eficient predicator „al păcii de pe pământ şi al bunăvoinţei printre oameni”[64]. Simon strălucea în dezbateri; lui îi plăcea să discute. Când trebuia să se facă faţă manierei procedurale a iudeilor învăţaţi sau subtilităţilor intelectuale ale grecilor, sarcina era întotdeauna atribuită lui Simon.
1955 139:11.7 He was a rebel by nature and an iconoclast by training, but Jesus won him for the higher concepts of the kingdom of heaven. He had always identified himself with the party of protest, but he now joined the party of progress, unlimited and eternal progression of spirit and truth. Simon was a man of intense loyalties and warm personal devotions, and he did profoundly love Jesus.
2004 139:11.7 El era un rebel din fire şi un iconoclast prin pregătire, dar Iisus l-a câştigat de partea conceptelor superioare ale împărăţiei cerurilor. Simon se identificase întotdeauna cu partidul protestatar, acum însă adera la partidul progresist, cel al progresului nelimitat şi etern al spiritului şi adevărului. Simon era un om cu o fidelitate înflăcărată, cu un cald devotament personal, şi îl iubea mult pe Iisus.
1955 139:11.8 Jesus was not afraid to identify himself with business men, laboring men, optimists, pessimists, philosophers, skeptics, publicans, politicians, and patriots.
2004 139:11.8 Iisus nu se temea să se identifice cu oamenii de afaceri, cu muncitorii, cu optimiştii, cu pesimiştii, cu filozofii, cu scepticii, cu publicanii, cu politicienii şi cu patrioţii.
1955 139:11.9 The Master had many talks with Simon, but he never fully succeeded in making an internationalist out of this ardent Jewish nationalist. Jesus often told Simon that it was proper to want to see the social, economic, and political orders improved, but he would always add: “That is not the business of the kingdom of heaven. We must be dedicated to the doing of the Father’s will. Our business is to be ambassadors of a spiritual government on high, and we must not immediately concern ourselves with aught but the representation of the will and character of the divine Father who stands at the head of the government whose credentials we bear.” It was all difficult for Simon to comprehend, but gradually he began to grasp something of the meaning of the Master’s teaching.
2004 139:11.9 Maestrul a avut numeroase convorbiri cu Simon, dar nu a reuşit niciodată pe deplin să-l transforme pe acest înfocat naţionalist iudeu într-un internaţionalist. Iisus i-a repetat adesea lui Simon că era ceva legitim să doreşti îmbunătăţirea sistemului social, economic şi politic, dar el adăuga întotdeauna: „Aceasta nu este treaba împărăţiei cerurilor. Trebuie ca noi să ne consacrăm facerii voii Tatălui. Treaba noastră constă în a fi ambasadorii unui guvern spiritual de sus, şi nu trebuie să ne ocupăm imediat de altceva decât de reprezentarea voii şi caracterului Tatălui divin care se găseşte în capul guvernului ale cărui scrisori de recomandare le purtăm noi.” Toate acestea erau dificil de înţeles pentru Simon, însă el ajungea treptat să priceapă întrucâtva semnificaţia învăţăturii Maestrul.
1955 139:11.10 After the dispersion because of the Jerusalem persecutions, Simon went into temporary retirement. He was literally crushed. As a nationalist patriot he had surrendered in deference to Jesus’ teachings; now all was lost. He was in despair, but in a few years he rallied his hopes and went forth to proclaim the gospel of the kingdom.
2004 139:11.10 După dispersarea cauzată de persecuţiile din Ierusalim, Simon a intrat într-o retragere temporară, fiind literalmente zdrobit. Ca patriot naţionalist, el abandonase poziţia sa prin deferenţa faţă de învăţăturile lui Iisus; acum, totul era pierdut. El era cuprins de disperare, dar, în câţiva ani, el şi-a recăpătat speranţa şi s-a apucat să proclame evanghelia împărăţiei.
1955 139:11.11 He went to Alexandria and, after working up the Nile, penetrated into the heart of Africa, everywhere preaching the gospel of Jesus and baptizing believers. Thus he labored until he was an old man and feeble. And he died and was buried in the heart of Africa.
2004 139:11.11 El s-a dus la Alexandria şi, după ce a urcat în susul Nilului, el a pătruns în inima Africii, predicând peste tot evanghelia lui Iisus şi botezându-i pe credincioşi. El a lucrat astfel până ce a îmbătrânit şi a slăbit. El a murit şi a fost îngropat în inima Africii.
12. JUDAS ISCARIOT
12. IUDA ISCARIOTUL
1955 139:12.1 Judas Iscariot, the twelfth apostle, was chosen by Nathaniel. He was born in Kerioth, a small town in southern Judea. When he was a lad, his parents moved to Jericho, where he lived and had been employed in his father’s various business enterprises until he became interested in the preaching and work of John the Baptist. Judas’s parents were Sadducees, and when their son joined John’s disciples, they disowned him.
2004 139:12.1 Iuda Iscarioteanul, al doisprezecelea apostol, a fost ales de Nataniel[65]. El s-a născut la Keriot, orăşel din Iudeea meridională. Pe când era un băieţel, părinţii lui s-au instalat în Ierihon, unde a trăit şi a fost angajat în diversele afaceri negustoreşti ale tatălui său până în momentul în care el s-a interesat de predicile şi de opera lui Ioan Botezătorul. Părinţii săi erau saduchei şi, când Iuda s-a alăturat discipolilor lui Ioan, ei l-au renegat.
1955 139:12.2 When Nathaniel met Judas at Tarichea, he was seeking employment with a fish-drying enterprise at the lower end of the Sea of Galilee. He was thirty years of age and unmarried when he joined the apostles. He was probably the best-educated man among the twelve and the only Judean in the Master’s apostolic family. Judas had no outstanding trait of personal strength, though he had many outwardly appearing traits of culture and habits of training. He was a good thinker but not always a truly honest thinker. Judas did not really understand himself; he was not really sincere in dealing with himself.
2004 139:12.2 Când Nataniel l-a întâlnit în Taricheea, Iuda căuta un angajat într-o uscătorie de peşte de la extremitatea mai joasă a Mării Galilee. El avea 30 de ani când s-a alăturat apostolilor, şi era celibatar. Era singurul iudeean din familia apostolică a Maestrul, şi probabil cel mai învăţat dintre cei doisprezece. Iuda nu avea nici o trăsătură proeminentă de forţă personală, cu toate că aparent a avut numeroase trăsături exterioare de cultură şi de bună creştere. Era un bun gânditor, însă nu totdeauna un gânditor cu adevărat cinstit. Iuda nu se înţelegea realmente pe sine însuşi; el nu era de-a dreptul sincer faţă de sine.
1955 139:12.3 Andrew appointed Judas treasurer of the twelve, a position which he was eminently fitted to hold, and up to the time of the betrayal of his Master he discharged the responsibilities of his office honestly, faithfully, and most efficiently.
2004 139:12.3 Andrei l-a numit pe Iuda vistiernicul celor doisprezece, post pe care era eminamente calificat a-l ocupa. Până în momentul când l-a trădat pe Maestrul său, el şi-a asumat în mod cinstit, fidel şi foarte eficient responsabilităţile sarcinii sale.
1955 139:12.4 There was no special trait about Jesus which Judas admired above the generally attractive and exquisitely charming personality of the Master. Judas was never able to rise above his Judean prejudices against his Galilean associates; he would even criticize in his mind many things about Jesus. Him whom eleven of the apostles looked upon as the perfect man, as the “one altogether lovely and the chiefest among ten thousand,” this self-satisfied Judean often dared to criticize in his own heart. He really entertained the notion that Jesus was timid and somewhat afraid to assert his own power and authority.
2004 139:12.4 Iuda nu admira nici o trăsătură specială la Iisus, făcând abstracţie de personalitatea în general atrăgătoare şi deosebit de fermecătoare a Maestrul. Iuda nu a fost niciodată capabil să se ridice deasupra prejudecăţilor sale de iudeu contra tovarăşilor săi galileeni. El a ajuns chiar şi să critice, în mintea sa, multe dintre modurile de acţiune ale lui Iisus[66]. Acest iudeu pretenţios îndrăznea adesea să critice, în inima sa, pe Maestrul pe care toţi ceilalţi unsprezece îl considerau ca fiind omul perfect, „singurul demn de a fi iubit şi cel mai eminent dintre zece mii”. Iuda nutrea realmente noţiunea că Iisus era timid şi oarecum înfricoşat în a-şi afirma puterea şi autoritatea.
1955 139:12.5 Judas was a good business man. It required tact, ability, and patience, as well as painstaking devotion, to manage the financial affairs of such an idealist as Jesus, to say nothing of wrestling with the helter-skelter business methods of some of his apostles. Judas really was a great executive, a farseeing and able financier. And he was a stickler for organization. None of the twelve ever criticized Judas. As far as they could see, Judas Iscariot was a matchless treasurer, a learned man, a loyal (though sometimes critical) apostle, and in every sense of the word a great success. The apostles loved Judas; he was really one of them. He must have believed in Jesus, but we doubt whether he really loved the Master with a whole heart. The case of Judas illustrates the truthfulness of that saying: “There is a way that seems right to a man, but the end thereof is death.” It is altogether possible to fall victim to the peaceful deception of pleasant adjustment to the paths of sin and death. Be assured that Judas was always financially loyal to his Master and his fellow apostles. Money could never have been the motive for his betrayal of the Master.
2004 139:12.5 Iuda era un bun om de afaceri. Era nevoie de tact, de pricepere şi de răbdare, precum şi de un devotament asiduu, pentru a dirija afacerile financiare ale unui idealist precum Iisus, fără a mai vorbi de lupta contra metodelor dezordonate ale unora dintre apostoli în câmpul negocierilor. Iuda era realmente un mare agent executiv, un agent financiar prevăzător şi capabil, şi un adept al rigorii pentru organizare. Nici un apostol nu l-a criticat vreodată pe Iuda. După câte puteau ei să vadă, Iuda Iscariot era un vistiernic incomparabil, un om instruit, un apostol loial (deşi uneori critic) şi, în toate sensurile cuvântului, un mare succes. Apostolii îl iubeau pe Iuda: el era realmente unul dintre ei. El trebuie să fi crezut în Iisus, dar punem la îndoială faptul că el l-a iubit realmente pe Maestru din toată inima sa. Cazul lui Iuda ilustrează adevărul proverbului: „Există o cale care îi pare justă unui om, dar al cărei sfârşit este moartea[67].” Este întru totul posibil a cădea în capcana înşelătoare a agreabilei adaptări la căile păcatului şi ale morţii. Fiţi încredinţaţi că Iuda a fost întotdeauna loial din punct de vedere financiar faţă de Maestrul său şi de colegii săi apostoli. Banul nu a putut fi niciodată un motiv care să-l incite să-l trădeze pe Maestru.
1955 139:12.6 Judas was an only son of unwise parents. When very young, he was pampered and petted; he was a spoiled child. As he grew up, he had exaggerated ideas about his self-importance. He was a poor loser. He had loose and distorted ideas about fairness; he was given to the indulgence of hate and suspicion. He was an expert at misinterpretation of the words and acts of his friends. All through his life Judas had cultivated the habit of getting even with those whom he fancied had mistreated him. His sense of values and loyalties was defective.
2004 139:12.6 Iuda era unicul fiul al unor părinţi prea puţin înţelepţi, care l-au alintat şi l-au râzgâiat în timpul copilăriei sale. El era un copil răsfăţat. Crescând, el şi-a făcut o idee exagerată despre importanţa sa personală. Nu ştia să piardă. El avea idei vagi şi deformate despre echitate, şi era înclinat către ură şi suspiciune. Era abil în a interpreta sucit cuvintele şi faptele prietenilor săi. În toată viaţa sa, Iuda cultivase obiceiul de a răspunde cu aceleaşi sentimente celor despre care îşi închipuise că l-ar fi maltratat. Simţul valorilor şi al loialismului era defectuos.
1955 139:12.7 To Jesus, Judas was a faith adventure. From the beginning the Master fully understood the weakness of this apostle and well knew the dangers of admitting him to fellowship. But it is the nature of the Sons of God to give every created being a full and equal chance for salvation and survival. Jesus wanted not only the mortals of this world but the onlookers of innumerable other worlds to know that, when doubts exist as to the sincerity and wholeheartedness of a creature’s devotion to the kingdom, it is the invariable practice of the Judges of men fully to receive the doubtful candidate. The door of eternal life is wide open to all; “whosoever will may come”; there are no restrictions or qualifications save the faith of the one who comes.
2004 139:12.7 Pentru Iisus, Iuda era o aventură a credinţei. Încă de la început, Maestrul înţelesese perfect slăbiciunea acestui apostol şi cunoştea bine pericolele admiterii sale în cercul apostolilor. Stă însă în natura Fiilor lui Dumnezeu de a da oricărei fiinţe create o şansă întreagă şi egală pentru salvare şi supravieţuire. Iisus voia ca nu numai muritorii acestei lumi, ci şi observatorii de pe nenumărate alte lumi, să ştie că, dacă există îndoieli cu privire la sinceritatea şi la căldura sufletească a devoţiunii unei creaturi faţă de regat, practica invariabilă a Judecătorilor de oameni constă în a-l primi pe de-a-ntregul pe candidatul plin de îndoieli. Poarta vieţii veşnice este larg deschisă pentru toţi; „oricine vrea poate să intre”; nu există nici o restricţie, nici o calificare, afară de credinţa celui care vine[68].
1955 139:12.8 This is just the reason why Jesus permitted Judas to go on to the very end, always doing everything possible to transform and save this weak and confused apostle. But when light is not honestly received and lived up to, it tends to become darkness within the soul. Judas grew intellectually regarding Jesus’ teachings about the kingdom, but he did not make progress in the acquirement of spiritual character as did the other apostles. He failed to make satisfactory personal progress in spiritual experience.
2004 139:12.8 Exact acesta este motivul pentru care Iisus i-a îngăduit lui Iuda să continue până la capăt, făcând întotdeauna tot posibilul ca să-l transforme şi să-l salveze pe acest apostol slab şi confuz. Dar, dacă lumina nu este primită cu bună credinţă şi dacă nu i te conformezi în viaţă, ea tinde să devină întuneric în interiorul sufletului. În ceea ce priveşte învăţăturile lui Iisus despre regat, Iuda a crescut din punct de vedere intelectual, dar nu a progresat ca şi ceilalţi apostoli în dobândirea unui caracter spiritual. El nu a reuşit să facă progrese personale satisfăcătoare în experienţa spirituală.
1955 139:12.9 Judas became increasingly a brooder over personal disappointment, and finally he became a victim of resentment. His feelings had been many times hurt, and he grew abnormally suspicious of his best friends, even of the Master. Presently he became obsessed with the idea of getting even, anything to avenge himself, yes, even betrayal of his associates and his Master.
2004 139:12.9 Iuda s-a lăsat tot mai mult pradă meditaţiilor sumbre asupra decepţiilor personale şi a devenit în cele din urmă victima propriei sale ranchiune. Sentimentele sale fuseseră de multe ori rănite; el a devenit anormal de suspicios faţă de cei mai buni prieteni ai lui, şi chiar şi faţă de Maestru. El a fost curând obsedat de ideea de a răspunde cu aceleaşi sentimente, de a face orice ca să se răzbune, da, chiar şi de a-i trăda pe tovarăşii şi pe Maestrul lui.
1955 139:12.10 But these wicked and dangerous ideas did not take definite shape until the day when a grateful woman broke an expensive box of incense at Jesus’ feet. This seemed wasteful to Judas, and when his public protest was so sweepingly disallowed by Jesus right there in the hearing of all, it was too much. That event determined the mobilization of all the accumulated hate, hurt, malice, prejudice, jealousy, and revenge of a lifetime, and he made up his mind to get even with he knew not whom; but he crystallized all the evil of his nature upon the one innocent person in all the sordid drama of his unfortunate life just because Jesus happened to be the chief actor in the episode which marked his passing from the progressive kingdom of light into that self-chosen domain of darkness.
2004 139:12.10 Însă aceste idei perverse şi primejdioase nu au prins cu uşurinţă contur înainte de ziua când o femeie plină de recunoştinţă a spart un scump vas de tămâie la picioarele lui Iisus[69]. Lui Iuda faptul acela i s-a părut o risipă şi, când protestul său public a fost de îndată dezaprobat de Iisus în văzul şi la auzul tuturor, aceasta a fost prea mult pentru el. Acest eveniment a declanşat mobilizarea a tot ceea ce acumulase ca ură, ca ofense, ca răutate, ca prejudecăţi, ca invidie şi ca dorinţe de revanşă în toată viaţa sa, şi s-a hotărât să răspundă cu aceleaşi sentimente, fără a şti prea bine nici măcar cui. Dar el şi-a cristalizat tot răul asupra unicei persoane inocente din toată drama sordidă a vieţii sale nefericite, tocmai pentru că Iisus se pomenise Autorul principal din episodul care a marcat trecerea sa de la regatul progresiv de lumină la domeniul întunericului, pe care el însuşi îl alesese.
1955 139:12.11 The Master many times, both privately and publicly, had warned Judas that he was slipping, but divine warnings are usually useless in dealing with embittered human nature. Jesus did everything possible, consistent with man’s moral freedom, to prevent Judas’s choosing to go the wrong way. The great test finally came. The son of resentment failed; he yielded to the sour and sordid dictates of a proud and vengeful mind of exaggerated self-importance and swiftly plunged on down into confusion, despair, and depravity.
2004 139:12.11 În public şi între patru ochi, Maestrul îl prevenise, de multe ori, pe Iuda că devia, dar avertismentele divine sunt în general inutile când ele se adresează unei naturi omeneşti înăcrite. Iisus a făcut tot ceea ce era posibil şi compatibil cu liberul arbitru moral al oamenilor pentru a-l împiedica pe Iuda să aleagă calea greşită. Marea încercare a sfârşit prin a se produce. Fiul ranchiunei a eşuat. El a cedat dictatelor arţăgoase şi sordide ale unei minţi orgolioase şi răzbunătoare care rezultau dintr-o importanţă exagerată pe care o atribuia persoanei sale, şi a plonjat rapid în dezordine, în disperare şi în depravare.
1955 139:12.12 Judas then entered into the base and shameful intrigue to betray his Lord and Master and quickly carried the nefarious scheme into effect. During the outworking of his anger-conceived plans of traitorous betrayal, he experienced moments of regret and shame, and in these lucid intervals he faintheartedly conceived, as a defense in his own mind, the idea that Jesus might possibly exert his power and deliver himself at the last moment.
2004 139:12.12 Iuda a intrat atunci în josnica şi ruşinoasa intrigă menită să-l trădeze pe Stăpânul şi Maestrul său, şi şi-a dus rapid la îndeplinire proiectul său nefast[70]. În timpul executării planurilor sale de trădare alcătuite la mânie, el a încercat momente de regret şi de ruşine. În cursul acestor intervale de luciditate, el a conceput cu timiditate, ca justificare în propria sa minte, ideea că Iisus ar putea cumva să-şi exercite puterea şi să se elibereze în ultimul moment.
1955 139:12.13 When the sordid and sinful business was all over, this renegade mortal, who thought lightly of selling his friend for thirty pieces of silver to satisfy his long-nursed craving for revenge, rushed out and committed the final act in the drama of fleeing from the realities of mortal existence—suicide.
2004 139:12.13 Când această treabă mârşavă şi nelegiuită a fost terminată, acest muritor renegat, care acordase prea puţină importanţă vânzării prietenului său pentru treizeci de monezi de argint pentru a-şi satisface dorinţa de răzbunare pe care o nutrea de îndelungată vreme, s-a dus în grabă şi a comis acrul final al dramei constând în fuga de realităţile existenţei pământeşti - s-a sinucis[71].
1955 139:12.14 The eleven apostles were horrified, stunned. Jesus regarded the betrayer only with pity. The worlds have found it difficult to forgive Judas, and his name has become eschewed throughout a far-flung universe.
2004 139:12.14 Cei unsprezece apostoli au fost îngroziţi şi uluiţi. Iisus s-a mărginit la a privi trădătorul cu milă. Lumile au găsit dificil să-l ierte pe Iuda, iar numele său cu greu a mai putut fi pronunţat într-un întreg vast univers.
| Capitolul 138. Formarea mesagerilor împărăţiei |
Index
Versiune unică |
Capitolul 140. Hirotonisirea celor doisprezece |