Cartea Urantia în limba engleză este Domeniu Public în întreaga lume din 2006.
Traduceri: © 2004 Fundația Urantia
| Capitolul 101. Natura reală a religiei |
Index
Versiune unică |
Capitolul 103. Realitatea experienţei religioase |
THE FOUNDATIONS OF RELIGIOUS FAITH
FUNDAMENTELE CREDINŢEI RELIGIOASE
1955 102:0.1 TO THE unbelieving materialist, man is simply an evolutionary accident. His hopes of survival are strung on a figment of mortal imagination; his fears, loves, longings, and beliefs are but the reaction of the incidental juxtaposition of certain lifeless atoms of matter. No display of energy nor expression of trust can carry him beyond the grave. The devotional labors and inspirational genius of the best of men are doomed to be extinguished by death, the long and lonely night of eternal oblivion and soul extinction. Nameless despair is man’s only reward for living and toiling under the temporal sun of mortal existence. Each day of life slowly and surely tightens the grasp of a pitiless doom which a hostile and relentless universe of matter has decreed shall be the crowning insult to everything in human desire which is beautiful, noble, lofty, and good.
2004 102:0.1 PENTRU materialistul lipsit de credinţă, omul este pur şi simplu un accident evolutiv. Speranţele sale de supravieţuire sunt legate de o ficţiune a imaginaţiei sale de muritor; fricile sale, iubirile, dorinţele şi credinţele sale nu sunt decât reacţii ale juxtapunerii accidentale a unor atomi de materie lipsiţi de viaţă. Nici o manifestare de energie, nici o expresie de încredere nu poate să îl poarte dincolo de mormânt. Muncile devoţionale şi geniul care îi inspiră pe cei mai buni oameni sunt condamnate la anihilare prin moarte, la lunga noapte solitară de eternă uitare şi de anihilare a sufletului. O disperare fără nume este singura răsplată a omului pentru a fi trăit şi a fi muncit sub soarele temporar al existenţei muritoare. Fiecare zi din viaţă întăreşte lent şi sigur strânsoarea unui destin nemilos pe care un univers de materie, ostil şi implacabil l-a declarat ca insultă supremă către tot ce este frumos, nobil, elevat şi bun în dorinţele umane[1].
1955 102:0.2 But such is not man’s end and eternal destiny; such a vision is but the cry of despair uttered by some wandering soul who has become lost in spiritual darkness, and who bravely struggles on in the face of the mechanistic sophistries of a material philosophy, blinded by the confusion and distortion of a complex learning. And all this doom of darkness and all this destiny of despair are forever dispelled by one brave stretch of faith on the part of the most humble and unlearned of God’s children on earth.
2004 102:0.2 Însă nu acesta este sfârşitul şi destinul etern al omului. Această viziune nu este decât strigătul de disperare scos de un suflet rătăcitor care este pierdut în întunecimea spirituală, care luptă vitejeşte în faţa sofismelor mecaniciste ale unei filozofii materialiste, şi care este orbit de dezordinea şi de deformarea unei erudiţii complexe[2]. Toată această condamnare la întuneric şi tot acest destin al disperării sunt împrăştiate pentru totdeauna de o singură curajoasă desfăşurare a credinţei celui mai umil şi a celui mai ignorant copil al lui Dumnezeu de pe pământ.
1955 102:0.3 This saving faith has its birth in the human heart when the moral consciousness of man realizes that human values may be translated in mortal experience from the material to the spiritual, from the human to the divine, from time to eternity.
2004 102:0.3 Această credinţă care mântuieşte ia naştere în inima umană atunci când conştiinţa morală a omului îşi dă seama că în cursul experienţei muritoare, valorile umane pot fi transpuse din material în spiritual, din uman în divin, din timp în eternitate.
1. ASSURANCES OF FAITH
1. ÎNCREDINŢĂRILE CREDINŢEI
1955 102:1.1 The work of the Thought Adjuster constitutes the explanation of the translation of man’s primitive and evolutionary sense of duty into that higher and more certain faith in the eternal realities of revelation. There must be perfection hunger in man’s heart to insure capacity for comprehending the faith paths to supreme attainment. If any man chooses to do the divine will, he shall know the way of truth. It is literally true, “Human things must be known in order to be loved, but divine things must be loved in order to be known.” But honest doubts and sincere questionings are not sin; such attitudes merely spell delay in the progressive journey toward perfection attainment. Childlike trust secures man’s entrance into the kingdom of heavenly ascent, but progress is wholly dependent on the vigorous exercise of the robust and confident faith of the full-grown man.
2004 102:1.1 Munca Ajustorului Gândirii este prin ea însăşi explicaţia felului în care simţul primitiv şi evolutiv al datoriei este transmutat într-o credinţă superioară şi mai sigură în veşnicele realităţi ale revelaţiei. Trebuie ca mintea omului să fie avidă de perfecţiune pentru a-i asigura capacitatea de a înţelege cărările credinţei care duc la înfăptuirea supremă. Dacă cineva alege să facă voia divină, va cunoaşte calea adevărului. Este literalmente adevărat că „lucrurile omeneşti trebuie să fi cunoscute pentru a putea fi iubite, dar lucrurile divine trebuie să fie iubite pentru a putea fi cunoscute”[3]. Dar îndatoririle oneste şi întrebările sincere nu sunt păcate; aceste atitudini sunt pur şi simplu o cauză de întârziere în mersul progresiv de ascensiune spre perfecţiune. O încredere de copil asigură intrarea omului în împărăţia ascensiunii cereşti, însă progresul depinde în întregime de exercitarea viguroasă a credinţei robuste şi de încrederea omului împlinit[4].
1955 102:1.2 The reason of science is based on the observable facts of time; the faith of religion argues from the spirit program of eternity. What knowledge and reason cannot do for us, true wisdom admonishes us to allow faith to accomplish through religious insight and spiritual transformation.
2004 102:1.2 Raţiunea ştiinţei este întemeiată pe faptele observabile ale timpului. Credinţa religioasă îşi aduce argumentele din programul spiritual al eternităţii. Ceea ce ştiinţa şi raţiunea nu pot face pentru noi, adevărata înţelepciune ne îndeamnă să îi permitem credinţei să înfăptuiască prin clarviziune religioasă şi prin transformare spirituală.
1955 102:1.3 Owing to the isolation of rebellion, the revelation of truth on Urantia has all too often been mixed up with the statements of partial and transient cosmologies. Truth remains unchanged from generation to generation, but the associated teachings about the physical world vary from day to day and from year to year. Eternal truth should not be slighted because it chances to be found in company with obsolete ideas regarding the material world. The more of science you know, the less sure you can be; the more of religion you have, the more certain you are.
2004 102:1.3 Ca urmare a izolării din cauza rebeliunii, revelarea adevărului pe Urantia a fost de prea multe ori amestecată cu afirmaţii ale unor cosmologii parţiale şi tranzitorii. Adevărul rămâne neschimbat din generaţie în generaţie, dar învăţăturile asociate referitoare la lumea fizică variază de la zi la zi şi de la an la an. Adevărul etern nu ar trebui să fie dispreţuit pentru că este întâlnit întâmplător în compania ideilor perimate despre lumea materială. Cu cât sunteţi mai docţi în ştiinţă, cu atât sunteţi mai puţin siguri pe voi. Cu cât aveţi mai multă religie, cu atât sunteţi mai pătrunşi de certitudine.
1955 102:1.4 The certainties of science proceed entirely from the intellect; the certitudes of religion spring from the very foundations of the entire personality. Science appeals to the understanding of the mind; religion appeals to the loyalty and devotion of the body, mind, and spirit, even to the whole personality.
2004 102:1.4 Certitudinile ştiinţei provin în întregime din intelect; certitudinile religiei ţâşnesc chiar din fundamentele întregii personalităţi. Ştiinţa face apel la înţelegerea minţii; religia face apel la fidelitatea şi la devotarea corpului, a minţii şi a spiritului, de fapt la toată personalitatea.
1955 102:1.5 God is so all real and absolute that no material sign of proof or no demonstration of so-called miracle may be offered in testimony of his reality. Always will we know him because we trust him, and our belief in him is wholly based on our personal participation in the divine manifestations of his infinite reality.
2004 102:1.5 Dumnezeu este atât de complet real şi absolut încât nu se poate oferi, ca mărturie a realităţii sale, nici un semn material de dovadă, nici o demonstraţie de aşa-zise miracole. Întotdeauna, numai încrederea noastră în el este cea care ni-l va face cunoscut, iar credinţa noastră în el este în întregime întemeiată pe participarea noastră personală la manifestările divine ale realităţii sale infinite.
1955 102:1.6 The indwelling Thought Adjuster unfailingly arouses in man’s soul a true and searching hunger for perfection together with a far-reaching curiosity which can be adequately satisfied only by communion with God, the divine source of that Adjuster. The hungry soul of man refuses to be satisfied with anything less than the personal realization of the living God. Whatever more God may be than a high and perfect moral personality, he cannot, in our hungry and finite concept, be anything less.
2004 102:1.6 Ajustorul Gândirii interior trezeşte infailibil, în sufletul omenesc, o veritabilă sete avidă de perfecţiune precum şi o vastă curiozitate, care nu pot fi potolite cum se cuvine decât prin comuniunea cu Dumnezeu, sursa divină a acestui Ajustor. Sufletul însetat al omului refuză să fie satisfăcut cât timp nu ajunge la realizarea personală a Dumnezeului viu. Oricât ar putea fi Dumnezeu mai mult decât o personalitate morală superioară şi perfectă, în conceptul nostru avid însă finit, el nu poate fi cu nimic mai puţin.
2. RELIGION AND REALITY
2. RELIGIA ŞI REALITATEA
1955 102:2.1 Observing minds and discriminating souls know religion when they find it in the lives of their fellows. Religion requires no definition; we all know its social, intellectual, moral, and spiritual fruits. And this all grows out of the fact that religion is the property of the human race; it is not a child of culture. True, one’s perception of religion is still human and therefore subject to the bondage of ignorance, the slavery of superstition, the deceptions of sophistication, and the delusions of false philosophy.
2004 102:2.1 O minte observatoare şi un suflet capabil de discernământ recunosc religia atunci când o întâlnesc în viaţa tovarăşilor lor. Religia nu are nevoie de nici o definiţie; noi cunoaştem toate roadele ei sociale, morale, intelectuale şi spirituale. Iar toate acestea provin din faptul că religia este proprietatea rasei umane; ea nu este un produs al culturii. Este adevărat că percepţia religiei este încă umană, şi în consecinţă supusă aservirii, ignoranţei, sclaviei superstiţiilor, păcălelilor sofismelor şi iluziilor falselor filozofii.
1955 102:2.2 One of the characteristic peculiarities of genuine religious assurance is that, notwithstanding the absoluteness of its affirmations and the stanchness of its attitude, the spirit of its expression is so poised and tempered that it never conveys the slightest impression of self-assertion or egoistic exaltation. The wisdom of religious experience is something of a paradox in that it is both humanly original and Adjuster derivative. Religious force is not the product of the individual’s personal prerogatives but rather the outworking of that sublime partnership of man and the everlasting source of all wisdom. Thus do the words and acts of true and undefiled religion become compellingly authoritative for all enlightened mortals.
2004 102:2.2 Una dintre particularităţile caracteristice ale asigurării religioase autentice este că, în ciuda caracterului absolut al afirmaţiilor sale şi a fermităţii atitudinii sale, spiritul expresiei este destul de echilibrat şi de temperat pentru a nu da niciodată nici cea mai mică impresie de afirmare de sine sau de exaltare a egoului. Înţelepciunea experienţei religioase este oarecum paradoxală, în sensul că ea este atât de origine umană cât şi provenită de la Ajustor. Forţa religioasă nu este produsul prerogativelor personale ale individului, ci mai degrabă punerea în aplicare a asocierii sublime dintre om şi sursa perpetuă a întregii înţelepciuni. În felul acesta, cuvintele şi actele religiei adevărate, în puritatea ei originară, dobândesc o autoritate irezistibilă pentru toţi muritorii iluminaţi.
1955 102:2.3 It is difficult to identify and analyze the factors of a religious experience, but it is not difficult to observe that such religious practitioners live and carry on as if already in the presence of the Eternal. Believers react to this temporal life as if immortality already were within their grasp. In the lives of such mortals there is a valid originality and a spontaneity of expression that forever segregate them from those of their fellows who have imbibed only the wisdom of the world. Religionists seem to live in effective emancipation from harrying haste and the painful stress of the vicissitudes inherent in the temporal currents of time; they exhibit a stabilization of personality and a tranquillity of character not explained by the laws of physiology, psychology, and sociology.
2004 102:2.3 Factorii unei experienţe religioase sunt greu de identificat şi de analizat, dar este uşor de observat că practicanţii religioşi trăiesc şi perseverează ca şi cum ar fi deja în prezenţa Eternului. Credincioşii reacţionează la viaţa temporară ca şi cum nemurirea ar fi deja la îndemâna lor. În viaţa acestor muritori, se găseşte o originalitate valabilă şi o spontaneitate a exprimării care îi clasează definitiv separat de semenii lor care nu au absorbit decât înţelepciunea lumii. Persoanele religioase par să trăiască efectiv emancipate de hărţuiala grabei şi de tensiunea dureroasă a vicisitudinilor inerente curenţilor seculari ai timpului. Ele dau dovadă de o stabilitate personală şi de o seninătate a caracterului pe care legile fiziologiei, ale psihologiei şi ale sociologiei nu le explică.
1955 102:2.4 Time is an invariable element in the attainment of knowledge; religion makes its endowments immediately available, albeit there is the important factor of growth in grace, definite advancement in all phases of religious experience. Knowledge is an eternal quest; always are you learning, but never are you able to arrive at the full knowledge of absolute truth. In knowledge alone there can never be absolute certainty, only increasing probability of approximation; but the religious soul of spiritual illumination knows, and knows now. And yet this profound and positive certitude does not lead such a sound-minded religionist to take any less interest in the ups and downs of the progress of human wisdom, which is bound up on its material end with the developments of slow-moving science.
2004 102:2.4 Timpul este invariabil un element pentru atingerea cunoaşterii; religia îşi face darurile ei imediat accesibile, deşi subzistă factorul important al creşterii în graţie, un progres definit în toate fazele experienţei religioase. Cunoaşterea este o căutare eternă; voi învăţaţi întotdeauna, însă nu sunteţi niciodată capabili să ajungeţi la cunoaşterea completă a adevărului absolut. Cunoaşterea singură nu dă niciodată o certitudine absolută, ci numai o probabilitate aproximativă în creştere[5]. În schimb, sufletul religios iluminat din punct de vedere spiritual ştie, şi el ştie acum. Totuşi, această certitudine profundă şi pozitivă nu determină persoana religioasă sănătoasă mintal să nu fie interesată de avansul şi reculul progresului înţelepciunii umane, legat în domeniul material de lentele dezvoltări ale ştiinţei.
1955 102:2.5 Even the discoveries of science are not truly real in the consciousness of human experience until they are unraveled and correlated, until their relevant facts actually become meaning through encircuitment in the thought streams of mind. Mortal man views even his physical environment from the mind level, from the perspective of its psychological registry. It is not, therefore, strange that man should place a highly unified interpretation upon the universe and then seek to identify this energy unity of his science with the spirit unity of his religious experience. Mind is unity; mortal consciousness lives on the mind level and perceives the universal realities through the eyes of the mind endowment. The mind perspective will not yield the existential unity of the source of reality, the First Source and Center, but it can and sometime will portray to man the experiential synthesis of energy, mind, and spirit in and as the Supreme Being. But mind can never succeed in this unification of the diversity of reality unless such mind is firmly aware of material things, intellectual meanings, and spiritual values; only in the harmony of the triunity of functional reality is there unity, and only in unity is there the personality satisfaction of the realization of cosmic constancy and consistency.
2004 102:2.5 Chiar şi descoperirile ştiinţei nu sunt cu adevărat reale în conştiinţa experienţei umane înainte de a fi lămurite şi puse în corelaţie, înainte ca faptele lor relevante să capete efectiv un înţeles prin punerea lor în circuit în curenţii de gândire ai minţii. Omul muritor consideră până şi anturajul său fizic prin intermediul nivelului minţii, potrivit cu perspectiva înregistrării sale psihologice. Nu este deci de mirare că omul interpretează universul de o manieră extrem de unificată, şi caută apoi să identifice unitatea energetică a ştiinţei sale cu unitatea spirituală a experienţei sale religioase. Mintea este unitate; conştiinţa muritoare trăieşte pe nivelul minţii şi percepe realităţile universale prin ochii facultăţilor ei mentale. Perspectiva minţii nu revelează unitatea existenţială a sursei realităţii, Sursa-Centru Primă, însă ea poate să prezinte şi prezintă uneori omului o sinteză experimentală a energiei, a minţii şi a spiritului în Fiinţa Supremă şi în calitate de Fiinţă Supremă. Totuşi, mintea nu poate reuşi niciodată în această unificare a diversităţii realităţii, decât dacă această minte este temeinic conştientă de lucrurile materiale, de semnificaţiile intelectuale şi de valorile spirituale. Nu există unitate decât în armonia triunităţii realităţii funcţionale, şi numai în unitate persoana se mulţumeşte în realizarea constanţei şi coerenţei cosmice.
1955 102:2.6 Unity is best found in human experience through philosophy. And while the body of philosophic thought must ever be founded on material facts, the soul and energy of true philosophic dynamics is mortal spiritual insight.
2004 102:2.6 Unitatea este cel mai bine găsită în experienţa umană prin intermediul filozofiei. Deşi corpul gândirii filozofice trebuie dă fie mereu întemeiat pe fapte materiale, clarviziunea spirituală a muritorului este sufletul şi energia adevăratului dinamism filozofic.
1955 102:2.7 Evolutionary man does not naturally relish hard work. To keep pace in his life experience with the impelling demands and the compelling urges of a growing religious experience means incessant activity in spiritual growth, intellectual expansion, factual enlargement, and social service. There is no real religion apart from a highly active personality. Therefore do the more indolent of men often seek to escape the rigors of truly religious activities by a species of ingenious self-deception through resorting to a retreat to the false shelter of stereotyped religious doctrines and dogmas. But true religion is alive. Intellectual crystallization of religious concepts is the equivalent of spiritual death. You cannot conceive of religion without ideas, but when religion once becomes reduced only to an idea, it is no longer religion; it has become merely a species of human philosophy.
2004 102:2.7 Omul evolutiv nu are vreo preferinţă naturală pentru muncile anevoioase. În viaţa empirică, pentru a ţine pasul cu exigenţele hărţuitoare şi cu nevoile presante ale unei experienţe religioase care creşte, este nevoie de o neîncetată activitate în creşterea spirituală, în expansiunea intelectuală, în dezvoltarea factuală şi în serviciul social. Nu există religie veritabilă fără o personalitate foarte activă. De aceea, oamenii cei mai indolenţi caută adesea să scape de rigorile activităţilor cu adevărat religioase înşelându-se cu ingeniozitate pe ei înşişi, retrăgându-se în falsul adăpost al doctrinelor dogmelor religioase stereotipe. Însă adevărata religie este vie. Cristalizarea intelectuală a conceptelor religioase este echivalentul morţii spirituale. Voi nu puteţi concepe o religie fără idei, însă, odată ce religia se găseşte redusă la doar o idee, ea încetează a mai fi o religie, ea a devenit doar o specie de filozofie umană.
1955 102:2.8 Again, there are other types of unstable and poorly disciplined souls who would use the sentimental ideas of religion as an avenue of escape from the irritating demands of living. When certain vacillating and timid mortals attempt to escape from the incessant pressure of evolutionary life, religion, as they conceive it, seems to present the nearest refuge, the best avenue of escape. But it is the mission of religion to prepare man for bravely, even heroically, facing the vicissitudes of life. Religion is evolutionary man’s supreme endowment, the one thing which enables him to carry on and “endure as seeing Him who is invisible.” Mysticism, however, is often something of a retreat from life which is embraced by those humans who do not relish the more robust activities of living a religious life in the open arenas of human society and commerce. True religion must act. Conduct will be the result of religion when man actually has it, or rather when religion is permitted truly to possess the man. Never will religion be content with mere thinking or unacting feeling.
2004 102:2.8 Pe de altă parte, alte tipuri de suflete instabile şi puţin disciplinate caută să folosească ideile sentimentale ale religiei pentru a scăpa de exigenţele iritante ale vieţii. Când anumiţi muritori şovăitori şi timizi caută să scape de presiunea neîncetată a vieţii evolutive, religia aşa cum o concep ei pare să le ofere cel mai apropiat refugiu, cea mai bună poartă de scăpare. Însă misiunea religiei constă în a pregăti omul să facă faţă cu curaj, şi chiar şi cu eroism, vicisitudinilor vieţii. Religia este darul suprem al omului evolutiv, singurul lucru care îi permite să persevereze şi „să suporte cu răbdare ca şi cum l-ar vedea pe Cel care este invizibil”[6]. Totuşi, misticismul este adesea marcat de o tendinţă de a se retrage din viaţă; el este îmbrăţişat de fiinţele umane care nu apreciază activităţile care cer mai multă vigoare ale unei vieţi religioase trăite în arenele deschise ale societăţii şi ale comerţului cu oamenii. Adevărata religie trebuie să acţioneze. Conduita rezultă din religie atunci când omul are efectiv una, sau mai degrabă când el îi permite religiei să îl posede cu adevărat. Religia nu se va mulţumi niciodată cu gânduri veleitare, nici cu sentimente pasive.
1955 102:2.9 We are not blind to the fact that religion often acts unwisely, even irreligiously, but it acts. Aberrations of religious conviction have led to bloody persecutions, but always and ever religion does something; it is dynamic!
2004 102:2.9 Noi suntem foarte conştienţi de faptul că religia acţionează adesea într-o manieră puţin înţeleaptă şi chiar şi nereligioasă, însă ea acţionează. Convingerile religioase aberante au condus la persecuţii sângeroase, dar religia face mereu câte ceva; ea este dinamică!
3. KNOWLEDGE, WISDOM, AND INSIGHT
3. CUNOAŞTEREA, ÎNŢELEPCIUNEA ŞI CLARVIZIUNEA
1955 102:3.1 Intellectual deficiency or educational poverty unavoidably handicaps higher religious attainment because such an impoverished environment of the spiritual nature robs religion of its chief channel of philosophic contact with the world of scientific knowledge. The intellectual factors of religion are important, but their overdevelopment is likewise sometimes very handicapping and embarrassing. Religion must continually labor under a paradoxical necessity: the necessity of making effective use of thought while at the same time discounting the spiritual serviceableness of all thinking.
2004 102:3.1 Carenţele intelectuale sau insuficienţele în educaţie stânjenesc inevitabil accesul la nivele religioase superioare, căci un mediu de natură spirituală atât de sărăcit privează religia de principalul ei canal de contact filozofic cu lumea cunoştinţelor ştiinţifice. Factorii intelectuali ai religiei sunt importanţi, dar se ajunge de asemenea uneori ca hipertrofia lor să fie foarte jenantă şi stânjenitoare. Religia trebuie să lucreze constant sub presiunea unei necesităţi paradoxale: necesitatea de a folosi eficient gândirea, nefăcând mare caz de utilitatea spirituală a întregii gândiri.
1955 102:3.2 Religious speculation is inevitable but always detrimental; speculation invariably falsifies its object. Speculation tends to translate religion into something material or humanistic, and thus, while directly interfering with the clarity of logical thought, it indirectly causes religion to appear as a function of the temporal world, the very world with which it should everlastingly stand in contrast. Therefore will religion always be characterized by paradoxes, the paradoxes resulting from the absence of the experiential connection between the material and the spiritual levels of the universe—morontia mota, the superphilosophic sensitivity for truth discernment and unity perception.
2004 102:3.2 Speculaţiile religioase sunt inevitabile, dar întotdeauna dăunătoare. Speculaţia denaturează invariabil obiectul ei. Speculaţia tinde să facă religia să treacă drept ceva material sau umanist, şi astfel, interferând atunci direct cu claritatea gândirii logice, ea face indirect ca religia să apară ca o funcţiune a lumii temporale, chiar lumea cu care ea ar trebui să formeze în permanenţă un contrast. Religia va fi deci întotdeauna caracterizată prin paradoxuri, paradoxurile care rezultă din absenţa conexiunii experimentale dintre nivelele materiale şi spirituale ale universului - mota morontială, sensibilitatea suprafilozofică care permite discernerea adevărului şi perceperea unităţii.
1955 102:3.3 Material feelings, human emotions, lead directly to material actions, selfish acts. Religious insights, spiritual motivations, lead directly to religious actions, unselfish acts of social service and altruistic benevolence.
2004 102:3.3 Sentimentele materiale, emoţiile umane, conduc direct la acţiuni materiale, la acte egoiste. Punctele de vedere religioase, motivaţiile spirituale, conduc direct la acţiuni religioase, la acţiuni dezinteresate de servire socială şi de binefacere altruistă.
1955 102:3.4 Religious desire is the hunger quest for divine reality. Religious experience is the realization of the consciousness of having found God. And when a human being does find God, there is experienced within the soul of that being such an indescribable restlessness of triumph in discovery that he is impelled to seek loving service-contact with his less illuminated fellows, not to disclose that he has found God, but rather to allow the overflow of the welling-up of eternal goodness within his own soul to refresh and ennoble his fellows. Real religion leads to increased social service.
2004 102:3.4 Dorinţa religioasă este o căutare avidă a realităţii divine. Experienţa religioasă este realizarea conştiinţei de a-l fi găsit pe Dumnezeu. Şi, atunci când o fiinţă umană îl găseşte pe Dumnezeu, triumful descoperirii sale o face să experimenteze în sufletul ei o efervescenţă atât de indescriptibilă, încât ea este împinsă să caute un afectuos contact de slujire a semenilor ei mai puţin iluminaţi, nu pentru a face cunoscut că ea l-a găsit pe Dumnezeu, ci mai degrabă pentru a permite revărsării bunătăţii eterne care survine în sufletul ei să-i reîmprospăteze şi să-i înnobileze pe semenii ei. Religia reală conduce la un serviciu social sporit.
1955 102:3.5 Science, knowledge, leads to fact consciousness; religion, experience, leads to value consciousness; philosophy, wisdom, leads to co-ordinate consciousness; revelation (the substitute for morontia mota) leads to the consciousness of true reality; while the co-ordination of the consciousness of fact, value, and true reality constitutes awareness of personality reality, maximum of being, together with the belief in the possibility of the survival of that very personality.
2004 102:3.5 Ştiinţa, cunoaşterea, conduc la conştiinţa faptelor; religia, experienţa, conduc la conştiinţa valorilor; filozofia, înţelepciunea, conduc la coordonarea conştiinţei. Revelaţia (substitutul motei morontiale) conduce la conştiinţa adevăratei realităţi; în vreme ce coordonarea conştiinţei faptelor, a valorilor şi a adevăratei realităţi constituie percepţia conştientă a realităţii personalităţii, maximum de fiinţă, împreună cu credinţa în posibilitatea supravieţuirii chiar a acestei personalităţi.
1955 102:3.6 Knowledge leads to placing men, to originating social strata and castes. Religion leads to serving men, thus creating ethics and altruism. Wisdom leads to the higher and better fellowship of both ideas and one’s fellows. Revelation liberates men and starts them out on the eternal adventure.
2004 102:3.6 Cunoaşterea duce la acordarea unui rang oamenilor, la crearea păturilor sociale şi a castelor. Religia conduce la servirea oamenilor şi la crearea în felul acesta a eticii şi a altruismului. Înţelepciunea conduce la o mai bună şi mai înaltă comunitate în ideile noastre şi cu semenii noştri. Revelaţia eliberează oamenii şi îi lansează în aventura eternă.
1955 102:3.7 Science sorts men; religion loves men, even as yourself; wisdom does justice to differing men; but revelation glorifies man and discloses his capacity for partnership with God.
2004 102:3.7 Ştiinţa selectează oamenii; religia iubeşte oamenii, până la a-i iubi ca pe voi înşivă; înţelepciunea face dreptate în diferenţierea dintre oameni, însă revelaţia glorifică omul şi revelează capacitatea sa de asociere cu Dumnezeu.
1955 102:3.8 Science vainly strives to create the brotherhood of culture; religion brings into being the brotherhood of the spirit. Philosophy strives for the brotherhood of wisdom; revelation portrays the eternal brotherhood, the Paradise Corps of the Finality.
2004 102:3.8 Ştiinţa se străduieşte în zadar să creeze fraternitatea culturii. Religia aduce în existenţă fraternitatea spiritului. Filozofia caută fraternitatea înţelepciunii; revelaţia zugrăveşte fraternitatea eternă, Corpul Paradisiac al Finalităţii.
1955 102:3.9 Knowledge yields pride in the fact of personality; wisdom is the consciousness of the meaning of personality; religion is the experience of cognizance of the value of personality; revelation is the assurance of personality survival.
2004 102:3.9 Cunoaşterea face să se nască orgoliul în faptul personalităţii; înţelepciunea este conştiinţa semnificaţiei personalităţii; religia este experienţa cunoaşterii valorii personalităţii; revelaţia este încredinţarea în supravieţuirea personalităţii.
1955 102:3.10 Science seeks to identify, analyze, and classify the segmented parts of the limitless cosmos. Religion grasps the idea-of-the-whole, the entire cosmos. Philosophy attempts the identification of the material segments of science with the spiritual-insight concept of the whole. Wherein philosophy fails in this attempt, revelation succeeds, affirming that the cosmic circle is universal, eternal, absolute, and infinite. This cosmos of the Infinite I AM is therefore endless, limitless, and all-inclusive—timeless, spaceless, and unqualified. And we bear testimony that the Infinite I AM is also the Father of Michael of Nebadon and the God of human salvation.
2004 102:3.10 Ştiinţa caută să identifice, să analizeze şi să clasifice părţile segmentate ale cosmosului nelimitat. Religia pricepe ideea-de-întreg, totalitatea cosmosului. Filozofia încearcă să identifice segmentele materiale ale ştiinţei cu conceptul de clarviziune spirituală a întregului. În punctele în care filozofia eşuează în această încercare, revelaţia reuşeşte afirmând că cercul cosmic este universal, etern, absolut, şi infinit. Acest cosmos al Infinitului EU SUNT este aşadar fără sfârşit, fără limite şi incluzând totul - el este fără timp, fără spaţiu şi necalificat[7]. Şi noi stăm mărturie faptului că Infinitul EU SUNT este de asemenea Tatăl lui Mihail al Nebadonului şi Dumnezeul mântuirii umane.
1955 102:3.11 Science indicates Deity as a fact; philosophy presents the idea of an Absolute; religion envisions God as a loving spiritual personality. Revelation affirms the unity of the fact of Deity, the idea of the Absolute, and the spiritual personality of God and, further, presents this concept as our Father—the universal fact of existence, the eternal idea of mind, and the infinite spirit of life.
2004 102:3.11 Ştiinţa indică Deitatea ca pe un fapt; filozofia prezintă ideea unui Absolut; religia îl consideră pe Dumnezeu ca o personalitate spirituală iubitoare. Revelaţia afirmă că există o unitate între faptul Deităţii, ideea de Absolut şi personalitatea spirituală a lui Dumnezeu; ba mai mult, ea prezintă acest concept ca fiind Tatăl nostru - faptul universal al existenţei, ideea eternă a minţii şi spiritul infinit al vieţii.
1955 102:3.12 The pursuit of knowledge constitutes science; the search for wisdom is philosophy; the love for God is religion; the hunger for truth is a revelation. But it is the indwelling Thought Adjuster that attaches the feeling of reality to man’s spiritual insight into the cosmos.
2004 102:3.12 Urmărirea cunoaşterii constituie ştiinţa; căutarea înţelepciunii este filozofia; iubirea pentru Dumnezeu este religia; setea de adevăr este o revelaţia; însă Ajustorul Gândirii interior este cel care ataşează simţământul realităţii clarviziunii spirituale a omului în raport cu cosmosul.
1955 102:3.13 In science, the idea precedes the expression of its realization; in religion, the experience of realization precedes the expression of the idea. There is a vast difference between the evolutionary will-to-believe and the product of enlightened reason, religious insight, and revelation—the will that believes.
2004 102:3.13 În ştiinţă, ideea precede expresia realizării sale; în religie, expresia realizării precede expresia ideii. Este o diferenţă imensă între voinţa-de-a-crede evolutivă, pe de o parte, şi produsul raţiunii iluminate, clarviziunea religioasă şi revelaţia - voinţa care crede- pe de altă parte.
1955 102:3.14 In evolution, religion often leads to man’s creating his concepts of God; revelation exhibits the phenomenon of God’s evolving man himself, while in the earth life of Christ Michael we behold the phenomenon of God’s revealing himself to man. Evolution tends to make God manlike; revelation tends to make man Godlike.
2004 102:3.14 În evoluţie, religia îl determină adesea pe om să-şi creeze conceptele sale despre Dumnezeu. Revelaţia arată fenomenul de Dumnezeu făcându-l pe om să evolueze el însuşi, în vreme ce, în viaţa pământeană a lui Crist Mihail, noi vedem fenomenul de Dumnezeu revelându-se el însuşi omului. Evoluţia tinde să îl facă pe Dumnezeu asemănător omului; revelaţia tinde să îl facă pe om asemănător lui Dumnezeu.
1955 102:3.15 Science is only satisfied with first causes, religion with supreme personality, and philosophy with unity. Revelation affirms that these three are one, and that all are good. The eternal real is the good of the universe and not the time illusions of space evil. In the spiritual experience of all personalities, always is it true that the real is the good and the good is the real.
2004 102:3.15 Ştiinţa nu este satisfăcută decât de cauzele prime, religia de personalitatea supremă, iar filozofia de unitate. Revelaţia afirmă că cele trei sunt una, şi că toate sunt bune. Eternul real este binele universului, iar nu iluziile temporare ale răului spaţial. În experienţa spirituală a tuturor personalităţilor, este întotdeauna adevărat că realul este binele şi că binele este realul.
4. THE FACT OF EXPERIENCE
4. FAPTUL EXPERIENŢEI
1955 102:4.1 Because of the presence in your minds of the Thought Adjuster, it is no more of a mystery for you to know the mind of God than for you to be sure of the consciousness of knowing any other mind, human or superhuman. Religion and social consciousness have this in common: They are predicated on the consciousness of other-mindness. The technique whereby you can accept another’s idea as yours is the same whereby you may “let the mind which was in Christ be also in you.”
2004 102:4.1 Din cauza prezenţei Ajustorului Gândirii în mintea voastră, pentru voi nu mai este un mister să cunoaşteţi mintea lui Dumnezeu decât faptul de a fi siguri că sunteţi conştienţi de cunoaşterea oricărei alte minţi, umane sau supraumane. Religia şi conştiinţa socială au în comun aceasta: ele sunt amândouă întemeiate pe facultatea mentală a conştiinţei-de-celălalt. Tehnica prin care puteţi accepta ca pe a voastră ideea altuia este la fel cu a vă permite să „lăsaţi mintea care era în Cristos să fie şi în voi”[8].
1955 102:4.2 What is human experience? It is simply any interplay between an active and questioning self and any other active and external reality. The mass of experience is determined by depth of concept plus totality of recognition of the reality of the external. The motion of experience equals the force of expectant imagination plus the keenness of the sensory discovery of the external qualities of contacted reality. The fact of experience is found in self-consciousness plus other-existences—other-thingness, other-mindness, and other-spiritness.
2004 102:4.2 Ce este experienţa umană? Ea este pur şi simplu efectul reciproc dintre un sine activ şi interogator, şi orice altă realitate activă şi exterioară. Masa experienţei este determinată de profunzimea conceptului, plus de totalitatea recunoaşterii realităţii a ceea ce este exterior. Mişcarea experienţei este egală cu forţa imaginaţiei în expectativă, plus acuitatea descoperirii senzoriale a calităţilor externe de realitate contactată. Faptul experienţei se găseşte în conştiinţa de sine şi a existenţei celorlalţi - a altor lucruri, a altor mentalităţi, a altor spiritualităţi.
1955 102:4.3 Man very early becomes conscious that he is not alone in the world or the universe. There develops a natural spontaneous self-consciousness of other-mindness in the environment of selfhood. Faith translates this natural experience into religion, the recognition of God as the reality—source, nature, and destiny—of other-mindness. But such a knowledge of God is ever and always a reality of personal experience. If God were not a personality, he could not become a living part of the real religious experience of a human personality.
2004 102:4.3 Omul devine foarte devreme conştient că el nu este singur nici în lume nici în univers. El îşi dezvoltă o conştiinţă naturală şi spontană a altor mentalităţi din anturajul individului. Credinţa transformă această experienţă naturală în religie, în recunoaşterea lui Dumnezeu ca fiind realitatea - sursa, natura şi destinul - minţii celuilalt, dar această cunoaştere a lui Dumnezeu este întotdeauna o realitate a experienţei personale. Dacă Dumnezeu nu ar fi o personalitate, el nu ar putea deveni o parte vie a experienţei religioase reale a unei personalităţi umane.
1955 102:4.4 The element of error present in human religious experience is directly proportional to the content of materialism which contaminates the spiritual concept of the Universal Father. Man’s prespirit progression in the universe consists in the experience of divesting himself of these erroneous ideas of the nature of God and of the reality of pure and true spirit. Deity is more than spirit, but the spiritual approach is the only one possible to ascending man.
2004 102:4.4 Elementul de eroare prezent în experienţa religioasă umană este direct proporţional cu conţinutul de materialism care pătează conceptul spiritual al Tatălui Universal. Înaintarea omului în univers, până să atingă statutul de spirit, constă în a se debarasa de aceste idei eronate despre natura lui Dumnezeu şi despre realitatea spiritului pur şi veritabil. Deitatea este mai mult decât spirit, dar apropierea spirituală este singura posibilă pentru omul în ascensiune.
1955 102:4.5 Prayer is indeed a part of religious experience, but it has been wrongly emphasized by modern religions, much to the neglect of the more essential communion of worship. The reflective powers of the mind are deepened and broadened by worship. Prayer may enrich the life, but worship illuminates destiny.
2004 102:4.5 Rugăciunea face cu siguranţă parte din experienţa religioasă, însă religiile moderne au pus greşit accentul pe ele, în detrimentul comuniunii adorării, care este mai esenţială. Puterile care reflectă ale minţii se adâncesc şi se lărgesc prin adorare. Rugăciunea se poate să îmbogăţească viaţa, dar adorarea iluminează destinul.
1955 102:4.6 Revealed religion is the unifying element of human existence. Revelation unifies history, co-ordinates geology, astronomy, physics, chemistry, biology, sociology, and psychology. Spiritual experience is the real soul of man’s cosmos.
2004 102:4.6 Religia revelată este elementul unificator al existenţei umane. Revelaţia unifică istoria, coordonează geologia, astronomia, fizica, chimia, biologia, sociologia şi psihologia. Experienţa spirituală este cu adevărat sufletul cosmosului omului.
5. THE SUPREMACY OF PURPOSIVE POTENTIAL
5. SUPREMAŢIA POTENŢIALULUI INTENŢIEI
1955 102:5.1 Although the establishment of the fact of belief is not equivalent to establishing the fact of that which is believed, nevertheless, the evolutionary progression of simple life to the status of personality does demonstrate the fact of the existence of the potential of personality to start with. And in the time universes, potential is always supreme over the actual. In the evolving cosmos the potential is what is to be, and what is to be is the unfolding of the purposive mandates of Deity.
2004 102:5.1 Cu toate că stabilirea faptului credinţei nu este echivalent cu stabilirea faptului a ceea ce este crezut, înaintarea evolutivă a vieţii simple până la statutul de personalitate demonstrează clar faptul existenţei, la pornire, a potenţialului personalităţii. În universurile timpului, potenţialul are întotdeauna supremaţie faţă de actual. În cosmosul aflat în evoluţie, potenţialul reprezintă ceea ce are să fie, şi ceea ce are să fie este desfăşurarea deciziilor intenţionale ale Deităţii.
1955 102:5.2 This same purposive supremacy is shown in the evolution of mind ideation when primitive animal fear is transmuted into the constantly deepening reverence for God and into increasing awe of the universe. Primitive man had more religious fear than faith, and the supremacy of spirit potentials over mind actuals is demonstrated when this craven fear is translated into living faith in spiritual realities.
2004 102:5.2 Aceeaşi supremaţie a intenţiilor a apărut în evoluţia ideaţiei mentale atunci când frica animală primitivă se transmută într-un respect mereu mai profund faţă de Dumnezeu şi într-o spaimă crescândă înaintea universului. Omul primitiv avea mai mult teamă religioasă decât credinţă. Supremaţia potenţialurilor spirituale asupra realităţilor mentale este demonstrată atunci când această groază laşă se transformă într-o credinţă vie în realităţile universale.
1955 102:5.3 You can psychologize evolutionary religion but not the personal-experience religion of spiritual origin. Human morality may recognize values, but only religion can conserve, exalt, and spiritualize such values. But notwithstanding such actions, religion is something more than emotionalized morality. Religion is to morality as love is to duty, as sonship is to servitude, as essence is to substance. Morality discloses an almighty Controller, a Deity to be served; religion discloses an all-loving Father, a God to be worshiped and loved. And again this is because the spiritual potentiality of religion is dominant over the duty actuality of the morality of evolution.
2004 102:5.3 Se poate face analiza psihologică a religiei evolutive, însă nu şi aceea a religiei de origine spirituală trăită personal. Morala umană poate recunoaşte valorile, dar numai religia poate să le conserve, să le înalţe şi să le spiritualizeze. În pofida acestui fapt, religia este ceva mai mult decât o moralitate cu caracter emoţional. Religia este pentru moralitate ceea ce iubirea este pentru datorie, ceea ce filiaţia este pentru servitute, ceea ce esenţa este pentru substanţă. Moralitatea revelează un Controlor atotputernic, o Deitate care să fie servită; religia revelează un Tată atotiubitor, un Dumnezeu de adorat şi de iubit. Şi, din nou, aceasta se întâmplă deoarece potenţialul spiritual al religiei domină actualitatea îndatoririlor moralităţii evolutive.
6. THE CERTAINTY OF RELIGIOUS FAITH
6. CERTITUDINEA ŞI CREDINŢA RELIGIOASĂ
1955 102:6.1 The philosophic elimination of religious fear and the steady progress of science add greatly to the mortality of false gods; and even though these casualties of man-made deities may momentarily befog the spiritual vision, they eventually destroy that ignorance and superstition which so long obscured the living God of eternal love. The relation between the creature and the Creator is a living experience, a dynamic religious faith, which is not subject to precise definition. To isolate part of life and call it religion is to disintegrate life and to distort religion. And this is just why the God of worship claims all allegiance or none.
2004 102:6.1 Eliminarea temerii religioase prin filozofie şi progresul continuu al ştiinţei contribuie serios la mortalitatea falşilor zei. Chiar dacă dispariţia acestor zeităţi create de oameni poate să întunece momentan viziunea spirituală, ea distruge, în cele din urmă, ignoranţa şi superstiţia care l-au eclipsat un timp atât de îndelungat pe Dumnezeu cel viu, Dumnezeul iubirii eterne. Relaţia dintre creatură şi Creator este o experienţă vie, o credinţă religioasă dinamică, care nu este supusă unei definiţii precise. A izola o parte a vieţii şi a o numi religie înseamnă a dezintegra viaţa şi a desfigura religia. Tocmai de aceea, Dumnezeul adorării reclamă o fidelitate totală, sau nu pretinde nici una.
1955 102:6.2 The gods of primitive men may have been no more than shadows of themselves; the living God is the divine light whose interruptions constitute the creation shadows of all space.
2004 102:6.2 Zeii oamenilor primitivi se poate să nu fi fost mai mult decât nişte umbre ale acestor oameni. Dumnezeul viu este lumina divină ale cărei întreruperi constituie umbrele creaţiei întregului spaţiu.
1955 102:6.3 The religionist of philosophic attainment has faith in a personal God of personal salvation, something more than a reality, a value, a level of achievement, an exalted process, a transmutation, the ultimate of time-space, an idealization, the personalization of energy, the entity of gravity, a human projection, the idealization of self, nature’s upthrust, the inclination to goodness, the forward impulse of evolution, or a sublime hypothesis. The religionist has faith in a God of love. Love is the essence of religion and the wellspring of superior civilization.
2004 102:6.3 Persoana religioasă care a atins filozofia are credinţă într-un Dumnezeu personal al mântuirii personale, în ceva mai mult decât o realitate, o valoare, un nivel de înfăptuire, un proces superior, o transmutare, ceea ce este ultim în spaţiu-timp, o idealizare, o personalizare a energiei, entitatea gravitaţiei, o proiecţie umană, idealizarea sinelui, împingerea înălţătoare a naturii, înclinaţia către bunătate, impulsul înainte al evoluţiei, precum şi o ipoteză sublimă. Persoana religioasă are credinţă într-un Dumnezeu al iubirii[9]. Iubirea este esenţa religiei şi sursa vie a civilizaţiilor superioare.
1955 102:6.4 Faith transforms the philosophic God of probability into the saving God of certainty in the personal religious experience. Skepticism may challenge the theories of theology, but confidence in the dependability of personal experience affirms the truth of that belief which has grown into faith.
2004 102:6.4 În experienţa religioasă personală, credinţa transformă Dumnezeul probabilităţii filozofice într-un Dumnezeu al mântuirii sigur. Scepticismul poate să sfideze teoriile teologiei, însă convingerea că te poţi încrede în experienţa personală afirmă adevărul crezurilor care au crescut până la credinţă.
1955 102:6.5 Convictions about God may be arrived at through wise reasoning, but the individual becomes God-knowing only by faith, through personal experience. In much that pertains to life, probability must be reckoned with, but when contacting with cosmic reality, certainty may be experienced when such meanings and values are approached by living faith. The God-knowing soul dares to say, “I know,” even when this knowledge of God is questioned by the unbeliever who denies such certitude because it is not wholly supported by intellectual logic. To every such doubter the believer only replies, “How do you know that I do not know?”
2004 102:6.5 Se poate ajunge la convingeri despre Dumnezeu prin raţionamente înţelepte, însă nu se învaţă cunoaşterea lui Dumnezeu decât prin credinţă, prin experienţă personală. În multe lucruri care au legătură cu viaţa trebuie să se ţină cont de probabilităţi, însă în contactul cu realităţile cosmice se pot simţi certitudini atunci când se abordează semnificaţiile şi valorile lor cu ajutorul unei credinţe vii. Un suflet care îl cunoaşte pe Dumnezeu îndrăzneşte să spună „eu ştiu”, chiar şi atunci când cunoaşterea sa de Dumnezeu este contestată de necredinciosul care neagă această certitudine, deoarece ea nu este în întregime susţinută de logica intelectuală. Credinciosul se mulţumeşte să îi răspundă unui asemenea necredincios: „Cum ştii tu că eu nu ştiu?”
1955 102:6.6 Though reason can always question faith, faith can always supplement both reason and logic. Reason creates the probability which faith can transform into a moral certainty, even a spiritual experience. God is the first truth and the last fact; therefore does all truth take origin in him, while all facts exist relative to him. God is absolute truth. As truth one may know God, but to understand—to explain—God, one must explore the fact of the universe of universes. The vast gulf between the experience of the truth of God and ignorance as to the fact of God can be bridged only by living faith. Reason alone cannot achieve harmony between infinite truth and universal fact.
2004 102:6.6 Cu toate că raţiunea poate întotdeauna să pună credinţa la îndoială, credinţa poate întotdeauna să completeze atât raţiunea cât şi logica. Raţiunea creează probabilitatea pe care credinţa o poate transforma în certitudine morală, ba chiar şi în experienţă spirituală. Dumnezeu este cel dintâi adevăr şi cel din urmă fapt, şi de aceea orice adevăr îşi are originea în el, în timp ce toate faptele există relative la el. Dumnezeu este adevărul absolut. Dumnezeu poate fi cunoscut ca adevăr, dar pentru a-l înţelege pe Dumnezeu - pentru a-l explica - trebuie să se exploreze faptul universului universurilor. Imensul gol dintre experienţa adevărului lui Dumnezeu şi ignorarea faptului lui Dumnezeu nu pot fi umplute decât de credinţa vie. Raţiunea singură nu poate să stabilească armonia dintre adevărul infinit şi faptul universal.
1955 102:6.7 Belief may not be able to resist doubt and withstand fear, but faith is always triumphant over doubting, for faith is both positive and living. The positive always has the advantage over the negative, truth over error, experience over theory, spiritual realities over the isolated facts of time and space. The convincing evidence of this spiritual certainty consists in the social fruits of the spirit which such believers, faithers, yield as a result of this genuine spiritual experience. Said Jesus: “If you love your fellows as I have loved you, then shall all men know that you are my disciples.”
2004 102:6.7 Crezul se poate dovedi incapabil să-i reziste îndoielii şi să suporte frica, dar credinţa triumfă întotdeauna asupra îndoielii, căci ea este atât pozitivă cât şi vie. Pozitivul are întotdeauna avantaj asupra negativului, adevărul asupra erorii, experienţa asupra teoriei, realităţile spirituale asupra faptelor izolate din spaţiu şi din timp. Dovada convingătoare a acestei certitudini spirituale rezidă în roadele sociale ale spiritului pe care credincioşii, oamenii de credinţă, le produc ca urmare a experienţei lor spirituale autentice. Isus a zis: „Dacă vă iubiţi aproapele aşa cum vă iubiţi pe voi înşivă, atunci toţi oamenii vor şti că voi sunteţi discipolii mei[10].”
1955 102:6.8 To science God is a possibility, to psychology a desirability, to philosophy a probability, to religion a certainty, an actuality of religious experience. Reason demands that a philosophy which cannot find the God of probability should be very respectful of that religious faith which can and does find the God of certitude. Neither should science discount religious experience on grounds of credulity, not so long as it persists in the assumption that man’s intellectual and philosophic endowments emerged from increasingly lesser intelligences the further back they go, finally taking origin in primitive life which was utterly devoid of all thinking and feeling.
2004 102:6.8 Pentru ştiinţă, Dumnezeu este o posibilitate; pentru psihologie, este un lucru dezirabil; pentru filozofie, este o probabilitate; pentru religie, este o certitudine, o actualitate a experienţei religioase. Raţiunea cere ca o filozofie incapabilă să-l găsească pe Dumnezeu să fie foarte respectuoasă faţă de credinţa religioasă care îl poate găsi pe Dumnezeul certitudinii şi care poate ajunge la el. Ştiinţa n-ar trebui nici să dispreţuiască experienţa religioasă invocând credulitatea, cel puţin nu atâta timp cât ştiinţa stăruie în a presupune că înzestrările intelectuale şi filozofice ale omului se ivesc din inteligenţele cu atât mai mici cu cât te îndepărtezi mai mult în trecut, şi în cele din urmă, că aceste înzestrări îşi au originea în viaţa primitivă care era totalmente privată de gândire şi de simţire.
1955 102:6.9 The facts of evolution must not be arrayed against the truth of the reality of the certainty of the spiritual experience of the religious living of the God-knowing mortal. Intelligent men should cease to reason like children and should attempt to use the consistent logic of adulthood, logic which tolerates the concept of truth alongside the observation of fact. Scientific materialism has gone bankrupt when it persists, in the face of each recurring universe phenomenon, in refunding its current objections by referring what is admittedly higher back into that which is admittedly lower. Consistency demands the recognition of the activities of a purposive Creator.
2004 102:6.9 Nu trebuie să se ridice faptele evoluţiei împotriva adevărului că experienţa spirituală din viaţa religioasă a unui muritor cunoscător de Dumnezeu este o realitate şi o certitudine. Oamenii inteligenţi ar trebui să înceteze să mai raţioneze ca nişte copii, şi să încerce să folosească logica consecventă a adulţilor, logică care tolerează conceptul de adevăr împreună cu observarea faptelor. Materialismul ştiinţific dă faliment atunci când persistă, în faţa fiecărui fenomen universal recurent, în respingerea obiecţiilor curente prin referirea a ceea ce este considerat superior la ceea ce este considerat inferior. Logica cere să se recunoască activităţile unui Creator care are un scop.
1955 102:6.10 Organic evolution is a fact; purposive or progressive evolution is a truth which makes consistent the otherwise contradictory phenomena of the ever-ascending achievements of evolution. The higher any scientist progresses in his chosen science, the more will he abandon the theories of materialistic fact in favor of the cosmic truth of the dominance of the Supreme Mind. Materialism cheapens human life; the gospel of Jesus tremendously enhances and supernally exalts every mortal. Mortal existence must be visualized as consisting in the intriguing and fascinating experience of the realization of the reality of the meeting of the human upreach and the divine and saving downreach.
2004 102:6.10 Evoluţia organică este un fapt. Evoluţia motivată sau progresivă este un adevăr care face ca fenomenele să fie logice, altfel ele ar fi contradictorii, înfăptuirile întotdeauna ascendente ale evoluţiei. Cu cât un savant progresează mai mult în ştiinţa pe care şi-a ales-o, cu atât el abandonează mai mult teoriile materialiste ale faptului material în favoarea adevărului cosmic - dominaţia Minţii Supreme. Materialismul depreciază viaţa umană; evanghelia lui Isus îi înalţă peste măsură pe toţi muritorii şi îi exaltă dumnezeieşte. Existenţa umană trebuie să se reprezinte ca experienţa misterioasă şi fascinantă în care se realizează întâlnirea dintre fiinţa umană care-şi întinde mâna în sus şi divinul care îi întinde în jos mâna ajutătoare a salvării.
7. THE CERTITUDE OF THE DIVINE
7. CERTITUDINEA DIVINULUI
1955 102:7.1 The Universal Father, being self-existent, is also self-explanatory; he actually lives in every rational mortal. But you cannot be sure about God unless you know him; sonship is the only experience which makes fatherhood certain. The universe is everywhere undergoing change. A changing universe is a dependent universe; such a creation cannot be either final or absolute. A finite universe is wholly dependent on the Ultimate and the Absolute. The universe and God are not identical; one is cause, the other effect. The cause is absolute, infinite, eternal, and changeless; the effect, time-space and transcendental but ever changing, always growing.
2004 102:7.1 Din moment ce Tatăl Universal există prin el însuşi, el se explică de asemenea prin el însuşi; el trăieşte realmente în orice muritor înzestrat cu raţiune. Dar voi nu puteţi avea certitudine în ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu dacă nu îl cunoaşteţi; filiaţia este singura experienţă care face sigură paternitatea. Universul suferă schimbări pretutindeni. Un univers schimbător este un univers dependent; o asemenea creaţie nu poate fi nici finală nici absolută. Un univers finit depinde în întregime de cel Ultim şi de cel Absolut. Universul şi Dumnezeu nu sunt identici; unul este cauză, iar celălalt efect. Cauza este absolută, infinită, eternă şi neschimbătoare. Efectul este temporal-spaţial şi transcendental, dar mereu schimbător, întotdeauna în creştere.
1955 102:7.2 God is the one and only self-caused fact in the universe. He is the secret of the order, plan, and purpose of the whole creation of things and beings. The everywhere-changing universe is regulated and stabilized by absolutely unchanging laws, the habits of an unchanging God. The fact of God, the divine law, is changeless; the truth of God, his relation to the universe, is a relative revelation which is ever adaptable to the constantly evolving universe.
2004 102:7.2 Dumnezeu este singurul şi unicul fapt din univers care este cauzat de el însuşi. El este secretul ordinii, planul şi scopul întregii creaţii de lucruri şi de fiinţe. Universul care se schimbă pretutindeni este reglementat şi stabilizat de legi absolut neschimbătoare, obiceiurile unui Dumnezeu neschimbător. Faptul lui Dumnezeu, legea divină, nu se schimbă. Adevărul lui Dumnezeu, relaţia sa cu universul, este o revelaţie relativă mereu adaptabilă la universul aflat în constantă evoluţie.
1955 102:7.3 Those who would invent a religion without God are like those who would gather fruit without trees, have children without parents. You cannot have effects without causes; only the I AM is causeless. The fact of religious experience implies God, and such a God of personal experience must be a personal Deity. You cannot pray to a chemical formula, supplicate a mathematical equation, worship a hypothesis, confide in a postulate, commune with a process, serve an abstraction, or hold loving fellowship with a law.
2004 102:7.3 Aceia care ar vrea să plăsmuiască o religie fără Dumnezeu seamănă cu cei care ar dori să recolteze fructe fără arbori sau să aibă copii fără părinţi. Nu se pot obţine efecte fără cauze, şi numai EU SUNT-ul este fără cauză. Faptul experienţei religioase îl implică pe Dumnezeu, şi un asemenea Dumnezeu al experienţei personale trebuie să fie un Dumnezeu personal. Nu se pot adresa rugăciuni unei formule chimice, nu se poate implora o ecuaţie matematică, adora o ipoteză, conferi încredere unui postulat, comunica cu un proces, sluji o abstracţie sau întreţine o camaraderie afectuoasă cu o lege.
1955 102:7.4 True, many apparently religious traits can grow out of nonreligious roots. Man can, intellectually, deny God and yet be morally good, loyal, filial, honest, and even idealistic. Man may graft many purely humanistic branches onto his basic spiritual nature and thus apparently prove his contentions in behalf of a godless religion, but such an experience is devoid of survival values, God-knowingness and God-ascension. In such a mortal experience only social fruits are forthcoming, not spiritual. The graft determines the nature of the fruit, notwithstanding that the living sustenance is drawn from the roots of original divine endowment of both mind and spirit.
2004 102:7.4 Este adevărat că multe trăsături aparent religioase s-a putea să provină din baze non-religioase. Un om îl poate nega pe Dumnezeu în mod intelectual şi totuşi, să fie bun din punct de vedere moral, loial, filial, onest, şi chiar idealist. Omul poate să altoiască multe ramuri pur umane pe natura sa spirituală fundamentală, şi să dea astfel aparenţa de a-şi dovedi afirmaţiile referitoare la o religie fără Dumnezeu, dar această experienţă este privată de valorile supravieţuirii, ale cunoaşterii lui Dumnezeu şi ale ascensiunii către Dumnezeu; această experienţă de muritor nu produce decât fructe sociale, nu şi spirituale. Altoirea determină natura fructului, deşi subzistenţa vie se trage din rădăcinile divinei înzestrări originare atât a minţii cât şi a spiritului.
1955 102:7.6 The God-knowing individual is not one who is blind to the difficulties or unmindful of the obstacles which stand in the way of finding God in the maze of superstition, tradition, and materialistic tendencies of modern times. He has encountered all these deterrents and triumphed over them, surmounted them by living faith, and attained the highlands of spiritual experience in spite of them. But it is true that many who are inwardly sure about God fear to assert such feelings of certainty because of the multiplicity and cleverness of those who assemble objections and magnify difficulties about believing in God. It requires no great depth of intellect to pick flaws, ask questions, or raise objections. But it does require brilliance of mind to answer these questions and solve these difficulties; faith certainty is the greatest technique for dealing with all such superficial contentions.
2004 102:7.6 Individul care îl cunoaşte pe Dumnezeu nu este orb faţă de dificultăţi, nici neatent la obstacolele care îi stau în calea găsirii lui Dumnezeu în labirintul superstiţiilor, al tradiţiilor şi al tendinţelor materialiste din timpurile moderne. El a întâmpinat toate aceste dificultăţi şi a triumfat asupra lor, le-a înlăturat printr-o credinţă vie şi a atins, în ciuda lor, înaltele tărâmuri ale experienţei spirituale. Este adevărat că multor persoane lăuntric sigure de existenţa lui Dumnezeu le este frică să afirme aceste sentimente de certitudine, din cauza mulţimii şi a abilităţii celor care adună obiecţii şi dau amploare obstacolelor la credinţa în Dumnezeu. Nu este nevoie de nici o inteligenţă superioară pentru a repera punctele slabe, pentru a pune întrebări sau a ridica obiecţii. În schimb, trebuie o minte strălucită pentru a răspunde acestor întrebări şi pentru a rezolva aceste dificultăţi; certitudinea credinţei este cea mai bună tehnică de a trata toate aceste critici superficiale.
1955 102:7.7 If science, philosophy, or sociology dares to become dogmatic in contending with the prophets of true religion, then should God-knowing men reply to such unwarranted dogmatism with that more farseeing dogmatism of the certainty of personal spiritual experience, “I know what I have experienced because I am a son of I AM.” If the personal experience of a faither is to be challenged by dogma, then this faith-born son of the experiencible Father may reply with that unchallengeable dogma, the statement of his actual sonship with the Universal Father.
2004 102:7.7 Dacă ştiinţa, filozofia sau sociologia îndrăznesc să devină dogmatice opunându-se profeţilor adevăratei religii, atunci oamenii care îl cunosc pe Dumnezeu ar trebui să răspundă acestui dogmatism nejustificat prin dogmatismul care vede mai departe al certitudinii provenite din experienţa spirituală personală: „Eu ştiu că am experimentat pentru că eu sunt un fiu al lui EU SUNT.” Dacă experienţa personală a unei persoane care are credinţă în Tatăl experimentabil trebuie să fie contestată de o dogmă, acest fiu născut din credinţă ar putea să răspundă prin dogma de nerespins afirmându-şi filiaţia efectivă cu Tatăl Universal.
1955 102:7.8 Only an unqualified reality, an absolute, could dare consistently to be dogmatic. Those who assume to be dogmatic must, if consistent, sooner or later be driven into the arms of the Absolute of energy, the Universal of truth, and the Infinite of love.
2004 102:7.8 Numai o realitate necalificată, un absolut, poate să-şi permită să fie dogmatic în mod consistent. Cei care simulează dogmatismul, dacă sunt logici, vor fi mai devreme sau mai târziu aruncaţi în braţele Absolutului energiei, ale Universului adevărului şi ale Infinitului iubirii.
1955 102:7.9 If the nonreligious approaches to cosmic reality presume to challenge the certainty of faith on the grounds of its unproved status, then the spirit experiencer can likewise resort to the dogmatic challenge of the facts of science and the beliefs of philosophy on the grounds that they are likewise unproved; they are likewise experiences in the consciousness of the scientist or the philosopher.
2004 102:7.9 Dacă cineva abordează de o manieră nereligioasă realitatea cosmică, pretinzând să conteste certitudinea credinţei sub pretextul că statutul ei nu este dovedit, atunci cel care are experienţa spiritului poate de asemenea să recurgă la contestarea dogmatică a faptelor ştiinţei şi a crezurilor filozofiei spunând că nici ele nu sunt dovedite, că şi ele sunt nişte experienţe din conştiinţa savantului sau a filozofului.
1955 102:7.10 Of God, the most inescapable of all presences, the most real of all facts, the most living of all truths, the most loving of all friends, and the most divine of all values, we have the right to be the most certain of all universe experiences.
2004 102:7.10 Dumnezeu este cel mai inevitabil dintre toate prezenţele, cel mai real dintre toate faptele, cel mai viu dintre toate adevărurile, cel mai iubitor dintre toţi prietenii, cel mai divin dintre toate valorile. Dintre toate experienţele universului, cea de care avem dreptul să fim cel mai siguri este Dumnezeu.
8. THE EVIDENCES OF RELIGION
8. DOVEZILE RELIGIEI
1955 102:8.1 The highest evidence of the reality and efficacy of religion consists in the fact of human experience; namely, that man, naturally fearful and suspicious, innately endowed with a strong instinct of self-preservation and craving survival after death, is willing fully to trust the deepest interests of his present and future to the keeping and direction of that power and person designated by his faith as God. That is the one central truth of all religion. As to what that power or person requires of man in return for this watchcare and final salvation, no two religions agree; in fact, they all more or less disagree.
2004 102:8.1 Cea mai bună dovadă a realităţii şi a eficienţei religiei constă în faptul experienţei umane. Uitaţi-vă la oamenii temători şi suspicioşi din fire, înzestraţi din naştere cu un puternic instinct de conservare şi care doresc fierbinte să supravieţuiască morţii; ei acceptă pe deplin să încredinţeze cele mai profunde interese ale prezentului şi ale viitorului lor păstrării şi dirijării puterii şi persoanei pe care credinţa lor o numesc Dumnezeu. Acesta este unicul adevăr central din întreaga religie. Cât priveşte ceea ce această putere sau această persoană îi cere omului în schimbul acestei păstrări şi a acestei mântuiri finale, nu există două religii care să fie de acord; de fapt, ele sunt toate mai mult sau mai puţin în dezacord.
1955 102:8.2 Regarding the status of any religion in the evolutionary scale, it may best be judged by its moral judgments and its ethical standards. The higher the type of any religion, the more it encourages and is encouraged by a constantly improving social morality and ethical culture. We cannot judge religion by the status of its accompanying civilization; we had better estimate the real nature of a civilization by the purity and nobility of its religion. Many of the world’s most notable religious teachers have been virtually unlettered. The wisdom of the world is not necessary to an exercise of saving faith in eternal realities.
2004 102:8.2 Pentru a situa statutul unei religii pe scara evolutivă, cel mai bine este să fie apreciate după judecăţile ei morale şi după criteriile ei etice. Cu cât mai elevat este un tip de religie, cu atât mai mult el încurajează o moralitate socială şi o cultură etică aflate în constant progres, şi cu atât mai mult este încurajat de acest progres. Noi nu putem judeca o religie după statutul civilizaţiei care o însoţeşte; am face mai bine să apreciem adevărata natură a unei civilizaţii după puritatea şi nobleţea religiei sale. Mulţi dintre învăţătorii religioşi dintre cei mai remarcabili din lume au fost aproape lipsiţi de educaţie. Înţelepciunea lumii nu este necesară pentru a manifesta o credinţă salvatoare în realităţile veşnice.
1955 102:8.3 The difference in the religions of various ages is wholly dependent on the difference in man’s comprehension of reality and on his differing recognition of moral values, ethical relationships, and spirit realities.
2004 102:8.3 Deosebirile dintre religiile din diverse epoci depind în întregime de modul variat în care oamenii înţeleg realitatea şi recunosc valorile morale, relaţiile etice şi realităţile spirituale.
1955 102:8.4 Ethics is the external social or racial mirror which faithfully reflects the otherwise unobservable progress of internal spiritual and religious developments. Man has always thought of God in the terms of the best he knew, his deepest ideas and highest ideals. Even historic religion has always created its God conceptions out of its highest recognized values. Every intelligent creature gives the name of God to the best and highest thing he knows.
2004 102:8.4 Etica este eterna oglindă socială sau rasială care reflectă cu fidelitate progresele, de altfel neobservabile, dezvoltările interne spirituale şi religioase. Omul s-a gândit întotdeauna la Dumnezeu în termenii a ceea ce cunoştea el mai bun, ideile lui cele mai profunde şi idealurile lui cele mai elevate. Chiar şi religia istorică şi-a creat întotdeauna concepţiile ei despre Dumnezeu plecând de la cele mai înalte valori recunoscute. Orice creatură inteligentă dă numele de Dumnezeu celui mai bun şi mai elevat lucru pe care îl cunoaşte ea.
1955 102:8.5 Religion, when reduced to terms of reason and intellectual expression, has always dared to criticize civilization and evolutionary progress as judged by its own standards of ethical culture and moral progress.
2004 102:8.5 Religia redusă la limbajul raţiunii şi la expresia intelectuală a îndrăznit întotdeauna să critice civilizaţia şi progresul evolutiv, judecându-le după propriile ei criterii de cultură etică şi de progres moral.
1955 102:8.6 While personal religion precedes the evolution of human morals, it is regretfully recorded that institutional religion has invariably lagged behind the slowly changing mores of the human races. Organized religion has proved to be conservatively tardy. The prophets have usually led the people in religious development; the theologians have usually held them back. Religion, being a matter of inner or personal experience, can never develop very far in advance of the intellectual evolution of the races.
2004 102:8.6 Cu toate că religia personală precede evoluţia moralei umane, se constată cu regret că religia instituţională a rămas invariabil în urma moravurilor, lent schimbătoare, ale raselor umane. Religia organizată se dovedeşte a fi întârziată prin conservatorism. Profeţii au călăuzit în general popoarele în dezvoltarea lor religioasă; teologii, în general, le-au împiedicat să avanseze. Religia, fiind o problemă a experienţei interioare sau personale, nu poate niciodată să o ia cu mult înaintea evoluţiei intelectuale a raselor.
1955 102:8.7 But religion is never enhanced by an appeal to the so-called miraculous. The quest for miracles is a harking back to the primitive religions of magic. True religion has nothing to do with alleged miracles, and never does revealed religion point to miracles as proof of authority. Religion is ever and always rooted and grounded in personal experience. And your highest religion, the life of Jesus, was just such a personal experience: man, mortal man, seeking God and finding him to the fullness during one short life in the flesh, while in the same human experience there appeared God seeking man and finding him to the full satisfaction of the perfect soul of infinite supremacy. And that is religion, even the highest yet revealed in the universe of Nebadon—the earth life of Jesus of Nazareth.
2004 102:8.7 Dar religia nu este niciodată întărită printr-un apel la aşa-zisele miracole. Căutarea de miracole este un regres către religiile primitive ale magiei. Adevărata religie nu are nimic de a face cu aşa-zisele miracole, iar religia adevărată nu face niciodată apel la miracole ca dovadă a autorităţii sale. Religia este întotdeauna înrădăcinată şi fondată pe experienţa personală. Şi religia voastră cea mai elevată, viaţa lui Isus, a fost chiar o astfel de experienţă personală: omul, muritorul, căutându-l pe Dumnezeu şi găsindu-l, spre deplina satisfacţie a sufletului perfect al supremaţiei infinite. Iată religia, cea mai elevată care a fost revelată până acum în universul Nebadonului - viaţa terestră a lui Isus din Nazaret.
1955 102:8.8 [Presented by a Melchizedek of Nebadon.]
2004 102:8.8 [Prezentat de un Melchizedek al Nebadonului.]
| Capitolul 101. Natura reală a religiei |
Index
Versiune unică |
Capitolul 103. Realitatea experienţei religioase |