Cartea Urantia în limba engleză este Domeniu Public în întreaga lume din 2006.
Traduceri: © 2004 Fundația Urantia
| Capitolul 102. Fundamentele credinţei religioase |
Index
Versiune unică |
Capitolul 104. Creşterea conceptului trinităţii |
THE REALITY OF RELIGIOUS EXPERIENCE
REALITATEA EXPERIENŢEI RELIGIOASE
1955 103:0.1 ALL of man’s truly religious reactions are sponsored by the early ministry of the adjutant of worship and are censored by the adjutant of wisdom. Man’s first supermind endowment is that of personality encircuitment in the Holy Spirit of the Universe Creative Spirit; and long before either the bestowals of the divine Sons or the universal bestowal of the Adjusters, this influence functions to enlarge man’s viewpoint of ethics, religion, and spirituality. Subsequent to the bestowals of the Paradise Sons the liberated Spirit of Truth makes mighty contributions to the enlargement of the human capacity to perceive religious truths. As evolution advances on an inhabited world, the Thought Adjusters increasingly participate in the development of the higher types of human religious insight. The Thought Adjuster is the cosmic window through which the finite creature may faith-glimpse the certainties and divinities of limitless Deity, the Universal Father.
2004 103:0.1 TOATE reacţiile cu adevărat religioase ale omului sunt garantate de devreme de serviciul adjutantului adorării şi sunt cenzurate de adjutantul înţelepciunii. Prima înzestrare supramental a omului este pusă în circuit de personalitatea sa în Sfântul Spirit de Spiritul Creativ al universului; şi, cu multă vreme înainte de manifestările Fiilor divini şi de consacrarea universală a Ajustorilor, această influenţă a acţionat la lărgirea punctului de vedere al oamenilor asupra eticii, a religiei şi a spiritualităţii. În urma manifestărilor Fiilor Paradisului, Spiritul Adevărului eliberat îşi aduce puternica sa contribuţie la creşterea capacităţii umane de percepere a adevărurilor religioase. Pe măsură ce evoluţia progresează pe o lume locuită, Ajustorii Gândirii participă din ce în ce mai mult la dezvoltarea tipurilor superioare de clarviziune religioasă umană. Ajustorul Gândirii este fereastra cosmică prin care o creatură finită poate avea, graţie credinţei, o privire de ansamblu asupra aspectelor sigure şi divine ale Deităţii nelimitate, Tatăl Universal.
1955 103:0.2 The religious tendencies of the human races are innate; they are universally manifested and have an apparently natural origin; primitive religions are always evolutionary in their genesis. As natural religious experience continues to progress, periodic revelations of truth punctuate the otherwise slow-moving course of planetary evolution.
2004 103:0.2 Tendinţele religioase ale raselor umane sunt înnăscute; ele se manifestă universal şi au o origine aparent naturală; religiile primitive sunt întotdeauna evolutive în geneza lor. Pe măsură ce experienţa religioasă naturală continuă să progreseze, revelaţiile periodice ale adevărului vin să puncteze cursul evoluţiei planetare, care altminteri nu progresa decât lent.
2004 103:0.3 Pe Urantia, se găsesc astăzi patru feluri de religii:
2004 103:0.5 2. Religia supranaturală sau revelatoare.
1955 103:0.6 3. Practical or current religion, varying degrees of the admixture of natural and supernatural religions.
2004 103:0.6 3. Religia curentă sau practică, având un amestec variabil de religii naturale sau supranaturale.
1955 103:0.7 4. Philosophic religions, man-made or philosophically thought-out theologic doctrines and reason-created religions.
2004 103:0.7 4. Religiile filozofice, doctrine teologice elaborate de oameni sau concepute prin filozofie, şi create de raţiune.
1. PHILOSOPHY OF RELIGION
1. FILOZOFIA RELIGIEI
1955 103:1.1 The unity of religious experience among a social or racial group derives from the identical nature of the God fragment indwelling the individual. It is this divine in man that gives origin to his unselfish interest in the welfare of other men. But since personality is unique—no two mortals being alike—it inevitably follows that no two human beings can similarly interpret the leadings and urges of the spirit of divinity which lives within their minds. A group of mortals can experience spiritual unity, but they can never attain philosophic uniformity. And this diversity of the interpretation of religious thought and experience is shown by the fact that twentieth-century theologians and philosophers have formulated upward of five hundred different definitions of religion. In reality, every human being defines religion in the terms of his own experiential interpretation of the divine impulses emanating from the God spirit that indwells him, and therefore must such an interpretation be unique and wholly different from the religious philosophy of all other human beings.
2004 103:1.1 Unitatea experienţei religioase printre membrii unui grup social sau rasial decurge din identitatea naturii fragmentelor de Dumnezeu care sălăşluiesc în indivizi. Acest divin din oameni este ceea ce dă naştere interesului generos pe care ei îl poartă altor oameni. Însă, datorită faptului că personalitatea este unică - doi muritori nu seamănă niciodată între ei - urmează că niciodată două fiinţe umane nu pot interpreta în aceiaşi manieră indicaţiile şi imboldurile spiritului divin care trăieşte în mintea lor. Membrii unui grup de muritori pot simţi o unitate spirituală, dar nu pot niciodată atinge uniformitatea filozofică. Această diversitate a interpretării gândirii şi a experienţei religioase este demonstrată de faptul că teologii şi filozofii celui de-al douăzecilea secol au formulat mai mult de cinci sute de definiţii diferite ale religiei. În realitate, fiecare fiinţă umană defineşte religia în termenii propriei sale interpretări întemeiate pe experienţa impulsurilor divine care emană din spiritul lui Dumnezeu care sălăşluieşte în ea. Această interpretare este în mod necesar unică şi complet diferită de filozofia religioasă a tuturor celorlalte fiinţe umane.
1955 103:1.2 When one mortal is in full agreement with the religious philosophy of a fellow mortal, that phenomenon indicates that these two beings have had a similar religious experience touching the matters concerned in their similarity of philosophic religious interpretation.
2004 103:1.2 Când un muritor este în deplin acord cu filozofia religioasă a unui alt muritor, fenomenul indică faptul că aceste două fiinţe au avut o experienţă religioasă asemănătoare în ce priveşte materiile care se raportează la similitudinea lor de interpretare filozofică a religiei.
1955 103:1.3 While your religion is a matter of personal experience, it is most important that you should be exposed to the knowledge of a vast number of other religious experiences (the diverse interpretations of other and diverse mortals) to the end that you may prevent your religious life from becoming egocentric—circumscribed, selfish, and unsocial.
2004 103:1.3 Deşi religia voastră este o chestiune de experienţă personală, este foarte important ca voi să fiţi determinaţi să cunoaşteţi un mare număr de alte experienţe religioase (diversele interpretări ale unor diferiţi muritori) pentru a împiedica ca viaţa voastră să devină egocentrică - îngustă, egoistă şi nesociabilă.
1955 103:1.4 Rationalism is wrong when it assumes that religion is at first a primitive belief in something which is then followed by the pursuit of values. Religion is primarily a pursuit of values, and then there formulates a system of interpretative beliefs. It is much easier for men to agree on religious values—goals—than on beliefs—interpretations. And this explains how religion can agree on values and goals while exhibiting the confusing phenomenon of maintaining a belief in hundreds of conflicting beliefs—creeds. This also explains why a given person can maintain his religious experience in the face of giving up or changing many of his religious beliefs. Religion persists in spite of revolutionary changes in religious beliefs. Theology does not produce religion; it is religion that produces theologic philosophy.
2004 103:1.4 Raţionalismul nu are dreptate atunci când pretinde că religia este mai întâi şi întâi o credinţă primitivă în ceva, urmată apoi de căutarea de valori. Religia este înainte de toate o căutare de valori, care formulează apoi un sistem de crezuri interpretative. Este mult mai uşor ca oamenii să cadă de acord în privinţa unor valori religioase - în privinţa ţelurilor - decât în privinţa crezurilor - a interpretărilor. Aceasta explică cum se face că religia poate accepta valorile şi ţelurile, în vreme ce prezintă fenomenul derutant de a continua să admită sute de crezuri contradictorii - credo-uri. Aceasta explică şi de ce o persoană dată îşi poate continua experienţa religioasă în vreme ce abandonează sau modifică multe dintre crezurile ei religioase. Religia subzistă în ciuda schimbărilor revolutive din credinţele religioase. Nu teologia produce religia, ci religia este cea care dă naştere filozofiei teologice.
1955 103:1.5 That religionists have believed so much that was false does not invalidate religion because religion is founded on the recognition of values and is validated by the faith of personal religious experience. Religion, then, is based on experience and religious thought; theology, the philosophy of religion, is an honest attempt to interpret that experience. Such interpretative beliefs may be right or wrong, or a mixture of truth and error.
2004 103:1.5 Faptul că persoanele religioase au crezut în multe lucruri eronate nu infirmă religia, căci ea este întemeiată pe recunoaşterea valorilor şi este validată de credinţa experienţei religioase personale. Religia se bazează aşadar pe experienţa şi pe gândirea religioasă; teologia, filozofia religiei, este o încercare onestă de a interpreta această experienţă; asemenea crezuri interpretative pot să fie juste sau false, sau ele pot fi un amestec de adevăr şi de eroare.
1955 103:1.6 The realization of the recognition of spiritual values is an experience which is superideational. There is no word in any human language which can be employed to designate this “sense,” “feeling,” “intuition,” or “experience” which we have elected to call God-consciousness. The spirit of God that dwells in man is not personal—the Adjuster is prepersonal—but this Monitor presents a value, exudes a flavor of divinity, which is personal in the highest and infinite sense. If God were not at least personal, he could not be conscious, and if not conscious, then would he be infrahuman.
2004 103:1.6 Faptul de a recunoaşte în mod conştient valorile spirituale este o experienţă care transcende ideaţia. Nici o limbă umană nu are cuvânt pentru a desemna „senzaţia”, „simţământul”, „intuiţia” sau „experienţa” pe care am ales-o pentru a denumi conştiinţa de Dumnezeu. Spiritul lui Dumnezeu care sălăşluieşte în om nu este personal - Ajustorul este prepersonal - dar acest Veghetor prezintă o valoare şi emană un parfum de divinitate care sunt personale în sensul cel mai elevat şi infinit al cuvântului. Dacă Dumnezeu nu ar fi cel puţin personal, el nu ar putea fi conştient, iar dacă nu ar fi conştient, el ar fi infrauman[1].
2. RELIGION AND THE INDIVIDUAL
2. RELIGIA ŞI INDIVIDUL
1955 103:2.1 Religion is functional in the human mind and has been realized in experience prior to its appearance in human consciousness. A child has been in existence about nine months before it experiences birth. But the “birth” of religion is not sudden; it is rather a gradual emergence. Nevertheless, sooner or later there is a “birth day.” You do not enter the kingdom of heaven unless you have been “born again”—born of the Spirit. Many spiritual births are accompanied by much anguish of spirit and marked psychological perturbations, as many physical births are characterized by a “stormy labor” and other abnormalities of “delivery.” Other spiritual births are a natural and normal growth of the recognition of supreme values with an enhancement of spiritual experience, albeit no religious development occurs without conscious effort and positive and individual determinations. Religion is never a passive experience, a negative attitude. What is termed the “birth of religion” is not directly associated with so-called conversion experiences which usually characterize religious episodes occurring later in life as a result of mental conflict, emotional repression, and temperamental upheavals.
2004 103:2.1 Religia este funcţională în mintea umană. Ea este realizată în experienţă înainte de a apărea în conştiinţa umană. Un copil există aproximativ cu nouă luni înainte de a face experienţa naşterii. Însă naşterea religiei nu este subită; este mai degrabă o ivire treptată[2]. Totuşi, există mai devreme sau mai târziu o „zi a naşterii”. Nu intri în împărăţia cerului fără a fi „născut din nou” - născut din Spirit. Multe naşteri spirituale sunt însoţite de mari chinuri spirituale şi de tulburări psihologice pronunţate, după cum multe naşteri fizice sunt caracterizate prin „naşteri anevoioase” sau prin alte anomalii de „travaliu”. Alte naşteri spirituale reprezintă o creştere normală şi naturală a recunoaşterii valorilor supreme cu o intensificare a experienţei spirituale, deşi nici o dezvoltare religioasă nu se produce fără un efort conştient şi fără hotărâri pozitive şi individuale. Religia nu este niciodată o experienţă pasivă, o atitudine negativă. Ceea ce se numeşte naşterea religiei nu este în mod direct asociat cu aşa-zisele experienţe de convertire care caracterizează în mod obişnuit episoadele religioase ce se produc mai târziu în viaţă ca urmare a conflictelor mentale, a refulărilor emoţionale, precum şi a bulversărilor de temperament.
1955 103:2.2 But those persons who were so reared by their parents that they grew up in the consciousness of being children of a loving heavenly Father, should not look askance at their fellow mortals who could only attain such consciousness of fellowship with God through a psychological crisis, an emotional upheaval.
2004 103:2.2 Însă acele persoanele care au fost astfel educate de părinţii lor încât să crească cu conştiinţa de a fi copiii unui Tată celest iubitor nu ar trebui să-i privească cu ochi răi pe tovarăşii lor muritori care nu au putut atinge conştiinţa comuniunii cu Dumnezeu decât trecând printr-o criză psihologică, printr-o tulburare emoţională.
1955 103:2.3 The evolutionary soil in the mind of man in which the seed of revealed religion germinates is the moral nature that so early gives origin to a social consciousness. The first promptings of a child’s moral nature have not to do with sex, guilt, or personal pride, but rather with impulses of justice, fairness, and urges to kindness—helpful ministry to one’s fellows. And when such early moral awakenings are nurtured, there occurs a gradual development of the religious life which is comparatively free from conflicts, upheavals, and crises.
2004 103:2.3 Terenul evolutiv al minţii umane în care încolţeşte sămânţa religiei revelate este natura morală care dă atât de devreme naştere unei conştiinţe sociale. Primele imbolduri ale naturii umane a unui copil nu au de-a face cu sexualitatea, cu culpabilitatea sau cu orgoliul personal, ci mai degrabă cu imboldurile justiţiei şi ale echităţii, cu o nevoie de bunăvoinţă - de servire ajutătoare pe lângă tovarăşii săi. Când asemenea treziri morale precoce sunt nutrite, se produce o dezvoltare treptată a vieţii religioase, relativ degajată de conflicte, de tulburări şi de crize.
1955 103:2.4 Every human being very early experiences something of a conflict between his self-seeking and his altruistic impulses, and many times the first experience of God-consciousness may be attained as the result of seeking for superhuman help in the task of resolving such moral conflicts.
2004 103:2.4 Orice fiinţă umană are de foarte devreme un fel de conflict între impulsurile ei egocentrice şi impulsurile sale altruiste, şi, de multe ori, prima sa experienţă de a fi conştientă de Dumnezeu se poate să provină din căutarea sa după un ajutor supraomenesc pentru a rezolva asemenea conflicte morale.
1955 103:2.5 The psychology of a child is naturally positive, not negative. So many mortals are negative because they were so trained. When it is said that the child is positive, reference is made to his moral impulses, those powers of mind whose emergence signals the arrival of the Thought Adjuster.
2004 103:2.5 Psihologia unui copil este de la natură pozitivă, nu negativă. Numeroase persoane sunt negative ca urmare a educaţiei lor. Atunci când spunem că copiii sunt pozitivi, ne referim la impulsurile lor morale, la acele puteri mentale a căror apariţie semnalează sosirea Ajustorului.
1955 103:2.6 In the absence of wrong teaching, the mind of the normal child moves positively, in the emergence of religious consciousness, toward moral righteousness and social ministry, rather than negatively, away from sin and guilt. There may or may not be conflict in the development of religious experience, but there are always present the inevitable decisions, effort, and function of the human will.
2004 103:2.6 În emergenţa conştiinţei religioase şi în absenţa învăţăturilor greşite, mintea unui copil normal se îndreaptă, în mod pozitiv, către dreptatea morală şi către ajutorul social, mai degrabă decât în mod negativ, îndepărtându-se de păcat şi de vinovăţie. Se poate să existe sau nu un conflict în dezvoltarea experienţei religioase, însă inevitabilele decizii, eforturi şi funcţiuni ale voinţei umane sunt întotdeauna prezente.
1955 103:2.7 Moral choosing is usually accompanied by more or less moral conflict. And this very first conflict in the child mind is between the urges of egoism and the impulses of altruism. The Thought Adjuster does not disregard the personality values of the egoistic motive but does operate to place a slight preference upon the altruistic impulse as leading to the goal of human happiness and to the joys of the kingdom of heaven.
2004 103:2.7 Alegerea morală este de obicei mai mult sau mai puţin însoţită de conflicte morale, şi tot acest întreg conflict din mintea copilului se produce între pornirile egoismului şi impulsurile altruismului. Ajustorul Gândirii ţine seama de mobilurile egoiste ale personalităţii, dar ia măsuri pentru a atribui o uşoară preferinţă impulsurilor altruiste care conduc la ţelul fericirii umane şi la bucuriile din împărăţia cerurilor.
1955 103:2.8 When a moral being chooses to be unselfish when confronted by the urge to be selfish, that is primitive religious experience. No animal can make such a choice; such a decision is both human and religious. It embraces the fact of God-consciousness and exhibits the impulse of social service, the basis of the brotherhood of man. When mind chooses a right moral judgment by an act of the free will, such a decision constitutes a religious experience.
2004 103:2.8 Când o fiinţă morală alege să fie altruistă în faţa unei înclinaţii spre egoism, ea face o experienţă religioasă primitivă. Nici un animal nu poate să facă o astfel de alegere; această decizie este atât omenească cât şi religioasă. Ea îmbrăţişează faptul conştiinţei de Dumnezeu şi dovedeşte un îndemn către serviciul social, baza fraternităţii oamenilor. Atunci când, printr-un act de liber arbitru, mintea alege o judecată morală dreaptă, această decizie constituie o experienţă religioasă.
1955 103:2.9 But before a child has developed sufficiently to acquire moral capacity and therefore to be able to choose altruistic service, he has already developed a strong and well-unified egoistic nature. And it is this factual situation that gives rise to the theory of the struggle between the “higher” and the “lower” natures, between the “old man of sin” and the “new nature” of grace. Very early in life the normal child begins to learn that it is “more blessed to give than to receive.”
2004 103:2.9 Cu toate acestea, înainte ca un copil să se dezvolte suficient pentru a dobândi capacitatea morală, deci pentru a fi capabil de a alege servirea altruistă, el a dezvoltat deja o natură egoistă puternică şi foarte unificată. Această situaţie de fapt este ceea ce dă naştere teoriei luptei dintre naturile „superioare” şi „inferioare”, dintre „vechiul om al păcatului” şi „noua natură” a graţiei[3]. Foarte devreme în viaţă, un copil normal începe să înveţe că este mai „binecuvântat să dai decât să primeşti”[4].
1955 103:2.10 Man tends to identify the urge to be self-serving with his ego—himself. In contrast he is inclined to identify the will to be altruistic with some influence outside himself—God. And indeed is such a judgment right, for all such nonself desires do actually have their origin in the leadings of the indwelling Thought Adjuster, and this Adjuster is a fragment of God. The impulse of the spirit Monitor is realized in human consciousness as the urge to be altruistic, fellow-creature minded. At least this is the early and fundamental experience of the child mind. When the growing child fails of personality unification, the altruistic drive may become so overdeveloped as to work serious injury to the welfare of the self. A misguided conscience can become responsible for much conflict, worry, sorrow, and no end of human unhappiness.
2004 103:2.10 Omul are tendinţa să identifice sinele său, egoul său, cu impulsul său de a se servi pe sine. Prin contrast, el tinde să identifice voinţa de a fi altruist cu o influenţă din afara lui - cu Dumnezeu. Într-adevăr, această judecată este justă, căci toate aceste dorinţe altruiste îşi au efectiv originea în călăuzirea Ajustorului Gândirii interior, iar acest Ajustor este un fragment de Dumnezeu. Conştiinţa umană leagă din nou impulsul Veghetorului la tendinţa de a fi altruist, de a gândi frăţeşte; cel puţin aceasta este experienţa primă şi fundamentală a minţii copilului. Atunci când copilul, crescând, nu reuşeşte să îşi unifice personalitatea, tendinţa altruistă poate să se hipertrofieze până într-acolo încât să dăuneze serios bunăstării sinelui. O conştiinţă lipsită de discernământ poate deveni răspunzătoare de multe conflicte, de griji şi de amărăciuni, de nefericiri umane fără sfârşit.
3. RELIGION AND THE HUMAN RACE
3. RELIGIA ŞI RASA UMANĂ
1955 103:3.1 While the belief in spirits, dreams, and diverse other superstitions all played a part in the evolutionary origin of primitive religions, you should not overlook the influence of the clan or tribal spirit of solidarity. In the group relationship there was presented the exact social situation which provided the challenge to the egoistic-altruistic conflict in the moral nature of the early human mind. In spite of their belief in spirits, primitive Australians still focus their religion upon the clan. In time, such religious concepts tend to personalize, first, as animals, and later, as a superman or as a God. Even such inferior races as the African Bushmen, who are not even totemic in their beliefs, do have a recognition of the difference between the self-interest and the group-interest, a primitive distinction between the values of the secular and the sacred. But the social group is not the source of religious experience. Regardless of the influence of all these primitive contributions to man’s early religion, the fact remains that the true religious impulse has its origin in genuine spirit presences activating the will to be unselfish.
2004 103:3.1 Cu toate că credinţele în spirite, în vise, precum şi în diverse alte superstiţii au jucat toate un rol în originea evolutivă a religiilor primitive, nu ar trebui neglijată influenţa clanului sau spiritului de solidaritate tribal. Relaţiile de grup au reprezentat o situaţie socială similară celei care a provocat conflictul dintre egoism şi altruism în natura morală a minţii umane primitive. În pofida credinţei lor în spirite, nativii australieni îşi focalizează încă religia asupra clanului. Cu timpul, aceste concepte religioase tind să se personalizeze, mai întâi sub forma animalelor, iar mai târziu sub forma unui supraom sau a unui Dumnezeu. Chiar şi rasele inferioare, precum boşimanii africani, care nu cred nici chiar în totemuri, recunosc o deosebire între interesul personal şi interesul colectiv, o distincţie primitivă între valorile seculare şi valorile sacre. Dar grupul social nu este sursa experienţei religioase. Independent de influenţa tuturor contribuţiilor primitive la religia iniţială a oamenilor, subzistă faptul că veritabilul imbold religios îşi are originea în prezenţele spirituale autentice care activează voinţa de a fi altruist.
1955 103:3.2 Later religion is foreshadowed in the primitive belief in natural wonders and mysteries, the impersonal mana. But sooner or later the evolving religion requires that the individual should make some personal sacrifice for the good of his social group, should do something to make other people happier and better. Ultimately, religion is destined to become the service of God and of man.
2004 103:3.2 Credinţa primitivă în minunile şi în misterele naturale, mana impersonală, lasă să se prevestească religia ulterioară. Mai devreme sau mai târziu, totuşi, religia în evoluţie cere individului să facă unele sacrificii personale pentru binele grupului său social, să înfăptuiască ceva pentru a face alte persoane mai fericite şi mai bune. În cele din urmă, religia este menită să devină servirea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
1955 103:3.3 Religion is designed to change man’s environment, but much of the religion found among mortals today has become helpless to do this. Environment has all too often mastered religion.
2004 103:3.3 Religia este făcută pentru a modifica anturajul omului, dar o mare parte a religiei muritorilor de astăzi a devenit neputincioasă în a reuşi ceva. Prea adesea, anturajul este cel care a dominat religia.
1955 103:3.4 Remember that in the religion of all ages the experience which is paramount is the feeling regarding moral values and social meanings, not the thinking regarding theologic dogmas or philosophic theories. Religion evolves favorably as the element of magic is replaced by the concept of morals.
2004 103:3.4 Amintiţi-vă că, în religia tuturor epocilor, experienţa cea mai importantă este simţământul privitor la valorile morale şi la semnificaţiile sociale, şi nu gândirea despre dogmele teologice sau despre teoriile filozofice. Religia evoluează favorabil atâta timp cât elementul magic este înlocuit de conceptul de morală.
1955 103:3.5 Man evolved through the superstitions of mana, magic, nature worship, spirit fear, and animal worship to the various ceremonials whereby the religious attitude of the individual became the group reactions of the clan. And then these ceremonies became focalized and crystallized into tribal beliefs, and eventually these fears and faiths became personalized into gods. But in all of this religious evolution the moral element was never wholly absent. The impulse of the God within man was always potent. And these powerful influences—one human and the other divine—insured the survival of religion throughout the vicissitudes of the ages and that notwithstanding it was so often threatened with extinction by a thousand subversive tendencies and hostile antagonisms.
2004 103:3.5 Evoluţia omului a trecut prin superstiţiile manei, prin magie, prin adorarea naturii, prin frica de spirite şi prin cultul animalelor, pentru a ajunge la diverse ceremonii prin care atitudinile religioase individuale au devenit reacţiile colective ale clanului. Ceremoniile au fost apoi focalizate şi cristalizate în credinţe tribale, şi în cele din urmă aceste temeri şi aceste credinţe au fost personalizate în zei. Dar, în toată această evoluţie religioasă, elementul moral nu a fost niciodată totalmente absent. Imboldul lui Dumnezeu în om a fost întotdeauna puternic. Aceste influenţe puternice - una umană şi cealaltă divină - au asigurat supravieţuirea religiei prin vicisitudinile epocilor, cu toate că ea a fost foarte adesea pe cale de a fi spulberată de sutele de tendinţe subversive şi de antagonisme ostile.
4. SPIRITUAL COMMUNION
4. COMUNIUNEA SPIRITUALĂ
1955 103:4.1 The characteristic difference between a social occasion and a religious gathering is that in contrast with the secular the religious is pervaded by the atmosphere of communion. In this way human association generates a feeling of fellowship with the divine, and this is the beginning of group worship. Partaking of a common meal was the earliest type of social communion, and so did early religions provide that some portion of the ceremonial sacrifice should be eaten by the worshipers. Even in Christianity the Lord’s Supper retains this mode of communion. The atmosphere of the communion provides a refreshing and comforting period of truce in the conflict of the self-seeking ego with the altruistic urge of the indwelling spirit Monitor. And this is the prelude to true worship—the practice of the presence of God which eventuates in the emergence of the brotherhood of man.
2004 103:4.1 Diferenţa caracteristică dintre o reuniune socială şi o adunare religioasă rezidă în faptul că, spre deosebire de prima, cea de-a doua este impregnată de o atmosferă de comuniune. În felul acesta, asocierea umană generează un sentiment de comunitate cu divinul, şi acesta este începutul adorării în comun. Împărtăşirea unei mese comune a fost primul tip de comuniune socială, şi, în consecinţă, religiile primitive au dat dispoziţii ca o parte a sacrificiului ceremonial să fie consumată de fideli. Chiar şi în creştinism, Cina Domnului păstrează acest mod de comuniune. Atmosfera comuniunii procură o perioadă odihnitoare şi reconfortantă de relaxare în conflictul egocentrismului cu presiunea altruistă a Veghetorului spiritual interior. Iar acesta este preludiul veritabilului cult - practica prezenţei lui Dumnezeu, care se manifestă prin emergenţa fraternităţii oamenilor.
1955 103:4.2 When primitive man felt that his communion with God had been interrupted, he resorted to sacrifice of some kind in an effort to make atonement, to restore friendly relationship. The hunger and thirst for righteousness leads to the discovery of truth, and truth augments ideals, and this creates new problems for the individual religionists, for our ideals tend to grow by geometrical progression, while our ability to live up to them is enhanced only by arithmetical progression.
2004 103:4.2 Când omul primitiv simţea că comuniunea lui cu Dumnezeu a fost întreruptă, el a recurs la un sacrificiu, într-un efort de ispăşire, pentru a restabili relaţiile amicale. Foamea şi setea de dreptate conduc la descoperirea adevărului, şi adevărul creşte idealurile, iar lucrul acesta creează noi probleme pentru individul religios. Într-adevăr, idealurile noastre tind să crească în progresie geometrică, în timp ce aptitudinea noastră de a trăi la înălţimea lor nu sporeşte decât în progresie aritmetică.
1955 103:4.3 The sense of guilt (not the consciousness of sin) comes either from interrupted spiritual communion or from the lowering of one’s moral ideals. Deliverance from such a predicament can only come through the realization that one’s highest moral ideals are not necessarily synonymous with the will of God. Man cannot hope to live up to his highest ideals, but he can be true to his purpose of finding God and becoming more and more like him.
2004 103:4.3 Sentimentul de vinovăţie (nu conştiinţa păcatului) provine fie din întreruperea comuniunii spirituale, fie din decăderea idealurilor morale. Voi nu vă puteţi degaja de această situaţie supărătoare decât dându-vă seama că idealurile voastre cele mai elevate nu sunt în mod necesar sinonime cu voinţa lui Dumnezeu. Omul nu poate spera să trăiască la înălţimea idealurilor sale cele mai elevate, dar el poate să fie fidel intenţiei sale de a-l găsi pe Dumnezeu şi de a deveni din ce în ce mai asemănător cu el.
1955 103:4.4 Jesus swept away all of the ceremonials of sacrifice and atonement. He destroyed the basis of all this fictitious guilt and sense of isolation in the universe by declaring that man is a child of God; the creature-Creator relationship was placed on a child-parent basis. God becomes a loving Father to his mortal sons and daughters. All ceremonials not a legitimate part of such an intimate family relationship are forever abrogated.
2004 103:4.4 Isus a desfiinţat toate ceremoniile de sacrificiu şi de ispăşire. El a distrus baza acestei întregii culpabilităţi fictive şi a sentimentului de izolare în univers, proclamând că omul este copilul lui Dumnezeu. Religia creatură-Creator a fost plasată pe o bază copii-părinţi. Dumnezeu devine un Tată iubitor pentru fiicele şi fii săi muritori. Toate ceremoniile care nu fac în mod legitim parte din această relaţie intimă de familie sunt abrogate pentru totdeauna.
1955 103:4.5 God the Father deals with man his child on the basis, not of actual virtue or worthiness, but in recognition of the child’s motivation—the creature purpose and intent. The relationship is one of parent-child association and is actuated by divine love.
2004 103:4.5 Dumnezeu Tatăl nu îl tratează pe om, copilul său, pe baza virtuţilor sau a meritelor lui actuale, ci recunoscând mobilurile copilului - scopul şi intenţia creaturii. Este vorba de o relaţie de la părinte la copil, şi această asociere este animată de iubire divină.
5. THE ORIGIN OF IDEALS
5. ORIGINEA IDEALURILOR
1955 103:5.1 The early evolutionary mind gives origin to a feeling of social duty and moral obligation derived chiefly from emotional fear. The more positive urge of social service and the idealism of altruism are derived from the direct impulse of the divine spirit indwelling the human mind.
2004 103:5.1 Mintea evolutivă primitivă dă naştere unui sentiment de datorie socială şi de obligaţie morală, provenite în principal dintr-o frică emoţională. Tendinţa mai pozitivă la servire socială şi idealismul altruist provin din impulsul direct al spiritului divin cale sălăşluieşte în mintea umană[5].
1955 103:5.2 This idea-ideal of doing good to others—the impulse to deny the ego something for the benefit of one’s neighbor—is very circumscribed at first. Primitive man regards as neighbor only those very close to him, those who treat him neighborly; as religious civilization advances, one’s neighbor expands in concept to embrace the clan, the tribe, the nation. And then Jesus enlarged the neighbor scope to embrace the whole of humanity, even that we should love our enemies. And there is something inside of every normal human being that tells him this teaching is moral—right. Even those who practice this ideal least, admit that it is right in theory.
2004 103:5.2 Ideea-ideal de a face bine altora - impulsul de a refuza ceva egoului în profitul aproapelui tău - este mai întâi foarte circumscrisă[6]. Oamenii primitivi nu îi consideră ca fiind aproapele lor decât pe oamenii foarte apropiaţi de ei, pe cei care fac o bună vecinătate cu ei[7][8]. Pe măsură ce civilizaţia progresează, conceptul noţiunii de „aproape” se amplifică pentru a îngloba clanul, tribul, naţiunea[9][10]. Apoi, Isus a lărgit noţiunea aproapelui până la a îmbrăţişa întregul omenirii, mergând până la a zice că ar trebui să ne iubim duşmanii. Şi există ceva în interiorul oricărei fiinţe umane normale care îi spune că această învăţătură este morală - justă. Chiar şi cei care pun cel mai puţin în practică acest ideal, admit că el este just în teorie.
1955 103:5.3 All men recognize the morality of this universal human urge to be unselfish and altruistic. The humanist ascribes the origin of this urge to the natural working of the material mind; the religionist more correctly recognizes that the truly unselfish drive of mortal mind is in response to the inner spirit leadings of the Thought Adjuster.
2004 103:5.3 Toţi oamenii recunosc moralitatea acestui impuls uman universal de a fi dezinteresat şi altruist. Umaniştii atribuie originea acestui impuls acţiunii naturale a minţii materiale. Persoanele religioase recunosc mai corect că elanul cu adevărat dezinteresat al minţii umane este un răspuns la călăuzirea spirituală interioară a Ajustorului Gândirii.
1955 103:5.4 But man’s interpretation of these early conflicts between the ego-will and the other-than-self-will is not always dependable. Only a fairly well unified personality can arbitrate the multiform contentions of the ego cravings and the budding social consciousness. The self has rights as well as one’s neighbors. Neither has exclusive claims upon the attention and service of the individual. Failure to resolve this problem gives origin to the earliest type of human guilt feelings.
2004 103:5.4 Nu se poate să te bizui întotdeauna pe interpretarea umană a conflictelor primitive dintre voinţa egocentrică şi voinţa heterocentrică. Numai o personalitate destul de bine unificată poate să arbitreze certurile multiforme dintre apetiturile ego-ului şi conştiinţa socială în înflorire. Sinele nostru are drepturi, la fel ca şi acela al aproapelui nostru. Nici unul nici celălalt nu pot pretinde să acapareze exclusiv atenţia şi serviciul individului. Neputinţa de a rezolva această problemă dă naştere tipurilor celor mai primitive de sentimente omeneşti de vinovăţie.
1955 103:5.5 Human happiness is achieved only when the ego desire of the self and the altruistic urge of the higher self (divine spirit) are co-ordinated and reconciled by the unified will of the integrating and supervising personality. The mind of evolutionary man is ever confronted with the intricate problem of refereeing the contest between the natural expansion of emotional impulses and the moral growth of unselfish urges predicated on spiritual insight—genuine religious reflection.
2004 103:5.5 Pentru a atinge fericirea umană, trebuie ca dorinţa egoistă a sinelui şi presiunea altruistă a sinelui superior (spiritul divin) să fie coordonate şi reconciliate prin voinţa unificată a personalităţii care se integrează şi supraveghează. Mintea oamenilor evolutivi se confruntă mereu cu problema complexă a arbitrării controverselor dintre expansiunea naturală a impulsiilor emoţionale şi credinţa morală a imboldurilor altruiste întemeiate pe clarviziunea spirituală - pe reflectarea religioasă autentică.
1955 103:5.6 The attempt to secure equal good for the self and for the greatest number of other selves presents a problem which cannot always be satisfactorily resolved in a time-space frame. Given an eternal life, such antagonisms can be worked out, but in one short human life they are incapable of solution. Jesus referred to such a paradox when he said: “Whosoever shall save his life shall lose it, but whosoever shall lose his life for the sake of the kingdom, shall find it.”
2004 103:5.6 Încercarea de a face bine atât pentru tine însuţi cât şi pentru cât mai multe alte individualităţi prezintă o problemă care nu se poate rezolva întotdeauna într-o manieră satisfăcătoare într-un cadru din spaţiu-timp. În cursul unei vieţi eterne, asemenea antagonisme pot fi rezolvate, dar, într-o scurtă viaţă umană, ele nu au soluţie. Isus făcea aluzie la acest paradox atunci când spunea: „Cel care îşi va salva viaţa o va pierde, dar cel care îşi va pierde viaţa de dragul împărăţiei, o va găsi[11].”
1955 103:5.7 The pursuit of the ideal—the striving to be Godlike—is a continuous effort before death and after. The life after death is no different in the essentials than the mortal existence. Everything we do in this life which is good contributes directly to the enhancement of the future life. Real religion does not foster moral indolence and spiritual laziness by encouraging the vain hope of having all the virtues of a noble character bestowed upon one as a result of passing through the portals of natural death. True religion does not belittle man’s efforts to progress during the mortal lease on life. Every mortal gain is a direct contribution to the enrichment of the first stages of the immortal survival experience.
2004 103:5.7 Urmărirea idealului - strădania de a deveni asemeni lui Dumnezeu - este un efort continuu înainte de moarte şi după ea. Viaţa după moarte nu este esenţialmente diferită de existenţa muritoare. Tot ceea ce facem bine în această viaţă contribuie direct la înălţarea vieţii viitoare. Adevărata religie nu favorizează nici indolenţa morală nici lâncezeala spirituală prin încurajarea speranţei zadarnice că toate virtuţile unui caracter nobil v-ar fi fost atribuite pur şi simplu ca rezultat al trecerii prin porţile morţii naturale. Adevărata religie nu minimalizează eforturile omului pentru a progresa pe durata vieţii lui pământeşti. Orice câştig uman contribuie direct la îmbogăţirea primelor stadii ale experienţei supravieţuirii nemuritoare.
1955 103:5.8 It is fatal to man’s idealism when he is taught that all of his altruistic impulses are merely the development of his natural herd instincts. But he is ennobled and mightily energized when he learns that these higher urges of his soul emanate from the spiritual forces that indwell his mortal mind.
2004 103:5.8 Dacă omul este învăţat că toate impulsurile altruiste sunt pur şi simplu dezvoltarea instinctului său gregar natural, aceasta este fatal pentru idealismul său. În schimb, el este înnobilat şi puternic stimulat atunci când învaţă că imboldurile superioare ale sufletului său emană din forţele spirituale care sălăşluiesc în mintea de muritor.
1955 103:5.9 It lifts man out of himself and beyond himself when he once fully realizes that there lives and strives within him something which is eternal and divine. And so it is that a living faith in the superhuman origin of our ideals validates our belief that we are the sons of God and makes real our altruistic convictions, the feelings of the brotherhood of man.
2004 103:5.9 Atunci când un om înţelege pe deplin că în el trăieşte ceva etern şi divin şi face eforturi acolo în el, acest lucru îl înalţă în afara lui şi dincolo de el. Astfel, o credinţă vie în originea supraumană a idealurilor noastre validează crezul nostru că suntem fii lui Dumnezeu, şi face reale convingerile noastre altruiste, sentimentul nostru de fraternitate umană.
1955 103:5.10 Man, in his spiritual domain, does have a free will. Mortal man is neither a helpless slave of the inflexible sovereignty of an all-powerful God nor the victim of the hopeless fatality of a mechanistic cosmic determinism. Man is most truly the architect of his own eternal destiny.
2004 103:5.10 În domeniul lui spiritual, omul posedă cu adevărat un liber arbitru. Omul muritor nu este nici un sclav neputincios al suveranităţii inflexibile a unui Dumnezeu atotputernic nici victima fatalităţii disperante a unui determinism cosmic mecanicist. Omul este într-adevăr arhitectul propriului său destin etern.
1955 103:5.11 But man is not saved or ennobled by pressure. Spirit growth springs from within the evolving soul. Pressure may deform the personality, but it never stimulates growth. Even educational pressure is only negatively helpful in that it may aid in the prevention of disastrous experiences. Spiritual growth is greatest where all external pressures are at a minimum. “Where the spirit of the Lord is, there is freedom.” Man develops best when the pressures of home, community, church, and state are least. But this must not be construed as meaning that there is no place in a progressive society for home, social institutions, church, and state.
2004 103:5.11 Constrângerea nu îi poate nici salva nici înnobila pe oameni. Creşterea spirituală emană din interiorul sufletului în evoluţie. Constrângerea poate deforma personalitatea, dar nu stimulează niciodată creşterea. Nici chiar constrângerea educaţiei nu aduce decât un ajutor negativ, în sensul că ea poate contribui la împiedicarea experienţelor dezastruoase. Creşterea spirituală îşi atinge maximul ei atunci când toate constrângerile exterioare sunt reduse la minimum. Acolo unde este spiritul Domnului, acolo este libertate[12]. Omul se dezvoltă mai bine atunci când presiunile căminului, ale comunităţii, ale Bisericii şi ale Statului sunt cât se poate de mici, dar nu ar trebui să se tragă concluzia că, într-o societate progresivă, căminele, instituţiile sociale, Biserica şi Statul nu îşi au şi ele locul lor.
1955 103:5.12 When a member of a social religious group has complied with the requirements of such a group, he should be encouraged to enjoy religious liberty in the full expression of his own personal interpretation of the truths of religious belief and the facts of religious experience. The security of a religious group depends on spiritual unity, not on theological uniformity. A religious group should be able to enjoy the liberty of freethinking without having to become “freethinkers.” There is great hope for any church that worships the living God, validates the brotherhood of man, and dares to remove all creedal pressure from its members.
2004 103:5.12 Când un membru al unui grup religios social s-a conformat cerinţelor grupului, el ar trebui să fie încurajat să se bucure de libertatea religioasă şi de faptele experienţei religioase. Siguranţa unui grup religios depinde de unitatea sa spirituală şi nu de uniformitatea sa teologică. Membrii unui grup religios ar trebui să poată să se bucure de libertatea de a gândi liber fără a deveni obligatoriu „liber cugetători”. Mari speranţe sunt îngăduite oricărei Biserici care îl adoră pe Dumnezeu cel viu, care validează fraternitatea oamenilor, şi care îndrăzneşte să-i elibereze pe toţi membrii ei de orice constrângere dogmatică.
6. PHILOSOPHIC CO-ORDINATION
6. COORDONAREA FILOZOFICĂ
1955 103:6.1 Theology is the study of the actions and reactions of the human spirit; it can never become a science since it must always be combined more or less with psychology in its personal expression and with philosophy in its systematic portrayal. Theology is always the study of your religion; the study of another’s religion is psychology.
2004 103:6.1 Teologia este studiul acţiunilor şi al reacţiilor spiritului uman. Ea nu va putea niciodată deveni o ştiinţă, deoarece trebuie să fie întotdeauna mai mult sau mai puţin conjugată cu psihologia în expresia ei personală şi cu filozofia în descrierile ei sistematice. Teologia este întotdeauna studiul religiei voastre; studiul religiei altuia este psihologia.
1955 103:6.2 When man approaches the study and examination of his universe from the outside, he brings into being the various physical sciences; when he approaches the research of himself and the universe from the inside, he gives origin to theology and metaphysics. The later art of philosophy develops in an effort to harmonize the many discrepancies which are destined at first to appear between the findings and teachings of these two diametrically opposite avenues of approaching the universe of things and beings.
2004 103:6.2 Când omul abordează studiul şi observarea universului său din exterior, el dă naştere diverselor ştiinţe fizice. Când abordează cercetarea de sine şi a universului din interior, el dă naştere teologiei şi metafizicii. Arta ulterioară a filozofiei se dezvoltă într-un efort de a armoniza numeroasele discordanţe care apar în mod necesar, la prima vedere, între descoperirile şi învăţăturile acestor două moduri diametral opuse de a studia universul de lucruri şi de fiinţe.
1955 103:6.3 Religion has to do with the spiritual viewpoint, the awareness of the insideness of human experience. Man’s spiritual nature affords him the opportunity of turning the universe outside in. It is therefore true that, viewed exclusively from the insideness of personality experience, all creation appears to be spiritual in nature.
2004 103:6.3 Religia se interesează, din punt de vedere spiritual, de conştiinţa caracterului interior al experienţei umane. Natura spirituală a omului îi oferă ocazia de a întoarce universul din afară către interior. Este deci adevărat că, dacă orice creaţie este văzută din interiorul experienţei personalităţii, ea pare a fi de natură spirituală.
1955 103:6.4 When man analytically inspects the universe through the material endowments of his physical senses and associated mind perception, the cosmos appears to be mechanical and energy-material. Such a technique of studying reality consists in turning the universe inside out.
2004 103:6.4 Atunci când omul inspectează universul în mod analitic cu ajutorul facultăţilor materiale ale simţurilor lui fizice şi al percepţiilor mentale asociate, cosmosul pare să fie mecanic şi material-energetic. Această tehnică de studiu a realităţii constă în întoarcerea universului dinspre interior către exterior.
1955 103:6.5 A logical and consistent philosophic concept of the universe cannot be built up on the postulations of either materialism or spiritism, for both of these systems of thinking, when universally applied, are compelled to view the cosmos in distortion, the former contacting with a universe turned inside out, the latter realizing the nature of a universe turned outside in. Never, then, can either science or religion, in and of themselves, standing alone, hope to gain an adequate understanding of universal truths and relationships without the guidance of human philosophy and the illumination of divine revelation.
2004 103:6.5 Un concept filozofic logic şi coerent al universului nu poate fi clădit nici pe postulatele materialismului nici pe acelea ale spiritualismului, căci aceste două sisteme de gândire aplicate universal dau prin forţa împrejurărilor o imagine deformată despre cosmos, primul având contact cu un univers întors din afară către interior, iar al doilea pricepând natura unui univers dinăuntru către afară. Nici ştiinţa nici religia singure nu pot niciodată spera să ajungă, în ele însele şi prin ele însele, la o înţelegere adecvată a adevărurilor şi a relaţiilor universale fără a fi călăuzite de filozofia umană şi iluminate de revelaţia divină.
1955 103:6.6 Always must man’s inner spirit depend for its expression and self-realization upon the mechanism and technique of the mind. Likewise must man’s outer experience of material reality be predicated on the mind consciousness of the experiencing personality. Therefore are the spiritual and the material, the inner and the outer, human experiences always correlated with the mind function and conditioned, as to their conscious realization, by the mind activity. Man experiences matter in his mind; he experiences spiritual reality in the soul but becomes conscious of this experience in his mind. The intellect is the harmonizer and the ever-present conditioner and qualifier of the sum total of mortal experience. Both energy-things and spirit values are colored by their interpretation through the mind media of consciousness.
2004 103:6.6 Spiritul interior al omului trebuie, pentru expresia sa şi pentru propria sa realizare, să depindă întotdeauna de mecanismul şi de tehnica minţii. Tot astfel, experienţa umană exterioară a realităţii materiale se bazează pe conştiinţa mentală a personalităţii care experimentează. De aceea, experienţele umane spirituale şi materiale, interioare şi exterioare, sunt întotdeauna în corelaţie cu funcţia minţii şi condiţionate, cât priveşte realizarea lor conştientă, prin activitatea minţii. Omul face experienţa materiei în mintea sa. El face experienţa realităţii spirituale în sufletul său, dar devine conştient de această experienţă în mintea sa. Intelectul este armonizatorul mereu prezent pentru condiţionarea şi calificarea totalităţii experienţei umane. Lucrurile-energie şi valorile spirituale sunt colorate de interpretarea lor făcută prin procedeele mentale ale conştiinţei.
1955 103:6.7 Your difficulty in arriving at a more harmonious co-ordination between science and religion is due to your utter ignorance of the intervening domain of the morontia world of things and beings. The local universe consists of three degrees, or stages, of reality manifestation: matter, morontia, and spirit. The morontia angle of approach erases all divergence between the findings of the physical sciences and the functioning of the spirit of religion. Reason is the understanding technique of the sciences; faith is the insight technique of religion; mota is the technique of the morontia level. Mota is a supermaterial reality sensitivity which is beginning to compensate incomplete growth, having for its substance knowledge-reason and for its essence faith-insight. Mota is a superphilosophical reconciliation of divergent reality perception which is nonattainable by material personalities; it is predicated, in part, on the experience of having survived the material life of the flesh. But many mortals have recognized the desirability of having some method of reconciling the interplay between the widely separated domains of science and religion; and metaphysics is the result of man’s unavailing attempt to span this well-recognized chasm. But human metaphysics has proved more confusing than illuminating. Metaphysics stands for man’s well-meant but futile effort to compensate for the absence of the mota of morontia.
2004 103:6.7 Dificultatea pe care o încercaţi în a coordona mai armonios ştiinţa şi religia provine din aceea că voi ignoraţi complet domeniul intermediar al lumii morontiale a fiinţelor şi a lucrurilor. Universul local cuprinde trei grade, sau stadii, de manifestare a realităţii: materia, morontia şi spiritul. Apropierea morontială aplanează toate divergenţele dintre descoperirile ştiinţelor fizice şi funcţionarea spiritului religiei. Raţiunea este tehnica de comprehensiune a ştiinţelor; credinţa este tehnica de clarviziune a religiei; mota este tehnica nivelului morontial. Mota este o sensibilitate la realitatea supramaterială care începe să compenseze o credinţă nedesăvârşită; ea are drept substanţă cunoaşterea-raţiune şi drept esenţă credinţa-clarviziune. Mota este o reconciliere suprafilozofică a percepţiilor divergente ale realităţii care nu poate fi atinsă de personalităţile materiale; ea este întemeiată în parte pe experienţa de a fi supravieţuit vieţii materiale în carne. Însă mulţi muritori au recunoscut că erau doritori să posede o metodă pentru concilierea efectelor reciproce din domeniile larg separate de ştiinţă şi de religie. Metafizica este rezultatul zadarnicelor eforturi omeneşti pentru a trece peste această prăpastie recunoscută, însă metafizica omenească a adus mai multă confuzie decât lumină. Metafizica reprezintă efortul bine intenţionat, dar inutil, al omului de a compensa absenţa motei morontiale.
1955 103:6.8 Metaphysics has proved a failure; mota, man cannot perceive. Revelation is the only technique which can compensate for the absence of the truth sensitivity of mota in a material world. Revelation authoritatively clarifies the muddle of reason-developed metaphysics on an evolutionary sphere.
2004 103:6.8 Metafizica se revelează ca un eşec; cât despre mota, oamenii nu o pot percepe. Revelaţia este singura tehnică pentru a compensa, în lumea materială, absenţa sensibilităţii la adevărul pe care îl aduce mota. Revelaţia clarifică cu autoritate dezordinea metafizicii dezvoltate prin raţionament pe o planetă evolutivă.
1955 103:6.9 Science is man’s attempted study of his physical environment, the world of energy-matter; religion is man’s experience with the cosmos of spirit values; philosophy has been developed by man’s mind effort to organize and correlate the findings of these widely separated concepts into something like a reasonable and unified attitude toward the cosmos. Philosophy, clarified by revelation, functions acceptably in the absence of mota and in the presence of the breakdown and failure of man’s reason substitute for mota—metaphysics.
2004 103:6.9 Ştiinţa este încercarea omului de a studia mediul lui fizic, lumea energiei-materii; religia este experienţa omului cu cosmosul valorilor spirituale; filozofia este dezvoltată de efortul mental al omului pentru organizarea şi corelarea descoperirilor acestor concepte larg separate, pentru a obţine ceva de felul unei atitudini raţionale şi unificate faţă de cosmos. Filozofia, clarificată de revelaţie, funcţionează în mod acceptabil în absenţa motei şi în prezenţa prăbuşirii şi a falimentului raţionamentului uman substitut pentru mota - metafizica.
1955 103:6.10 Early man did not differentiate between the energy level and the spirit level. It was the violet race and their Andite successors who first attempted to divorce the mathematical from the volitional. Increasingly has civilized man followed in the footsteps of the earliest Greeks and the Sumerians who distinguished between the inanimate and the animate. And as civilization progresses, philosophy will have to bridge ever-widening gulfs between the spirit concept and the energy concept. But in the time of space these divergencies are at one in the Supreme.
2004 103:6.10 Omul primitiv nu face diferenţă între nivelul energiei şi cel al spiritului. Oamenii rasei violet şi succesorii lor andiţi au fost cei care au încercat, cei dintâi, să separe factorii matematici de factorii volitivi. Oamenii civilizaţi au mers din ce în ce mai aproape, pe urmele grecilor primitivi şi a sumerienilor, care făceau distincţie între însufleţit şi neînsufleţit. Pe măsură ce civilizaţia va progresa, filozofia va trebui să umple abisurile tot mai vaste dintre conceptul de spirit şi conceptul de energie. Dar, în timpul din spaţiu, aceste divergenţe sunt unificate în Suprem.
1955 103:6.11 Science must always be grounded in reason, although imagination and conjecture are helpful in the extension of its borders. Religion is forever dependent on faith, albeit reason is a stabilizing influence and a helpful handmaid. And always there have been, and ever will be, misleading interpretations of the phenomena of both the natural and the spiritual worlds, sciences and religions falsely so called.
2004 103:6.11 Ştiinţa trebuie întotdeauna să se întemeieze pe raţiune, deşi imaginaţia şi ipotezele o ajută să îşi extindă frontierele. Religia va depinde veşnic de credinţă, deşi raţiunea are o influenţă stabilizatoare şi este un servitor util. Au existat întotdeauna şi vor exista întotdeauna interpretări înşelătoare ale fenomenelor lumii naturale şi ale lumii spirituale, numite pe nedrept ştiinţe şi religii.
1955 103:6.12 Out of his incomplete grasp of science, his faint hold upon religion, and his abortive attempts at metaphysics, man has attempted to construct his formulations of philosophy. And modern man would indeed build a worthy and engaging philosophy of himself and his universe were it not for the breakdown of his all-important and indispensable metaphysical connection between the worlds of matter and spirit, the failure of metaphysics to bridge the morontia gulf between the physical and the spiritual. Mortal man lacks the concept of morontia mind and material; and revelation is the only technique for atoning for this deficiency in the conceptual data which man so urgently needs in order to construct a logical philosophy of the universe and to arrive at a satisfying understanding of his sure and settled place in that universe.
2004 103:6.12 Plecând de la înţelegerea incompletă a ştiinţei, de la slaba ei întemeiere pe religie şi de la încercările sale eşuate din metafizică, omul a încercat să-şi construiască formulele de filozofie. Într-adevăr, omul modern ar construi o filozofie valabilă şi atrăgătoare despre sine însuşi şi despre universul lui, cu condiţia ca indispensabila şi foarte importanta legătură metafizică dintre lumile materiei şi ale spiritului să nu fie ruptă, metafizica revelându-se incapabilă să arunce o punte peste abisul morontial dintre domeniul fizic şi domeniul spiritual. Omului modern îi lipseşte conceptul de minte morontială şi de materie morontială, iar revelaţia este singura tehnică pentru a remedia această carenţă de date conceptuale de care omul are o nevoie urgentă pentru a edifica o filozofie logică a universului şi pentru a ajunge să înţeleagă într-un mod satisfăcător locul sigur şi cert pe care îl ocupă în acest univers.
1955 103:6.13 Revelation is evolutionary man’s only hope of bridging the morontia gulf. Faith and reason, unaided by mota, cannot conceive and construct a logical universe. Without the insight of mota, mortal man cannot discern goodness, love, and truth in the phenomena of the material world.
2004 103:6.13 Revelaţia este singura speranţă a omului evolutiv de a astupa abisul morontial. Fără ajutorul motei, credinţa şi raţiunea nu pot nici concepe nici construi un univers logic. Fără clarviziunea motei, muritorul nu poate discerne nici bunătatea, nici dragostea, nici adevărul în fenomenele lumii materiale.
1955 103:6.14 When the philosophy of man leans heavily toward the world of matter, it becomes rationalistic or naturalistic. When philosophy inclines particularly toward the spiritual level, it becomes idealistic or even mystical. When philosophy is so unfortunate as to lean upon metaphysics, it unfailingly becomes skeptical, confused. In past ages, most of man’s knowledge and intellectual evaluations have fallen into one of these three distortions of perception. Philosophy dare not project its interpretations of reality in the linear fashion of logic; it must never fail to reckon with the elliptic symmetry of reality and with the essential curvature of all relation concepts.
2004 103:6.14 Când filozofia umană tinde puternic spre lumea materiei, ea devine raţionalistă sau naturalistă. Când filozofia se înclină cu precădere spre nivelul spiritual ea devine idealistă şi chiar mistică. Când filozofia are nefericirea de a se sprijini pe metafizică, ea devine inevitabil sceptică, încurcată. În trecut, cele mai multe evaluări intelectuale şi ale cunoştinţelor umane au suferit una dintre aceste trei deformări de percepţie. Filozofia nu îndrăzneşte să emită interpretările ei despre realitate în mod liniar, la fel ca logica. Ea trebuie întotdeauna să ţină cont de simetria eliptică a realităţii şi de curbura esenţială a tuturor conceptelor despre relaţii.
1955 103:6.15 The highest attainable philosophy of mortal man must be logically based on the reason of science, the faith of religion, and the truth insight afforded by revelation. By this union man can compensate somewhat for his failure to develop an adequate metaphysics and for his inability to comprehend the mota of the morontia.
2004 103:6.15 Filozofia cea mai elevată pe care omul muritor o poate atinge trebuie să fie logic bazată pe raţiunea ştiinţei, pe credinţa religiei şi pe clarviziunea adevărului oferit de revelaţie. Prin această uniune, omul poate compensa întrucâtva neputinţa sa de a dezvolta o metafizică adecvată şi inaptitudinea sa de a înţelege mota morontiei.
7. SCIENCE AND RELIGION
7. ŞTIINŢA ŞI RELIGIA
1955 103:7.1 Science is sustained by reason, religion by faith. Faith, though not predicated on reason, is reasonable; though independent of logic, it is nonetheless encouraged by sound logic. Faith cannot be nourished even by an ideal philosophy; indeed, it is, with science, the very source of such a philosophy. Faith, human religious insight, can be surely instructed only by revelation, can be surely elevated only by personal mortal experience with the spiritual Adjuster presence of the God who is spirit.
2004 103:7.1 Ştiinţa este susţinută de raţiune, religia de credinţă. Deşi credinţa nu se fondează pe raţiune, ea este raţională, şi, cu toate că este independentă de logică, ea este totuşi încurajată de o logică sănătoasă. Nici chiar o filozofie ideală nu poate hrăni credinţa; într-adevăr, împreună cu ştiinţa, credinţa reprezintă însăşi sursa unei asemenea filozofii. Credinţa, clarviziunea religioasă a oamenilor, nu poate fi propovăduită cu certitudine decât prin revelaţie; ea nu poate fi sporită cu certitudine decât prin experienţa personală a muritorilor, cu prezenţa Ajustorului spiritual al lui Dumnezeu care este spirit[13].
1955 103:7.2 True salvation is the technique of the divine evolution of the mortal mind from matter identification through the realms of morontia liaison to the high universe status of spiritual correlation. And as material intuitive instinct precedes the appearance of reasoned knowledge in terrestrial evolution, so does the manifestation of spiritual intuitive insight presage the later appearance of morontia and spirit reason and experience in the supernal program of celestial evolution, the business of transmuting the potentials of man the temporal into the actuality and divinity of man the eternal, a Paradise finaliter.
2004 103:7.2 Adevărata mântuire este tehnica de evoluţie divină a mentalului uman de la identificarea cu materia, trecând prin tărâmurile legăturii morontiale, până la statutul universal superior de corelare spirituală. La fel cum, în evoluţia terestră, instinctul intuitiv material precede apariţia cunoaşterii sprijinite pe raţiune, tot astfel şi manifestarea clarviziunii spirituale intuitive lasă să se întrevadă apariţia ulterioară a raţiunii şi a experienţei morontiale, iar apoi spirituale, în programul divin al evoluţiei celeste, al cărui rol este de a transmuta potenţialele omului temporal în actualele şi în divinitatea omului etern, un finalitar al Paradisului.
1955 103:7.3 But as ascending man reaches inward and Paradiseward for the God experience, he will likewise be reaching outward and spaceward for an energy understanding of the material cosmos. The progression of science is not limited to the terrestrial life of man; his universe and superuniverse ascension experience will to no small degree be the study of energy transmutation and material metamorphosis. God is spirit, but Deity is unity, and the unity of Deity not only embraces the spiritual values of the Universal Father and the Eternal Son but is also cognizant of the energy facts of the Universal Controller and the Isle of Paradise, while these two phases of universal reality are perfectly correlated in the mind relationships of the Conjoint Actor and unified on the finite level in the emerging Deity of the Supreme Being.
2004 103:7.3 Pe măsură ce un ascendent se avântă spre interior şi spre Paradis pentru a dobândi experienţa lui Dumnezeu, el se avântă şi spre exterior şi spre spaţiu pentru a înţelege, în termeni de energie, cosmosul material. Progresul ştiinţei nu se limitează la viaţa terestră a omului; experienţa lui ascensională din univers şi din supraunivers va fi, într-o mare măsură, studiul transmutărilor de energie şi al metamorfozelor materiei. Dumnezeu este spirit, dar Deitatea este unitate, iar unitatea deităţii nu înglobează numai valorile spirituale ale Tatălui universal şi ale Fiului Etern, ci ea este de asemenea instruită de faptele energetice ale Controlorului Universal şi de Insula Paradisului. Cât despre aceste ultime două faze ale realităţii universale, ele sunt perfect legate în relaţiile mentale ale Autorului Asociat şi unificate pe nivelul finit în Deitatea emergentă a Fiinţei Supreme.
1955 103:7.4 The union of the scientific attitude and the religious insight by the mediation of experiential philosophy is part of man’s long Paradise-ascension experience. The approximations of mathematics and the certainties of insight will always require the harmonizing function of mind logic on all levels of experience short of the maximum attainment of the Supreme.
2004 103:7.4 Uniunea atitudinii ştiinţifice şi a clarviziunii religioase prin intermediul filozofiei experimentale face parte din lunga experienţă umană de ascensiune în Paradis. Aproximările matematice şi certitudinile clarviziunii au avut întotdeauna nevoie de funcţia armonizatoare a logicii mentale, pe toate nivelele de experienţă inferioare realizării maxime a Supremului.
1955 103:7.5 But logic can never succeed in harmonizing the findings of science and the insights of religion unless both the scientific and the religious aspects of a personality are truth dominated, sincerely desirous of following the truth wherever it may lead regardless of the conclusions which it may reach.
2004 103:7.5 Dar logica nu va reuşi niciodată să armonizeze descoperirile ştiinţei şi viziunile de ansamblu ale religiei decât dacă personalităţile, sub cele două aspecte ale lor, ştiinţific şi religios, nu sunt dominate de adevăr şi sincer doritoare să-l urmeze oriunde va conduce, fără să-i pese de concluziile la care ar putea ajunge.
1955 103:7.6 Logic is the technique of philosophy, its method of expression. Within the domain of true science, reason is always amenable to genuine logic; within the domain of true religion, faith is always logical from the basis of an inner viewpoint, even though such faith may appear to be quite unfounded from the inlooking viewpoint of the scientific approach. From outward, looking within, the universe may appear to be material; from within, looking out, the same universe appears to be wholly spiritual. Reason grows out of material awareness, faith out of spiritual awareness, but through the mediation of a philosophy strengthened by revelation, logic may confirm both the inward and the outward view, thereby effecting the stabilization of both science and religion. Thus, through common contact with the logic of philosophy, may both science and religion become increasingly tolerant of each other, less and less skeptical.
2004 103:7.6 Logica este tehnica filozofiei, metoda sa de expresie. În domeniul adevăratei ştiinţe, raţiunea este întotdeauna sensibilă la logica autentică. În domeniul adevăratei religii, credinţa este întotdeauna logică dacă te bazezi pe punctul de vedere interior, deşi ea poate să pară complet lipsită de fundament dacă te plasezi în punctul de vedere exterior al metodei ştiinţifice. Din exterior, privind către interior, universul poate să pară material; din interior, privind către exterior, acelaşi univers pare să fie în întregime spiritual. Raţiunea se trage din conştiinţa materială, iar credinţa provine din conştiinţa spirituală. Dar, prin intermediul unei filozofii reîntărite de revelaţie, logica poate să confirme punctele de vedere, atât cel exterior cât şi cel interior, şi să stabilizeze astfel deopotrivă ştiinţa şi religia. Astfel, prin contact comun cu logica filozofiei, ştiinţa şi religia pot să se tolereze reciproc tot mai bine şi să devină tot mai puţin sceptice.
1955 103:7.7 What both developing science and religion need is more searching and fearless self-criticism, a greater awareness of incompleteness in evolutionary status. The teachers of both science and religion are often altogether too self-confident and dogmatic. Science and religion can only be self-critical of their facts. The moment departure is made from the stage of facts, reason abdicates or else rapidly degenerates into a consort of false logic.
2004 103:7.7 În cursul dezvoltării lor, ştiinţa şi religia au ambele nevoie de o autocritică mai tăioasă şi mai cutezătoare, de o conştiinţă sporită a nedesăvârşirii statutului lor evolutiv. În ştiinţă, ca şi în religie, învăţătorii au adesea mult prea multă încredere în ei înşişi, şi sunt prea dogmatici. Ştiinţa şi religia nu pot face autocritica decât a faptelor care le privesc. Din momentul când ele se îndepărtează de stadiul faptelor, raţiunea abdică sau altfel degenerează rapid într-un acord de falsă logică.
1955 103:7.8 The truth—an understanding of cosmic relationships, universe facts, and spiritual values—can best be had through the ministry of the Spirit of Truth and can best be criticized by revelation. But revelation originates neither a science nor a religion; its function is to co-ordinate both science and religion with the truth of reality. Always, in the absence of revelation or in the failure to accept or grasp it, has mortal man resorted to his futile gesture of metaphysics, that being the only human substitute for the revelation of truth or for the mota of morontia personality.
2004 103:7.8 Adevărul - o comprehensiune a relaţiilor cosmice, a faptelor universale şi a valorilor spirituale - este cel mai bine înţeles cu ajutorul Spiritului Adevărului, şi prin revelaţie poate să fie cel mai bine criticat. Dar revelaţia nu făureşte nici vreo ştiinţă, nici vreo religie; funcţiunea ei este aceea de a coordona ştiinţa şi religia cu adevărul realităţii. În absenţa revelaţiei, sau nereuşind să accepte sau să înţeleagă, omul muritor a recurs întotdeauna la zadarnicele lui încercări de metafizică, aceasta fiind singurul substitut omenesc pentru revelaţia adevărului sau pentru mota personalităţii morontiale.
1955 103:7.9 The science of the material world enables man to control, and to some extent dominate, his physical environment. The religion of the spiritual experience is the source of the fraternity impulse which enables men to live together in the complexities of the civilization of a scientific age. Metaphysics, but more certainly revelation, affords a common meeting ground for the discoveries of both science and religion and makes possible the human attempt logically to correlate these separate but interdependent domains of thought into a well-balanced philosophy of scientific stability and religious certainty.
2004 103:7.9 Ştiinţa lumii materiale îngăduie omului să controleze şi, într-o oarecare măsură, să domine mediul său înconjurător fizic. Religia experienţei spirituale este sursa îndemnului la fraternitate care îngăduie oamenilor să trăiască împreună în complexităţile civilizaţiei unei ere ştiinţifice. Metafizica, dar cu siguranţă mai mult revelaţia, oferă un teren de întâlnire pentru descoperirile ştiinţei şi ale religiei; ea face posibilă încercarea umană de a lega din nou logic aceste domenii de gândire separate, dar interdependente, într-o filozofie bine echilibrată, marcată de stabilitate ştiinţifică şi de certitudine religioasă.
1955 103:7.10 In the mortal state, nothing can be absolutely proved; both science and religion are predicated on assumptions. On the morontia level, the postulates of both science and religion are capable of partial proof by mota logic. On the spiritual level of maximum status, the need for finite proof gradually vanishes before the actual experience of and with reality; but even then there is much beyond the finite that remains unproved.
2004 103:7.10 În stadiul muritor, nimic nu se poate dovedi la modul absolut; ştiinţa şi religia sunt amândouă fondate pe ipoteze. Pe nivelul morontial, postulatele ştiinţei şi ale religiei sunt susceptibile de a fi parţial dovedite prin logica motei. Pe nivelul spiritual al statutului maxim, necesitatea unei dovezi finite dispare treptat înaintea experienţei efective a realităţii, şi în prezenţa realităţii. Dar, chiar şi atunci, multe lucruri de dincolo de finit rămân nedovedite.
1955 103:7.11 All divisions of human thought are predicated on certain assumptions which are accepted, though unproved, by the constitutive reality sensitivity of the mind endowment of man. Science starts out on its vaunted career of reasoning by assuming the reality of three things: matter, motion, and life. Religion starts out with the assumption of the validity of three things: mind, spirit, and the universe—the Supreme Being.
2004 103:7.11 Toate diviziunile gândirii umane se întemeiază pe anumite ipoteze care, în ciuda absenţei dovezilor, sunt acceptate prin sensibilitatea la realitate, inerentă facultăţilor mentale umane. Ştiinţa întreprinde cariera sa de raţionament atât de lăudată presupunând realitatea a trei lucruri: materia, mişcarea şi viaţa. Religia începe prin ipoteza asupra validităţii a trei lucruri: mintea, spiritul şi universul - Fiinţa Supremă.
1955 103:7.12 Science becomes the thought domain of mathematics, of the energy and material of time in space. Religion assumes to deal not only with finite and temporal spirit but also with the spirit of eternity and supremacy. Only through a long experience in mota can these two extremes of universe perception be made to yield analogous interpretations of origins, functions, relations, realities, and destinies. The maximum harmonization of the energy-spirit divergence is in the encircuitment of the Seven Master Spirits; the first unification thereof, in the Deity of the Supreme; the finality unity thereof, in the infinity of the First Source and Center, the I AM.
2004 103:7.12 Ştiinţa devine domeniul de gândire al matematicii, al energiei şi al materiei temporare din spaţiu. Religia nu pretinde să se ocupe numai de spiritul temporar şi finit, ci şi de spiritul eternităţii şi al supremaţiei. Numai printr-o lungă experienţă a motei aceste două moduri extreme de a percepe universul pot fi făcute să furnizeze interpretări analoge asupra originilor, a funcţiilor, a relaţiilor, a realităţilor şi a destinelor. Prin intrarea în circuitul celor Şapte Maeştri Spirite este armonizată la maximum divergenţa dintre energie şi spirit[14]. Prima unificare a acestei divergenţe are loc în Deitatea Supremă, iar unitatea ei de finalitate se realizează în infinitatea Primei Surse-Centru, EU SUNT-ul.
1955 103:7.13 Reason is the act of recognizing the conclusions of consciousness with regard to the experience in and with the physical world of energy and matter. Faith is the act of recognizing the validity of spiritual consciousness—something which is incapable of other mortal proof. Logic is the synthetic truth-seeking progression of the unity of faith and reason and is founded on the constitutive mind endowments of mortal beings, the innate recognition of things, meanings, and values.
2004 103:7.13 Raţiunea este actul de recunoaştere a concluziilor conştiinţei cu privire la experienţa din şi cu lumea fizică de energie şi de materie. Credinţa este actul de recunoaştere a validităţii conştiinţei spirituale - lucru nesusceptibil de a fi omeneşte dovedit pe altă cale. Logica este progresul sintetic al unităţii dintre credinţă şi raţiune în căutarea adevărului; ea se întemeiază pe facultăţile mentale constitutive ale muritorilor, recunoaşterea înnăscută a lucrurilor, a semnificaţiilor şi a valorilor.
1955 103:7.14 There is a real proof of spiritual reality in the presence of the Thought Adjuster, but the validity of this presence is not demonstrable to the external world, only to the one who thus experiences the indwelling of God. The consciousness of the Adjuster is based on the intellectual reception of truth, the supermind perception of goodness, and the personality motivation to love.
2004 103:7.14 Prezenţa Ajustorului Gândirii aduce o dovadă efectivă a realităţii spirituale. Cu toate acestea, validitatea acestei prezenţe nu este demonstrabilă lumii externe, ci numai celui care face experienţa acestei prezenţe interioare a lui Dumnezeu. Conştiinţa de a avea un Ajustor se întemeiază pe receptarea intelectuală a adevărului, pe percepţia supramentală a bunătăţii şi pe motivaţia personalităţii de a iubi.
1955 103:7.15 Science discovers the material world, religion evaluates it, and philosophy endeavors to interpret its meanings while co-ordinating the scientific material viewpoint with the religious spiritual concept. But history is a realm in which science and religion may never fully agree.
2004 103:7.15 Ştiinţa descoperă lumea materială, religia o evaluează, iar filozofia încearcă să interpreteze semnificaţiile ei coordonând punctul de vedere material ştiinţific cu conceptul spiritual religios. Cu toate acestea, istoria este un domeniu în care ştiinţa şi religia s-ar putea să nu se pună în deplin de acord niciodată.
8. PHILOSOPHY AND RELIGION
8. FILOZOFIA ŞI RELIGIA
1955 103:8.1 Although both science and philosophy may assume the probability of God by their reason and logic, only the personal religious experience of a spirit-led man can affirm the certainty of such a supreme and personal Deity. By the technique of such an incarnation of living truth the philosophic hypothesis of the probability of God becomes a religious reality.
2004 103:8.1 Cu toate că ştiinţa şi filozofia pot ambele admite probabilitatea lui Dumnezeu prin raţiunea şi prin logica lor, numai un om condus de spirit în experienţa sa religioasă personală poate afirma cu certitudine că această Deitate supremă şi personală există. Prin tehnica unei asemenea întrupări a adevărului viu, ipoteza filozofică a probabilităţii lui Dumnezeu devine o realitate religioasă.
1955 103:8.2 The confusion about the experience of the certainty of God arises out of the dissimilar interpretations and relations of that experience by separate individuals and by different races of men. The experiencing of God may be wholly valid, but the discourse about God, being intellectual and philosophical, is divergent and oftentimes confusingly fallacious.
2004 103:8.2 Confuzia cu privire la certitudinea empirică a lui Dumnezeu provine din interpretările şi din descrierile neaseamănătoare ale acestei experienţe făcute de indivizi distincţi şi de oameni de rase diferite. Experimentarea lui Dumnezeu se poate să fie pe deplin valabilă, dar discursurile cu privire la Dumnezeu sunt intelectuale şi filozofice, deci divergente şi adesea amăgitoare până la a fi pierduţi în ele.
1955 103:8.3 A good and noble man may be consummately in love with his wife but utterly unable to pass a satisfactory written examination on the psychology of marital love. Another man, having little or no love for his spouse, might pass such an examination most acceptably. The imperfection of the lover’s insight into the true nature of the beloved does not in the least invalidate either the reality or sincerity of his love.
2004 103:8.3 Un bărbat bun şi nobil poate fi perfect îndrăgostit de soţia sa, dar absolut incapabil să treacă într-o manieră satisfăcătoare un examen scris referitor la psihologia dragostei conjugale. Un alt bărbat care îşi iubeşte puţin sau nu o iubeşte deloc pe consoarta sa poate să treacă foarte onorabil acest examen. Maniera imperfectă în care cel care iubeşte percepe adevărata natură a obiectului iubit nu invalidează câtuşi de puţin realitatea sau sinceritatea iubirii lui.
1955 103:8.4 If you truly believe in God—by faith know him and love him—do not permit the reality of such an experience to be in any way lessened or detracted from by the doubting insinuations of science, the caviling of logic, the postulates of philosophy, or the clever suggestions of well-meaning souls who would create a religion without God.
2004 103:8.4 Dacă credeţi cu adevărat în Dumnezeu - dacă îl cunoaşteţi şi îl iubiţi prin credinţă - nu îngăduiţi în nici un fel ca realitatea acestei experienţe să fie minimalizată sau depreciată prin insinuările dubitative ale ştiinţei, prin tertipurile logicii, prin postulatele filozofiei sau prin subtilele sugestii ale sufletelor bine intenţionate care ar vrea să creeze o religie fără Dumnezeu.
1955 103:8.5 The certainty of the God-knowing religionist should not be disturbed by the uncertainty of the doubting materialist; rather should the uncertainty of the unbeliever be mightily challenged by the profound faith and unshakable certainty of the experiential believer.
2004 103:8.5 Certitudinea persoanei religioase care îl cunoaşte pe Dumnezeu nu ar trebui să fie tulburată de incertitudinea materialiştilor neîncrezători. Mai degrabă credinţa profundă şi certitudinea neclintită a credinciosului bazat pe experienţă sunt cele ce ar trebui să lanseze o puternică provocare incertitudinii necredincioşilor.
1955 103:8.6 Philosophy, to be of the greatest service to both science and religion, should avoid the extremes of both materialism and pantheism. Only a philosophy which recognizes the reality of personality—permanence in the presence of change—can be of moral value to man, can serve as a liaison between the theories of material science and spiritual religion. Revelation is a compensation for the frailties of evolving philosophy.
2004 103:8.6 Pentru a face maximum de servicii ştiinţei şi religiei, filozofia ar trebui să evite cele două extreme, materialismul şi panteismul. Numai o filozofie care recunoaşte realitatea personalităţii - permanenţa în prezenţa schimbării - poate să aibă o valoare morală pentru om şi să se servească de legătura dintre teoriile ştiinţei materiale şi cele ale religiei spirituale. Revelaţia vine să compenseze slăbiciunile filozofiei în evoluţie.
9. THE ESSENCE OF RELIGION
9. ESENŢA RELIGIEI
1955 103:9.1 Theology deals with the intellectual content of religion, metaphysics (revelation) with the philosophic aspects. Religious experience is the spiritual content of religion. Notwithstanding the mythologic vagaries and the psychologic illusions of the intellectual content of religion, the metaphysical assumptions of error and the techniques of self-deception, the political distortions and the socioeconomic perversions of the philosophic content of religion, the spiritual experience of personal religion remains genuine and valid.
2004 103:9.1 Teologia se ocupă de conţinutul intelectual al religiei; metafizica (revelaţia) tratează aspectele ei filozofice. Experienţa religioasă este conţinutul spiritual al religiei. Experienţa spirituală a religiei personale rămâne autentică şi valabilă în ciuda fanteziilor mitologice şi a iluziilor psihologice ale conţinutului intelectual al religiei, în ciuda ipotezelor eronate ale metafizicii şi a tehnicilor de auto-înşelare, în ciuda deformărilor politice şi a travestirilor socio-economice ale conţinutului filozofic al religiei.
1955 103:9.2 Religion has to do with feeling, acting, and living, not merely with thinking. Thinking is more closely related to the material life and should be in the main, but not altogether, dominated by reason and the facts of science and, in its nonmaterial reaches toward the spirit realms, by truth. No matter how illusory and erroneous one’s theology, one’s religion may be wholly genuine and everlastingly true.
2004 103:9.2 Religia nu se referă numai la modurile de a gândi, ci şi la modurile de a simţi, de a acţiona şi de a trăi. Gândirea este cea mai strâns legată de viaţa materială; ea ar trebui în principal, dar nu complet, să fie dominată de raţiune şi de faptele ştiinţei; ea ar trebui să fie dominată de adevăr în extinderile ei imateriale către domeniile spiritului. Oricare ar fi iluziile şi erorile teologiei voastre, religia voastră poate să fie întru-totul autentică şi veşnic adevărată.
1955 103:9.3 Buddhism in its original form is one of the best religions without a God which has arisen throughout all the evolutionary history of Urantia, although, as this faith developed, it did not remain godless. Religion without faith is a contradiction; without God, a philosophic inconsistency and an intellectual absurdity.
2004 103:9.3 Budismul în forma sa originară este una dintre cele mai bune religii fără Dumnezeu care au apărut în toată istoria evolutivă a Urantiei, cu toate că această credinţă nu a rămas atee în cursul dezvoltării sale. Religia fără credinţă este o contradicţie. Religia fără dumnezeu este o incompatibilitate filozofică şi o absurditate intelectuală.
1955 103:9.4 The magical and mythological parentage of natural religion does not invalidate the reality and truth of the later revelational religions and the consummate saving gospel of the religion of Jesus. Jesus’ life and teachings finally divested religion of the superstitions of magic, the illusions of mythology, and the bondage of traditional dogmatism. But this early magic and mythology very effectively prepared the way for later and superior religion by assuming the existence and reality of supermaterial values and beings.
2004 103:9.4 Originea magică şi mitologică a religiei naturale nu invalidează nici realitatea, nici adevărul religiilor ulterioare ale revelaţiei, nici perfecta evanghelie salvatoare a religiei lui Isus. Viaţa şi învăţăturile lui Isus au despuiat definitiv religia de superstiţiile magiei, de iluziile mitologiei, precum şi de sclavia dogmatismului tradiţional. Însă magia şi mitologia primitive pregătiseră foarte eficient cale unei religii ulterioare şi superioare, admiţând existenţa şi realitatea valorilor şi fiinţelor supramateriale.
1955 103:9.5 Although religious experience is a purely spiritual subjective phenomenon, such an experience embraces a positive and living faith attitude toward the highest realms of universe objective reality. The ideal of religious philosophy is such a faith-trust as would lead man unqualifiedly to depend upon the absolute love of the infinite Father of the universe of universes. Such a genuine religious experience far transcends the philosophic objectification of idealistic desire; it actually takes salvation for granted and concerns itself only with learning and doing the will of the Father in Paradise. The earmarks of such a religion are: faith in a supreme Deity, hope of eternal survival, and love, especially of one’s fellows.
2004 103:9.5 Cu toate că experienţa religioasă este un fenomen subiectiv pur spiritual, această experienţă comportă o atitudine de credinţă pozitivă şi vie faţă de domeniile cele mai elevate ale realităţii obiective universale. Idealul filozofiei religioase este o credinţă-încredere capabilă să-l facă pe om să depindă fără rezerve de iubirea absolută a Tatălui infinit al universului universurilor. Această autentică experienţă religioasă transcende de departe obiectivarea filozofică a dorinţelor idealiste; ea consideră efectiv mântuirea ca dobândită, şi se ocupă numai de a învăţa şi de a face voia Tatălui Paradisului. Această religie are drept semne credinţa într-un Dumnezeu suprem, speranţa unei supravieţuiri veşnice şi iubirea, mai ales iubirea semenilor.
1955 103:9.6 When theology masters religion, religion dies; it becomes a doctrine instead of a life. The mission of theology is merely to facilitate the self-consciousness of personal spiritual experience. Theology constitutes the religious effort to define, clarify, expound, and justify the experiential claims of religion, which, in the last analysis, can be validated only by living faith. In the higher philosophy of the universe, wisdom, like reason, becomes allied to faith. Reason, wisdom, and faith are man’s highest human attainments. Reason introduces man to the world of facts, to things; wisdom introduces him to a world of truth, to relationships; faith initiates him into a world of divinity, spiritual experience.
2004 103:9.6 Atunci când teologia domină religia, religia moare; ea devine o doctrină în loc de a fi viaţă. Misiunea teologiei constă numai în a facilita conştiinţa unei experienţe spirituale personale. Teologia constituie efortul religios de a defini, a clarifica, a expune şi a justifica pretenţiile bazate pe experienţă ale religiei care, în ultimă analiză, nu pot fi validate decât printr-o credinţă vie. În filozofia superioară a universului, înţelepciunea ca şi raţiunea se alătură credinţei. Raţiunea, înţelepciunea şi credinţa sunt înfăptuirile umane cele mai elevate. Raţiunea îl ajută pe om să pătrundă în lumea faptelor, a lucrurilor; înţelepciunea îl ajută să pătrundă în lumea adevărului, a relaţiilor; credinţa îl iniţiază în lumea divinităţii, a experienţei spirituale.
1955 103:9.7 Faith most willingly carries reason along as far as reason can go and then goes on with wisdom to the full philosophic limit; and then it dares to launch out upon the limitless and never-ending universe journey in the sole company of TRUTH.
2004 103:9.7 Credinţa duce cu sine de bunăvoie raţiunea atât de departe pe cât poate raţiunea să ducă; credinţa îşi continuă apoi drumul cu înţelepciune până la deplina sa limită filozofică; după aceea, ea îndrăzneşte să se lanseze în călătoria fără limite şi fără sfârşit a universului, în singura tovărăşie a ADEVĂRULUI.
1955 103:9.8 Science (knowledge) is founded on the inherent (adjutant spirit) assumption that reason is valid, that the universe can be comprehended. Philosophy (co-ordinate comprehension) is founded on the inherent (spirit of wisdom) assumption that wisdom is valid, that the material universe can be co-ordinated with the spiritual. Religion (the truth of personal spiritual experience) is founded on the inherent (Thought Adjuster) assumption that faith is valid, that God can be known and attained.
2004 103:9.8 Ştiinţa (cunoaşterea) se întemeiază pe ipoteza inerentă (spiritul ajutător) că raţiunea este valabilă, că universul este susceptibil de a fi înţeles. Filozofia (comprehensiunea coordonată) se întemeiază pe ipoteza inerentă (spiritul înţelepciunii) că înţelepciunea este valabilă, că este posibil ca ea să coordoneze universul material cu cel spiritual. Religia (adevărul experienţei spirituale personale) se bazează pe ipoteza inerentă (Ajustorul Gândirii) că credinţa este valabilă, că Dumnezeu este susceptibil de a fi cunoscut şi atins.
1955 103:9.9 The full realization of the reality of mortal life consists in a progressive willingness to believe these assumptions of reason, wisdom, and faith. Such a life is one motivated by truth and dominated by love; and these are the ideals of objective cosmic reality whose existence cannot be materially demonstrated.
2004 103:9.9 Deplina realizare a realităţii vieţii omeneşti constă în consimţământul progresiv de a crede aceste ipoteze ale raţiunii, ale înţelepciunii şi ale credinţei. O asemenea viaţă este motivată de adevăr şi dominată de iubire, care sunt idealurile realităţii cosmice obiective ale căror existenţă nu poate fi demonstrată material.
1955 103:9.10 When reason once recognizes right and wrong, it exhibits wisdom; when wisdom chooses between right and wrong, truth and error, it demonstrates spirit leading. And thus are the functions of mind, soul, and spirit ever closely united and functionally interassociated. Reason deals with factual knowledge; wisdom, with philosophy and revelation; faith, with living spiritual experience. Through truth man attains beauty and by spiritual love ascends to goodness.
2004 103:9.10 Odată ce raţiunea recunoaşte ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals, ea dă dovadă de înţelepciune; când înţelepciunea alege între adevărat şi fals, între adevăr şi eroare, ea demonstrează călăuzirea spiritului. Astfel încât rolul minţii, al sufletului şi al spiritului sunt întotdeauna strâns unite şi funcţional asociate. Raţiunea se ocupă de cunoaşterea faptelor; înţelepciunea se ocupă de filozofie şi de revelaţie; credinţa se ocupă de experienţa spirituală vie. Prin adevăr, omul atinge frumuseţea, iar prin iubire spirituală, el se înalţă la bunătate.
1955 103:9.11 Faith leads to knowing God, not merely to a mystical feeling of the divine presence. Faith must not be overmuch influenced by its emotional consequences. True religion is an experience of believing and knowing as well as a satisfaction of feeling.
2004 103:9.11 Credinţa duce la cunoaşterea lui Dumnezeu şi nu numai la un sentiment mistic de prezenţă divină. Credinţa nu trebuie să fie influenţată în exces de consecinţele ei emotive. Adevărata religie este experienţa de a crede şi de a şti precum şi satisfacţia de a simţi.
1955 103:9.12 There is a reality in religious experience that is proportional to the spiritual content, and such a reality is transcendent to reason, science, philosophy, wisdom, and all other human achievements. The convictions of such an experience are unassailable; the logic of religious living is incontrovertible; the certainty of such knowledge is superhuman; the satisfactions are superbly divine, the courage indomitable, the devotions unquestioning, the loyalties supreme, and the destinies final—eternal, ultimate, and universal.
2004 103:9.12 Există, în experienţa religioasă, o realitate care este proporţională cu conţinutul ei spiritual, şi această realitate este transcendentă în raport cu raţiunea, cu ştiinţa, cu filozofia, cu înţelepciunea, şi cu toate celelalte înfăptuiri umane. Convingerile ce rezultă din această experienţă sunt de neclintit; logica vieţii religioase desfide orice contradicţie; certitudinea cunoaşterii ei este supraumană; satisfacţiile care o însoţesc sunt magnific divine; curajul este de neînfrânt, devotamentele sunt necondiţionale, fidelităţile sunt supreme şi destinele sunt finale - veşnice, ultime şi universale.
1955 103:9.13 [Presented by a Melchizedek of Nebadon.]
2004 103:9.13 [Prezentat de un Melchizedek din Nebadon]
| Capitolul 102. Fundamentele credinţei religioase |
Index
Versiune unică |
Capitolul 104. Creşterea conceptului trinităţii |