Cartea Urantia în limba engleză este Domeniu Public în întreaga lume din 2006.
Traduceri: © 2004 Fundația Urantia
THE FAITH OF JESUS
CREDINŢA LUI IISUS
1955 196:0.1 JESUS enjoyed a sublime and wholehearted faith in God. He experienced the ordinary ups and downs of mortal existence, but he never religiously doubted the certainty of God’s watchcare and guidance. His faith was the outgrowth of the insight born of the activity of the divine presence, his indwelling Adjuster. His faith was neither traditional nor merely intellectual; it was wholly personal and purely spiritual.
2004 196:0.1 IISUS avea în Dumnezeu o credinţă sublimă şi sinceră. El a încercat suişurile şi coborâşurile obişnuite ale existenţei de muritor, dar nu a pus niciodată în chip religios la îndoială certitudinea vegherii şi a îndrumărilor lui Dumnezeu. Credinţa sa era rodul clarviziunii născute din activitatea prezenţei divine, Ajustorul său Interior. Credinţa sa nu era nici tradiţională, nici pur intelectuală; era în întregime personală şi pur spirituală.
1955 196:0.2 The human Jesus saw God as being holy, just, and great, as well as being true, beautiful, and good. All these attributes of divinity he focused in his mind as the “will of the Father in heaven.” Jesus’ God was at one and the same time “The Holy One of Israel” and “The living and loving Father in heaven.” The concept of God as a Father was not original with Jesus, but he exalted and elevated the idea into a sublime experience by achieving a new revelation of God and by proclaiming that every mortal creature is a child of this Father of love, a son of God.
2004 196:0.2 Iisus cel uman îl vedea pe Dumnezeu ca fiind sfânt, just şi mare,precum şi adevărat, frumos şi bun. El a focalizat în mintea sa toate aceste atribute ale divinităţii ca „voie a Tatălui care este în ceruri”[1]. Dumnezeul lui Iisus era simultan „Sfântul Israelului” şi „Tatăl din ceruri viu şi iubitor”[2]. Conceptul de Dumnezeu ca Tată nu era original la Iisus, dar el a exaltat şi a înălţat ideea la nivelul unei experienţe sublime înfăptuind o nouă revelaţie a lui Dumnezeu şi proclamând că orice creatură muritoare este un copil al acestui Tată al dragostei, un fiu de Dumnezeu[3][4].
1955 196:0.3 Jesus did not cling to faith in God as would a struggling soul at war with the universe and at death grips with a hostile and sinful world; he did not resort to faith merely as a consolation in the midst of difficulties or as a comfort in threatened despair; faith was not just an illusory compensation for the unpleasant realities and the sorrows of living. In the very face of all the natural difficulties and the temporal contradictions of mortal existence, he experienced the tranquillity of supreme and unquestioned trust in God and felt the tremendous thrill of living, by faith, in the very presence of the heavenly Father. And this triumphant faith was a living experience of actual spirit attainment. Jesus’ great contribution to the values of human experience was not that he revealed so many new ideas about the Father in heaven, but rather that he so magnificently and humanly demonstrated a new and higher type of living faith in God. Never on all the worlds of this universe, in the life of any one mortal, did God ever become such a living reality as in the human experience of Jesus of Nazareth.
2004 196:0.3 Iisus nu s-a agăţat de credinţa în Dumnezeu ca un suflet ce se zbate într-un război contra universului şi duce o luptă pe viaţă şi moarte contra unei lumi ostile şi păcătoase. El n-a recurs la credinţă numai pentru a se consola în toiul dificultăţilor sau pentru a se încuraja înaintea ameninţării disperării. Credinţa nu era pentru el o simplă compensare iluzorie la realităţile neplăcute şi la tristeţile vieţii. În faţa tuturor dificultăţilor naturale şi a contradicţiilor temporare ale existenţei unui muritor, el încerca calmul unei încrederi supreme şi de necontestat în Dumnezeu, şi fascinaţia de a trăi, par credinţă, în prezenţa Tatălui celest însuşi. Această credinţă triumfătoare era o experienţă vie de împlinire spirituală efectivă. Marea contribuţie a lui Iisus la valorile de experienţă umană nu a fost aceea de a fi revelat atât de multe valori noi cu privire la Tatăl din ceruri ci mai degrabă de a demonstra atât de magnific şi de uman un tip nou şi superior de credinţă vie în Dumnezeu. Niciodată pe nici o lume din universul nostru, nici în viaţa vreunui anume muritor, Dumnezeu nu a devenit o asemenea realitate vie ca în experienţa umană a lui Iisus din Nazareth.
1955 196:0.4 In the Master’s life on Urantia, this and all other worlds of the local creation discover a new and higher type of religion, religion based on personal spiritual relations with the Universal Father and wholly validated by the supreme authority of genuine personal experience. This living faith of Jesus was more than an intellectual reflection, and it was not a mystic meditation.
2004 196:0.4 Această lume şi toate celelalte lumi ale creaţiei locale descoperă, în viaţa Maestrului pe Urantia, o religie de un tip nou şi superior, o religie bazată pe relaţii spirituale personale cu Tatăl Universal, şi în întregime validate de autoritatea supremă a unei experienţe personale autentice. Această credinţă vie a lui Iisus era mai mult decât o reflexie intelectuală şi nu era o meditaţie mistică.
1955 196:0.5 Theology may fix, formulate, define, and dogmatize faith, but in the human life of Jesus faith was personal, living, original, spontaneous, and purely spiritual. This faith was not reverence for tradition nor a mere intellectual belief which he held as a sacred creed, but rather a sublime experience and a profound conviction which securely held him. His faith was so real and all-encompassing that it absolutely swept away any spiritual doubts and effectively destroyed every conflicting desire. Nothing was able to tear him away from the spiritual anchorage of this fervent, sublime, and undaunted faith. Even in the face of apparent defeat or in the throes of disappointment and threatening despair, he calmly stood in the divine presence free from fear and fully conscious of spiritual invincibility. Jesus enjoyed the invigorating assurance of the possession of unflinching faith, and in each of life’s trying situations he unfailingly exhibited an unquestioning loyalty to the Father’s will. And this superb faith was undaunted even by the cruel and crushing threat of an ignominious death.
2004 196:0.5 Teologia poate fixa, formula, defini şi dogmatiza credinţa, dar, în viaţa umană a lui Iisus, credinţa era personală, vie, originală, spontană şi pur spirituală. Această credinţă nu era nici un respect pentru tradiţie, nici o simplă credinţă intelectuală ţinută ca un crez sacru, ci mai degrabă o experienţă sublimă şi o profundă convingere care îl ţinea în siguranţă. Această credinţă era atât de reală şi atât de atotcuprinzătoare încât ea a spulberat absolut toate îndoielile spirituale şi a distrus eficient orice dorinţă conflictuală. Nimic nu-l putea împiedica pe Iisus de la ancorarea spirituală în această credinţă ferventă, sublimă şi neînfricată. Chiar şi în faţa unei înfrângeri aparente sau în angoasa decepţiilor şi într-o disperare ameninţătoare, el stătea calm în prezenţa divină, liberă de orice frică şi pe deplin conştientă că este spiritualmente invincibilă. Iisus beneficia de încredinţarea întăritoare de a poseda o credinţă stoică; în fiecare situaţie dificilă a vieţii, el dădea infailibil dovadă de o fidelitate totală faţă de voia Tatălui. Iar această credinţă superbă nu a fost clintită, nici chiar de ameninţarea crudă şi zdrobitoare a unei morţi dezonorante.
1955 196:0.6 In a religious genius, strong spiritual faith so many times leads directly to disastrous fanaticism, to exaggeration of the religious ego, but it was not so with Jesus. He was not unfavorably affected in his practical life by his extraordinary faith and spirit attainment because this spiritual exaltation was a wholly unconscious and spontaneous soul expression of his personal experience with God.
2004 196:0.6 La un geniu religios, o puternică credinţă spirituală conduce prea adesea direct la un fanatism dezastruos, la exacerbarea egoului religios, dar nu a fost la fel şi în cazul lui Iisus. Viaţa lui practică nu a fost afectată defavorabil de credinţa sa extraordinară şi de dobândirea de spirit, pentru că această exaltare spirituală era expresia în întregime inconştientă şi spontană în sufletul său a experienţei sale personale cu Dumnezeu.
1955 196:0.7 The all-consuming and indomitable spiritual faith of Jesus never became fanatical, for it never attempted to run away with his well-balanced intellectual judgments concerning the proportional values of practical and commonplace social, economic, and moral life situations. The Son of Man was a splendidly unified human personality; he was a perfectly endowed divine being; he was also magnificently co-ordinated as a combined human and divine being functioning on earth as a single personality. Always did the Master co-ordinate the faith of the soul with the wisdom-appraisals of seasoned experience. Personal faith, spiritual hope, and moral devotion were always correlated in a matchless religious unity of harmonious association with the keen realization of the reality and sacredness of all human loyalties—personal honor, family love, religious obligation, social duty, and economic necessity.
2004 196:0.7 Credinţa spirituală a lui Iisus, înflăcărată şi neclintită, nu a devenit niciodată fanatică pentru că nu a încercat niciodată să o impună asupra judecăţilor sale intelectuale bine echilibrate privitoare la valorile relative ale situaţiilor practice şi obişnuite ale vieţii sociale, economice şi morale. Fiul Omului era, printre altele, o persoană omenească splendid unificată; el era o fiinţă divină perfect înzestrată; el era magnific coordonat ca fiinţă umană şi divină combinate, activând pe pământ într-o singură personalitate. Maestrul coordona întotdeauna credinţa sufletului cu înţeleptele aprecieri ale unei experienţe mature. Credinţa personală, speranţa spirituală şi devotamentul moral erau întotdeauna legate într-o incomparabilă unitate religioasă asociindu-se armonios cu pătrunzătoarea realizare a realităţii şi a caracterului sacru ale tuturor angajamentelor umane - onoare personală, dragoste familială, obligaţii religioase, îndatorire socială şi necesităţi economice.
1955 196:0.8 The faith of Jesus visualized all spirit values as being found in the kingdom of God; therefore he said, “Seek first the kingdom of heaven.” Jesus saw in the advanced and ideal fellowship of the kingdom the achievement and fulfillment of the “will of God.” The very heart of the prayer which he taught his disciples was, “Your kingdom come; your will be done.” Having thus conceived of the kingdom as comprising the will of God, he devoted himself to the cause of its realization with amazing self-forgetfulness and unbounded enthusiasm. But in all his intense mission and throughout his extraordinary life there never appeared the fury of the fanatic nor the superficial frothiness of the religious egotist.
2004 196:0.8 Credinţa lui Iisus vedea toate valorile spiritului ca fiind incluse în împărăţia lui Dumnezeu, şi de aceea zicea: „Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor”[5]. Iisus vedea, în comunitatea ideală şi evoluată a împărăţiei, înfăptuirea şi împlinirea „voii lui Dumnezeu” [6]. Esenţialul rugăciunii învăţate de discipolii lui de la el era: „Să vină împărăţia ta, să se facă voia ta[7].” După ce a conceput astfel împărăţia ca incluzând voia lui Dumnezeu, el s-a consacrat manifestării ei cu o uimitoare uitare de sine şi cu un entuziasm nemărginit. Însă, în toată intensitatea misiunii sale şi în timpul vieţii sale extraordinare el nu a făcut niciodată să apară încrâncenarea unui fanatic ori inutilitatea superficială a religiosului egoist.
1955 196:0.9 The Master’s entire life was consistently conditioned by this living faith, this sublime religious experience. This spiritual attitude wholly dominated his thinking and feeling, his believing and praying, his teaching and preaching. This personal faith of a son in the certainty and security of the guidance and protection of the heavenly Father imparted to his unique life a profound endowment of spiritual reality. And yet, despite this very deep consciousness of close relationship with divinity, this Galilean, God’s Galilean, when addressed as Good Teacher, instantly replied, “Why do you call me good?” When we stand confronted by such splendid self-forgetfulness, we begin to understand how the Universal Father found it possible so fully to manifest himself to him and reveal himself through him to the mortals of the realms.
2004 196:0.9 Toată viaţa Maestrul a fost constant condiţionat de această credinţă vie, această sublimă experienţă religioasă. Această atitudine spirituală domina complet modul său de a gândi şi de a simţi, de a crede şi de a se ruga, de a propovădui şi de a predica. Această credinţă personală a unui fiu în certitudinea guvernării şi în siguranţa ocrotirii unui Tată ceresc a impregnat viaţa sa excepţională cu un profund conţinut de realitate spirituală. Totuşi, în pofida acestei conştiinţe strânselor sale relaţii cu divinitatea, acest galileean, Galileanul lui Dumnezeu, când s-a adresat lui numindu-l Bun Învăţător, a replicat imediat:: „De ce mă numeşti tu bun?” Când ne pomenim în faţa unei atât de splendide uitări de sine, noi începem să înţelegem cum a găsit Tatăl posibil să i se manifeste atât de desăvârşit lui Iisus şi de a se revela prin el muritorilor împărăţiei[8].
1955 196:0.10 Jesus brought to God, as a man of the realm, the greatest of all offerings: the consecration and dedication of his own will to the majestic service of doing the divine will. Jesus always and consistently interpreted religion wholly in terms of the Father’s will. When you study the career of the Master, as concerns prayer or any other feature of the religious life, look not so much for what he taught as for what he did. Jesus never prayed as a religious duty. To him prayer was a sincere expression of spiritual attitude, a declaration of soul loyalty, a recital of personal devotion, an expression of thanksgiving, an avoidance of emotional tension, a prevention of conflict, an exaltation of intellection, an ennoblement of desire, a vindication of moral decision, an enrichment of thought, an invigoration of higher inclinations, a consecration of impulse, a clarification of viewpoint, a declaration of faith, a transcendental surrender of will, a sublime assertion of confidence, a revelation of courage, the proclamation of discovery, a confession of supreme devotion, the validation of consecration, a technique for the adjustment of difficulties, and the mighty mobilization of the combined soul powers to withstand all human tendencies toward selfishness, evil, and sin. He lived just such a life of prayerful consecration to the doing of his Father’s will and ended his life triumphantly with just such a prayer. The secret of his unparalleled religious life was this consciousness of the presence of God; and he attained it by intelligent prayer and sincere worship—unbroken communion with God—and not by leadings, voices, visions, or extraordinary religious practices.
2004 196:0.10 Ca om al împărăţiei, Iisus a adus lui Dumnezeu cea mai mare dintre toate ofrandele: el a consacrat şi a dedicat propria sa voie maiestuosului serviciu de a face voia divină. Iisus interpreta întotdeauna cu consecvenţă religia în întregime sub aspectul voii Tatălui[9]. Când studiaţi cariera Maestrului din punctul de vedere al rugăciunii sau al oricărei alte trăsături a vieţii religioase, cercetaţi mai puţin învăţăturile lui decât faptele lui. Iisus n-a făcut niciodată o rugăciune cu titlu de îndatorire religioasă. Pentru el rugăciunea era o expresie sinceră de atitudine spirituală, o declaraţie de loialitate a sufletului, o etalare de devotament personal, o expresie de recunoştinţă, un mod de a scăpa de încordarea emoţională, o împiedicare a conflictului, o exaltare a intelectului, o înnobilare a dorinţelor, o justificare a deciziilor morale, o îmbogăţire a gândirii, o întărire a tendinţelor superioare, o consacrare a impulsiunilor, o clarificare a punctului de vedere, o declarare a credinţei, o predare transcendentală a voinţei, o sublimă afirmare a încrederii, o revelare a curajului, o proclamare a unei descoperiri, o mărturisire de devoţiune supremă, confirmarea unei consacrări, o tehnică pentru a aplana dificultăţile şi puternica mobilizare a puterilor conjugate ale sufletului pentru a rezista tuturor tendinţelor umane spre egoism, spre rău şi spre păcat. El a trăit această viaţă de evlavioasă consacrare anume pentru a face voia Tatălui său şi a sfârşit-o triumfal printr-o rugăciune de acest ordin. Secretul incomparabilei lui vieţi religioase era această conştiinţă a prezenţei lui Dumnezeu; el a dobândit-o prin rugăciuni inteligente şi printr-o adorare sinceră - o comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu - iar nu prin îndrumări, prin voci, prin viziuni sau prin practici religioase extraordinare.
1955 196:0.11 In the earthly life of Jesus, religion was a living experience, a direct and personal movement from spiritual reverence to practical righteousness. The faith of Jesus bore the transcendent fruits of the divine spirit. His faith was not immature and credulous like that of a child, but in many ways it did resemble the unsuspecting trust of the child mind. Jesus trusted God much as the child trusts a parent. He had a profound confidence in the universe—just such a trust as the child has in its parental environment. Jesus’ wholehearted faith in the fundamental goodness of the universe very much resembled the child’s trust in the security of its earthly surroundings. He depended on the heavenly Father as a child leans upon its earthly parent, and his fervent faith never for one moment doubted the certainty of the heavenly Father’s overcare. He was not disturbed seriously by fears, doubts, and skepticism. Unbelief did not inhibit the free and original expression of his life. He combined the stalwart and intelligent courage of a full-grown man with the sincere and trusting optimism of a believing child. His faith grew to such heights of trust that it was devoid of fear.
2004 196:0.11 În viaţa pământească a lui Iisus, religia a fost o experienţă vie, o mişcare directă şi personală de la veneraţia spirituală până la dreptatea practică. Credinţa lui Iisus a dat roadele transcendente ale spiritului divin. Credinţa sa nu era nici lipsită de maturitate nici credulă ca aceea a unui copil, ci, în multe privinţe, ea semăna cu încrederea candidă a minţii de copil[10]. Încrederea lui Iisus în Dumnezeu semăna mult cu aceea a unui copil în părinţii lui. El avea o profundă încredere în univers, şi anume acel fel de încredere pe care o are copilul în mediul său parental. Credinţa sinceră a lui Iisus în bunătatea fundamentală a universului semăna mult cu aceea a unui copil în siguranţa anturajului său pământesc. Iisus se bizuia pe Tatăl ceresc aşa cum se încrede un copil în tatăl său pământesc, şi niciodată credinţa sa înflăcărată n-a pus nici o clipă la îndoială certitudinea că Tatăl ceresc veghea asupra lui. Iisus n-a fost în mod serios tulburat de frică, de îndoială ori de scepticism. Necredinţa nu inhiba exprimarea liberă şi originală a vieţii sale. El avea curajul neclintit şi inteligent al unui adult îmbinat cu optimismul sincer şi încrezător al unui copil credincios. Credinţa sa crescuse până la un asemenea grad de înţelegere încât era lipsită de orice urmă de teamă.
1955 196:0.12 The faith of Jesus attained the purity of a child’s trust. His faith was so absolute and undoubting that it responded to the charm of the contact of fellow beings and to the wonders of the universe. His sense of dependence on the divine was so complete and so confident that it yielded the joy and the assurance of absolute personal security. There was no hesitating pretense in his religious experience. In this giant intellect of the full-grown man the faith of the child reigned supreme in all matters relating to the religious consciousness. It is not strange that he once said, “Except you become as a little child, you shall not enter the kingdom.” Notwithstanding that Jesus’ faith was childlike, it was in no sense childish.
2004 196:0.12 Credinţa lui Iisus atingea puritatea încrederii unui copil[11]. Ea era atât de absolută şi de lipsită de îndoieli încât ea reacţiona la farmecul contactului cu semenii şi cu minunăţiile universului. Sentimentul lui de dependenţă de divin era atât de complet şi de încrezător încât îi oferea bucuria şi asigurarea unei siguranţe personale absolute. Nu exista nici urmă de simulare ezitantă în experienţa religioasă lui Iisus. În această inteligenţă gigant de adult, credinţa de copil domina cu supremaţie în toate materiile raportându-se la conştiinţa religioasă. Nu este de mirare că el a zis odată: „Dacă nu veţi deveni ca un copil, nu veţi intra în împărăţie.” Deşi credinţa lui Iisus a fost copilărească, ea nu a fost în nici un caz copilăroasă.
1955 196:0.13 Jesus does not require his disciples to believe in him but rather to believe with him, believe in the reality of the love of God and in full confidence accept the security of the assurance of sonship with the heavenly Father. The Master desires that all his followers should fully share his transcendent faith. Jesus most touchingly challenged his followers, not only to believe what he believed, but also to believe as he believed. This is the full significance of his one supreme requirement, “Follow me.”
2004 196:0.13 Iisus nu le-a cerut niciodată discipolilor lui să creadă în el, ci mai degrabă să creadă cu el, să creadă în realitatea iubirii lui Dumnezeu şi să accepte cu toată încrederea încredinţarea de filiaţia lor cu Tatăl celest. Maestrul doreşte ca toţi adepţii lui să împărtăşească pe deplin credinţa sa transcendentă. În maniera cea mai emoţionantă, Iisus i-a provocat pe partizanii lui nu doar să creadă în ceea ce credea el, ci şi să creadă aşa cum credea el. Aceasta este deplina semnificaţie a unicei lui cerinţe supreme: „Urmaţi-mă”[12]
1955 196:0.14 Jesus’ earthly life was devoted to one great purpose—doing the Father’s will, living the human life religiously and by faith. The faith of Jesus was trusting, like that of a child, but it was wholly free from presumption. He made robust and manly decisions, courageously faced manifold disappointments, resolutely surmounted extraordinary difficulties, and unflinchingly confronted the stern requirements of duty. It required a strong will and an unfailing confidence to believe what Jesus believed and as he believed.
2004 196:0.14 Viaţa pământească a lui Iisus a fost consacrată unei singure mari meniri - facerea voii Tatălui, trăirea vieţii omeneşti în chip religios şi prin credinţă[13]. Credinţa lui Iisus era încrezătoare ca aceea a unui copil, dar fără cea mai mică urmă de înfumurare. El a luat decizii ferme şi hotărâte, a înfruntat cu curaj o mulţime de dezamăgiri, a depăşit cu hotărâre extraordinare dificultăţi şi a făcut faţă fără slăbiciune asprelor exigenţe ale datoriei. Era nevoie de o puternică voinţă şi de o încredere de neclintită pentru a crede ceea ce credea Iisus şi aşa cum credea el.
1. JESUS—THE MAN
1. IISUS — OMUL
1955 196:1.1 Jesus’ devotion to the Father’s will and the service of man was even more than mortal decision and human determination; it was a wholehearted consecration of himself to such an unreserved bestowal of love. No matter how great the fact of the sovereignty of Michael, you must not take the human Jesus away from men. The Master has ascended on high as a man, as well as God; he belongs to men; men belong to him. How unfortunate that religion itself should be so misinterpreted as to take the human Jesus away from struggling mortals! Let not the discussions of the humanity or the divinity of the Christ obscure the saving truth that Jesus of Nazareth was a religious man who, by faith, achieved the knowing and the doing of the will of God; he was the most truly religious man who has ever lived on Urantia.
2004 196:1.1 Devotamentul lui Iisus faţă de voia Tatălui şi în slujba oamenilor reprezenta mai mult decât o decizie de muritor şi o hotărâre omenească; era o consacrare din toată inima sa acestei manifestări a dragostei fără margini. Oricât ar fi de mare faptul suveranităţii lui Mihail, nu trebuie să le fie luat oamenilor Iisusul uman. Maestrul a urcat în ceruri atât ca om cât şi ca Dumnezeu. El aparţine oamenilor şi oamenii îi aparţin lui. Ce nefericire ca religia însăşi să fie atât de greşit interpretată încât Să îl ia pe Iisusul uman dintre muritorii care se luptă. N-ar trebui ca discuţiile asupra divinităţii sau umanităţii lui Christos să eclipseze adevărul salvator că Iisus din Nazareth era un om religios care a reuşit, prin credinţă, să cunoască şi să facă voia lui Dumnezeu; el a fost omul cel mai autentic religios care a trăit vreodată pe Urantia.
1955 196:1.2 The time is ripe to witness the figurative resurrection of the human Jesus from his burial tomb amidst the theological traditions and the religious dogmas of nineteen centuries. Jesus of Nazareth must not be longer sacrificed to even the splendid concept of the glorified Christ. What a transcendent service if, through this revelation, the Son of Man should be recovered from the tomb of traditional theology and be presented as the living Jesus to the church that bears his name, and to all other religions! Surely the Christian fellowship of believers will not hesitate to make such adjustments of faith and of practices of living as will enable it to “follow after” the Master in the demonstration of his real life of religious devotion to the doing of his Father’s will and of consecration to the unselfish service of man. Do professed Christians fear the exposure of a self-sufficient and unconsecrated fellowship of social respectability and selfish economic maladjustment? Does institutional Christianity fear the possible jeopardy, or even the overthrow, of traditional ecclesiastical authority if the Jesus of Galilee is reinstated in the minds and souls of mortal men as the ideal of personal religious living? Indeed, the social readjustments, the economic transformations, the moral rejuvenations, and the religious revisions of Christian civilization would be drastic and revolutionary if the living religion of Jesus should suddenly supplant the theologic religion about Jesus.
2004 196:1.2 A venit vremea să se constate reînvierea simbolică a Iisusului uman, ieşind din mormântul tradiţiilor teologice şi al dogmelor religioase a nouăsprezece secole. Iisus din Nazareth nu mai trebuie sacrificat, nici chiar pentru splendidul concept de Christos proslăvit. Ce serviciu transcendent ar făcea prezenta revelaţie dacă, prin ea, Fiul Omului putea fi retras din mormântul teologiei tradiţionale şi prezentat, ca Iisus viu, Bisericii care îi poartă numele şi tuturor celorlalte religii! Comunitatea creştină a credincioşilor în mod sigur n-ar ezita niciodată să readapteze credinţa şi obiceiurile ei de viaţă astfel încât să îl poată „urma” pe Maestru în demonstrarea vieţii sale reale de devoţiune religioasă în facerea voii Tatălui său şi de consacrare dezinteresată în slujirea oamenilor[14]. Se tem oare aşa-zişii creştini de dezvăluirea suficienţei şi neconsacrării unei comunităţi făcute din respectabilitate socială şi neadaptare economică egoistă? Se teamă oare creştinismul instituţional că autoritatea ecleziastică tradiţională ar fi pusă în pericol, sau poate chiar răsturnată, dacă Iisus din Galileea ar fi restabilit în mintea şi în sufletul oamenilor muritori ca ideal de viaţă religioasă personală? Într-adevăr, reajustările sociale, transformările economice, regenerările morale şi revizuirile religioase ale civilizaţiei creştine ar fi radicale şi revoluţionare dacă religia vie a lui Iisus ar înlocui deodată religia teologică referitoare la Iisus.
1955 196:1.3 To “follow Jesus” means to personally share his religious faith and to enter into the spirit of the Master’s life of unselfish service for man. One of the most important things in human living is to find out what Jesus believed, to discover his ideals, and to strive for the achievement of his exalted life purpose. Of all human knowledge, that which is of greatest value is to know the religious life of Jesus and how he lived it.
2004 196:1.3 A-l urma pe Iisus înseamnă a împărtăşi personal credinţa sa religioasă în spiritul vieţii Maestrului consacrată slujirii dezinteresate a oamenilor. Unul dintre lucrurile cele mai importante ale vieţii umane constă în a descoperi lucrul în care credea Iisus, idealurile sale şi în a vă strădui să îndepliniţi planul elevat vieţii sale. Din toată cunoaşterea omenească, ceea ce prezintă cea mai mare valoare este a cunoaşte viaţa religioasă a lui Iisus şi modul în care a trăit.
1955 196:1.4 The common people heard Jesus gladly, and they will again respond to the presentation of his sincere human life of consecrated religious motivation if such truths shall again be proclaimed to the world. The people heard him gladly because he was one of them, an unpretentious layman; the world’s greatest religious teacher was indeed a layman.
2004 196:1.4 Oamenii de rând ar fi fericiţi să-l audă pe Iisus, şi ar reacţiona din nou la prezentarea vieţii sale umane şi sincere de motivaţie religioasă consacrată, dacă aceste adevăruri ar fi din nou proclamate în lume[15]. Oamenii ar ascultau cu plăcere pentru că el era unul dintre ei, un laic fără pretenţii; cel mai mare învăţător religios al lumii era într-adevăr un laic.
1955 196:1.5 It should not be the aim of kingdom believers literally to imitate the outward life of Jesus in the flesh but rather to share his faith; to trust God as he trusted God and to believe in men as he believed in men. Jesus never argued about either the fatherhood of God or the brotherhood of men; he was a living illustration of the one and a profound demonstration of the other.
2004 196:1.5 Credincioşii împărăţiei nu trebuiau să aibă drept ţel imitarea la literă a aspectelor exterioare ale vieţii lui Iisus în trupul său, ci mai degrabă de a împărtăşi credinţa lui, de a avea încredere în Dumnezeu aşa cum avea el încredere în Dumnezeu şi de a crede în oameni aşa cum credea el în oameni. Iisus n-a pus niciodată în discuţie paternitatea lui Dumnezeu, nici fraternitatea oamenilor; el era o ilustrare vie a celei dintâi şi una profundă a celei de-a doua.
1955 196:1.6 Just as men must progress from the consciousness of the human to the realization of the divine, so did Jesus ascend from the nature of man to the consciousness of the nature of God. And the Master made this great ascent from the human to the divine by the conjoint achievement of the faith of his mortal intellect and the acts of his indwelling Adjuster. The fact-realization of the attainment of totality of divinity (all the while fully conscious of the reality of humanity) was attended by seven stages of faith consciousness of progressive divinization. These stages of progressive self-realization were marked off by the following extraordinary events in the Master’s bestowal experience:
2004 196:1.6 Aşa cum oamenii trebuie să progreseze de la conştiinţa de fiinţă umană la realizarea divinului, tot aşa Iisus s-a înălţat de la natura omului la conştiinţa naturii lui Dumnezeu. Şi Maestrul a efectuat această mare ascensiune de la om la divin prin împlinirea conjugată a credinţei intelectului său de muritor şi a faptelor ajustorului său interior. Realizarea de fapt a ajungerii la divinitatea totală (în tot timpul cu deplina conştiinţă a realităţii umanităţii sale) a trecut prin şapte stadii de conştiinţă, prin credinţă, a divinizării sale progresive. Aceste stadii de realizare progresivă de sine au fost marcate de extraordinarele evenimente următoare în experienţa de manifestare a Maestrului:
1955 196:1.8 2. The messenger of Immanuel who appeared to him at Jerusalem when he was about twelve years old.
2004 196:1.8 2. Venirea mesagerului lui Emanuel care i-a apărut lui Iisus, în Ierusalim, pe vremea când avea aproape doisprezece ani
1955 196:1.9 3. The manifestations attendant upon his baptism.
2004 196:1.9 3. Manifestările care au însoţit botezarea sa.
1955 196:1.10 4. The experiences on the Mount of Transfiguration.
2004 196:1.10 4. Experienţele de pe muntele Transfigurării.
1955 196:1.13 7. The final embrace of the Paradise Father, conferring unlimited sovereignty of his universe.
2004 196:1.13 7. Îmbrăţişarea finală a Tatălui din Paradis i-a conferit suveranitate nelimitată asupra universului său.
2. THE RELIGION OF JESUS
2. RELIGIA LUI IISUS
1955 196:2.1 Some day a reformation in the Christian church may strike deep enough to get back to the unadulterated religious teachings of Jesus, the author and finisher of our faith. You may preach a religion about Jesus, but, perforce, you must live the religion of Jesus. In the enthusiasm of Pentecost, Peter unintentionally inaugurated a new religion, the religion of the risen and glorified Christ. The Apostle Paul later on transformed this new gospel into Christianity, a religion embodying his own theologic views and portraying his own personal experience with the Jesus of the Damascus road. The gospel of the kingdom is founded on the personal religious experience of the Jesus of Galilee; Christianity is founded almost exclusively on the personal religious experience of the Apostle Paul. Almost the whole of the New Testament is devoted, not to the portrayal of the significant and inspiring religious life of Jesus, but to a discussion of Paul’s religious experience and to a portrayal of his personal religious convictions. The only notable exceptions to this statement, aside from certain parts of Matthew, Mark, and Luke, are the Book of Hebrews and the Epistle of James. Even Peter, in his writing, only once reverted to the personal religious life of his Master. The New Testament is a superb Christian document, but it is only meagerly Jesusonian.
2004 196:2.1 Într-o bună zi, o reformă în Biserica creştină ar putea avea un impact destul de profund pentru a reveni la purele învăţături religioase ale lui Iisus, izvorul şi desăvârşitorul credinţei noastre[16]. Se poate predica o religie despre Iisus, dar obligatoriu trebuie trăită religia lui Iisus. În entuziasmul de la Rusalii, Petru a inaugurat fără să vrea o nouă religie, religia Christosului înviat şi proslăvit. Apostolul Pavel a transformat mai târziu această nouă evanghelie în creştinism, religie în care el a încorporat propriile sale vederi teologice şi a descris propria sa experienţă personală cu Iisus de pe drumul Damascului[17]. Evanghelia împărăţiei este întemeiată pe experienţa religioasă personală a lui Iisus din Galileea; creştinismul este întemeiat aproape exclusiv pe experienţa personală religioasă a apostolului Pavel. Aproape tot Noul Testament este consacrat nu descrierii vieţii religioase semnificative şi inspiratoare a lui Iisus, ci analizării experienţei religioase a lui Pavel şi descrierii convingerilor lui religioase personale. Singurele excepţii notabile de la această afirmare, în afară de anumite capitole ale lui Matei, ale lui Marcu şi ale lui Luca, sunt Cartea Evreilor şi Epistola lui Iacob. Chiar şi Petru nu a revenit decât o singură dată în scrierile sale asupra vieţii religioase personale a Maestrului său[18]. Noul Testament este un minunat document creştin, dar care nu reflectă decât jalnic religia lui Iisus.
1955 196:2.2 Jesus’ life in the flesh portrays a transcendent religious growth from the early ideas of primitive awe and human reverence up through years of personal spiritual communion until he finally arrived at that advanced and exalted status of the consciousness of his oneness with the Father. And thus, in one short life, did Jesus traverse that experience of religious spiritual progression which man begins on earth and ordinarily achieves only at the conclusion of his long sojourn in the spirit training schools of the successive levels of the pre-Paradise career. Jesus progressed from a purely human consciousness of the faith certainties of personal religious experience to the sublime spiritual heights of the positive realization of his divine nature and to the consciousness of his close association with the Universal Father in the management of a universe. He progressed from the humble status of mortal dependence which prompted him spontaneously to say to the one who called him Good Teacher, “Why do you call me good? None is good but God,” to that sublime consciousness of achieved divinity which led him to exclaim, “Which one of you convicts me of sin?” And this progressing ascent from the human to the divine was an exclusively mortal achievement. And when he had thus attained divinity, he was still the same human Jesus, the Son of Man as well as the Son of God.
2004 196:2.2 Viaţa lui Iisus în carne zugrăveşte o creştere religioasă transcendentă, începând prin ideile străvechi de teamă primitivă şi de respect omenesc, continuând prin anii de comuniune spirituală personală şi ajungând în cele din urmă la statutul superior şi exaltat al conştiinţei unităţii sale cu Tatăl. Astfel, într-o sigură viaţă scurtă, Iisus a trecut prin experienţa progresului personal religios pe care oamenii îl încep pe pământ şi nu îl desăvârşesc decât la sfârşitul lungii lor şederi în şcolile de educaţie spirituală de pe nivelele succesive ale carierei preparadisiace. Iisus a progresat pornind de la o conştiinţă pur omenească de certitudini ale credinţei, rod al experienţei religioase personale, până la înălţimile spirituale sublime ale realizării pozitive a naturii sale divine şi până la conştiinţă a asocierii lui strânse cu Tatăl Universal la cârmuirea unui univers[19]. El a progresat de la umilul statut de dependenţă umană care îl îndemnase să răspundă spontan la interlocutorul care îl numea Bunul Învăţător: „De ce mă numeşti bun? Nimeni nu este bun în afară de Dumnezeu”, şi până la conştiinţa sublimă a divinităţii sale desăvârşite, care la făcut să exclame: „Care dintre voi mă va convinge de păcat?” Şi această ascensiune treptată de la uman la divin a fost pe deplin înfăptuită de un muritor[20][21]. Şi, atunci când Iisus a atins astfel divinitatea, el era încă acelaşi Iisus uman, Fiul Omului precum şi Fiul lui Dumnezeu.
1955 196:2.3 Mark, Matthew, and Luke retain something of the picture of the human Jesus as he engaged in the superb struggle to ascertain the divine will and to do that will. John presents a picture of the triumphant Jesus as he walked on earth in the full consciousness of divinity. The great mistake that has been made by those who have studied the Master’s life is that some have conceived of him as entirely human, while others have thought of him as only divine. Throughout his entire experience he was truly both human and divine, even as he yet is.
2004 196:2.3 Marcu, Matei şi Luca au păstrat ceva din portretul lui Iisus cel uman care se lansa în magnifica luptă de a cunoaşte voia divină şi de a executa această voie. Ioan prezintă un portret al triumfătorului Iisus păşind pe pământ cu deplina conştiinţă a divinităţii sale. Marea greşeală comisă de cei care au studiat viaţa Maestrului este că unii dintre ei l-au întruchipat pe Iisus ca fiind în întregime uman, în timp ce alţii l-au închipuit ca fiind numai divin. De-a lungul întregii lui experienţe el a fost cu adevărat atât uman cât şi divin, aşa cum mai este încă şi acum.
1955 196:2.4 But the greatest mistake was made in that, while the human Jesus was recognized as having a religion, the divine Jesus (Christ) almost overnight became a religion. Paul’s Christianity made sure of the adoration of the divine Christ, but it almost wholly lost sight of the struggling and valiant human Jesus of Galilee, who, by the valor of his personal religious faith and the heroism of his indwelling Adjuster, ascended from the lowly levels of humanity to become one with divinity, thus becoming the new and living way whereby all mortals may so ascend from humanity to divinity. Mortals in all stages of spirituality and on all worlds may find in the personal life of Jesus that which will strengthen and inspire them as they progress from the lowest spirit levels up to the highest divine values, from the beginning to the end of all personal religious experience.
2004 196:2.4 Însă cea mai mare eroare a constat în aceasta: în vreme ce Iisusul uman era recunoscut ca având o religie, Iisusul divin, (Christosul) aproape că a devenit o religie de azi pe mâine. Creştinismul lui Pavel a asigurat adorarea divinului Christos, dar a pierdut aproape complet din vedere pe Iisusul uman din Galileea care lupta cu curaj şi care, prin cutezanţa credinţei sale religioase personale şi prin eroismul Ajustorului său interior, s-a înălţat de la umilele niveluri ale umanităţii pentru a deveni una cu divinitatea, devenind astfel calea nouă şi vie prin care toţi muritorii pot efectua aceeaşi ascensiune de la umanitate până la divinitate[22]. Muritorii, în toate stadiile de spiritualitate şi pe toate lumile, pot găsi în viaţa personală a lui Iisus ceea ce îi va întări şi îi va inspira în timp ce vor progresa de la nivelurile spirituale cele mai de jos la valorile divine cele mai elevate, de la început şi până la sfârşitul întregii experienţe religioase personale.
1955 196:2.5 At the time of the writing of the New Testament, the authors not only most profoundly believed in the divinity of the risen Christ, but they also devotedly and sincerely believed in his immediate return to earth to consummate the heavenly kingdom. This strong faith in the Lord’s immediate return had much to do with the tendency to omit from the record those references which portrayed the purely human experiences and attributes of the Master. The whole Christian movement tended away from the human picture of Jesus of Nazareth toward the exaltation of the risen Christ, the glorified and soon-returning Lord Jesus Christ.
2004 196:2.5 La vremea când s-a scris Noul Testament, autorii credeau profund nu numai în divinitatea lui Christos reînviat, ci credeau cu evlavie şi cu sinceritate în întoarcerea sa imediată pe pământ pentru a perfecţiona împărăţia cerurilor. Această credinţă solidă în întoarcerea imediată a Domnului a contribuit mult la neglijarea, în relatare, a referinţelor care descriu experienţele şi însuşirile pur umane ale Maestrului[23]. Toată mişcarea creştină a avut tendinţa de a se îndepărta de portretul uman al lui Iisus din Nazareth pentru a se orienta către exaltarea lui Christos reînviat, Domnul Iisus-Christosul slăvit care trebuia să revină în curând[24].
1955 196:2.6 Jesus founded the religion of personal experience in doing the will of God and serving the human brotherhood; Paul founded a religion in which the glorified Jesus became the object of worship and the brotherhood consisted of fellow believers in the divine Christ. In the bestowal of Jesus these two concepts were potential in his divine-human life, and it is indeed a pity that his followers failed to create a unified religion which might have given proper recognition to both the human and the divine natures of the Master as they were inseparably bound up in his earth life and so gloriously set forth in the original gospel of the kingdom.
2004 196:2.6 Iisus a fondat religia experienţei personale făcând voia lui Dumnezeu şi slujind fraternitatea umană. Pavel a întemeiat o religie în care Iisusul proslăvit devenea obiectul adoraţiei, şi în care fraternitatea se compunea din tovarăşi de credinţă în divinul Christos[25]. Aceste două concepte existau potenţial în viaţa divin-umană a lui Iisus pe parcursul manifestării sale, şi este cu adevărat mare păcat că discipolii lui nu au reuşit să creeze o religie unificată care ar fi recunoscut cum se cuvine atât natura umană cât şi natura divină a Maestrului, aşa cum erau ele inseparabil legate în viaţa lui pământească şi atât de strălucit expuse în evanghelia originală a împărăţiei.
1955 196:2.7 You would be neither shocked nor disturbed by some of Jesus’ strong pronouncements if you would only remember that he was the world’s most wholehearted and devoted religionist. He was a wholly consecrated mortal, unreservedly dedicated to doing his Father’s will. Many of his apparently hard sayings were more of a personal confession of faith and a pledge of devotion than commands to his followers. And it was this very singleness of purpose and unselfish devotion that enabled him to effect such extraordinary progress in the conquest of the human mind in one short life. Many of his declarations should be considered as a confession of what he demanded of himself rather than what he required of all his followers. In his devotion to the cause of the kingdom, Jesus burned all bridges behind him; he sacrificed all hindrances to the doing of his Father’s will.
2004 196:2.7 Să nu aţi fi nici şocaţi nici necăjiţi de unele proclamaţii viguroase ale lui Iisus de aţi vrea numai să vă amintiţi el era omul religios cel mai sincer şi cel mai devotat din lume. El era în întregime un muritor consacrat, dedicat fără rezerve facerii voii Tatălui său. Multe dintre afirmaţiile lui aparent dure reprezentau mai degrabă o mărturisire personală de credinţă şi un angajament de devotament faţă de discipolii lui, decât nişte simple porunci. Şi această unitate a ţelului şi devotamentul său dezinteresat au fost cele care i-au permis să facă, într-o viaţă scurtă, progrese atât de mari în cucerirea minţii umane. Multe dintre declaraţiile lui ar trebui considerate ca fiind mai degrabă mărturisirile a ceea ce pretindea de la el însuşi decât ca exigenţe impuse tuturor discipolilor lui. În devotamentul său faţă de cauza împărăţiei Iisus a ars toate punţile din urma sa; el a sacrificat tot ceea ce era un obstacol în cale înfăptuirii voii Tatălui său.
1955 196:2.9 Jesus led men to feel at home in the world; he delivered them from the slavery of taboo and taught them that the world was not fundamentally evil. He did not long to escape from his earthly life; he mastered a technique of acceptably doing the Father’s will while in the flesh. He attained an idealistic religious life in the very midst of a realistic world. Jesus did not share Paul’s pessimistic view of humankind. The Master looked upon men as the sons of God and foresaw a magnificent and eternal future for those who chose survival. He was not a moral skeptic; he viewed man positively, not negatively. He saw most men as weak rather than wicked, more distraught than depraved. But no matter what their status, they were all God’s children and his brethren.
2004 196:2.9 Iisus îi făcea pe oameni să se simtă acasă în lume; el îi elibera de robia tabuurilor şi îi învăţa că lumea nu era în esenţă rea. El nu năzuia să scape de viaţa lui pământească. În timpul vieţii sale în trup, el şi-a însuşit o tehnică de a face voia Tatălui său într-un fel care a fost pe placul acestui Tată. El a atins o viaţă religioasă idealistă în sânul unei lumi realiste. Iisus nu împărtăşea punctul de vedere pesimist al lui Pavel asupra omenirii. Maestrul îi considera pe oameni ca fii de Dumnezeu şi prevedea un viitor etern şi magnific pentru toţi cei care alegeau să supravieţuiască. El nu era un sceptic moral; el privea omul în chip pozitiv, iar nu negativ. El îi considera pe mai toţi oamenii ca fiind mai degrabă slabi, decât răi, mai degrabă dezorientaţi, decât depravaţi. Însă oricare ar fi fost statutul lor, ei erau cu toţii copiii lui Dumnezeu şi fraţii lui.
1955 196:2.10 He taught men to place a high value upon themselves in time and in eternity. Because of this high estimate which Jesus placed upon men, he was willing to spend himself in the unremitting service of humankind. And it was this infinite worth of the finite that made the golden rule a vital factor in his religion. What mortal can fail to be uplifted by the extraordinary faith Jesus has in him?
2004 196:2.10 El îi învăţa pe oameni să-şi atribuie o valoare înaltă în timp şi în veşnicie. Datorită acestei înalte stime pe care Iisus o avea pentru oameni, el era pregătit să se dedice slujirii cu asiduitate a omenirii. Şi această valoare infinită pe care o atribuia el finitului a fost ceea ce făcea din regula de aur un factor esenţial al religiei sale. Ce muritor n-ar fi fost înălţat de credinţa pe care Iisus o are în el?
1955 196:2.11 Jesus offered no rules for social advancement; his was a religious mission, and religion is an exclusively individual experience. The ultimate goal of society’s most advanced achievement can never hope to transcend Jesus’ brotherhood of men based on the recognition of the fatherhood of God. The ideal of all social attainment can be realized only in the coming of this divine kingdom.
2004 196:2.11 Iisus n-a oferit reguli pentru progresul social. Misiunea sa era religioasă, şi religia este o experienţă exclusiv individuală. Scopul ultim al societăţii în înfăptuirea ei cea mai avansată nu poate spera niciodată să transcendă fraternitatea oamenilor întemeiată pe recunoaşterea paternităţii lui Dumnezeu propovăduit de Iisus. Idealul oricărei înfăptuiri sociale nu poate fi realizat decât prin venirea acestei împărăţii divine.
3. THE SUPREMACY OF RELIGION
3. SUPREMAŢIA RELIGIEI
1955 196:3.1 Personal, spiritual religious experience is an efficient solvent for most mortal difficulties; it is an effective sorter, evaluator, and adjuster of all human problems. Religion does not remove or destroy human troubles, but it does dissolve, absorb, illuminate, and transcend them. True religion unifies the personality for effective adjustment to all mortal requirements. Religious faith—the positive leading of the indwelling divine presence—unfailingly enables the God-knowing man to bridge that gulf existing between the intellectual logic which recognizes the Universal First Cause as It and those positive affirmations of the soul which aver this First Cause is He, the heavenly Father of Jesus’ gospel, the personal God of human salvation.
2004 196:3.1 Experienţa religioasă personală, spirituală, a rezolvat eficient cea mai mare parte dintre dificultăţile muritorilor; ea selecţionează, evaluează şi ajustează toate problemele umane. Religia nu îndepărtează şi nici nu suprimă grijile umane, ci le dizolvă, le absoarbe, le iluminează şi le transcende. Veritabila religie unifică personalitatea pentru că ea se ajustează eficient la toate necesităţile muritorilor. Credinţa religioasă - guvernarea pozitivă a divinei prezenţe interioare - îi permite infailibil omului care îl cunoaşte pe Dumnezeu să arunce o punte peste prăpastia care există între logica intelectuală care recunoaşte Prima Cauză Universală ca fiind Acela, şi pe partea cealaltă afirmările pozitive ale sufletului care declară că această primă cauză este El, Tatăl celest al evangheliei lui Iisus, Dumnezeul personal al salvării umane.
1955 196:3.2 There are just three elements in universal reality: fact, idea, and relation. The religious consciousness identifies these realities as science, philosophy, and truth. Philosophy would be inclined to view these activities as reason, wisdom, and faith—physical reality, intellectual reality, and spiritual reality. We are in the habit of designating these realities as thing, meaning, and value.
2004 196:3.2 Nu există decât trei elemente în realitatea universală: faptul, ideea şi relaţia. Conştiinţa religioasă identifică aceste realităţi ca ştiinţă, ca filozofie şi ca adevăr. Filozofia ar avea tendinţa să considere aceste activităţi ca fiind raţiunea, înţelepciunea şi credinţa - realitatea fizică, realitatea intelectuală şi realitatea spirituală. Noi avem obiceiul de a numi aceste realităţi lucruri, semnificaţii şi valori.
1955 196:3.3 The progressive comprehension of reality is the equivalent of approaching God. The finding of God, the consciousness of identity with reality, is the equivalent of the experiencing of self-completion—self-entirety, self-totality. The experiencing of total reality is the full realization of God, the finality of the God-knowing experience.
2004 196:3.3 Înţelegerea progresivă a realităţii echivalează cu a te apropia de Dumnezeu. Descoperirea lui Dumnezeu, conştiinţa de a fi identic cu realitatea echivalează cu a încerca desăvârşirea de sine - dinele întreg, totalitatea sinelui. Experienţa realităţii totale este deplina realizare de Dumnezeu, finalitatea experienţei cunoaşterii de Dumnezeu.
1955 196:3.5 Physical certainty consists in the logic of science; moral certainty, in the wisdom of philosophy; spiritual certainty, in the truth of genuine religious experience.
2004 196:3.5 Certitudinea fizică constă în logica ştiinţei; certitudinea morală , în înţelepciunea filozofiei; certitudinea spirituală, în adevărul experienţei religioase autentice.
1955 196:3.6 The mind of man can attain high levels of spiritual insight and corresponding spheres of divinity of values because it is not wholly material. There is a spirit nucleus in the mind of man—the Adjuster of the divine presence. There are three separate evidences of this spirit indwelling of the human mind:
2004 196:3.6 Mintea umană poate atinge înaltele niveluri de clarviziune spirituală şi sferele corespondente ale divinităţii valorilor, pentru că ea nu este în întregime materială. Există un nucleu al spiritului în mintea omului - Ajustorul prezenţei divine. Există trei dovezi distincte că acest spirit locuieşte în mintea umană.
1955 196:3.7 1. Humanitarian fellowship—love. The purely animal mind may be gregarious for self-protection, but only the spirit-indwelt intellect is unselfishly altruistic and unconditionally loving.
2004 196:3.7 1. Comuniunea umanitară - iubirea. Mintea pur animală poate fi gregară pentru a se proteja, însă numai intelectul locuit de spirit este altruist cu generozitate şi iubitor necondiţionat.
1955 196:3.8 2. Interpretation of the universe—wisdom. Only the spirit-indwelt mind can comprehend that the universe is friendly to the individual.
2004 196:3.8 2. Interpretarea universului - înţelepciunea. Numai mintea locuită de spirit poate înţelege că universul este binevoitor cu individul.
1955 196:3.9 3. Spiritual evaluation of life—worship. Only the spirit-indwelt man can realize the divine presence and seek to attain a fuller experience in and with this foretaste of divinity.
2004 196:3.9 3. Evaluarea spirituală a vieţii - adorarea. Numai omul locuit de spirit poate realiza prezenţa divină şi căuta să atingă o experienţă mai completă în şi cu acest pre-gust al divinităţii.
1955 196:3.10 The human mind does not create real values; human experience does not yield universe insight. Concerning insight, the recognition of moral values and the discernment of spiritual meanings, all that the human mind can do is to discover, recognize, interpret, and choose.
2004 196:3.10 Mintea umană nu creează valori reale; experienţa omenească nu procură clarvederea universului. În ceea ce priveşte clarvederea, recunoaşterea valorilor morale şi discernerea semnificaţiilor spirituale, tot ceea ce poate face mintea omenească constă în a descoperi, a recunoaşte, a interpreta şi a alege.
1955 196:3.11 The moral values of the universe become intellectual possessions by the exercise of the three basic judgments, or choices, of the mortal mind:
2004 196:3.11 Valorile morale ale universului devin dobândiri intelectuale prin exercitarea a trei judecăţi, sau alegeri fundamentale, a minţii de muritor.
1955 196:3.13 2. Social-judgment—ethical choice.
2004 196:3.13 2. Judecata socială - alegerea etică.
1955 196:3.14 3. God-judgment—religious choice.
2004 196:3.14 3. Judecata lui Dumnezeu - alegerea religioasă.
1955 196:3.15 Thus it appears that all human progress is effected by a technique of conjoint revelational evolution.
2004 196:3.15 Din aceasta reiese că orice progres omenesc este efectuat printr-o tehnică comună de evoluţie- revelaţie.
1955 196:3.16 Unless a divine lover lived in man, he could not unselfishly and spiritually love. Unless an interpreter lived in the mind, man could not truly realize the unity of the universe. Unless an evaluator dwelt with man, he could not possibly appraise moral values and recognize spiritual meanings. And this lover hails from the very source of infinite love; this interpreter is a part of Universal Unity; this evaluator is the child of the Center and Source of all absolute values of divine and eternal reality.
2004 196:3.16 Dacă un iubit divin nu ar trăi în el, omul nu ar putea iubi mărinimos şi spiritual. Dacă nu ar trăi un interpret în mintea sa, omul n-ar putea să-şi dea seama cu adevărat de unitatea universului. Dacă nu s-ar afla în el un evaluator, omul s-ar găsi în imposibilitatea de a aprecia valorile morale şi de a recunoaşte semnificaţiile spirituale. Or, acest iubit divin provine chiar din izvorul iubirii infinite; acest interpret este o fracţiune din Unitatea Universală; acest evaluator este copilul Sursei-Centru a tuturor valorilor absolute ale realităţii veşnice şi divine.
1955 196:3.17 Moral evaluation with a religious meaning—spiritual insight—connotes the individual’s choice between good and evil, truth and error, material and spiritual, human and divine, time and eternity. Human survival is in great measure dependent on consecrating the human will to the choosing of those values selected by this spirit-value sorter—the indwelling interpreter and unifier. Personal religious experience consists in two phases: discovery in the human mind and revelation by the indwelling divine spirit. Through oversophistication or as a result of the irreligious conduct of professed religionists, a man, or even a generation of men, may elect to suspend their efforts to discover the God who indwells them; they may fail to progress in and attain the divine revelation. But such attitudes of spiritual nonprogression cannot long persist because of the presence and influence of the indwelling Thought Adjusters.
2004 196:3.17 Evaluarea morală cu o semnificaţie religioasă - clarviziunea spirituală - implică alegerea individuală dintre bine şi rău, dintre adevăr şi eroare, dintre material şi spiritual, dintre uman şi divin, dintre timp şi eternitate. Supravieţuirea umană depinde, într-o mare măsură, de consacrarea voinţei umane alegerii valorilor triate prin selectarea valorilor spirituale - interpretul şi unificatorul interior. Experienţa religioasă personală comportă două faze: descoperirea în mintea omenească, şi revelarea prin divinul spirit interior. Printr-un exces de raţionamente sofisticate sau ca urmare a unei purtări nelegiuite a persoanelor aşa-zis religioase, se poate ca un om, sau chiar şi o generaţie de oameni, să suspende eforturile lor de a-l descoperi pe Dumnezeu care locuieşte în ei. Aceşti oameni pot înceta să mai progreseze şi să nu mai ajungă la revelaţia divină. Însă astfel de atitudini lipsite de progres spiritual nu pot dura mult timp datorită prezenţei şi influenţei Ajustorilor Gândirii.
1955 196:3.18 This profound experience of the reality of the divine indwelling forever transcends the crude materialistic technique of the physical sciences. You cannot put spiritual joy under a microscope; you cannot weigh love in a balance; you cannot measure moral values; neither can you estimate the quality of spiritual worship.
2004 196:3.18 Această profundă experienţă a realităţii prezenţei divine interioare transcende pentru totdeauna grosiera tehnică materialistă a ştiinţelor fizice. Nu se poate pune bucuria spirituală sub un microscop, şi nici cântări dragostea într-o balanţă, ori măsura valorile morale; şi nu se poate nici estima calitatea adoraţiei spirituale.
1955 196:3.19 The Hebrews had a religion of moral sublimity; the Greeks evolved a religion of beauty; Paul and his conferees founded a religion of faith, hope, and charity. Jesus revealed and exemplified a religion of love: security in the Father’s love, with joy and satisfaction consequent upon sharing this love in the service of the human brotherhood.
2004 196:3.19 Evreii aveau o religie de sublimitate morală[29]. Grecii au elaborat o religie a frumuseţii[30]. Pavel şi confraţii lui au întemeiat o religie a credinţei, a speranţei şi a carităţii. Iisus a revelat o religie a iubirii şi a dat-o de pildă: siguranţa în dragostea Tatălui, cu bucuria şi cu satisfacţia care rezultă din împărtăşirea acestei iubiri în serviciul fraternităţii umane.
1955 196:3.20 Every time man makes a reflective moral choice, he immediately experiences a new divine invasion of his soul. Moral choosing constitutes religion as the motive of inner response to outer conditions. But such a real religion is not a purely subjective experience. It signifies the whole of the subjectivity of the individual engaged in a meaningful and intelligent response to total objectivity—the universe and its Maker.
2004 196:3.20 DE fiecare dată când un om face o alegere morală chibzuită, el face imediat experienţa unei noi invazii divine a sufletului său. Alegerea morală constituie religia ca mobil al reacţiei interioare la condiţiile exterioare. Însă această religie reală nu este o experienţă pur subiectivă. Ea semnifică că ansamblul subiectiv al individului este angajat într-o reacţie semnificativă şi inteligentă la obiectivitatea totală - la univers şi la Autorul lui.
1955 196:3.21 The exquisite and transcendent experience of loving and being loved is not just a psychic illusion because it is so purely subjective. The one truly divine and objective reality that is associated with mortal beings, the Thought Adjuster, functions to human observation apparently as an exclusively subjective phenomenon. Man’s contact with the highest objective reality, God, is only through the purely subjective experience of knowing him, of worshiping him, of realizing sonship with him.
2004 196:3.21 Minunata experienţă transcendentală a iubirii şi a faptului de a fi iubit nu înseamnă că este o iluzie fizică numai pentru că este o experienţă pur subiectivă. Singura realitate cu adevărat divină şi obiectivă care să fie asociată fiinţelor muritoare, Ajustorul Gândirii, funcţionează aparent, pentru observatorul uman, ca un fenomen exclusiv subiectiv. Contactul omului cu Dumnezeu, realitatea obiectivă cea mai înaltă, nu se efectuează decât prin experienţa pur subiectivă de cunoaştere a lui, de adorare a lui şi de realizare a filiaţiei cu el.
1955 196:3.22 True religious worship is not a futile monologue of self-deception. Worship is a personal communion with that which is divinely real, with that which is the very source of reality. Man aspires by worship to be better and thereby eventually attains the best.
2004 196:3.22 Adevărata adorare religioasă nu este un monolog zadarnic în care te amăgeşti pe tine însuţi. Adorarea este o comuniune personală cu ceea ce este în mod divin real, cu sursa însăşi a realităţii. Prin adorare, omul aspiră să devină mai bun şi, prin ea, el ajunge să atingă în cele din urmă tot ce- i mai bun.
1955 196:3.23 The idealization and attempted service of truth, beauty, and goodness is not a substitute for genuine religious experience—spiritual reality. Psychology and idealism are not the equivalent of religious reality. The projections of the human intellect may indeed originate false gods—gods in man’s image—but the true God-consciousness does not have such an origin. The God-consciousness is resident in the indwelling spirit. Many of the religious systems of man come from the formulations of the human intellect, but the God-consciousness is not necessarily a part of these grotesque systems of religious slavery.
2004 196:3.23 Idealizarea adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii şi încercarea de a fi în slujba lor, nu sunt un substitut al experienţei religioase autentice - realitatea spirituală. Psihologia şi idealismul nu sunt echivalentul realităţii religioase. Proiecţiile intelectului omenesc pot, e adevărat, să dea naştere unor falşi dumnezei - dumnezei după chipul omului - dar faptul de a avea cu adevărat conştiinţă de Dumnezeu nu are o asemenea origine; conştiinţa de Dumnezeu rezidă în spiritul lăuntric. Multe dintre sistemele religioase umane provin din formulele ieşite din intelectul omenesc, dar faptul de a avea conştiinţa lui Dumnezeu nu face în mod necesar parte din aceste absurde sisteme de sclavie religioasă.
1955 196:3.24 God is not the mere invention of man’s idealism; he is the very source of all such superanimal insights and values. God is not a hypothesis formulated to unify the human concepts of truth, beauty, and goodness; he is the personality of love from whom all of these universe manifestations are derived. The truth, beauty, and goodness of man’s world are unified by the increasing spirituality of the experience of mortals ascending toward Paradise realities. The unity of truth, beauty, and goodness can only be realized in the spiritual experience of the God-knowing personality.
2004 196:3.24 Dumnezeu nu este simpla născocire a idealismului omenesc; el este izvorul însuşi al tuturor discernămintelor şi al tuturor valorilor supraanimale de acest gen. Dumnezeu nu este o ipoteză formulată pentru a se unifica conceptele umane de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate; el este personalitatea iubirii din care ies toate manifestările universului.
1955 196:3.25 Morality is the essential pre-existent soil of personal God-consciousness, the personal realization of the Adjuster’s inner presence, but such morality is not the source of religious experience and the resultant spiritual insight. The moral nature is superanimal but subspiritual. Morality is equivalent to the recognition of duty, the realization of the existence of right and wrong. The moral zone intervenes between the animal and the human types of mind as morontia functions between the material and the spiritual spheres of personality attainment.
2004 196:3.25 Adevărul, frumuseţea şi bunătatea lumii oamenilor sunt unificate prin spiritualitatea în creştere a experienţei muritorilor care se înalţă către realităţile Paradisului. Nu se poate realiza unitatea adevărului a frumuseţii şi a bunătăţii decât în experienţa spirituală a personalităţii cunoscătoare de Dumnezeu.
1955 196:3.26 The evolutionary mind is able to discover law, morals, and ethics; but the bestowed spirit, the indwelling Adjuster, reveals to the evolving human mind the lawgiver, the Father-source of all that is true, beautiful, and good; and such an illuminated man has a religion and is spiritually equipped to begin the long and adventurous search for God.
2004 196:3.26 Moralitatea este indispensabil baza preexistenta a conştiinţei personale de Dumnezeu, realizarea personală a prezenţei interioare a Ajustorului, însă această moralitate nu este nici sursa experienţei religioase, nici clarviziunea spirituală care rezultă din ea. Natura morală este supraanimală, dar subspirituală. Moralitatea echivalează cu recunoaşterea îndatoririlor, cu realizarea existenţei a ceea ce este just şi a ceea ce nu este. Zona morală se interpune între tipul de minte animală şi tipul de minte umană, aşa cum morontia funcţionează între sferele materiale şi spirituale de dobândire a personalităţii.
1955 196:3.27 Morality is not necessarily spiritual; it may be wholly and purely human, albeit real religion enhances all moral values, makes them more meaningful. Morality without religion fails to reveal ultimate goodness, and it also fails to provide for the survival of even its own moral values. Religion provides for the enhancement, glorification, and assured survival of everything morality recognizes and approves.
2004 196:3.27 Mintea evolutivă este capabilă să descopere legea, morala şi etica, însă Ajustorul interior , spiritul manifestat, este acela care îl revelează minţii umane pe legislator, Tatăl-sursă a tot ceea ce este adevărat, frumos şi bun. Un om astfel iluminat posedă o religie; el este spiritual înzestrat pentru a întreprinde lunga şi aventuroasa căutare a lui Dumnezeu.
1955 196:3.28 Religion stands above science, art, philosophy, ethics, and morals, but not independent of them. They are all indissolubly interrelated in human experience, personal and social. Religion is man’s supreme experience in the mortal nature, but finite language makes it forever impossible for theology ever adequately to depict real religious experience.
2004 196:3.28 Moralitatea nu este în mod necesar spirituală; ea poate fi în întregime şi pur umană, deşi adevărata religie înalţă toate valorile morale şi le face mai semnificative. Moralitatea fără religie n-a reuşit nici să reveleze bunătatea ultimă, nici să asigure supravieţuirea valorilor morale, fie ele ale ei proprii. Religia permite înălţarea şi proslăvirea a tot ceea ce recunoaşte şi aprobă morala, şi ea permite să se asigure viaţa. Religia se menţine mai presus de ştiinţă, de artă, de filozofie, de etică şi de morală, însă fără a fii independentă de ele. Toate sunt indisolubil legate în experienţa umană personală şi socială. Religia este experienţa supremă a omului în natura lui de muritor, dar caracterul finit al limbajului face imposibil teologiei de a descrie vreodată într-o manieră potrivită experienţa religioasă reală.
1955 196:3.29 Religious insight possesses the power of turning defeat into higher desires and new determinations. Love is the highest motivation which man may utilize in his universe ascent. But love, divested of truth, beauty, and goodness, is only a sentiment, a philosophic distortion, a psychic illusion, a spiritual deception. Love must always be redefined on successive levels of morontia and spirit progression.
2004 196:3.29 Clarvederea religioasă posedă puterea de a transforma o înfrângere în dorinţe superioare şi în noi hotărâri. Dragostea este motivaţia cea mai elevată pe care omul o poate utiliza în ascensiunea sa de univers. Însă, când iubirea este lipsită de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate, ea nu este decât sentiment, deformare filozofică, iluzie psihică şi amăgire spirituală. Iubirea trebuie mereu definită pe nivelurile succesive de progres morontial şi spiritual.
1955 196:3.30 Art results from man’s attempt to escape from the lack of beauty in his material environment; it is a gesture toward the morontia level. Science is man’s effort to solve the apparent riddles of the material universe. Philosophy is man’s attempt at the unification of human experience. Religion is man’s supreme gesture, his magnificent reach for final reality, his determination to find God and to be like him.
2004 196:3.30 Arta a izvorât din încercarea omului de a scăpa de lipsa de frumuseţe din anturajul său material; este un gest către nivelul morontial. Ştiinţa este efortul omului de a rezolva enigmele aparente ale universului material. Filozofia este încercarea de a unifica experienţa umană. Religia este gestul suprem al omului magnific îndreptat către realitatea finală, hotărârea sa de a-l găsi pe Dumnezeu şi de fi asemenea lui.
1955 196:3.31 In the realm of religious experience, spiritual possibility is potential reality. Man’s forward spiritual urge is not a psychic illusion. All of man’s universe romancing may not be fact, but much, very much, is truth.
2004 196:3.31 În domeniul experienţei religioase, posibilităţile spirituale sunt realităţi potenţiale. Imboldul înainte al omului nu este o iluzie psihică. Se poate ca toate fabulaţiile oamenilor cu privire la univers să nu corespundă faptelor, însă ele conţin o mare, o foarte mare doză de adevăr.
1955 196:3.32 Some men’s lives are too great and noble to descend to the low level of being merely successful. The animal must adapt itself to the environment, but the religious man transcends his environment and in this way escapes the limitations of the present material world through this insight of divine love. This concept of love generates in the soul of man that superanimal effort to find truth, beauty, and goodness; and when he does find them, he is glorified in their embrace; he is consumed with the desire to live them, to do righteousness.
2004 196:3.32 Viaţa unora dintre oameni este prea mare şi nobilă pentru a se coborî la nivelurile de jos ale unei simple reuşite. Animalul trebuie să se adapteze la mediul său înconjurător, dar omul religios îşi transcende mediul; el scapă astfel de limitările prezentei lumi materiale prin clarviziunea iubirii divine. Acest concept asupra iubirii generează în sufletul omului efortul supraanimal de a găsi adevărul, frumuseţea şi bunătatea; şi când le găseşte efectiv, el este preamărit în strânsoarea lor; este consumat de dorinţa de a le trăi şi de a face dreptate.
1955 196:3.33 Be not discouraged; human evolution is still in progress, and the revelation of God to the world, in and through Jesus, shall not fail.
2004 196:3.33 Nu vă descurajaţi; evoluţia umană este încă în curs de progres,iar revelaţia lui Dumnezeu în lume, în Iisus şi prin Iisus, nu va eşua.
1955 196:3.34 The great challenge to modern man is to achieve better communication with the divine Monitor that dwells within the human mind. Man’s greatest adventure in the flesh consists in the well-balanced and sane effort to advance the borders of self-consciousness out through the dim realms of embryonic soul-consciousness in a wholehearted effort to reach the borderland of spirit-consciousness—contact with the divine presence. Such an experience constitutes God-consciousness, an experience mightily confirmative of the pre-existent truth of the religious experience of knowing God. Such spirit-consciousness is the equivalent of the knowledge of the actuality of sonship with God. Otherwise, the assurance of sonship is the experience of faith.
2004 196:3.34 Marea provocare lansată omului modern constă în stabilirea unei mai bune comunicări cu divinul Veghetor care locuieşte în mintea umană. Cea mai mare aventură a omului în trup este efortul său sănătos şi echilibrat de a lărgi frontierele conştiinţei de sine prin conştiinţa embrionară a sufletului, într-un efort sincer de a atinge regiunea de frontieră a conştiinţei spiritului - contactul cu prezenţa divină. O astfel de experienţă constituie conştiinţa de Dumnezeu, este o experienţă care confirmă cu putere adevărul preexistent al experienţei religioase constând în cunoaşterea lui Dumnezeu. Această conştiinţă a spiritului echivalează cu cunoaşterea efectivă a filiaţiei cu Dumnezeu. Altminteri, încredinţarea de această filiaţie este experienţa credinţei.
1955 196:3.35 And God-consciousness is equivalent to the integration of the self with the universe, and on its highest levels of spiritual reality. Only the spirit content of any value is imperishable. Even that which is true, beautiful, and good may not perish in human experience. If man does not choose to survive, then does the surviving Adjuster conserve those realities born of love and nurtured in service. And all these things are a part of the Universal Father. The Father is living love, and this life of the Father is in his Sons. And the spirit of the Father is in his Sons’ sons—mortal men. When all is said and done, the Father idea is still the highest human concept of God.
2004 196:3.35 Conştiinţa de Dumnezeu este echivalentă cu integrarea sinelui în univers pe nivelurile lui cele mai elevate de realitate spirituală. Numai conţinutul spiritual al unei valori oarecare este nepieritor. Nici chiar ceea ce este adevărat, frumos şi bun nu ar putea pieri din experienţa umană. Dacă omul nu alege să supravieţuiască, atunci Ajustorul supravieţuitor păstrează aceste realităţi născute din iubire şi nutrite în slujire. Şi toate aceste lucruri fac parte din Tatăl universal. Tatăl este iubirea vie, iar această viaţă a Tatălui este în Fiii săi[31]. Şi duhul Tatălui este în fiii Fiilor lui - oamenii muritori. Când totul este zis şi făcut, ideea de Tată rămâne încă conceptul omenesc cel mai elevat de Dumnezeu.